7,814 matches
-
reacție din partea ei. Rămîne de neuitat, de neuitat! Dar prea trăiesc nenorocit ca să mai pot fi și răbdător ca un bou, pînă la capăt! Pe la începutul lui iulie, după ce Gabriela Negreanu îmi comunicase că nu mai există nici o șansă ca biata mea carte să intre-n tipografie evenimentele! și după ce le scrisesem despre această bucurie unor oameni care țin la mine (Paler, D.R.-ul, Ion Gheorghe), Ion Gheorghe mi-a dat o telegramă că a vorbit (Liviu Călin din Cons. culturii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
Și "Însemnări din subterană" a lui Dostoievski. De fapt, sînt tare leneș și împrăștiat! Și zilele acestea am mai dat peste o frumusețe la P. Neamț. Mara. Ce nume așezat! Dar T. (mulțumește pentru gînduri, evident flatată de atențiune!) hotărăște bietul meu suflet din aceste vremuri. Sigur, ar fi tare fain să fie mai vorbăreață, să stea mai mult cu mine! Nu știu de ce mi-e teamă să nu fie proastă, să nu cedeze în a se bate pentru cea mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
a văzut-o pe Yvonica, care, „după multe schimbări la față și vorbe adesea nechibzuite a rămas să dea răspunsul ei mâine dimineață. A constatat (Duduia - n.n.) că nu poate fi vorba de iubire din partea ei față de Mihăiță. Și el bietul băiat își făcea iluzii”. Seara, cinema. Miercuri, 19 iulie. Yvonica revine la Duduia. Răspunsul a fost „va pleca, dar că refuză să scrie lui Mihăiță o scrisoare de adio”, pentru a justifica „despărțirea” și neparticiparea ei la croaziera cu „Luceafărul
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
la ora 1230, se îmbarcă și Mihăiță. Disperarea lui a fost extremă - nota Carol -, mai ales când a citit scrisoarea ei, o scrisoare care conținea toate elementele voite, dar lipsită de cel mai elementar simț de tandresă și de inimă. Bietul copil a fost disperat și pentru prima dată l-am văzut plângând cu nesaț. Își lăsase capul pe umărul meu și lacrimile curgeau cu nesaț. I-am spus că nimeni mai bine decât mine (nu poate - n.n.) pricepe disperarea lui
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
Statele Baltice peste nici zece luni, iar România la 26 iunie 1940. Istoria ne învață că Marile Puteri au obiceiul să-și însușească teritorii care nu le aparțin, locuitorii acestor spații nefiind consultați și urmând să fie tratați ca aparținând „bietelor popoare mici” (lam citat pe Hitler) care trebuie ținute în sclavie. Astfel, Bucovina a fost câștigată ca pradă de război de Imperiul austriac de la Imperiul otoman, cuvintele cancelarului Kaunitz fiind: „Luând Bucovina, avem cheia Moldovei” (1775). Anexarea, în 1812, de către
PACTUL RIBBENTROP – MOLOTOV DE FAPT, PACTUL HITLER-STALIN. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Toma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1669]
-
-l bine de cioc! Să nu-l scapi! Dintr-o singură lovitură, i-a zburat capul peste lemne. Eu cu ochii închiși nedumerită de cele întâmplate, m-am repezit la el și am început să plâng în hohote, jelindu-l: Bietul meu boboc! Ce-am făcut eu? Mama m-a luat în curte, a adus repede un lighean, a pus la foc apă pentru a-l opări și-l curăța de pene. N-a durat mult și bobocul a devenit o
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
de la tindă din țâțâni și s-a repezit la sertarul de la masă. Când l-a tras și n-a găsit banii s-a făcut foc și pară. A trântit o pe bătrână jos și-o lovea fără milă cu picioarele. Biata femeie a țipat o dată din răsputeri și milițienii au tăbărât asupra infractorului. I-au scos masca imediat, i-au luat cuțitul, imobilizându-l. Nu mare mirarea le-a fost când l-au recunoscut pe nepot, căruia i-a făcut mult
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
câte o șaică cu apă caldă, căci gerul era năprasnic. Ajuta și dânsa la frecat porcul cu peria cea aspră. Acum puteam ieși și eu să privesc toată operațiunea, căci la tăiere nu aveam voie (prea guița și se văita bietul porc, Gheorghiță, cum îi spuneam noi). Mie îmi plăcea să ciupesc pe ici, pe colo: ba o bucățică de ureche friptă, ba oleacă de șoric de pe picior, până mă vedea mama și mă certa: De ce n-ai răbdare, ca noi
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
