7,946 matches
-
ne-au spus că acolo putem să stăm până dimineața. A Început o lapoviță... - dar, mă rog, asta nu ne-a interesat. Nici nu știu cum am dormit, jos sau În picioare, nu mai știu. Știu că dimineața, când ne-am trezit, țipa neamțul: „Încolonarea” sau nu mai știu cum, și erau numai jumătate dintre paznici. Ei, imaginați-vă, paznicii ăia răi dispăruseră. Vreau să spun că În timpul zilei un avion american ne-a survolat și a plecat. Nemții s-au speriat, pentru că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
În lagărul Allach. Acolo am găsit niște barăci goale, am fost cazați, mâncare n-am primit... A trecut o zi, a mai trecut una, eram Înnebuniți de foame. Pe 30, dimineața, a ieșit unul din baracă și a Început să țipe că În turn nu e nimeni: În turnurile de pază, unde erau de obicei soldați SS cu arme automate. Nu mai era nimeni. Noaptea am auzit zgomote de tunuri, de mitraliere, deci era frontul. Dimineața nemții au dispărut complet. Dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
focul ăla?”. Se vedea focul, că În barăci nu era lumină. În prima zi deja ni s-a spus, dar nu ne-a venit să credem. S-au auzit mașini afară, au tras cu pistoale, cu arme, au strigat, au țipat, dar eu nu știu cum am ațipit puțin, iar când mi-am revenit și am văzut, așa, multe figuri chele, m-a apucat isteria, că dacă nu-mi dădeau palme verișoara mea și prietena mea, care erau acolo cu mine, cred că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
aud vocea cumnatei: „Până acum am așteptat-o, dar n-a venit Iuți, n-a venit, nu știu ce să fac”. Atunci m-am dus liniștită acolo, am pus mâna pe ea și i-am spus: „Buona sera signora”. Și așa a țipat de s-a trezit toată strada. ajunsesem Într-adevăr acasă. Și În noaptea aia am vorbit până la ora trei. Că fratele meu, i-am dat telefon, a lăsat operația și a venit acasă și până la ora trei am vorbit. (septembrie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
părea suspect. Eram Într-un maldăr de cartofi, Într-o baracă de zid. Stăteam chitic. Cred că dacă mă vedea mă Împușca. A intrat, s-a uitat și a plecat. Nu știu cum am reușit să tac, deoarece tendința mea era să țip și să urlu, să fug... Nu am fugit - am tăcut. În lagărul A, la un moment dat m-am pierdut de grup. Vine un neamț patron cu monoclu, haine de piele și face selecție, dar numai de copii. Toți erau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
un transport bun - o muncă ușoară. Când am văzut care e situația, că rămân singur, o iau la fugă spre ei... Ploua, noroi... Mă vede unul. - Neamț? - Nu, din pază. Nu mai știu ce nație era - un kapo din ăsta. Țipa. Eu am fugit acolo. M-a luat din grup și mi-a dat un picior. Dar eu urlam ca din gură de șarpe, și cad jos, pe burtă, Într-un rond de flori - nu mai erau flori, dar... Urlam și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
a vrut să audă că n-am făcut: m-au dezbrăcat de pantofi, mi-au băgat un par pe sub picioare și, cu tălpile În sus, a Început bătaia - aveau vână de bou... Ei, am zis eu că nu am să țip, dar am țipat și am leșinat. Asta a fost prima Întâlnire cu ei, după care m-au stropit, că acolo o căldare cu apă și mi-au turnat-o peste cap; credeam că este urină, dar nu era, era apă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
audă că n-am făcut: m-au dezbrăcat de pantofi, mi-au băgat un par pe sub picioare și, cu tălpile În sus, a Început bătaia - aveau vână de bou... Ei, am zis eu că nu am să țip, dar am țipat și am leșinat. Asta a fost prima Întâlnire cu ei, după care m-au stropit, că acolo o căldare cu apă și mi-au turnat-o peste cap; credeam că este urină, dar nu era, era apă murdară - și iarăși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Cluj, vorbesc de vagonul de la Komarom la Dachau, eram vreo patru... Mai erau câțiva ardeleni, deci În total eram zece - În rest, foarte mulți iugoslavi, slovaci, țigani, evrei. Nu mulți unguri. Țin minte că era un ungur care tot timpul țipa: „Eu nu sunt comunist, fraților, eu sunt szálasist, sunt din Garda lui Szálasi” - Îi dădeau cu pușca În fund: „Du-te dracului, o dată ce te-au băgat aici nimeni nu te scoate”. La Dachau a fost foarte greu, frig... - Când ați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
