9,278 matches
-
aprovizionarea armatei cu pesmeți, i s-a conferit din porunca sultanului titlul de bei (prinț) al Moldovei. Motivele acordării lui Manuc a titlului de bei sau principe al Moldovei provin din faptul că Scarlat Callimachi, numit la 23 aprilie 1807 domnitor al Moldovei, nu a putut să ajungă la tron, țara fiind ocupată de ruși. El a rămas nominal domnitor până în decembrie 1808, când a sosit în țară noul domnitor. Marele vizir Mustafa-Pașa îl cheamă pe Manuc-Bei la Constantinopol, acesta sosind
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
lui Manuc a titlului de bei sau principe al Moldovei provin din faptul că Scarlat Callimachi, numit la 23 aprilie 1807 domnitor al Moldovei, nu a putut să ajungă la tron, țara fiind ocupată de ruși. El a rămas nominal domnitor până în decembrie 1808, când a sosit în țară noul domnitor. Marele vizir Mustafa-Pașa îl cheamă pe Manuc-Bei la Constantinopol, acesta sosind la 4 octombrie 1808, însoțit de un cortegiu de o sută de armeni, întreaga procesiune îndreptându-se spre Poartă
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
provin din faptul că Scarlat Callimachi, numit la 23 aprilie 1807 domnitor al Moldovei, nu a putut să ajungă la tron, țara fiind ocupată de ruși. El a rămas nominal domnitor până în decembrie 1808, când a sosit în țară noul domnitor. Marele vizir Mustafa-Pașa îl cheamă pe Manuc-Bei la Constantinopol, acesta sosind la 4 octombrie 1808, însoțit de un cortegiu de o sută de armeni, întreaga procesiune îndreptându-se spre Poartă, unde Manuc-Bei și-a luat în primire în mod oficial
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
de Ahmet-Efendi. El se stabilește apoi la București, unde, prevăzător, își învestise mai demult o parte din bogății în moșii din Muntenia. În acest timp, el a cumpărat moșii în Basarabia, lângă Hîncești și Reni, rămânând principalul susținător financiar al domnitorului și împrumutând trezoreria cu 160.000 taleri în total. La data de 5 ianuarie 1809 , ""membrii divanului Țării Românești: mitropolitul, episcopii Râmnicului și Buzăului, M. Kretzulescu ban, C. Filipescu vistier, R. Golescu vornic, I. Ralet logofăt și C. Dudescu logofăt
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
o dușmănie deschisă între cei doi domni. Ștefan a ars târgurile muntene de graniță în 1470 și 1471. Punctul culminant a fost atins în campania din 1473, când oștile moldovene au ajuns până la cetatea Dâmboviței și l-au alungat pe domnitor. Familia lui a fost capturată și adusă în Moldova. L-a înscăunat pe Laiotă Basarab, care a fost alungat după o lună de Radu, venit cu o armată turcească. Regele polon a încercat să medieze pacea între cei doi domni
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
și Cetatea Albă. Asediul Sucevei a eșuat. În același timp, Ștefan a fost ajutat de 2000 de ostași turci și de 12000 de ostași maghiari. În fața presiunilor militare și diplomatice, Ioan Albert al Poloniei a abandonat planul de înlăturare a domnitorului moldovean. Pe drumul de retragere, Ștefan l-a atacat pe regele polonez la Codrii Cosminului în 26 octombrie 1497. Ca represalii, în anul următor Ștefan și-a trimis oștile pentru pradă în Polonia. După repetate schimburi de solii și cu
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
de solii și cu medierea Ungariei, între Moldova și Polonia s-a încheiat o pace în 1499. Victoriile militare și lunga domnie, care a asigurat stabilitate și dezvoltare țării, l-au consacrat pe Ștefan cel Mare ca cel mai mare domnitor al Moldovei. El a știut adesea să profite de conjunctura internațională pentru a oferi țării și domniei o poziție favorabilă în contextul transformărilor politice și militare care s-au succedat în această parte a Europei în a doua jumătate a
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
Jagello și regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, ridicau reciproc pretenții asupra coroanei celuilalt, ca moștenitori ai regelui Ludovic cel Mare, între cele două state era o situție conflictuală, care s-a perpetuat pentru câteva decenii. Tratatul dintre regele polon și domnitorul român era încheiat de pe poziții egale, ca între doi suverani. Principala prevedere consta în sprijin reciproc obligatoriu împotriva dușmanului comun - regele Ungariei - și sprijinul împotriva altor inamici ai uneia dintre părți era lăsat la latitudinea celuilalt. Mircea s-a întâlnit
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
să își trimită fiul ca ostatic la Poartă și să îl sprijine pe sultan în campaniile militare. La scurt timp o oaste din Transilvania a încercat să îl readucă pe domnul român în sfera de influență a regelui maghiar. Moartea domnitorului în ianuarie 1418 a lăsat țara sub presiunea celor două puteri cu pretenții suzerane - Regatul Ungariei și Imperiul Otoman.
