KorAP: Find »[drukola/base=imaginar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...280 281 282 ...289 >

7,215 matches

Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744

mentalitate, la cerințele sociale și economice ale modernității și, mai ales, să se mențină în fața atât de variatelor exigențe comunitare. Prin despărțirea destinului său de cel al instituției clericale, sistemul politic nu pierde foarte mult în ce privește bogăția formelor și gramatica imaginarului. Structurile de mentalitate, la nivelul comunității, vor fi respectate timp de încă două secole (până în contemporaneitate), iar ierarhiile politice, viața politică, angrenajul retoric răspund și în momentul de față, pe alocuri, unor reprezentări medievale ale puterii. Atitudini iconoclaste Prăbușirea civilizației

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
și instituționalizarea lui, ruptura dintre Bizanț și Roma în secolul IV, reluată apoi în diferite forme până în secolul XI, triumful Islamului, cruciadele au fost tot atâtea momente de răscruce, și pentru istoria imaginii, și pentru structurile puterii, reflectate deopotrivă în imaginarul politic și religios. Celebra criză iconoclastă din Bizanț, depășită în secolul IX, își va spune cuvântul mai târziu în istoria mentalităților și a artei occidentale, imediat după descoperirea scrierilor lui Aristotel de către scolastica medievală în secolul XII. De aceea, când

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
filosofului grec, a lui Tommaso d'Aquino − care caută să formuleze o summa theologicae cumulând gândirea pre-creștină și "adevărul" credinței −, va provoca adaptarea scolasticii, pentru următoarele două secole, la dinamica socio-economică de la sfârșitul evului mediu, până când renașterea italiană va genera imaginarul civic premodern. Următorul moment major al iconoclasmului este semnat de Galileo Galilei și mai apoi de René Descartes; ei pun pe rând bazele fizicii moderne și aduc importante corecții la numeroasele erori de interpretare a discursului aristotelic, fără a contrazice

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
la numeroasele erori de interpretare a discursului aristotelic, fără a contrazice intenția filosofică a acestuia sau a continuatorului său fidel, Tommaso d'Aquino. Rațiunea rămâne unicul mijloc de accedere sau de legitimare a accesului la adevăr. Începând cu secolul XVII, imaginarul este exclus din rândul "procedurilor" intelectuale, dat fiind că se impune o metodă unică, a "descoperirii adevărului prin științe" (după cum anunța celebrul tratat din 1637 semnat de Descartes). Imaginea în arte, produs al fanteziei, este asemuită cu persuasiunea discursului predicatorilor

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
divinității în existența ființelor, privite ca parte a sistemului mecanicist, redundant și inexpresiv. La aceasta tradiție iconoclastă punctată decisiv de raționalism se adaugă în secolul XVIII empirismul factual, prin David Hume și Isaac Newton, care afirmă o altă "opoziție" față de imaginar, faptul, antonim al confuziei, delirului, iraționalului și fantasmelor onirice. Derivat din percepție sau produs al observației și al experimentului, faptul poate fi și un eveniment, precum cel istoric. În Secolul Luminilor, istoria înregistrează frenezia iconoclastă a oamenilor de știință, care

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
a raționalismului clasic reies în secolul XIX pozitivismul lui Auguste Comte și filosofia istoriei. Scientismul (adevărul unic este doar cel probant prin metoda științifică) și istorismul (cauzele evenimentului istoric sunt doar manifestările materiale) constituie alte două modalități de ignorare a imaginarului, a gândirii simbolice, până și a raționamentului prin similitudine, precum este cazul metaforei. Orice imagine care nu este negarea unui fapt este suspectă și, pe cale de consecință, condamnabilă; la fel, arta, onirismul, devianțele mentale, viziunile mistice. Influența scientismului și a

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
extreme ale atitudinii iconoclaste din cultura și din civilizația occidentală au făcut posibilă dezvoltarea științelor și integrarea lor treptată în exercițiul scolastic și în cunoașterea comună, precum și a efectelor lor tehnologice; pe de altă parte, încercarea de diminuare a rolului imaginarului în filosofia și în epistemologia europeană a dus la o altă ipostază a europocentrismului, triumfalist și superior ca mentalitate față de restul culturilor lumii (depreciativ numite prelogice, primitive și arhaice). În realitate, gândirea "fără imagini" a coexistat cu manifestările plenare ale

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
în filosofia și în epistemologia europeană a dus la o altă ipostază a europocentrismului, triumfalist și superior ca mentalitate față de restul culturilor lumii (depreciativ numite prelogice, primitive și arhaice). În realitate, gândirea "fără imagini" a coexistat cu manifestările plenare ale imaginarului; nici politicile concrete, nici religiile sau filosofiile iconoclaste nu au reușit să împiedice spiritul creștin să-și reprezinte vizual sacrul sau să recurgă la variatele forme de credință populară, compensatorii în relație cu ideologiile oficiale. Paradoxul imaginarului european vine tocmai