al doilea rând ne era foame, iar În al treilea rând frig de ne lua dracu’. În al patrulea rând, păduchii mișunau și nu puteam scăpa de ei, al cincilea - nu puteam dormi, că tot timpul unii vorbeau, alții nu știu ce țipau În vis, alții voiau să se Întoarcă și nu puteai să te Întorci... Toată lumea trebuia să se Întoarcă pe dreapta și pe urmă pe stânga. Mai erau rele destule... Te gândeai la ai tăi, te gândeai la ce o să fie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Nu știu din ce era făcută, că era tare urâtă, Într-adevăr. Dar era pâine, aveai impresia că mănânci pâine. Marele, avantaj era faptul că conducerea lagărului era dintre ai noștri: oameni respectabili, cunoscuți, foarte exigenți, dar nu băteau, nu țipau... Era o diferență enormă. Cu closetul era tot o nenorocire, În sensul că, În prima zi, când am ajuns, ne-au pus să săpăm o groapă. Avea vreo zece metri pe zece, adâncă de vreo patru metri... - se numea latrină
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
la șeful: „Imediat să mergi cu ei”. M-am dus cu ei Într-un cartier de vile. În fața casei erau o mulțime de foști deținuți din Ungaria, deci din Ardealul de Nord, din Ungaria-mamă, cum ar veni, care urlau și țipau, și erau vreo șapte militari Înarmați care păzeau casa. Americani, bineînțeles. Am intrat Înăuntru. Unul dintre cei care erau pe stradă a descoperit că pe această stradă stă Sztojay Dome, care era prim-ministrul Ungariei când s-au făcut deportările
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mânie și dispreț. Orice început are și sfârșit. Neplăcut e apusul. Și prezicerea lui. Obsesie îngrozitoare a unui real ce devine act morbid și boala se recunoaște la urmă în realitate. Cum să nu te zbați ca "umbrele" ce "fugeau țipând și desenând prin văzduh cercuri fatale, ca păsările când simt apropierea furtunii"? Pentru un om, universul poate fi paradis, poate fi infern. Și noi suntem vinovați de aceasta, dar și de substanța din care suntem plămădiți. "Peste Univers s-a
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
El indică celui pierdut pe cărare un germene al mântuirii. Producând la rându-i lumină, întunericul fiind parte din natura sa1227. Piatra esențială hermetică conduce și îndrumă pașii celui ales, al poetului. Stă pregătită-n port solara navă, Când pescărușul țipă-n urma ta căzând din slavă, porunca din apus vine, de scufundare; și ochi deschis vei îneca în a luminii mare, când pescărușul țipă-n urma ta căzând din slavă 1228. Armonia monadelor este de fapt calea luminii, a undelor
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
conduce și îndrumă pașii celui ales, al poetului. Stă pregătită-n port solara navă, Când pescărușul țipă-n urma ta căzând din slavă, porunca din apus vine, de scufundare; și ochi deschis vei îneca în a luminii mare, când pescărușul țipă-n urma ta căzând din slavă 1228. Armonia monadelor este de fapt calea luminii, a undelor vibratorii ce ne determină viața și capacitatea noastră de a transmite harul. Lirica unei gândiri își are, după cum am prezentat, sălașul în creier. Pitagora
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
PNL și PSD, „un mariaj din interes” (Săritura peste cal); ideologii de serviciu ai capitalismul românesc (Terapie cu leacuri autohtone); satul românesc actual în derivă, comparându-l pe acesta cu acțiunea de modernizare începută de Ceaușescu, când tot apusul a țipat, iar acum când „satele românești au rămas fără școli, fără dispensare, fără cămine culturale, fără profesori și medici, când se mai numără câțiva bătrâni, niciun apusean nu mai spune nimic de salvarea satelor românești (Reciproca d-lui Președinte); creșterea și
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
marile războaie, România n-a înregistrat asemenea pierderi, jafuri și distrugeri, ca în perioada de când și-a redobândit libertatea. Pe vremea turcilor, spolierea Țărilor Române se făcea după politica fiscală cuprinsă în formula: „tunde oaia până la piele, numai să nu țipe”. Postdecembriștii nu tund oaia, o omoară! Ei nu au țară, ci numai teritoriu de pradă, din care acaparează ce se mai poate, vând ce-a mai rămas, lăsând în urmă pustiu și gol. Care o fi scenariul Ocultei pentru România