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
Biserica „Sf. Nicolae” din Aroneanu este o biserică ortodoxă ctitorită în anul 1594 de domnitorul Aron Vodă (1591-1592, 1592-1595) în satul Aroneanu din apropierea municipiului Iași. Biserica se află pe drumul care iese din Iași prin nord-est, pe malul lacului Ciric. Ea se află pe o terasă de 100-200 m din marginea de nord-vest a satului
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
se afla un sat. Ca urmare a incursiunilor tătarilor și cazacilor, satul și pădurea au fost arse. Deseori, tătarii își stabileau aici tabăra de unde porneau atacul împotriva vechii capitale a Moldovei. Așa s-a întâmplat și în ianuarie 1717 când domnitorul Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726) a chemat o hoardă de tătari care să-l ajute a rezista în fața atacului unei armate austriece, comandată de căpitanul François (Ferentz) Ernaut. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, pe acel
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
documente din 20 februarie 1581, 5 aprilie 1584, 25 mai 1606, 28 ianuarie 1608 și 6 aprilie 1618. Cercetătorii corelează ctitorirea mănăstirilor Aroneanu și Socola de mutarea capitalei Moldovei la Iași în cea de-a doua domnie a lui Lăpușneanu. Domnitorul Iancu Sasul (1579-1582) i-a dăruit câteva sate la 20 februarie 1581 , această danie fiind întărită la 5 aprilie 1584 de către Petru Șchiopul (1574-1577, 1578-1579 și 1583-1591). Din cauza faptului că mănăstirea ajunsese într-o stare de ruină, Petru Șchiopul a
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
5 aprilie 1584 de către Petru Șchiopul (1574-1577, 1578-1579 și 1583-1591). Din cauza faptului că mănăstirea ajunsese într-o stare de ruină, Petru Șchiopul a adunat materiale (pietre și lemne) necesare reconstrucției sale. După cum rezultă dintr-un document din 25 mai 1606, domnitorul a închinat-o la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos , ""pentru că acea sfântă mănăstire a sfântului Nicolae ajunsese la pustiire și la încetarea pomenirii binefăcătorilor și a celor dintâi a ei ctitori, din pricina lipsei de grijă a locuitorilor acelei mănăstiri și
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
a ei ctitori, din pricina lipsei de grijă a locuitorilor acelei mănăstiri și a cinstiților egumeni care s-au schimbat"". Petru Șchiopul nu a reușit să reconstruiască biserica. Biserica "Sf. Nicolae" din Aroneanu a fost construită în anul 1594 pe cheltuiala domnitorului Aron Vodă (1591-1592, 1592-1595), fiind folosite materialele (piatră, lemn etc.) adunate de Petru Șchiopul. În urma cercetărilor arheologice s-a constatat că biserica lui Aron vodă a fost construită pe fundațiile vechii biserici zidite de Alexandru Lăpușneanu. Această ipoteză este demonstrată
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
în biserică. Aron Tiranul a murit otrăvit la Alba Iulia, dar nu există informații că i s-ar fi adus rămășițele la Iași. Aceeași problemă se ridică și în cazul doamnei Stanca, soția lui Aron Vodă, moartă undeva în Transilvania. Domnitorul Ieremia Movilă (1595-1600, 1600-1606) a închinat această mănăstire, printr-un hrisov din 25 mai 1606, la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos (după cum fusese închinată inițial de Petru Șchiopul), din acel moment stabilindu-se acolo călugări greci. În documentul sus-menționat, se
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
de închinarea anterioară a mănăstirii, el mărturisind că era “unul dintre cei dintâi sfetnici” ai lui Petru Șchiopul atunci când a fost închinată pentru prima oară mănăstirea Sf. Nicolae la Muntele Athos. Pe baza mărturiei doamnei Stanca, văduva lui Aron Vodă, domnitorul Radu Mihnea (1619-1619, 1623-1626) a anulat documentul de danie la 7 aprilie 1618, restituind mănăstirea călugărilor români așa cum fusese menită de către ctitori (Lăpușneanu și Aron Vodă). În acel document se precizează că ""biserica cea veche a fost zidită de părintele
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
Vodă. Cu toate acestea, la 24 octombrie 1624, în cea de-a doua domnie a sa, el a închinat Mănăstirea Aroneanu la Mănăstirea Prodrom ("Sf. Ioan") din Sozopol. Mănăstirea și-a schimbat din nou statutul cinci ani mai tâziu, când domnitorul Alexandru Coconul (1629-1630), fiul lui Radu Mihnea, a transformat mănăstirea în metoh al Mănăstirii Sf. Ioan din insula Halki (aflată în Marea Marmara). Ulterior, Mănăstirea Aroneanu a devenit metoh al Patriarhiei de la Constantinopol, veniturile sale urmând să susțină activitatea vestitei
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
