8,288 matches
-
suporta această sluțire, întrucât era hotărât să urmeze lumea 1, îi întrebă pe chirurgi dacă acest os putea fi tăiat. I-au răspuns că era cu putință, dar că suferințele vor depăși tot ceea ce îndurase până atunci deoarece era deja vindecat, iar operația ar dura mult. Cu toate acestea, el hotărî să se supună acestui martiriu, chiar dacă fratele lui mai mare îi spunea înspăimântat că el n-ar putea îndura o asemenea caznă. Rănitul însă suportă totul cu aceeași răbdare. 5
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
stelele, lucru pe care îl făcea deseori și pentru mult timp, deoarece, în astfel de clipe, simțea un puternic imbold de a-L sluji pe Domnul nostru. Se gândea deseori la hotărârea lui și ar fi dorit să fie deja vindecat pentru a putea porni la drum. 12. Gândindu-se la ce va face după întoarcerea de la Ierusalim pentru a duce mereu o viață de pocăință, îi trecu prin minte că ar fi mai bine să se retragă în mănăstirea certozină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
se tragă clopotele de trei ori pe zi pentru „Îngerul Domnului”: dimineața, la prânz și seara, încât oamenii să se roage, așa cum se obișnuia la Roma. Deși la început se simțise mai bine, mai târziu căzu greu bolnav. După ce se vindecă, hotărî să plece să pună rânduială în treburile pe care i le încredințaseră însoțitorii săi, călătorind fără bani, fapt pentru care fratele său, umilit că voia să plece pe jos, se supără foarte tare. Seara, Pelerinul acceptă să meargă călare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
însoțitorul său, nu reușea să țină pasul cu el. În timpul acestei călătorii, primi de la Dumnezeu încredințarea - și-i spuse lui Favre - că însoțitorul său nu va muri de acea boală. Când sosiră în Bassano, bolnavul fu foarte mângâiat și se vindecă în scurt timp. Apoi se întoarseră la Vicenza și rămaseră acolo toți zece pentru o vreme. Unii dintre ei mergeau să ceară de pomană prin împrejurimi. „La Roma, vă voi fi binevoitor” 96. Trecuse anul și, negăsind corabie spre Ierusalim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
barcă, a încetat vântul. 281. DESPRE CUM AU FOST TRIMIȘI APOSTOLII SĂ PREDICE, SCRIE SFÂNTUL MATEI ÎN 10,1-42. 1. Primul. Cristos îi cheamă pe iubiții Săi apostoli și le dă putere să alunge diavolii din trupurile oamenilor și să vindece orice boală. 2. Le dă învățătură despre prudență 1 și răbdare: („Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți așadar prudenți ca șerpii și simpli ca porumbeii”). 3. Le spune și în ce fel să meargă: („Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Templu învățând și nu M-ați arestat”). Și spunând: („Pe cine căutați?”), dușmanii au căzut la pământ. 2. Sfântul Petru a rănit un slujitor al marelui preot, iar blândul Domn i-a zis: („Pune-ți sabia la loc”), și a vindecat rana slujitorului. 3. Părăsit de ucenicii Săi, este dus la Anna, unde Sfântul Petru, care Îl urmase de departe, L-a tăgăduit o dată, iar lui Cristos I-a fost dată o palmă, spunându-I-se: („Așa răspunzi marelui preot?”). 292
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
exprima și își controla emoțiile și dorințele. I se părea că întregul Univers era cât un grăunte, iar în mijlocul lui se găsea doar ea. Știa că înțelepții au spus dea lungul timpului că puterea de a renaște, de a te vindeca sufletește și adesea trupește, vine din interiorul nostru prin forța minții noastre și trezirea sinelui. Simțea cum viața i se scurge în zadar și nu găsea energia necesară de a merge mai departe. Știa că așa cum există o ordine naturală
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în care se aflau, se scufunda încet și sigur. Nu era vina nimănui. Așa stăteau lucrurile. În viață lor mai existau și bârfitorii cu limba lor ascuțită, oameni răi care nu urmăreau decât să-i rănească adânc. O rană se vindecă mai ușor decât sufletul, loviturile le suporți mai ușor decât amenințările, iar necunoscutul te poate dezamăgi. De câte ori avea prilejul, bărbatul îi arunca priviri sfidătoare, considerând-o mediocră, aducându-i injurii, transformând-o în victimă. De fiecare dată era tratată ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
niciodată așa ceva. Piciorul îi era șănțuit până la os. - Ce ai la picior, Leon? Nu ai nevoie de un medic? - Nu, n-au ce-mi face medicii. Îl am din adolescență așa și n-a reușit nimeni până-n prezent să mă vindece. Nu exită tratament. - Te doare tare? - Uneori, foarte tare. Îl simt umflat și-mi creează disconfort psihic, mai ales când trebuie să-l primenesc zi de zi, iar dacă nu-i am grija îmi crapă piciorul de durere. - Acum înțeleg
