70,892 matches
-
pentru un eventual stat vest-german (delegația franceză a acceptat acest aranjament În schimbul separării - temporare - a regiunii Saar de Germania și a unei propuneri ca activitatea industrială din bazinul Ruhr să fie supervizată de o autoritate independentă). Aceste planuri contraziceau explicit spiritul acordurilor de la Potsdam, motiv pentru care generalul Vasili Sokolovski, reprezentantul sovietic În Comisia Aliată de Control din Berlin, a protestat vehement (omițând să admită că URSS violase În mod repetat aceleași acorduri). La 10 martie, Sokolovski a condamnat interesele capitaliste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a atras ostilitatea Germaniei și i-a făcut și mai dependenți de protecția sovietică), iar accentul pus de guvernele postbelice ale lui Beneš pe efort, proprietate de stat și planificare economică Îi amintea unui jurnalist francez, În mai 1947, de spiritul și retorica stahanovismului. Cu mult Înainte de monopolizarea puterii și chiar de formarea unui guvern comunist, portretele lui Stalin atârnau la Praga alături de cele ale președintelui Beneš. Am văzut deja cum ministrul de Externe Jan Masaryk și colegii săi n-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de urmat. La rândul lor, liderii iugoslavi nu scăpau nici o ocazie de a-și arăta respectul pentru Uniunea Sovietică și se prezentau drept pionierii balcanici ai modelului bolșevic de revoluție și guvernare. După spusele lui Milovan Djilas, „toți Înclinam, În spirit, către URSS. și i-am fi rămas devotați de n-ar fi fost pretențiile de extremă loialitate ale Marii Puteri”. Din perspectiva lui Stalin, devotamentul iugoslav față de bolșevism a fost dintotdeauna puțin cam prea aprins. După cum am văzut, lui Stalin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trăsătură frapantă a acelor ani: victorioasă, mândra Anglie părea mai cenușie și mai tristă decât acele țări continentale mai devreme Învinse, ocupate și devastate. Totul era raționalizat, limitat, controlat. Pesimist notoriu, redactorul și eseistul Cyril Connolly surprindea totuși cu acuratețe spiritul vremii când compara, În aprilie 1947, America și Marea Britanie: Aici nu avem decât jumătăți de ego; cei mai mulți dintre noi nu sunt bărbați sau femei, ci membri ai unei vaste clase asexuate, ponosite, chinuite și reglementate până la refuz, cu boarfe vechi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care nu l-ar fi ales un cineast din Franța, Italia, Belgia sau Germania) dezvăluie o trăsătură specifică. Printr-un noian de amintiri comune despre gloria și suferința din războiul recent, scăldate Într-o mândrie locală abia conștientizată, filmul celebrează spiritul englez. Se insistă pe știință și progres, pe muncă și organizare. Fără cea mai vagă referință la vecinii sau aliații Angliei (sic), țara e prezentată În 1951 așa cum fusese, de fapt, În 1940: un erou solitar. În 1828, poetul german
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oraș și lucrători din guvern. „Operațiunea 70.000 trebuie să dea roade”, cum s-a numit, a fost un dezastru rapid abandonat - dar acest exercițiu de maoism avant l’heure, la numai 80 km est de Viena, spune mult despre spiritul vremii. În acest timp, la fel ca În zonele baltice recent sovietizate, consecința reformei agrare comuniste a fost penuria instituționalizată În țări În care mâncarea fusese până atunci ieftină și din abundență 3. Ca răspuns la aceste erori palpabile, autoritățile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
imperiale britanice. Acasă, Stalin Încuviința activitatea Comitetului Antifascist Evreiesc, format În timpul războiului pentru a mobiliza opinia evreiască din URSS și (mai ales) din exterior În timpul luptei antinaziste. Evreii sovietici, ca mulți alții aflați sub influența Moscovei, sperau că starea de spirit ecumenică din anii războiului, când Stalin cerea și accepta ajutor de la oricine, se va traduce În vremuri mai bune după victorie. În realitate, s-a Întâmplat exact contrariul. Încă Înainte de Încheierea războiului, Stalin exila, cum am văzut, națiuni Întregi spre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Circumstanțele erau neobișnuit de favorabile. Între cele două războaie, extrema dreaptă avusese un succes de care cei mai mulți preferau acum să nu-și amintească. De la Bruxelles la București, jurnalismul polemic și literatura anilor ’30 abundau În rasism, antisemitism, ultranaționalism, clericalism și spirit reacționar. Intelectualii, jurnaliștii și profesorii care În perioada interbelică și În timpul războiului Îmbrățișaseră vederi fasciste sau ultrareacționare aveau toate motivele ca, după 1945, să-și afirme zgomotos recentele afiliații progresiste sau radicale (ori să se retragă În umbră, temporar sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
