7,252 matches
-
cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. Recenzile critice ale filmului au fost în majoritate negative, cronicarii de la premieră apreciind filmul drept „o bagatelă” (Florica Ichim), „un interludiu comic” (Călin Căliman) sau „un fel de concurs în care aproape toate secvențele își etalează sărăcia de umor” (Radu Georgescu). Chiar și producătorul Dumitru Fernoagă, directorul Casei de Filme
Nu filmăm să ne-amuzăm () [Corola-website/Science/328081_a_329410]
-
este de o considerabilă importanță istorică. Adémar a "îmbogățit" legendă Sfanțului Marțial, episcopul din secolul al III-lea care a creștinat regiunea Limoges, plasându-l cu câteva secole înainte și transformându-l în unul dintre cei 12 apostoli. De asemenea, cronicarul a suplimentat slabă documentare asupra presupusei 'apostolicități' a lui Marțial, măi întîi cu o "Viață" falsificată a lui Marțial, care ar fi fost compusă de către succesorul acestuia, episcopul Aurelian. Din păcate pentru Adémar, un călugăr călător, Benedict de Chiusa, originar
Ademar de Chabannes () [Corola-website/Science/328099_a_329428]
-
(Ordericus) (n. 1075 - d. cca. 1142) a fost un cronicar englez care a scris una dintre cele mai mari și cuprinzătoare cronici contemporane ale Ducatului de Normandia și ale Angliei anglo-normande din secolele al XI-lea și al XII-lea. Biograful actual al regelui Henric I al Angliei, Charles Warren
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
evenimente, era bine informat asupra acestora. În pofida unui stil greoi și afectat, el este narator strălucit; trăsăturile atribuite personajelor sunt admirabile. Narațiunea sa este prost distribuită și plină de digresiuni surprinzătoare, însă Orderic aduce la lumină multe informații inexistente în cronicari considerați mai metodici. El aduce în discuție obiceiuri și idei ale vremii sale, iar uneori comentează cu mare subtilitate asupra unor aspecte mai puțin cunoscute și o metodologie istorică proprie. Narațiunea sa se întrerupe cu anul 1141, deși cronicarul adaugă
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
în cronicari considerați mai metodici. El aduce în discuție obiceiuri și idei ale vremii sale, iar uneori comentează cu mare subtilitate asupra unor aspecte mai puțin cunoscute și o metodologie istorică proprie. Narațiunea sa se întrerupe cu anul 1141, deși cronicarul adaugă unele trimiteri la anul următor. El precizează că la acel moment era bătrân și infirm; probabil nu a supraviețuit multă vreme după aceea. "Historia Ecclesiastica", considerată ca cea mai mare istorie socială engleză din evul mediu, se împarte în
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
normanzi. Aceștia au fost decimați, iar comandantul lor, fratele mai mare al lui Rainulf, Gilbert, a căzut în luptă. Rainulf, care devenea acum conducătorul de necontestat al exilaților, s-a retras cu resturile trupei din Apulia către Campania, unde, potrivit cronicarului Amato de Montecassino, deși înconjurat de inamici, a putut să profite de disensiunile existente între seniorii longobarzi din regiune. Ei au început să protejeze, contra cost, cetele de pelerini care frecventau regiunea pentru a ajunge la relicvele Sfântului Mihail. De
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
Richard I de Capua cu Fressenda, normandă din dinastia Hauteville, fiică a lui Tancred of Hauteville cu a doua sa soție, de asemenea cu numele de Fressenda, precum și nepot al lui Robert Guiscard, duce de Apulia, Calabria și Sicilia. Potrivit cronicarului Guglielmo de Apulia, Iordan "îmbine virtuțile ducelui cu cele ale tatălui său." În 1078, în vreme ce tatăl său asedia Napoli alături de Robert Guiscard, Iordan prăda Abruzzi (teritoriu papal), alături de Robert, contele de Loritello. Alături de tatăl său și de ducele Robert Guiscard
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
Genova. Rainulf a eșuat în a menține Nocera, iar Robert de Capua a fugit spre nord. Până în iunie 1134, proprii susținători ai lui Rainulf s-au risipit, iar el a fost astfel nevoit să încheie pacea cu regele Siciliei. Potrivit cronicarului Alexandru din Telese, cei doi s-au sărutat și îmbrățișat, așa încât "cei care erau de față au fost văzuți vărsând lacrimi e mare bucurie". Ceea ce Rainulf a obținut de la începutul rebeliunii era retrocedat, însă soția și fiul său îi erau
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
înmormântat în catedrala acelui oraș, iar mai târziu Roger i-a exhumat corpul, pentru a-l reînhuma ami târziu. Pe când istoricul modern John Julius Norwich consideră că "durerea care a însoțit moartea sa a fost mai mare decât ceea ce merita", cronicarul contemporan Falco de Benevento menționează că moartea acestui "virum bellicosum et magnanimum" a fost însoțită de jeluirea fecioarelor și smulgerea părului de către cei de față.