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
întregi de mers târâș pe coate, ajunseră în partea cealaltă de pădure unde spre surprinderea lor nu zăriseră nici o luminiță și nici un adăpost. Totuși, Alin oftă ușurat ca un adevărat învingător, ca un om bolnav care află că se va vindeca. Persoana care fusese cea mai disperată când traversară râul și mormăise cuvinte pe care nu le înțelesese nimeni, acum, în exasperarea și pierderea normalității, începu să plângă ca un copil. Alin interveni: - Ce s-a întâmplat? De ce te plângi acum
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
lucruri care să le dăuneze și apoi să umble să își 304 revină. Cei care umblă după droguri și alcool greu mai găsesc pe cineva care să îi ajute. Le plângi de milă. E mai ușor să previi decât să vindeci. Odată mi-a fost rău. Credeam că era din cauza unei mâncări, că făcusem o indigestie. Un prieten văzându-mă cât eram de bolnav, intrase în panică și m-a ajutat să îmi revin. Nici în ziua de azi nu știu cine și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
acum iar mi-e rău tot că și înainte”. Își urmărește organic asaltul bolii asupra organismului și conștientizează că trupul și voință devin neputincioase: „Deși învăț, dar nu-mi ajuta la nimic, căci rană din inimă nu mi-o poate vindeca nimeni” [...], „... m-am sculat, păream dispus, dar tot pesimist, nu mi-e bine, n-am pofta de mâncare, e jale. N-am gust de nimic”. „Am calități dar nu știu să le întrebuințez, sunt capabil de multe lucruri, dar boală
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
Apostolic din Iași), cu toate acestea Ex-Principele Mihail Sturza, nepotul acelei Angreli, în 1835, închizând ochii justiției semna sentința păgubind misiunea aducând drept motiv puternic un cuvant neclar întâlnit în una din scrierea de vânzare de o oarecare Barbara. Nu vindeca umilință Sfintei Congregații o declarație care conține un epilog al întregii proceduri în astfel de caz. Acum fiind schimbat guvernul local și actualul Principe Domnitor fiind Alteța Să Serenisima Grigore Alexandru Ghica, mult favorabil misiunii noastre și înclinat să facă
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
tăcut din frică sau din lașitate. Personajele lui sunt vii prin autenticitate și marcate, unele dintre ele, de lehamite, dar și de speranță. Gulagul românesc despre care ne vorbește prozatorul ține de o realitate istorică și rănile nu s-au vindecat încă. Am spus la lansarea amintitită, cu un aer oarecum profetic, că, peste ani, singura mărturie reală despre Citadela chimiei românești va fi reconstituită doar din paginile romanelor scriitorului nemțean. Arta este la fel de puternică și de pilduitoare ca viața însăși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
trebui să-l las să cadă, iar palmele mele, însetate de atingere... Te rog, Mihai! Nu..., scutură încet din cap Livia. Gîndește-te bine, îi spun, înapoindu-i cordonul. Cine gustă o dată din poezia gestului încărcat de dragoste nu se mai vindecă. Istoria omenirii a dovedit-o cu prisosință. Nu se mai vindecă nici dacă va primi în schimb cuțite de bucătărie, confiscate de la mecanicii secției, sau lenjerie de Lyon ori de Hanovra, arăt eu spre capotul ei, cu etichetă de Hanovra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
atingere... Te rog, Mihai! Nu..., scutură încet din cap Livia. Gîndește-te bine, îi spun, înapoindu-i cordonul. Cine gustă o dată din poezia gestului încărcat de dragoste nu se mai vindecă. Istoria omenirii a dovedit-o cu prisosință. Nu se mai vindecă nici dacă va primi în schimb cuțite de bucătărie, confiscate de la mecanicii secției, sau lenjerie de Lyon ori de Hanovra, arăt eu spre capotul ei, cu etichetă de Hanovra. Livia își strînge din nou cordonul peste mijloc, înnodîndu-și-l încet, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
soare a lui. Ce-am putut fi [niște] mauvaises langues după plecare, nu-ți poți închipui. Ne-a citit ultima lui scrisoare, un amor, cu citate ca astea: „Când rupi din codru-o rămurea...“ etc. În orice caz m’a vindecat de a mai citi scrisorile altcuiva, de vreme ce, pe când ea plângea, noi încremeniserăm în fața platitudinii și locurilor comune. [...] Cu Sab[ina] mă împac din ce în ce mai bine și în curând îți voi trimete note biografice din cele mai interesante. Are aerul să considere
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
