7,873 matches
-
crezi în el.” Făcea greșeala de a lua în serios diversele enormități pe care le debitam numai din dorința de a-i dovedi că nu aveam nimic sfânt. În realitate, după moartea mamei mă dusesem mereu să aprind câte o lumânare pentru ea la biserică, iar mai târziu am avut o mare înclinație să sacralizez; dacă n-aș pomeni decât marea și lumina. Mă rușinam însă de asta ca de o slăbiciune și atunci apelam la ceea ce mi-a fost totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
intimidant prin Înfățișare. Legătura de pânză roșie s-a decolorat odată cu trecerea anilor, dar literele aurii au rămas strălucitoare. — Atunci poftim, Minnie. În seara aceea, Minnie se duce la culcare devreme, luând cartea cu ea. În locul luminii electrice, aprinde o lumânare pe noptieră, pentru ca ceilalți locatari ai casei să nu-și dea seama după fâșia de lumină de sub ușă că este trează. Deschide cartea și Întoarce paginile cu reverență, până găsește povestirea intitulată Fiara din junglă. Citește prima frază. „Ceea ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
clipește și mai citește o dată fraza. Tot nu o Înțelege. Cunoaște Înțelesul fiecărui cuvânt În parte, dar nu pricepe felul În care sunt legate. Să fie Într-adevăr Începutul povestirii? Dă o pagină Înapoi, ca să Își confirme. Apropie cartea de lumânare și recitește fraza. Din nou este complet nelămurită. Minnie este obișnuită cu povestirile În care ți se spune de la Început care sunt personajele - cum Îl cheamă pe erou și cum o cheamă pe eroină, unde locuiesc și cum arată - Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și ocolișurile lunilor și anilor, ca o fiară ghemuită În junglă“. Dar ce este acest ceva, Minnie nu reușește să Înțeleagă. Aproape geme cu voce tare, În efortul steril de a pricepe. Rândurile tipărite se tulbură și joacă În lumina lumânării. Cască, se freacă la ochi și se ciupește, ca să rămână trează. Apoi trage cu ochiul la sfârșit, să vadă dacă se termină cu bine. În ultima frază, John Marcher se aruncă peste un mormânt care este, posibil, al lui May
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
rămână trează. Apoi trage cu ochiul la sfârșit, să vadă dacă se termină cu bine. În ultima frază, John Marcher se aruncă peste un mormânt care este, posibil, al lui May Bartram. Pentru Minnie e destul. Închide cartea, suflă În lumânare și adoarme pe loc. A doua zi, Îi Înapoiază cartea Theodorei Bosanquet. — Ți-a plăcut? o Întreabă Theodora. — E scrisă frumos, domnișoară, dar... — Dar? Ochii mari, căprui ai Theodorei aproape sclipesc poznaș. — Păi, ca s-o spun pe-a dreaptă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
posedată acolo, pe loc. „Elle poussa un cri, frappée, comme de la foudre, par la sensation qu’elle appelait.“ Henry auzise țipătul acela de mai multe ori, prin pereții subțiri ai camerelor ieftine de hotel, din spatele ușilor dormitoarelor În timp ce străbătea cu lumânarea coridoare Întunecate din marile conace de la țară, de prin umbrele care umpleau noaptea arcadele podurilor din Paris, fără a avea o imagine mentală clară a ceea ce Însemnau ele. Acum știa. Maupassant se pricepea să scrie, indiferent cât de impur i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ta, Kiki. Eu cred În existența răului - a păcatului originar, dacă vrei - și că, poate, omenirea are nevoie de religie ca de un zid de apărare Împotriva lui. Și Îi invidiez pe romano-catolici pentru ritualurile și simbolismul lor - slujbele cântate, lumânările votive, miruirea suferinzilor... — Dar n-ai fi În stare să te convertești, nu-i așa? Îl Întrebă Du Maurier, aproape cu neliniște. — Nu, nu te teme, spuse Henry cu un surâs. Conștiința Îmi e religie, conștiința umană. Rafinarea, intensificarea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
