70,892 matches
-
Norvegiei. În Danemarca erau puține șanse de rezistență, dar în Norvegia situația era diferită. Iorga s-a adresat într-un editorial îndureratului său prieten, profesorul H. Koht, istoric-politician și ministru de Externe al Norvegiei. Atunci cînd regele Norvegiei a devenit spiritul rezistenței, Iorga l-a omagiat, numindu-l "un adevărat descendent al vikingilor"108. Cîteva săptămîni mai tîrziu, avea să vină nefasta dimineață a zilei de 10 Mai 1940. Așa cum obișnuia să spună el, literatura era pentru Iorga "oglinda sufletului națiunii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga a fost foarte șocat de descrierea realistă a unui sat din Transilvania făcută de Liviu Rebreanu în romanul Ion, subliniind faptul că Rebreanu prezenta viața țăranilor ardeleni..., dar "sub forma zugrăvirii cenușii, a celor mai de jos reziduuri ale spiritului uman". Rebreanu prezintă "circa 80 de actori, violuri și crime, aceste manifestări fiind zugrăvite într-o manieră dură, semănînd cu un fel de hoit putred pe care cineva îl răstoarnă cu piciorul. Acesta este realismul (lui Rebreanu) de o sălbatică
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ei n-ar fi putut înclina balanța. Deoarece, așa cum sublinia Iorga, tragedia fundamentală a acestei țări poziția ei geografică ar fi rămas neschimbată. O dată cu invadarea țărilor scandinave, "Războiul fals" a luat sfîrșit. După cum își amintea doamna Liliana, Iorga avea un spirit militant, dar era totodată foarte neliniștit de procesul a cărui dată se apropia și ajunsese să aibă o stare de spirit sfidătoare și sumbră. Securea a căzut în ziua de 10 mai. Hitler a încălcat neutralitatea Olandei, Belgiei și Luxemburgului
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
rămas neschimbată. O dată cu invadarea țărilor scandinave, "Războiul fals" a luat sfîrșit. După cum își amintea doamna Liliana, Iorga avea un spirit militant, dar era totodată foarte neliniștit de procesul a cărui dată se apropia și ajunsese să aibă o stare de spirit sfidătoare și sumbră. Securea a căzut în ziua de 10 mai. Hitler a încălcat neutralitatea Olandei, Belgiei și Luxemburgului. Coloanele lui blindate înaintau. În timp ce Rotterdamul ardea, nemții au străpuns fortificațiile franceze de la Sedan și au ajuns în doi timpi și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Pétain, "cel mai glorios dintre soldații francezi. Doar timpul îi va judeca teribilul act". Ca luptător naționalist, Iorga privea lucrurile în perspectivă și în profunzime: "dar armata nu înseamnă națiunea, în acest moment îngrozitor trebuie să ne retragem pe (tărîmul) spiritului, deoarece temeliile spiritului nu pot fi distruse", el constituind "o căutare a libertății și a dreptății"5. În aceeași zi, apelul făcut la radio de un alt istoric-politician naționalist îi dădea o replică lui Iorga ca un ecou, ca într-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
glorios dintre soldații francezi. Doar timpul îi va judeca teribilul act". Ca luptător naționalist, Iorga privea lucrurile în perspectivă și în profunzime: "dar armata nu înseamnă națiunea, în acest moment îngrozitor trebuie să ne retragem pe (tărîmul) spiritului, deoarece temeliile spiritului nu pot fi distruse", el constituind "o căutare a libertății și a dreptății"5. În aceeași zi, apelul făcut la radio de un alt istoric-politician naționalist îi dădea o replică lui Iorga ca un ecou, ca într-un dialog: Șefii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
sovieto-nazist; era (cum îi spunea Manoilescu) "guvernul Disperării Regale". Odată cu căderea Franței și retragerea britanicilor de pe continent, spada care apăra România Mare a căzut. A urmat o săptămînă încordată. Toată lumea simțea apropierea tragediei 8. Doamna Liliana își amintea starea de spirit a tatălui ei: tensionată, sfidătoare și combativă. Iorga se pregătea pentru seara zilei de joi, 26 iunie, cînd urma să aibă loc o manifestare comemorativă în cinstea iubitului său profesor de la Institutul de Înalte Studii, Charles Bémont. În dimineața zilei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
spus că acest lucru va duce la înfrîngere și la ocuparea țării de către ruși, înarmat cu profunda lui credință în naționalismul cultural, Iorga le-a răspuns: "Sub stăpînirea rușilor vom rămîne cel puțin uniți!" Atitudinea aceasta era însă pe linia spiritului credințelor secolului al XIX-lea. Iorga nu știa nimic despre metodele lui Stalin. Sovieticii știau însă că ideile "organice" ale oamenilor se modifică lent, așa că le-au schimbat mediul de trai. Ce poate realiza, în sens pozitiv, naționalismul cultural în fața
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
