9,827 matches
-
straturi: • al unui sens abstract, constant: „trei”, nu cinci! • al unui sens concret, variabil, în funcție de situația de comunicare: „oameni” etc., întocmai, de exemplu, ca pronumele aceștia din enunțul „Aceștia s-au întors de la mare.”, al cărui plan semantic cuprinde: • sensul abstract, constant „apropierea de locutor”: aceștia, nu aceia; • un sens concret, variabil: tinerii, studenții aceștia = acești studenți trei = trei studenți În sintagme de tipul „Soacra cu trei nurori”, termenul trei are valoare adjectivală, dar nu de adjectiv calificativ (așa cum rezultă din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rezultă din interpretarea Gramaticii Academiei), ci de adjectiv pronominal; din cele două straturi semantice proprii pronumelui trei (ca și aceștia, de exemplu), în trei nurori, stratul semantic obiectiv este exprimat de substantivul nurori; adjectivul pronominal rămâne să exprime numai sensul abstract (cantitativ - trei, de apropiere - aceste: trei nurori, aceste nurori). Planul semantic al termenului (pronume) trei, întrebuințat adjectival nu reprezintă interpretarea lingvistică a unor trăsături intrinseci obiectului, ca în cazul adjectivului calificativ: frunză verde (verde face parte din frunză), ci interpretarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Acești studenți au promovat examenul. Doi studenți au promovat examenul. Aceștia au promovat examenul. Doi au promovat examenul. Dintre tipurile de numerale identificate de Gramatica Academiei (și de alte gramatici înscrise în aceeași perspectivă), doar termenii „care exprimă un număr abstract, nelegat de un obiect concret sau de o materie (numerele din aritmetică)” (I, p. 186) ar putea reprezenta clasa Numeralului; termenii care exprimă numărul abstract considerat în sine2 nu substituie substantive, indicând (sau numai indicând) obiecte supuse pluralizării concrete. Într-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Academiei (și de alte gramatici înscrise în aceeași perspectivă), doar termenii „care exprimă un număr abstract, nelegat de un obiect concret sau de o materie (numerele din aritmetică)” (I, p. 186) ar putea reprezenta clasa Numeralului; termenii care exprimă numărul abstract considerat în sine2 nu substituie substantive, indicând (sau numai indicând) obiecte supuse pluralizării concrete. Într-un enunț de tip semantic, precum Doi și cu doi fac patru., termenii doi și patru nu înlocuiesc substantive, ca într-un enunț curent, într-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caracterizează prin neînscrierea lor în relații sintactice de tip lingvistic și prin invariabilitate morfologică absolută, în timp ce termenii omonimi din enunțul empiric pot varia în funcție de gen: Două (flori) și cu două (flori) fac patru (flori). Aceste caracteristici fac din categoria „numeralelor” abstracte nu atât o clasă lexico-gramaticală cât o clasă distinctă în sistemul limbii, care rezultă din denumirea prin semne lingvistice (realizarea lor ca semnificant) a unor semne nelingvistice. Expresia lingvistică a semnelor matematice este condiție obligatorie, în comunicarea pe cale orală, dar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dar cu o mutație semantică importantă (de la numele acțiunii: a suferi la „obiectul” caracterizat prin această acțiune: suferind) ca substantive întărește interpretarea lui S. Pușcariu, impunând concluzia existenței unei corelații verb-substantiv. Cei doi termeni ai opoziției au un conținut semantic abstract comun: exprimarea acțiunii (în sens general) și același conținut lexical concret, dar se opun sub aspectul conținutului categorial: • perspectivă dinamică: verbul: a pleca, a răsări • perspectivă statică: substantivul: plecarea, răsărit, răsărire Opoziția dinamic-static poate fi considerată absolută, când unitățile lexicale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