clădirile Înghesuite, roșii și cafenii ale portului, ruinele scheletice grațioase ale catedralei de pe vârful Înverzit al dealului din vecinătate și brațele prelungi ale portului Întinzându-se peste valurile albastre, cu creste albe, unul din ele strângând farul ca pe o lumânare Într-un pumn, formau un tablou Încântător. Dar vânturile tăios de reci băteau dispre Marea Nordului, măturând porțiunea aceasta aspră a coastei Yorkshire-ului chiar și În septembrie, iar orașul era construit pe malurile unui estuar, Într-o vale alungită și adâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
un loc din ce În ce mai restrâns În conștiința ta, odată cu trecerea timpului. Cu vreo doi ani În urmă scrisese o povestire, Altar pentru morți, despre un om care Încerca să oprească acest proces punând stăpânire pe altarul unei capele catolice și aprinzând lumânări pentru prietenii decedați - o Începuse În anul morții lui Fenimore, pe când locuia chiar În vechiul ei apartament din Oxford, și reprezentase, În parte, un fel de Împăcare cu tragicul ei sfârșit -, dar, când avusese ocazia să o recitească, de curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mobila lăcuită, eu făceam curat pe jos. Elizabeth stătea la bucătărie, căci mie nu-mi ajungea timpul. Însă câteodată, pentru o cină în casă, eu pregăteam meniul. Și mai erau dăți când pregăteam cina pentru Angi. Și atunci, la lumina lumânărilor serveam fie niște spaghete cu sos de ceapă și roșii, fie niște rețete speciale. Mai însoțeam cina cu un dans, ceva, și totul ieșea minunat. Însă din luna aceea nu mai pregătisem niciodată cina, nici nu mă mai îngrijisem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Bătui la ușă. Intră. Bună, îi zâmbesc. Dacă până acum l-am văzut la costum, acum e într-o ținută casual, care îi venea la fel de bine. Cu ce te servesc? Un coniac, te rog. Atmosfera era chiar mai romantică. Erau lumânări, lumini și era și o muzică bună. Potrivită. Eu mă plimbai liniștită pe coridor. Îmi aduse paharul. Să ciocnim pentru cât mai multe clipe plăcute! Propune. Sigur, îi zâmbesc. Privii obiectele ornamentale. Nu părui să mă opresc asupra vreunuia. Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ucis mai multe persoane și a ținut să știu înainte de a veni. Mă apropii de el. Nu ai făcut nici o prostie? Pentru că dacă te crezi în siguranță într-un loc public, nu te încrede. Știu. Să cinăm! Cinăm la lumina lumânărilor, alături de îndrăgostiți. Ce anume îmi propui? Vreau să lucrezi cu mine la un reportaj. Îmi explică. Deci, ne apucăm de lucru chiar acum. Ne retragem în camera noastră și lucrăm. Însă fără nici o înregistrare. Singura dovadă fiind ce scriem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI să-și lase bala sa de melc asupra unei noi bulbucături de pe fațadă... Zic și raiul fiindcă, într-un colț al cimitirului, se pripășiseră și niște țigănci murătorese, specialiste la îndeplinirea la ultimele dorințe, cu tămâie, lumânări, mititei, murături și damigenele de cocîrț. Murătoresele însă, după nițică vreme, au fost alungate de dubele de gabori. Dubele de milițieniști, primind ordin de la Comitetul Central să nu lase palmă de sol al patriei necultivat, aterizaseră, într-o sâmbătă dimineața
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
i se năzări că un plutonier mustăcios își bate călcâiele înaintea sa și-i răstoarnă pe birou treisprezece genți din piele de porc, vrăfuite cu lopata și 178 DANIEL BĂNULESCU - Tocmai acum, nea Gărgăriță, închipuiește-ți, tocmai acum!... Stingîndu-se ca o lumânare, Ulpiu se strecură discret din foiletoanele inimilor sfărâmate, ale crimelor pasionale și-ale înfiorătoarelor enigme juridice, în anonimatul călâi din care ieșise. După jumătate de an, Capitala îl uitase deja, nimeni nu-și mai întrebuința după-amiezele pentru a învăța, pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