abandonându-se comunismului. Chiar dacă n-au mers atât de departe Încât să intre În partid, mulți artiști și scriitori, mai ales În Franța și Italia, „se prosternau În fața clasei muncitoare” (Arthur Koestler) și idolatrizau „proletariatul revoluționar” (imaginat de regulă, În spirit realist-socialist/fascist, drept masculin, sever și musculos). Deși fenomenul avea o amploare europeană și nu se limita la comunism (cel mai cunoscut exponent intelectual al „muncitorismului” era Jean-Paul Sartre, care nu a intrat niciodată În Partidul Comunist Francez), el a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la angajament, iar tinerii intelectuali din regiune nu doreau mai mult. „Eram copiii războiului”, scria Zdenìk Mlynáø (care se alăturase Partidului Comunist Cehoslovac În 1946, la 15 ani), „și, cum nu apucasem să luptăm Împotriva nimănui, am dus mai departe spiritul războinic În primii ani postbelici, când aveam În sfârșit ocazia să ne batem pentru ceva”. Generația lui Mlynáø nu cunoscuse decât anii de război și ocupație nazistă, perioadă În care „erai de o parte sau de cealaltă - nu exista cale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și a progresului Într-o țară stagnantă și drept unica șansă de reformă socială și politică reală, PCI a polarizat În jurul său un cortegiu de savanți și scriitori care confereau politicii de partid o aură de inteligență, responsabilitate și chiar spirit ecumenic. Dar, după divizarea Europei, strategia lui Togliatti a devenit problematică. Criticile adresate PCI de către Soviete la prima Întâlnire a Kominformului În septembrie 1947 au dovedit hotărârea lui Stalin de a-i controla mai ferm pe comuniștii italieni (și francezi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
chiar mai mult decât avea nevoie Biserica de el (cum altfel puteau fi menținute legăturile destul de Încordate ale Spaniei postbelice cu comunitatea internațională și cu „Vestul”?), de aceea i-a acordat toate prerogativele necesare pentru a recrea În Spania modernă spiritul de cruciadă al vechiului regim. În restul Europei Occidentale, Biserica Catolică se confrunta cu forțe concurente și ostile care revendicau simpatia maselor. Dar chiar și Într-o țară ca Olanda structurile catolice se simțeau suficient de puternice pentru a-i
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
forțe de ocupație, ci un guvern ales exclusiv de germani prin vot liber. În opinia unor istorici, Washingtonul e vinovat că nu a acceptat propunerile lui Stalin, „ratând ocazia” de a pune capăt Războiului Rece sau măcar de a calma spiritele În cea mai periculoasă zonă de conflict. E adevărat că liderii occidentali nu au luat În serios Notele lui Stalin și i-au declinat oferta. S-a dovedit Însă că aveau perfectă dreptate. Nici măcar conducerea sovietică nu acorda o importanță
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de ministrul Apărării, Franz Josef Strauss, În alocuțiuni recente. Situația din Germania se cerea clarificată - cum Îi spunea Eisenhower lui Macmillan la 28 martie 1960, Occidentul „nu-și permite să rămână 50 de ani pe muchie de cuțit”. În același spirit, Kennedy l-a asigurat pe Hrușciov la Viena că Statele Unite nu intenționau să ia măsuri care să „rupă legăturile Uniunii Sovietice În Europa de Est”: o confirmare voalată că rușii puteau păstra ceea ce aveau deja, inclusiv partea estică a Germaniei și teritoriile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
evidențieze atașamentul lor față de idealurile de la 1789, precum și afecțiunea lor pentru „cultura Franței și a Vestului, pe care o primiseră și o prețuiau”. Apelurile lor n-au fost auzite. Guvernul Franței eliberate n-a arătat mare interes pentru starea de spirit a arabilor, iar când, În mai 1945, această indiferență a dus la o revoltă În regiunea Kabilia, la est de Alger, insurgenții au fost zdrobiți fără ezitare. În următorul deceniu, atenția Parisului a fost Îndreptată În altă parte. Iar când
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dwight Eisenhower a fost reales președinte al Statelor Unite. Administrația de la Washington era furioasă din cauza șiretlicului anglo-francez și scandalizată de minciunile care i se serviseră despre intențiile reale ale aliaților săi: Londra și Parisul ignoraseră, atât În literă, cât și În spirit, Declarația Tripartită din 1950 prin care Marea Britanie, Franța și Statele Unite se obligau să acționeze Împotriva agresorului În cazul unui conflict arabo-israelian. SUA au Început să exercite, pe căi publice și private, o presiune considerabilă asupra Marii Britanii pentru a o determina
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