protagoniștii (reprezentând originea și destinația actelor lingvistice). Coordonatele temporale ale actului lingvistic se exprimă prin conținutul lexical, concret sau relațional (variabil), al unor substantive (duminică, primăvară, noapte etc.) și adverbe (azi, ieri, a doua zi etc.) sau prin conținutul gramatical, abstract, al relației sintactice de temporalitate: „El singur zeu stătut-a’nainte de-a fi zeii.” (M. Eminescu) sau al relației de opoziție proprie categoriei gramaticale timp: „Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem și nu e.” (M. Eminescu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și prin termenul care denumește această parte de vorbire: Zeitwort (’cuvânt temporal’). Expresia lingvistică a protagoniștilor (locutorul: originea și interlocutorul: destinația mesajului) este reprezentată de conținutul, lexical și gramatical deopotrivă, concret al pronumelui personal (eu, tu) și de conținutul gramatical, abstract, al categoriei gramaticale persoană. Categoria gramaticală a persoanei, prezentă și la pronume, dar ca sens lexico-gramatical, este cea de-a doua trăsătură care fixează, alături de timp, identitatea specifică a verbului. Ambele categorii își dezvoltă propriul conținut în sfera semantică globală
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Expresii verbaletc "Expresii verbale" Sunt grupuri lexico-gramaticale, constituite din mai mulți termeni care „gravitează” în jurul unui verb, cu care intră în diferite relații mai mult sau mai puțin definibile. Verbul este elementul stabil în toate expresiile. Neschimbătoare rămâne și structura abstractă, „schematică”, a expresiilor cu același verb. Sunt mobile elementele care însoțesc verbul: pronume, substantive, adverbe etc. Acestea variază dar variază doar în realizarea lor concret-lexicală, păstrându-și nemodificată condiția abstract-sintactică și, deci, „funcția” lor sintactică: a-i părea bine/rău
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nepredicative Sunt verbe predicative verbele care pot realiza singure funcția sintactică de predicat. Prin conținutul lor semantic concret, cu foarte puține excepții, toate verbele limbii române sunt predicative. Sunt verbe nepredicative verbele care, prin conținutul lor semantic, în mod absolut abstract, funcționează doar ca instrumente gramaticale ale predicației, verbele care, datorită conținutului lor semantic, nu pot realiza singure funcția de predicat, precum și verbele care, prin mutații în planul lor semantic și, concomitent, în dinamica lor gramaticală (la nivel morfologic, mai ales
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
marea.” (M. Eminescu), omonim cu verbul predicativ a fi: „A fost odată ca-n povești/A fost ca niciodată/ Din rude mari, împărătești/O prea frumoasă fată.” (M.Eminescu) Verbul copulativ a fi se distinge de omonimul predicativ prin caracterul abstract al planului său semantic (definit doar prin trăsătura semică+real), ceea ce determină incompatibilitatea lui cu relația de sinonimie cu verbul a exista: În țara asta toți sunt politicieni. (verb copulativ) În țara asta nu sunt (există) politicieni. (verb predicativ) Verbul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
voi etc.). Când verbul principal este la prezumtiv prezent sau la conjunctiv perfect, sintagma semiauxiliar-verb predicativ își realizează semnificația modală în chiar spațiul închis al structurii sale: Trebuie să fi venit cineva.; Trebuie să fi cântând pe undeva. Sintagmele, mai abstracte, din punctul de vedere al gramaticalizării, sunt sinonime cu structura morfologizată a prezumtivului, prezent: Trebuie să fi cântând = Va fi cântând sau perfect: Trebuie să fi venit = Va fi venit. Când verbul principal este la conjunctiv prezent, semnificația modală a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantivizarea infinitivului lung: amintire, cântare, visare etc. a(-și) aminti - amintirea (singularia tantum) - amintire/amintiri a cânta - cântarea (singularia tantum) - cântare/cântări (cântec/cântece) Devenit substantiv, infinitivul lung păstrează în planul său semantic legătura cu verbul printr-o variantă relativ abstractă; de aceea, cere compliniri în același fel în care cere verbul originar: Amintirea acelei ierni îl urmărește fără încetare. Această variantă intră în opoziție, cu consecințe și de natură sintactică, cu substantivul concret de aceeași origine: amintire/amintiri: „Omul acela