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
a fost un cronicar care a narat domnia regelui normand Guillaume I al Siciliei precum și perioada minoratului fiului acestuia, Guillaume al II-lea în cadrul unei opere extrem de critice, cu titlul "Liber de Regno Sicilie" (Istoria tiranilor Siciliei). Latina folosită în cronică este cizelată. Nu
Hugo Falcandus () [Corola-website/Science/328145_a_329474]
-
Robert al II-lea (d. 1156), membru al familiei normande Drengot a fost conte de Aversa și principe de Capua de la 1127 până la moarte. Robert a fost unicul fiu și succesor al principelui Iordan al II-lea de Capua. Potrivit cronicarul longobard Falco de Benevento, el era "de o constituție delicată, el nu putea să reziste nici la muncă și nici la lucrurile grele." În decembrie 1127, papa Honoriu al II-lea a sosit la Benevento, pentru a propovădui cruciada împotriva
Robert al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328144_a_329473]
-
a început negocierilor odată cu sosirea lui Roger în fruntea unei armate. Honoriu chiar a reușit să negocieze cu succes independența Capuei. În 1129 însă, Robert a cedat suzeranitatea în favoarea ducelui de Apulia și, în anul următor (la 25 decembrie 1130) cronicarul Falco de Benevento considera că, din poziția de principal vasal al lui Roger, ar fi pus coroana regală pe capul acestuia cu ocazia încoronării. Este dificil a se crede că acest rol crucial ar fi fost jucat de către Robert, iar
Robert al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328144_a_329473]
-
Sicilia, în vreme ce Tancred a fost iertat doar cu condiția de a participa la cruciadă. Grimoald a fost înlocuit de către propriul fiu al lui Roger, Tancred. Potrivit descrierii lui Falco de Benevento, Grimoald era un "vir mirabilis et bellicosi spiritus", iar cronicarul Orderic Vitalis îl numește ca "liberalem et strenuum virum". Se pare că Grimoald a fost acel principe de Bari care, în conformitate cu datarea evenimentelor, l-ar fi salvat pe Sfântul Ioan de Matera din închisoare, solicitându-i apoi să scrie o
Grimoald de Bari () [Corola-website/Science/328166_a_329495]
-
s-a desfășurat, conform locului indicat de cronicarul englez "Symeon din Durham", într-un sat numit Fulford, situat lângă York, în Anglia, pe data de 20 septembrie 1066 când regele Harald al III-lea al Norvegiei, cunoscut deasemenea și sub numele de Harald Haardraade, împreună cu aliatul său englez
Bătălia de la Fulford () [Corola-website/Science/328168_a_329497]
-
alte biserici ale Ordinului de pe cuprinsul Europei, a fost proiectată având ca sursă de inspirație Domul Stâncii din Ierusalim, care a fost considerat de către cruciați a fi o rămășiță a Templului lui Solomon, și Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Conform cronicarilor creștini, Cetatea Tomar a rezistat în 1190 atacurilor Califului Abu Yusuf al - Mansur, care cucerise anterior alte cetăți portugheze în sud. O placă comemorativă lângă biserica cetății amintește această faptă de vitejie. Biserica Rotundă (Rotunda sau Charola) a fost construită
Mănăstirea Ordinului lui Hristos () [Corola-website/Science/328169_a_329498]
-
din Apulia și i-a devastat pământurile, adunând o mare pradă. Abelard și Robert Arenga, care aveau feude în Calabria, au pustiit stăpânirile lui Guiscard din acea regiunea, în vreme ce Richard supraveghea Cannae. După ce Guiscard s-a întors din Sicilia (potrivit cronicarului Amato), el a trecut imediat la asediul asupra Trani, ai cărui cetățeni s-au predat în mai puțin de o lună de zile, la 2 februarie 1073. Petru a fost nevoit să ia calea pribegiei, mai întâi la Corato, pe
Petru al II-lea de Trani () [Corola-website/Science/328201_a_329530]
-
lui catepanului Argyrus în 1053. Argyrus își traversase trupele pe vase la Siponto. Acolo el a fost înfrânt, suferind pierderi grele și, fiind grav rănit, a scăpat cu mare greutate la Viesti, potrivit autorului "Anonymus Barensis". Petru este menționat de către cronicarul Amato de Montecassino ca intrând din nou în Melfi în 1057, pentru a disputa succesiunea cu fratele mai mic al lui Drogo, Robert Guiscard. Potrivit aceleiași surse, locuitorii din Melfi s-au revoltat împotriva sa, determinându-l să caute refugiu
Petru I de Trani () [Corola-website/Science/328199_a_329528]
-