interogație și Îndoială, de parcă Încrederea În sine din anii ’40 Începuse să se fisureze. În 1960, Sink the Bismarck, un film de război turnat după vechile tipare, părea ciudat de anacronic și chiar făcea notă discordantă cu noua stare de spirit. Tonul a fost dat de piesa Îndrăzneață a lui John Osborne Look Back in Anger (Privește Înapoi cu mânie), reprezentată pentru prima dată la Londra În 1956 și transpusă doi ani mai târziu Într-o adaptare cinematografică remarcabil de fidelă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de o administrație centralizată și de un executiv care nu era ales, ci numit, nu reprezenta un câștig clar pentru Europa sau pentru restul lumii. Rețeaua de acorduri vamale protecționiste și subvenții indirecte instituită la comanda Franței era complet În afara spiritului și instituțiilor sistemului de comerț internațional care apăruseră În deceniile de după Bretton Woods. Nu era de bun augur faptul că sistemul de guvernare al CEE, modelat după cel al Franței, perpetua moștenirea ei napoleoniană. În ultimul rând, influența Franței asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a făcut decât să alimenteze și să multiplice protestele care au continuat toată toamna, Într-o țară imperfect sovietizată, unde cei mai mulți comuniști de la vârf scăpaseră nevătămați din epurările postbelice. În octombrie 1956, Îngrijorat de perspectiva pierderii controlului asupra stării de spirit a populației, Partidul Muncitoresc Unit Polonez a decis Îndepărtarea mareșalului sovietic Konstantin Rokossowski din postul de ministru al Apărării și excluderea lui din Biroul Politic. În același timp, partidul l-a ales ca prim-secretar pe W³adis³aw Gomu³ka În locul stalinistului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
devastator. În primul rând, a constituit o lecție practică pentru diplomații occidentali. Până În acel moment, Statele Unite recunoșteau pe de o parte În mod oficial că sateliții est-europeni nu se pot desprinde de pe orbita sovietică, iar pe de altă parte Încurajau „spiritul de rezistență” În țările respective. Operațiunile secrete și sprijinul diplomatic aveau ca scop, conform Raportului Consiliului de Securitate Națională nr. 174 (decembrie 1953), „crearea unor condiții care vor permite, Într-un moment favorabil din viitor, eliberarea statelor-satelit”. Dar, după cum evidenția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unei comisii de anchetă”. Când ambasadorul britanic la Moscova a sugerat ca Londra să adreseze un apel direct Kremlinului să se abțină de la intervenție În Ungaria, ministrul de Externe britanic Selwyn Lloyd Îi scria prim-ministrului Anthony Eden În același spirit: „Nu cred că este momentul pentru un astfel de mesaj”. Cum le spunea Hrușciov la 28 octombrie colegilor săi din Prezidiul Comitetului Central, „englezii și francezii sunt Într-o mare Încurcătură În Egipt”15. Cât despre Eisenhower, el se afla
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Occident au Încercat să justifice intervenția sovietică sau măcar s-o explice, acceptând versiunea oficială comunistă potrivit căreia Imre Nagy condusese sau fusese corupt de o contra-revoluție. În stilul său caracteristic, Sartre insista că revolta ungară fusese marcată de un „spirit de dreapta”. Dar, indiferent de motivele insurgenților maghiari - și acestea erau mult mai variate decât părea la vremea respectivă -, nu răzvrătirea lor, ci mai degrabă represiunea sovietică i-a impresionat pe observatorii străini. De acum Înainte comunismul va fi asociat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lider mondial. În vreme ce social-democrația norvegiană consta În mobilizarea, raționalizarea și distribuția unor resurse limitate Într-o societate săracă, Suedia era deja, În anii ’60, una dintre cele mai bogate țări din lume. Acolo, social-democrația Însemna alocarea bogăției și serviciilor În spirit de egalitate, pentru binele tuturor. În toată Scandinavia, dar mai ales În Suedia, proprietatea privată și exploatarea mijloacelor de producție nu au fost niciodată periclitate. Spre deosebire de stânga britanică, a cărei doctrină de bază era, din 1918, Încrederea nezdruncinată În avantajele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a atenuat pentru Biserica spaniolă consecințele colaborării sale Îndelungate cu „vechea stăpânire”. Această rupture culturelle, cum i s-a zis În Belgia și nu numai, Între religie și politică, precum și Între Biserica Catolică și trecutul său recent e definitorie pentru spiritul „șaizecist”. Reformismul Vaticanului avea, bineînțeles, limitele lui: pentru mulți dintre participanți, impulsul strategic al acestui conciliu nu era să Îmbrățișeze schimbarea radicală, ci să o stăvilească. Când legalizarea avortului și liberalizarea divorțului au fost supuse la vot câțiva ani mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost În La dolce vita (1960) lui Federico Fellini - regizor care se bucura de multă apreciere din partea acelorași spectatori care Îi admirau pe Godard și Truffaut, mai ales după 8 ½ (Opt și jumătate, 1963) și Giulietta degli spiriti (Giulietta și spiritele, 1965). O generație mai veche de regizori italieni de valoare nu părăsise Încă scena - Vittorio De Sica a realizat I Sequestrati di Altona (Sechestrații din Altona, 1962) după piesa lui Sartre, a regizat Împreună cu Fellini Boccaccio ’70 (1962) și va
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]