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
târziu etc.: „Departe doar luna cea galbenă - o pată.” (M. Eminescu, I, p.114) b. Subclasa adverbelor situaționale cuprinde termeni cu conținut lexical variabil în funcție de situația de comunicare. Conținutul lexical al termenilor este reprezentat de două straturi semantice: • un sens abstract, constant, rezultând din raportarea la coordonatele (temporale sau spațiale) ale desfășurării comunicării: ieri (= o zi anterioară acestui moment) sau ale temporalității textului: a doua zi (= în ziua următoare unui anumit eveniment reflectat în text) etc. sau la protagoniștii actului lingvistic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
context prin intermediul relației de apoziție: „Mâine, 21 octombrie, se împlinesc cincizeci de ani.” Se cuprind tot aici adverbe al căror plan semantic rezultă din raportarea la alte enunțuri: da; - „Ai văzut filmul Reconstituirea?/ - Da” $da = Am văzut filmul Reconstituirea.$$ Sensul abstract al acestor adverbe se situează în planul paradigmatic al limbii; cu el adverbul vine în planul sintagmatic al textului, unde primește sensul concret. Adverbe pronominaletc "Adverbe pronominale" Adverbele pronominale sunt adverbe situaționale al căror conținut semantic concret este fixat de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care îl preced, (2) pe de alta, cu funcția sintactică pe care acest termen o realizează. La primul nivel, descris de planul semantic al termenului dependent, rămân indiferente (sau relativ indiferente) la conținutul lexical câteva din prepozițiile simple, cele mai abstracte: de, în, la etc.: „Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit La ceas oprit de lege și de datini...” (N. Labiș) „Afară ninge prăpădind / Iubita cântă la clavir.” (G. Bacovia) „De-un veac el șede astfel de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și de datini...” (N. Labiș) „Afară ninge prăpădind / Iubita cântă la clavir.” (G. Bacovia) „De-un veac el șede astfel de moarte-uitat, bolnav.” (M. Eminescu) Cele mai multe prepoziții, însă, și mai ales locuțiunile prepoziționale, caracterizate printr-un plan semantic mai puțin abstract, chiar dacă aproape întotdeauna polisemantic, se înscriu în continuitatea conținutului lexical al termenului dependent prin trăsăturile lor semantice definitorii (sau prin una din fascicolul de trăsături din care se constituie planul lor semantic). Aceste trăsături semantice se înscriu cu deosebire în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relației de dependență guvernată de verb (adjectiv), între prepoziții (cel mai adesea locuțiuni prepoziționale) și variantele funcțiilor sintactice de complement corelativ (excepție, cumul, opoziție, sociativ) și circumstanțial (cauză, scop, condiție, referențial etc.), continuitatea semantică este asigurată de caracterul mai puțin abstract al locuțiunilor prepoziționale, care, prin aceasta, devin mărci (absolute sau relative) ale funcțiilor sintactice: în loc de - complement corelativ de opoziție în afară de - compl. corelativ de excepție/cumulativ pe lângă - compl. corelativ cumulativ din cauza - circumstanțial de cauză în caz de - circumstanțial condițional în ceea ce privește - circumstanțial
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează unele funcții sintactice (predicat, cel mai frecvent) are dezvoltare propozițională: Ideea lui a fost să urcăm mai întâi Rarăul. Adevărul este că toți acești ticăloși și-au găsit adăpost în minciună. * Din punct de vedere semantic, în funcție de situarea între abstract și concret, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) sunt polivalente sau monovalente, când se constituie în mărci ale unor anumite funcții sintactice cu realizare propozițională: • conjuncții polivalente: că, să, ca...să, de: A uitat că e luni. (compl. direct) Gândul că luni va