se clintească pe față. Apoi ceru să fie adus captivul mai aproape. — Doamne, se plecă Simeon, atât cât Îi Îngăduia asprimea legăturilor, pricepând că a intrat Într-o poveste primejdioasă care l-ar fi putut costa viața. Doamne, sunt un biet pribeag, un amărât care caută de lucru. Sunt fericit că am dat de oameni. Mă rătăcisem prin pustietățile astea și nu știam cum să ies la liman. Chiar așa de fericit n-ai de ce să fii, zise scurt cavalerul. Ai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și eu de față, altfel ai atârna acum acolo sus, arătă el către o creangă răzleață a bradului. Dar eu n-am să Îngădui așa ceva. Maica noastră Biserica Îi ocrotește pe toți oropsiții și fu garii. Iar tu ești un biet oropsit și fugar, nu-i așa? Simeon pricepu cursa care i se Întinsese. și pricepu că trebuie să fie foarte atent la cuvintele lui. Clericul cel gras era un adversar mult mai de temut decât cavalerul, cu toată cruzimea lui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se Întinsese. și pricepu că trebuie să fie foarte atent la cuvintele lui. Clericul cel gras era un adversar mult mai de temut decât cavalerul, cu toată cruzimea lui. Așa că răspunse mirat: — Fugar și oropsit, părinte? Nu, nicidecum. Sunt un biet călător care ți mulțumește prea plecat că l-ai scăpat de moarte. Ai salvat un suflet nevinovat care habar n-are ce se Întâmplă. Nici prin cap nu-mi trece să fug și nici n-am de ce să fug. Eu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cavaler ar primi mai degrabă un pumnal Între coaste, Într-o noapte? — Nu, nu cred. Ticăloșii ăștia sunt prea buni diplomați ca să lase să se afle că a fost o căsătorie silită. și apoi ce viață ar mai avea o biată văduvă, a cărei origine e și așa destul de tulbure... ce ar mai putea aștepta de la viață? O căsătorie cu un cavaler de neam bun, da, asta e tot ce i se poate Întâmpla mai bun. În afară de asta, știm ce nenorocire
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
doar, domnule ministerial, că e o soție devotată și pune la inimă toate grijile și primejdiile care nu-l cruță În ultima vreme pe soțul ei. — N-ai să mă faci să cred, părinte, că o privește cu bunăvoință pe biata copilă. știm amândoi, nimeni nu poate trece peste umbra lui, doamna ducesă cu atât mai puțin, mai ales când e vorba de... — Taci, domnule Hildebrand. știi că-ți sunt prieten vechi. Ești un bărbat cinstit cum puțini sunt, dar, dacă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lui răspunse Hugo Învelindu-se Într-o pelerină groasă. Așteptăm unde trebuie să aș tep tăm, la marginea pădurii din preajma mânăstirii. Avem acolo un oaspete de Întâmpinat. — Aha, continuă celălalt ironic, deci n-are rost să-i mai ostenim pe bieții călugări. Vezi că pricepi până și tu? Hugo râse scurt, mai căscă o dată și adormi. Așadar, aș teptau pe cineva, Își făcu socoteala Simeon. și se fereau să fie văzuți de călugări, deci puneau la cale o treabă necurată. Cineva
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
sărise În ajutor. Acesta zăcea nemișcat alături, plin de sânge și atât de palid, Încât Simeon Îl crezu mort. „Să nu-l las așa, ca pe un câine la marginea dru mu lui, să-l sfâșie fiarele. Să-l Îngrop, bietul băiat...“ Era Însă prea slăbit. Se gândi să se târască până la mânăstire, să-i che me pe călugări. „Nici asta nu pot. Nu mă pot mișca. Am să mor și eu. Mai bine stau nemișcat și aștept moartea. Cineva ne
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
buzele Încă Învinețite ale pruncului. Ca prin farmec, fețișoara Încrețită se destinse și o limbă mică și trandafirie supse cu lăcomie picăturile alburii. Urs simți dintr-odată cum o căldură binefăcătoare Îi copleșește inima. Mila pe care o simțise pentru biată făptură nevinovată Începea să se prefacă Într-un sentiment nou, cum nu mai cunoscuse, și care-l trezea din letargia În care-l aruncase moartea iubitei lui soții. „Dumnezeu mi-a trimis un fiu“, Își spuse el, „În locul celui pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o conjurație, de o trădare, și el nădăjduiește că ne vom pierde puterea. Asta ar fi singura explicație. Nu știu ce are de gând. Poate că e prea târziu, poate că nu. Pleacă neîntârziat! Prefă-te așa cum știi prea bine. Ești un biet cocoșat, pe care nu-l cunoaște nimeni. Vorbește cu unul și cu altul. Trimite-ți oamenii peste tot, cerșetorii tăi care pot intra oriunde fără să-i bage nimeni În seamă. Îți cunosc semenii. Ai mai multă putere decât avem