tabără. În ajutorul oștilor turcești conduse de Soliman Pașa și a celor moldovenești conduse de Constantin Cantemir (1685-1693) care luptau cu polonezii regelui Ioan Sobieski al III-lea la Boian (1685) a fost chemată și o oaste muntenească condusă de domnitorul Șerban Cantacuzino (1678-1688). După cum notează Dimitrie Cantemir în ""Viața lui Constantin Cantemir"", domnitorul muntean s-a străduit intenționat să ajungă cu întârziere, ajungând numai până la Iași și așezându-și tabăra la Mănăstirea Aroneanu. A stat acolo trei zile, timp în
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
vânând vânaturi și pește."" Deseori, tătarii își stabileau aici tabăra de unde porneau atacul împotriva vechii capitale a Moldovei. În ianuarie 1717, când o oaste austriacă comandată de căpitanul belgian François (Ferentz) Ernaut se afla în Moldova, cantonată la Cetatea Neamțului, domnitorul Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726) a chemat o hoardă de tătari pentru a-l ajuta să respingă atacul năvălitorilor. Numărul tătarilor a fost mai mare decât prevăzuse domnitorul. Neculce precizează că tătarii s-au stabilit în apropierea Mănăstirii Aroneanu
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
François (Ferentz) Ernaut se afla în Moldova, cantonată la Cetatea Neamțului, domnitorul Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726) a chemat o hoardă de tătari pentru a-l ajuta să respingă atacul năvălitorilor. Numărul tătarilor a fost mai mare decât prevăzuse domnitorul. Neculce precizează că tătarii s-au stabilit în apropierea Mănăstirii Aroneanu: ""Și viind cu dânșii până din gios de Movila lui Constantin-vodă, i-au lăsat Constantin vistiernicul pe tătarî supuși în Valea lui Aron-Vodă și au venit să spue lui
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
lăsat Constantin vistiernicul pe tătarî supuși în Valea lui Aron-Vodă și au venit să spue lui Mihai-vodă; că era lucru de taină, de nu știia nime că vin tătarî."" Refugiat la Mănăstirea Cetățuia, unde era asediat de oștenii lui Ferentz, domnitorul a cerut să se tragă clopotele cele mari, ""iară tătarîi de la Aron-vodă, cum au audzit pușca și clopotile, oaricum să îndoia dintâiu, să nu fie vreun vicleșug, iar apoi, unde s-au pornit a veni ca vântul."" Inițial, mănăstirea a
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
și dorind să-și consolideze politic principatul prin instaurarea sistemului feudal a ales să aplice principiul primogeniturii numind-ul prinț moștenitor pe primul său născut, Ștefan. Din conflictul pentru moștenire Ștefan a ieșit învingător cu ajutorul tatălui Giselei și a altor domnitori germani. Koppány a fost ucis de către căpitanul german Vecelin, iar rămășițele lui au fost expuse la porțile cetăților din Győr, Veszprém, Strigoniu și Alba Iulia ca un gest de intimidare a păgânilor rebeli care refuzau adoptarea creștinismului și acceptarea noului
Ștefan I al Ungariei () [Corola-website/Science/302648_a_303977]
-
aprilie 1836, "Societatea Filarmonica" - societate culturală înființată de I.H. Rădulescu și Ioan Cîmpineanu - cumpără Hanul Cîmpinencii pentru a construi în acel loc clădirea Teatrului Național și începe colectarea de bani și materiale pentru acest scop. În 1840, "Obșteasca Adunare" propune domnitorului Alexandru Ghica un proiect pentru construcția Teatrului Național cu cheltuiala statului. Proiectul este aprobat la 4 iunie 1840. Domnitorul Gheorghe Bibescu reia ideea înființării teatrului și aprobă o nouă locație: fostul han Filaret. Locul hanului Filaret a fost ales din
Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București () [Corola-website/Science/302653_a_303982]
-
în acel loc clădirea Teatrului Național și începe colectarea de bani și materiale pentru acest scop. În 1840, "Obșteasca Adunare" propune domnitorului Alexandru Ghica un proiect pentru construcția Teatrului Național cu cheltuiala statului. Proiectul este aprobat la 4 iunie 1840. Domnitorul Gheorghe Bibescu reia ideea înființării teatrului și aprobă o nouă locație: fostul han Filaret. Locul hanului Filaret a fost ales din mai multe motive: se întindea până la mijlocul Podului Mogoșoaiei (azi, Calea Victoriei) și se afla oarecum în centrul orașului; după
Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București () [Corola-website/Science/302653_a_303982]
-
aceste planuri s-au plătit 3.150 lei pentru cel din Paris, 2.523 lei pentru cel de la Viena și 120 de galbeni pentru cel de la München . În urma analizei, comisia se hotărăște pentru planul arhitectului C. Roesner din München. Pentru că domnitorul nu este mulțumit, în 1845 se depun noi planuri. Este preferat planul arhitectului catalan Xavier Villacrosse (cu studii în Franța, și arhitect-șef al orașului București), asupra căruia arhitectul vienez A. Hefft, chemat în 1846 de către noua comisie, își dă
Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București () [Corola-website/Science/302653_a_303982]