cheile castelelor lor. Când cetățenii orașului au refuzat, Sergiu a pregătit mai întâi sprijinirea lor cu o flotă, însă amiralul George de Antiohia a blocat portul cu o flotă mai numeroasă, iar Sergiu a trebuit să se supună luiRoger. Potrivit cronicarului Alexandru din Telese, Napoli, "care, din vremurile romane, putea doar cu mare dificultate să fie cucerit prin forța sabiei, acum s-a supus lui Roger doar prin forța unei vești." Prestigiul lui Sergiu nu se afla la cote înalte, astfel încât
Sergiu al VII-lea de Neapole () [Corola-website/Science/328204_a_329533]
-
și Sarlo ca frați mai mici ai lui Umfredo. Se apreciază de obicei că Umfredo i-ar fi însoțit pe frații săi mai mari Guillaume Braț de Fier și Drogo în sudul Italiei în jurul anului 1035, bazându-se pe mărturia cronicarului Goffredo Malaterra; cu toate acestea, se poate ca el să fi ajuns acolo mai târziu, în 1044, în timpul domniei fratelui său Guillaume. În jur de 1047, lui Umfredo i s-a conferit senioria (sau comitatul) de Lavello de către fratele său
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
Umfredo a fost succedat în calitatea de conte de către Robert. Umfredo îi acordase lui Guiscard supravegherea asupra copiilor săi minori, însă Guiscard le-a confiscat acestora moștenirea. Soția lui Umfredo a fost considerată o "soră a ducelui de Sorrento" de către cronicarul Amato de Montecassino. Aceasta ar putea să însemne că era vorba de Gaitelgrima de Salerno, fiică a principelui Guaimar al III-lea de Salerno. S-a considerat adeseori că ar fi fost de fapt vorba de o fiică a lui
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
-lea de Neapole a pregătit inițial o flotă pentru a veni în ajutorul acestora, însă amiralul George de Antiohia a blocat portul Neapolelui cu o puternică armada, iar Sergiu, intimidat și de supunerea amalfitanilor, s-a supus lui Roger. Potrivit cronicarului Alexandru din Telese, Napoli, "care, încă din vremea romanilor, fusese cu mare dificultate cucerit cu forța armelor s-a supus acum lui Roger în fața forței unei singure vești [anume, cea a căderii Amalfi]." În 1134, Sergiu a acordat sprijin răscoalei
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
servit ca centru al răscoalei împotriva lui Roger al II-lea pentru următorii doi ani. Sergiu, Robert și Rainulf a fusto asediați în Napoli până în vara lui 1136. Până atunci, mulți dintre locuitorii orașului au murit de pe urma foametei. Totuși, conform cronicarului Falco de Benevento, simpatizant al răsculaților, Sergiu și napolitanii nu au cedat, "preferând să moară de foame decât să își dezgolească gâturile în fața puterii unui rege rău." În plus, blocada navală menită în două rânduri să prevină vizitarea Pisei de către
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
cucerirea sudului Italiei. Roger a fost cel mai tânăr fiu al nobilului normand Tancred de Hauteville cu cea de a doua sa soție, Fredisenda Roger a sosit în Mezzogiorno la puțină vreme după anul 1055, urmând fraților săi mai mari. Cronicarul Goffredo Malaterra, care compară pe Robert Guiscard și pe fratele său Roger Bosso cu personajele vetero-testamentare "Iosif și Beniamin", spune despre Roger: "Era un tânăr de cea mai mare frumusețe, de statură semeață, cu aspect grațios, foarte elocvent în discurs
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
venirea la Antiohia, Boemund a fost nevoit și să se căsătorească cu fiica regelui Balduin al II-lea, Alice. Potrivit lui Matei de Edessa, se presupune că Balduin i-ar fi promis lui Bohemund și coroana Ierusalimului, însă se poate ca cronicarul să o confunde pe Alice cu sora sa mai mare, Melisenda de Ierusalim, care și ea se căsătorise cu un feudal din Occident, Fulc al V-lea de Anjou, cam în aceeași perioadă. În 1127, Bohemund a asediat și capturat
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]
-
și ea se căsătorise cu un feudal din Occident, Fulc al V-lea de Anjou, cam în aceeași perioadă. În 1127, Bohemund a asediat și capturat Kafartab, ucigând pe toți locuitorii acestuia. El a mai atacat și Shaizar, poetul și cronicarul arab Usamah ibn-Munqidh, participant la eveniment, pretinzând că el însuși ar fi luptat cu principele Boemund ("ibn-Maymun", "fiul lui Bohemund", cum îl numește el). Următorii ani ai domniei sale în Antiohia au fost marcați de conflictele cu contele Josselin I de
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]