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
manifestările plenare ale imaginarului; nici politicile concrete, nici religiile sau filosofiile iconoclaste nu au reușit să împiedice spiritul creștin să-și reprezinte vizual sacrul sau să recurgă la variatele forme de credință populară, compensatorii în relație cu ideologiile oficiale. Paradoxul imaginarului european vine tocmai din natura sa (fenomen mental, dar și înmagazinat în cultura materială; reflectă și, la rândul lui, este reflectat de ea) și din istoria sa duală, a afirmărilor spectaculoase în raport cu (auto)negările. În cadrul lui, imaginea nu are în

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
prim nivel de reprezentare, conținuturile ei sunt strict informative, lipsite de interes pentru memorie și pentru conotări suplimentare. Abia într-o a doua etapă a procesului de semantizare, în care reprezintă simbolic referentul, imaginea devine o unitate funcțională a sistemului imaginarului. Astfel privită, ea ajunge să compenseze pentru utilizator incertitudinile și să atenueze sentimentul de nesiguranță în lipsa unor răspunsuri existențiale certe. Devine un mijloc de (auto)cunoaștere, datorită distanței foarte reduse care o desparte de condiția (intimă a) fragilității individului, pe

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
certe. Devine un mijloc de (auto)cunoaștere, datorită distanței foarte reduse care o desparte de condiția (intimă a) fragilității individului, pe care îl oglindește. Preia din sensurile existenței lui și le salvează de la uitare, în diversele forme și structuri ale imaginarului. Practic, îi asigură creatorului ei o etapă de "recuperare terapeutică" după confruntările cu limitele propriei existențe și după ce acesta își înțelege condiția tragică a destinului, dată de statutul de ființă vulnerabilă și falibilă (cum o văd deopotrivă Emmanuel Levinas și

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
proiectează/se proiectează în imagine și tot ea își distruge oglindirea, pe care o resimte ca fiind imperfectă, dar mai ales periculoasă prin capacitatea ei de a crea halucinații, uneori complet distructive. Religiile iconoclaste dezvoltă în mod compensatoriu structuri ale imaginarului laic, refuzând nu imaginea în sine (mentală sau vizuală), ci doar imaginea divinității și "pervertirea" sensului cuvântului sacru. Nici măcar prevalența scrisului nu a diminuat forța imaginii, pentru că ea supraviețuiește tocmai prin cuvânt, fie în formele lui stilizate, fie prin expresivitatea

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
putea motiva astăzi confruntarea iconoclaștilor cu iconodulii? Care ar mai putea fi miza intoleranței față de imagine? Dacă poate fi înțeles procesul psihic al nevoii de (auto)reprezentare, dacă filosofia utilizează azi variate tipologii ale imaginii, iar știința desparte senzorialul de imaginar, dacă pot fi sistematizate structurile imaginarului colectiv și tratată obiectiv istoria înfruntărilor ideologice din jurul imaginii, utilizarea ei în politicile laice și în cele religioase, în arta contemporană și în societate îi relevă și la ora actuală problemele și statutul controversat

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
iconodulii? Care ar mai putea fi miza intoleranței față de imagine? Dacă poate fi înțeles procesul psihic al nevoii de (auto)reprezentare, dacă filosofia utilizează azi variate tipologii ale imaginii, iar știința desparte senzorialul de imaginar, dacă pot fi sistematizate structurile imaginarului colectiv și tratată obiectiv istoria înfruntărilor ideologice din jurul imaginii, utilizarea ei în politicile laice și în cele religioase, în arta contemporană și în societate îi relevă și la ora actuală problemele și statutul controversat. Sunt de netăgăduit schismele din istoria

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
tratată obiectiv istoria înfruntărilor ideologice din jurul imaginii, utilizarea ei în politicile laice și în cele religioase, în arta contemporană și în societate îi relevă și la ora actuală problemele și statutul controversat. Sunt de netăgăduit schismele din istoria generală a imaginarului, însă există și o seamă de falii și episoade legate de contexte particulare. Dincolo de anumite structuri fixe, comune tuturor variantelor locale ale imaginarului, o formă universală a lui nu există decât în teorie; în istorie, el se individualizează în funcție de factori

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
relevă și la ora actuală problemele și statutul controversat. Sunt de netăgăduit schismele din istoria generală a imaginarului, însă există și o seamă de falii și episoade legate de contexte particulare. Dincolo de anumite structuri fixe, comune tuturor variantelor locale ale imaginarului, o formă universală a lui nu există decât în teorie; în istorie, el se individualizează în funcție de factori zonali, temporali, culturali etc. De aceea, conceptual, apare ca un gen proxim cu numeroase diferențe specifice; în anumite circumstanțe, ele dau un caracter

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
lui nu există decât în teorie; în istorie, el se individualizează în funcție de factori zonali, temporali, culturali etc. De aceea, conceptual, apare ca un gen proxim cu numeroase diferențe specifice; în anumite circumstanțe, ele dau un caracter paradoxal formelor pe care imaginarul le ia. În ciuda tuturor atacurilor ideologice sau raționaliste din perioadele iconoclaste, imaginarul colectiv a continuat să se manifeste și să se îmbogățească; chiar dacă imaginea religioasă a fost retrasă și negată, temporar sau definitiv, din clădirile de cult, funcția imaginației și