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numelui (pronumelui), însă, rămâne fără asemenea consecințe. Pe de o parte, faptul afirmă rolul central al verbului în organizarea enunțului sintactic, pe de altă parte, el se explică prin aceea că prezența numelui (pronumelui etc.)-subiect este implicită, la modul abstract, în chiar structura verbului conjugat (deci, devenit predicat), în sensul categorial și în dezinența de persoană. Relația de dependență se desfășoară între termeni cu poziții diferite în interiorul asocierii sintagmatice: unul din termeni se impune ca regent, reclamând din motive semantice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingvistică a interpretării și a reacției la realitatea extralingvistică, pe care se întemeiază „obiectul” comunicării sau atitudinea locutorului față de interlocutor, enunțul este dezvoltarea sintagmatică în care se realizează concret, prin includerea nivelului lexical, funcțiile sintactice, existente ca atare, cu identitate abstractă, în planul paradigmatic al limbii. Existența „abstractă” - în planul langue - a funcțiilor sintactice - ca identități distincte - se întemeiază pe structura logico-semantică a enunțului lingvistic, relativ independentă de specificul limbilor naționale (cel puțin în familia limbilor indo-europene) - iar ca virtualitate, pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realitatea extralingvistică, pe care se întemeiază „obiectul” comunicării sau atitudinea locutorului față de interlocutor, enunțul este dezvoltarea sintagmatică în care se realizează concret, prin includerea nivelului lexical, funcțiile sintactice, existente ca atare, cu identitate abstractă, în planul paradigmatic al limbii. Existența „abstractă” - în planul langue - a funcțiilor sintactice - ca identități distincte - se întemeiază pe structura logico-semantică a enunțului lingvistic, relativ independentă de specificul limbilor naționale (cel puțin în familia limbilor indo-europene) - iar ca virtualitate, pe structura planului semantic al unităților lexicale, relativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
distincția Sintaxa propoziției - Sintaxa frazei. Spre deosebire de edițiile anterioare, noua ediția a Gramaticii Academiei renunța la acest model, vorbind de "realizarea propozițională" a complementului, circumstanțialului, pe lângă alte forme de realizare. etc. în subcapitolele consacrate acestor funcții.tc " Realizarea func]iilor sintactice" Abstracte și virtuale în sistemul limbii, funcțiile sintactice devin reale în actul lingvistic, când se realizează în mod concret prin unități lexico-gramaticale sau prin grupuri de unități lexico-gramaticale în interiorul cărora se desfășoară alte relații sintactice, de rangul doi sau trei, sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu regent verbal în care prezența prepoziției de în structura prepozițiilor derivate/compuse este determinată de planul semantic al relației de dependență: Ies din casă. S-a întors de la școală. etc. În legătură cu caracterul planului lor semantic, mai concret sau mai abstract, prepozițiile se impun ca mărci ale unei funcții sintactice sau rămân doar mijloace de realizare a relației de dependență. Sunt mărci absolute unele locuțiuni prepoziționale: în ceea ce privește, în privința, cât privește, pentru circumstanțialul referinței, cu tot (totul, toate), pentru circumstanțialul concesiv. În interiorul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcției de circumstanțial, prepozițiile și locuțiunile prepoziționale derivate de la adverbe și locuțiuni adverbiale de loc și timp sunt mărci ale unor circumstanțiale spațiale și/sau temporale: în jurul, în jur de, în susul, în josul, înaintea, înapoia, de jur împrejurul etc. Prin caracterul lor mai abstract, prepoziții precum de, la, în, cu pot însoți termeni prin care se realizează mai multe funcții sintactice, ceea ce le anulează capacitatea de a marca identitatea funcțional-sintactică a acestor termeni. În funcție de originea sau de structura lor, prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) prezintă recțiuni
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]