bătrânei tale mame. Te iubesc, copila mea; nu mă gândesc decât la tine; mă gândesc mai puțin la lucrul tău, care lâncezește. Aici am uitat de tot, afară de Tine. Mă odihnesc, trist, însingurată. Totuși sper să mă odihnesc, să-mi vindec mizantropia și spleenul, să adun puteri pentru viitor, până la întoarcerea ta. Fiindcă ai să te întorci la mine, nu-i așa, draga mea? M. c. p. 24 august [1950], joi [...] Vreascurile pe care le adunăm din pădure trosnesc și pârâie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
spune că este ?” Poate că este un vrăjitor ambulant, un „solomonar” care testează bunătatea sătenilor (vezi capitolul „Evreul vrăjitor”) <endnote id="(14 și 519)"/>, sau vreun „doctor fără-de-arginți”, precum sfântul creștin Thalaleu Athanase, care umbla „teleleu Tănase” prin sate să vindece pe gratis boli ale trupului și sufletului <endnote id="(171, p. 129)"/>, sau poate că este un zeu travestit, cum zicea Homer : „Cu-nfățișări de oaspeți-străini se-ntâmplă că zeii/ Altfel mereu tot apar, cetăți ei străbat și colindă” (Odiseea
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
de jid, Crepe-i boașele ; De-i de jidaucă, Crepe-i țâțele... <endnote id="(13, p. 284)"/>. Interesant este că, pentru mentalitatea populară, evreul (și mai ales cel „roșu”) provoacă deochiul, dar - dacă el Însuși suferă de această boală - nu poate fi vindecat prin descântece. Acest tabu este transmis descântătoarelor prin tradiția orală : „Jidovilor și țiganilor să nu descânți [de deochi] - sună o interdicție magică atestată la românii de la est de Nistru -, că nu-ți ajută ție” <endnote id="(160, p. 66)"/>. S-
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Bucovina, de exemplu, se crede că, dacă un copil a fost alăptat de o evreică, nu se va prinde deochiul de el <endnote id="(547)"/>. La macedoromâni, doar Isus are această dublă putere asupra copilului : „De mine deochiat,/ De mine vindecat” <endnote id="(533, p. 162)"/>. În descântecele culese În 1939 din zona Munților Apuseni (o enclavă etnică foarte conservatoare), „potca” - boala de deochi, dar și ființa demonică ce o provoacă -, ea Însăși roșie („Înfocată”), este amenințată, blestemată și aruncată În
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
că asemenea credințe au fost influențate de vechi legende evreiești și creștine. Într-o legendă medievală din literatura rabinică (Midraș), astrologii egipteni au recomandat faraonului să ucidă 240 de copii evrei și să se scalde În sângele lor ca să se vindece de lepră. Evreii plâng și se roagă la Dumnezeu și, până la urmă, faraonul se vindecă printr-o minune. Multe gravuri Însoțesc această legendă În unele Haggadah tipărite În Europa Centrală (Praga, Veneția, Mantua etc.) În secolul al XVI-lea <endnote
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
medievală din literatura rabinică (Midraș), astrologii egipteni au recomandat faraonului să ucidă 240 de copii evrei și să se scalde În sângele lor ca să se vindece de lepră. Evreii plâng și se roagă la Dumnezeu și, până la urmă, faraonul se vindecă printr-o minune. Multe gravuri Însoțesc această legendă În unele Haggadah tipărite În Europa Centrală (Praga, Veneția, Mantua etc.) În secolul al XVI-lea <endnote id="(472)"/>. Într-o legendă creștină se spune că Împăratul roman Constantin s-a Îmbolnăvit
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
dușman al omului. În special, nimic nu e mai aspru judecat și osândit ca prostia”. Printre altele, Schwarzfeld exemplifică ultima sa afirmație cu două proverbe evreiești : „Prostul e un necaz vecinic” și „La venirea lui Mesia orice beteag se va vindeca, numai prostul nu, căci el nu-și cunoaște cusurul” <endnote id="(110)"/>. În același an, 1882, Mihai Eminescu credea că, dimpotrivă, sub presiunea regimului de segregare și persecuție „sub care trăiau [evreii] În diferitele țări ale Europei, din Evul Mediu
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
respingătoare [...]” <endnote id="(785, p. 389)"/>. Pentru G. Călinescu, fobiile evreului ar fi justificate istoric : „În bimilenara lor dramă - scrie criticul, comentând romanul lui Emil Dorian Profeți și paiațe -, evreii au cunoscut pogromuri adevărate și e greu de a-i vindeca de fobie” <endnote id="(130, p. 851)"/>. Paradoxal, frica evreului generează uneori curajul său disperat. Cel puțin așa stau lucrurile În cazul hangiului din Moldova de Nord, Leiba Zibal, din nuvela lui Caragiale O făclie de Paști (1889). „Spaima are
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]