București) a fost de nedescris. Amărăciunea umplea inimile oamenilor. România pierduse în două luni mari teritorii în care majoritatea locuitorilor erau români. În ziua de 30 august nu era ceva neobișnuit să vezi oameni plîngînd pe străzile Bucureștiului. Starea de spirit era revoluționară. Sistemul politic care ceda o treime din teritoriu fără să tragă un foc de armă lăsînd milioane de români pradă unui jug străin (căci un jug avea să fie și încă unul dintre cele mai oneroase), sistemul acela
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
zece ani de tiranie sub care tînăra generație naționalistă a fost ucisă mișelește și au fost delapidate miliarde sub pretextul reînarmării". Faptul că cenzura a permis tipărirea acestui articol făcea din el o chemare fățișă la revoltă. Deși starea de spirit era revoluționară, nimeni nu a apelat la Iorga. Tragedia consta în aceea că el era identificat cu regimul discreditat. Dilema României era dilema eternă a națiunii mici: "Hácha sau Mannerheim?" Întrebare rămasă fără răspuns pînă cînd Carol l-a chemat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
deținute de legionari, iar la 15 septembrie a proclamat Statul Național Legionar. Antonescu nu făcea parte din cercul de prieteni al lui Iorga. Acesta din urmă era unul din stîlpii regimului camarilei și avusese unele conflicte personale cu generalul. Din spirit de noblețe, dar în mod nechibzuit, Iorga îl apăra încă pe rege în editorialele lui: Carol era "un bun rege" și "iubit de poporul român". El susținea că regele Carol "trudește pentru binele țării (sic!)". Așa încît împrejurările fuseseră cele
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nu-i cerea bani, ci să-l ajute intervenind ca să poată obține un împrumut de la Banca Românească. Răspunsul acestuia a fost întîrziat de haosul creat de cutremur. Deoarece răspunsul doctorului Angelescu este simptomatic pentru perioada respectivă și pentru starea de spirit a lui Iorga, autorul acestei cărți îl va reproduce textual. Întrucît Iorga a primit acest răspuns în dimineața zilei în care a fost răpit și asasinat de echipa de teroriști legionari, scrisoarea se afla în buzunarul său atunci cînd asasinii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
să înfrunte moartea pentru convingerile sale, a ieșit înconjurat de membrii Echipei Morții, pentru care el reprezenta stîlpul regimului corupt al lui Carol și principalul vinovat pentru întemnițarea și asasinarea liderului lor, iubitul lor Căpitan. Înconjurat de legionarii animați de spiritul de răzbunare și de impulsurile mistice ale unui cult al morții de tip maniheist. Ajunși în curte, Iorga, ca de obicei, a vrut să se așeze lîngă șofer, dar nu a fost lăsat. A urcat în mașină, luînd loc pe
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lașă, cu excepția Președintelui acesteia, Constantin Rădulescu-Motru, care s-a ridicat și a spus următoarele: Nicolae Iorga nu mai este printre noi. Este tot ce putem spune în acest moment tragic pentru țara noastră. Rămîne pe seama viitorului, cu o stare de spirit mai calmă, să judece împrejurările morții sale. Dar noi, care am fost destul de apropiați de el, sîntem aproape incapabili să ne adunăm gîndurile ca să-i adresăm un ultim rămas bun, din cauza tristeții care ne împovărează. Nicolae Iorga a fost însăși
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
atît de prorus ca muntenegrenii. Dar și speranțele lor au fost spulberate în 1948. Vezi Milovan Djilas, Conversations with Stalin, New York, 1962, passim 19 N. Iorga, op. cit., passim 20 N. Iorga, Răsboiul pentru independența României (acțiuni diplomatice și stări de spirit), București, 1927, passim, și Correspondance diplomatique roumaine sous le roi Charles I (1866-1880), publiée sous les auspices du Ministère des Affaires Entrangères de Roumanie, Paris, 1923, passim; în sfîrșit, "Revue slave", vol. 2, aprilie 1928, p. 141 etc. 21 Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga, vol. 44 (1906), Document 41 178 Ibidem, vol. 43, Document 55. O scrisoare, datată din 3 august 1906, îi comunica lui Iorga multiplele abuzuri ale lui Mochi Fischer. În același an, Iorga a scris o carte simbolică despre apărătorul (spiritul haiducesc) țăranilor săraci: Un apărător al săracilor Domnul Tudor din Vladimir, București, 1906 179 O viață de om așa cum a fost, vol. II, pp. 156-157 180 "New York Herald", 24 martie 1907 181 O viață de om așa cum a fost, vol
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
erau doriți acolo unde familiile lor se stabiliseră cu sute de ani În urmă. Pentru că exista o autentică dorință populară de a-i pedepsi pe germanii locali pentru ravagiile ocupației și ale războiului, iar guvernele postbelice exploatau această stare de spirit, comunitățile de limbă germană din Iugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, regiunea baltică și vestul Uniunii Sovietice erau condamnate - și o știau prea bine. În orice caz, nu li s-a dat de ales. Încă din 1942, britanicii agreaseră propunerea cehilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