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
visat la atâta avere în așa scurt timp. Pe vremuri, când voiai să spargi o nuntă sau un bal, dacă te ținea punga și pumnul, luai țiganul de gât, îi spărgeai vioara de cap, îi dădeai și câțiva ghionți, acela țipa ca din gură de șarpe și fugea cu toată trupa după el. Apoi, lumea se împrăștia, că doar petrecere fără lăutari nu se poate. Păi, dacă nu poți să dai de pământ cu Boc și cu ai lui, ar fi
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
expresia voinței guvernului, al cărui spate nu știe ce face Vlădescu cel lefter. S-o creadă mutu’! Lansarea de zvonuri privind noi surse de alimentare a bugetului are ca scop luarea pulsului nației, să vedem care e reacția „maselor”: dacă țipă, dăm înapoi, dacă murmură, le-o punem în cârcă, însă trebuie reținut că nu guvernul e vinovat, ci domn ministru fără portofel. Ultima gogoriță în materie de aflat o sursă sigură și directă de alimentat bugetul este cea care zice
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
un cap mare, hidos, cu ochi bulbucați de bazedovian, un trup scurt și gros, ca de pitic, având pe piept, așezate ostentativ aproape de umăr, două decorații lucioase, cu panglici lungi, tricolore. Părea că se pregătește o reprezentație de bâlci. Deodată țipă cu glas pițigăiat: Primuleee! Ăștia mă înjură!... Stupefiați, până să ne dezmeticim încasasem de la prim doi, trei pumni în față, pe unii bușindu-i sângele; cu lovituri de cizmă peste fluierele picioarelor a comandat: Drepți! Alinierea! Îmbrâncindu-ne și lovindu
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
fluierele picioarelor a comandat: Drepți! Alinierea! Îmbrâncindu-ne și lovindu-ne ne a așezat în linie în fața biroului. Ședeam încremeniți. Directorul s-a ridicat din scaun sprijinindu-se într-un baston. Era șchiop și avea proteză la picioare. Iar a țipat: Primuleee! Ăștia iar mă înjură!... Pumnii primului ne mutau fălcile din loc și directorul ne lovea cu bastonul unde nimerea. Nu știți să salutați tâlharilor?, a răcnit primul. Am salutat când am intrat, am răspuns noi. Cum ați zis? Bună ziua
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
primului ne mutau fălcile din loc și directorul ne lovea cu bastonul unde nimerea. Nu știți să salutați tâlharilor?, a răcnit primul. Am salutat când am intrat, am răspuns noi. Cum ați zis? Bună ziua! Primuleee! Ăștia iar mă înjură, a țipat a treia oară directorul. Bă, a zis primul, aici se strigă cât poți de tare: Să trăiți! Tăceam, ștergându-ne fețele însângerate și pipăindu-ne cucuiele. Ziceți mă: să trăiți! Să trăiți, am zis, puțin convinși că vor fi nemuritori
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Înaintam în grup pe peron. Cu înjurături și lovituri la coaste, gardienii încercau să mențină convoiul care la un moment dat se împrăștie, despicat de fuga câtorva borfași. Stai! Stai că trag!, se auzi un glas, undeva în întuneric. Lumea țipa, unii căzură în îmbulzeală. În aer se slobozi o detunătură de pistol. Convoiul se destrămă, dar gardienii și ostașii roiau între oameni, adunând formația. Eu și Marin nu reușeam să ieșim dintre linii, blocați de niște lucrători care transportau traverse
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
dădea din cap, parcă nu era de acord. Cu Sile a vorbit și cu ton de reproș: În mod special am venit aici să constat condiția dumitale sufletească. Credeam că voi găsi un om plângându-și păcatul groaznic. Destul, a țipat Sile, nu mă mai terorizați cu această acuzație! De la arestare și până acum sunt învinuit că mi-am ucis părinții. Nu eu sunt vinovat. Ei sunt vinovați. Ei și-au meritat soarta. Ascultam încremeniți. Am auzit apoi bușitura ușii și
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Dumitrescu, fiul preotului din sat, și să îi cer să scrie o declarație despre felul cum a fost omorât. Vă amintiți? Aceasta era acuzația mea... Nu..., nu..., iartă-mă..., nu mă omorî. Ai venit să mă omori..., a început să țipe disperat colonelul. Nu, n-am venit să te omor, căci dumneata ești mort de mult. Am venit să te înviez. Am venit să-ți arăt diferența între conștiința dumitale și a noastră, de victime acuzate de crime și fărădelegi pe
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]