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
factori zonali, temporali, culturali etc. De aceea, conceptual, apare ca un gen proxim cu numeroase diferențe specifice; în anumite circumstanțe, ele dau un caracter paradoxal formelor pe care imaginarul le ia. În ciuda tuturor atacurilor ideologice sau raționaliste din perioadele iconoclaste, imaginarul colectiv a continuat să se manifeste și să se îmbogățească; chiar dacă imaginea religioasă a fost retrasă și negată, temporar sau definitiv, din clădirile de cult, funcția imaginației și mentalitățile care susțin imaginarul s-au manifestat permanent. Oare afirmarea și negarea

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
tuturor atacurilor ideologice sau raționaliste din perioadele iconoclaste, imaginarul colectiv a continuat să se manifeste și să se îmbogățească; chiar dacă imaginea religioasă a fost retrasă și negată, temporar sau definitiv, din clădirile de cult, funcția imaginației și mentalitățile care susțin imaginarul s-au manifestat permanent. Oare afirmarea și negarea imaginii sunt cauzate mai curând de dorința/de frica de oglindire în ea a ființei și a chipurilor alterității sale? Este posibil ca aspectele controversate ale imaginarului să fi apărut din spaima

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
imaginației și mentalitățile care susțin imaginarul s-au manifestat permanent. Oare afirmarea și negarea imaginii sunt cauzate mai curând de dorința/de frica de oglindire în ea a ființei și a chipurilor alterității sale? Este posibil ca aspectele controversate ale imaginarului să fi apărut din spaima în fața necunoscutului, din noi și din ceilalți? Tot paradoxal, el, imaginarul colectiv, își continuă istoria. Addenda Speculum memoriæ În memoria profesorului Dan-Horia Mazilu (20 aprilie 1943 - 16 septembrie 2008) Careul singurătății. Despre puterea medievală 28

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
cauzate mai curând de dorința/de frica de oglindire în ea a ființei și a chipurilor alterității sale? Este posibil ca aspectele controversate ale imaginarului să fi apărut din spaima în fața necunoscutului, din noi și din ceilalți? Tot paradoxal, el, imaginarul colectiv, își continuă istoria. Addenda Speculum memoriæ În memoria profesorului Dan-Horia Mazilu (20 aprilie 1943 - 16 septembrie 2008) Careul singurătății. Despre puterea medievală 28 Dacă în spectacolul politic din societatea contemporană, "gloria" puterii și fascinația ritualurilor ei se amestecă indiscernabil

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
concluzii nu s-au făcut în totalitate auzite și poate tocmai de aceea dezbaterea în sine rămâne deschisă. În trena ei, în 2009, mediul academic a venit cu alte două noi proiecte teoretice. În chip fericit, Centrul de Cercetare a Imaginarului de la Cluj, binecunoscutul "Phantasma", a publicat în volumul 16 al Caietelor Echinox lucrările unui congres organizat la Clermont-Ferrand de Saulo Neiva și Alain Montandon, închinat unei alte probleme ce ține de canon, aceea a genurilor literare. Cei doi cercetători români

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
al doilea rând, s-a adăugat mai târziu o curiozitate care l-a împins către reașezarea fișelor de lectură, făcute sârguincios încă de la început, și către interpretări ce puneau demersul istoric în relație cu antropologia, istoria ideilor, istoria mentalităților, imagologia, imaginarul colectiv. Les éclat O breșă, însă, care riscă acum să se reînchidă, din mai multe motive. În primul rând, s-ar impune − ceea ce profesorul Mazilu nu a căutat să facă −, o redefinire a "textului medieval" și a relației sale cu

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
Paris: PUF, 2002. Bloch, Marc. Regii taumaturgi. Studiu despre caracterul supranatural atribuit puterii regale în special în Franța și în Anglia. Iași: Polirom, 1997. [1924] Boia, Lucian. Istorie și mit în conștiința românească. București: Humanitas, 1997. ---. Pentru o istorie a imaginarului. București: Humanitas, 2000. [1998] Braudel, Fernand. Écrits sur l'histoire. Paris: Flammarion, 1969. ---. Timpul lumii. București: Meridiane, 1989. 2 vol. [1979] ---. Mediterana și lumea mediterană în epoca lui Filip al II-lea. București: Meridiane, 1985-86. 6 vol. [1958] Brătianu, Gheorghe

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
solidarități medievale. Controverse istorice. București: Corint, 2002. Brown, Peter. Întemeierea creștinismului occidental. Triumf și diversitate 200-1000 d.Ch. Iași: Polirom, 2002. [1996] Brunner, Otto. Storia sociale dell'Europa nel Medioevo. Bologna: Il Muligno, 1988. [1978]. Burgos, Jean. Pentru o poetică a imaginarului. București: Univers, 1988. [1982]. Cantacuzino, Gh. I. Cetăți medievale din Țara Românească în secolele XIII-XVI. București: Ed. Enciclopedică, 2001. [1981]. Cartojan, Nicolae. Istoria literaturii române vechi. Ed. Dan Simonescu și Dan Zamfirescu. București: Minerva, 1980. [1929-1938]. De Certeau, Michel. L

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]