regimul mareșalului Pétain de la Vichy; nimeni n-a fost surprins de aceste represalii: cum spunea un venerabil fost prim-ministru, Edouard Herriot, „Înainte ca republicanii să revină la putere, Franța trebuie să treacă printr-o baie de sânge”. Starea de spirit era identică În Italia, unde represaliile și pedepsirea neoficială, mai ales În Emilia-Romagna și Lombardia, s-au soldat cu circa 15.000 de morți În ultimele luni de război și au continuat sporadic timp de alți trei ani. În restul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
perspicace din generațiile mai vechi. Charles de Gaulle, care avea 54 de ani la eliberarea Franței și care crescuse Într-un mediu burghez catolic și conservator din nordul țării, diagnostica situația cu precizia-i caracteristică: „În timpul catastrofei, sub povara Înfrângerii, spiritul oamenilor a suferit o schimbare majoră. Pentru mulți, dezastrul din 1940 a Însemnat eșecul deplin al sistemului și al clasei dominante”. Dar problemele, În Franța sau În alte părți, nu au apărut În 1940. Partizanii antifasciști de pretutindeni susțineau că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
legii. Pentru această nouă generație, politica era așadar legată de rezistență - Împotriva autorității, Împotriva cadrului social și economic acceptat, Împotriva trecutului. Claude Bourdet, activist În Rezistența franceză și publicist de frunte În presa postbelică de stânga, rezuma această stare de spirit În memoriile sale, L’Aventure incertaine: „Rezistența - scria el - ne-a transformat pe toți În contestatari În toate sensurile cuvântului, opuși În egală măsură oamenilor și sistemului”. Era firesc, după experiența rezistenței antifasciste, să refuzi Întoarcerea la erorile anilor ’30
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
legăturile personale create În timpul războiului. Dar ideea unui „partid al Rezistenței” nu s-a concretizat nicăieri, nici măcar În Italia, unde Ferrucio Parri, devenit prim-ministru În iunie 1945, a promis că formațiunea sa politică, Partidul Acțiunii, va duce mai departe spiritul și țelurile Rezistenței. Parri nu era politician și, când guvernul său a căzut după șase luni, puterea politică a reintrat pentru totdeauna În mâinile partidelor tradiționale. Chiar și de Gaulle, un strateg politic mult mai bun, a preferat să abandoneze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
individul de sărăcie rămânea statul. Dar entuziasmul vremii pentru statul intervenționist nu izvora din disperare sau interes personal. Clement Attlee, al cărui Partid Laburist i-a Învins pe conservatorii lui Churchill În dramaticele alegeri din 1945, exprima o stare de spirit generală când observa că necesare, Înainte de toate, erau „orașe, parcuri, terenuri de joacă, școli și case, fabrici și prăvălii - bine plănuite și bine construite”. Exista așadar o Încredere fără margini În capacitatea (și nu doar datoria) guvernului de a rezolva
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atins maturitatea politică Între 1880 și 1910 - fie ei socialiști (Blum, Attlee), liberali (Beveridge sau viitorul președinte italian Luigi Einaudi, născut În 1874) sau catolici progresiști (De Gasperi, Adenauer). Instinctele și interesele lor se potriveau foarte bine cu starea de spirit postbelică. În al treilea rând - și poate cel mai important -, bătrânii politicieni care au reconstruit Europa Occidentală reprezentau continuitatea. Noul și modernul fuseseră destul În vogă În perioada interbelică. Parlamentele și democrațiile fuseseră privite de mulți - și nu numai de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la o eră iminentă de transformări sociale fulgerătoare. Indiferent de eticheta de partid, vechii oameni de stat ai Europei deveniseră toți practicanți sceptici, pragmatici ai artei posibilului. Această distanțare personală de dogmele brutale ale politicii interbelice reflecta fidel starea de spirit a electoratului. Erau zorii erei post-„ideologice”. șansele de stabilitate politică și reformă socială În Europa postbelică depindeau În primul rând de redresarea economiei continentului. Nici planificarea de stat, nici orientarea politică nu puteau disimula sarcina gigantică a europenilor În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de necesitatea cooperării cu URSS pentru soluționarea problemei germane, Bohlen și alții - precum secretarul de stat James Byrnes - Își puneau speranțele În ocupația militară de către Aliați a statelor din fosta Axă și a sateliților lor, combinată cu alegeri libere În spiritul Înțelegerii de la Yalta. Abia mai târziu (când au observat manevrele puterii sovietice În cadrul Comisiilor Aliate de Control, mai ales În România și Bulgaria) au acceptat și ei incompatibilitatea de obiective dintre SUA și URSS, Împărtășind În cele din urmă preferința
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]