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Johannes se aplecă și-i sărută poala tânărului cavaler. Apoi ridică cu o mână una dintre crengile alunului și-i făcu loc lui Conrad să treacă. Sub ochii acestuia, statura lui Înaltă se topi și nu mai rămase decât un biet cocoșat care dispăru În ceață. Totul durase doar o clipă. Întors pe același drum la castel, Conrad Își schimbă la iuțeală hainele murdare de la cățărat și ceru să-i fie adusă cina. De-abia Începuse să se Înfrupte din țiparul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să-l vadă pe bolnav. „Nu știu ce să fac“, gândi el. „N-am inimă să-i spun că Adelheid a fost răpită și că e ținută undeva prizonieră. Să-l mint, iarăși nu pot. Dumnezeu știe ce s-a Întâmplat cu biata fată...“ Se Îndreptă deci spre chilia starețului ca să-i ceară sfat. Îl găsi cu totul tulburat și cenușiu la față. Un curier de la castel venise cu vestea că ducele Bertold fusese ucis noaptea trecută. Tocmai dăduse poruncă să se tragă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ea, se ascunde o istorie cu rădăcini adânci, care, dacă s-ar afla, ar putea face să cadă unele capete. Cum ți am spus, unii nu se satură niciodată, vor mereu mai multă putere și mai multă bogăție. Iar noi, bieții vasali, n-avem decât să ne plecăm capetele și să Înghi țim toate Înjosirile și jignirile. și doar ca obârșie nu suntem cu nimic mai prejos decât suzeranii noștri! Deseori numai un pas Îi desparte pe cei care stăpânesc de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bogdaproste! 5. SPRE GARĂ Femeia a plecat. Mama l-a luat pe Bebi în brațe. Noi, ceilalți copii, ne-am înșirat în urma ei. Înaintea mamei pășea caporalul, iar încheietori de pluton erau cei doi militari. Escortau în șir indian o biată mamă cu șase copii. Treceam pe ulițele satului sub privirile mirate și dezaprobatoare ale femeilor și bărbaților care se întrebau: Oare unde-i duc? Și de ce? Zice că-i duc la ruși să-i facă săpun. Doamne, apără și păzește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
dureau umerii; mai schimbam sarcina de pe un umăr pe altul, nădușeam, eram leoarcă. Mama muta copilul dintr-un braț în altul, îl mai lăsa să meargă pe jos, dar copilul se cerea mereu în brațe. Cu fruntea roșie de sudoare, biata mamă se uita din când în când la noi și ne adresa cuvinte de îmbărbătare: Hai, dragii mei copii, nu mai avem mult până la gară, curaj... Trebuie să vă mărturisesc acum, când scriu aceste rânduri, al vârsta de 71 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
improvizat aveau menirea să vegheze la protecția și integritatea corporală a tuturor celor din interior. Nu de puține ori bande de tâlhari își căutau victimele din rândurile oamenilor adăpostiți. Sub amenințarea bâtelor și a cuțitelor, acești ticăloși îi deposedau pe bieții oameni de toate bunurile valoroase: bijuterii, ceasuri de mână, brățări, verighete și bani. Ba și haine. Era imposibil să opui rezistență unei bande organizate. După ce-i jefuiau, se făceau nevăzuți în bârlogul lor. Astfel că cei adăpostiți trăiau și sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
vremuri mai bune, care se lăsau așteptate. Filozofie a disperării optimiste... Am mers mai departe. În "celula" următoare se consuma drama a două exemplare din familia celor ce intraseră cândva în conflict cu Scufița Roșie: un lup și o lupoaică. Bietele animale! Când ne-am oprit în fața lor, și-au ascuns cozile între picioare și au rânjit spre noi a intimidare cu dinții gălbejiți și cariați ca o reminiscență a vremurilor apuse. Având statura unor câni de mărime medie, cu blana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pat, toropită de căldură. Când a văzut că lătratul nu mai contenește, cu baticul căzut pe spate și părul albicios într-o dezordine caricaturală, a pus mâna pe bastonul ei de corn, a ieșit din cămăruță și i-a aplicat bietului animal o lovitură de băț cu atâta ură, încât, de durere, s-a întins cu burta la pământ. Văzând cine i-a aplicat corecția nemiloasă, și-a adunat ultimele puteri și s-a târât anevoie spre adăpost, la locul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]