puțină, ele purtând, bineînțeles, două rochii spendide din acest material. S-au îmbrăcat ca de teatru, suspină Pink. Observă și poșete. Pe o măsuță de serviciu, semănând cu o mantinelă de lojă, dormita un binoclu. Pe masă erau într-adevăr lumânări. - Permiteți-ne să ne prezentăm, domnule Floyd... Sîntem, după cum probabil ați fost informat, surorile Stamatescu. În trecut, am purtat, bineînțeles, în urma căsătoriilor, alte câteva 216 DANIEL BĂNULESCU nume. După ce am rămas văduve, am decis să ne reluăm acest nume... Prenumele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se deschidă și cele două bătrâne să-i apară înainte, înveșmîntate doar în chiloți. Țigară. Chibrit. Fosfor mov, gata fosfor. Geantă proiectată de pe umăr pe mozaic. Așteptăm. Fum. Alt fum. Tot e bine. Se spală. O să cânt la lumina unor lumânări făcute din ceara urechilor lor. Ușa se întredeschide, el se așteaptă să apară pe acolo un cap, nu apare, mai zăbovește o țâră, dă ușa de perete, ia geanta cu el și pătrunde în hol. În hol totul bine. Întuneric
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de contemplare a ceea ce i se desfășura înainte. De două ori mai înalt, Pinky îi privi peste umăr. Înaintară apoi amândoi, el și umila vizitatoare, oprindu-se la o distanță respectuoasă. În mijlocul salonului, Cocondy, și ea în picioare, c-o lumânare aprinsă în mâini, făcea de gardă lângă trupul soră-sii, golit de viață, nemaiînvîltorat sub nici o respirare și împietrit în cea mai frumoasă figură de balet pe care o realizase vreodată o muribundă. Patricia murise lipită de covor. Într-un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mea mai mică te-a sărutat și ea pe frunte. Și ăla a fost primul ei sărut, timid, de femeie. Ce bine c-am putut să ne potrivim și noi zilele după tine, atunci, la sfârșit, când stăteai întins între lumânări și arătai tuturor vârsta exactă. * În locul pozei de pe crucea ta am pus o oglindă din poșeta mamei și ea vine la mormânt s-aducă flori și înainte să plece își aranjează părul și se rujează în oglinjoara aia. * La-nmormîntare, când
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
După ce și-a netezit puloverul și a cules un fir de păr rătăcit pe umăr, Julia a coborât la parter. Aroma minunată a mâncării pregătite în casă i-a asaltat nările. Avea de gând să așeze masa și să aprindă lumânări pentru atmosferă, în vreme ce James va alege un vin alb, bun, din răcitorul pe care-l instalaseră special în pivniță. Apoi o să se așeze la masă și o să discute despre ziua lui de muncă, despre cum el își măcelărise încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
-mi fac griji mai încolo în legătură cu bărbată-miu ăsta idiot și încăpățânat. Ooo - la - la - auuuuuutc "Ooo - la - la - auuuuuu" Făcând un pas înapoi ca să-și admire opera, Julia a zâmbit. Holul era cufundat în întuneric. Singura lumină venea de la lumânările parfumate care pâlpâiau câte una pe fiecare treaptă a scării care urca spre dormitor. Juliei îi fusese teamă ca nu cumva efectul obținut să fie unul de spațiu bântuit, dar holul arăta exact așa cum își dorise - misterios și romantic. James
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
New York. Iar Julia voia acum să-i demonstreze cât de mult îi dusese dorul. Așa că își pusese în minte să-i ofere această dovadă în maniera în care își exprima majoritatea sentimentelor... prin sex. Pășind cu grijă pe lângă șirul de lumânări, Julia a urcat în dormitor și-a aprins luminile. Patul arăta impecabil și îmbietor, fiind acoperit cu așternuturi albe, proaspăt spălate, și niște perne gogonate. Pentru un efect și mai intens, Julia presărase deasupra petale roz de trandafir. Femeia a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și-a aprins luminile. Patul arăta impecabil și îmbietor, fiind acoperit cu așternuturi albe, proaspăt spălate, și niște perne gogonate. Pentru un efect și mai intens, Julia presărase deasupra petale roz de trandafir. Femeia a început să aprindă și alte lumânări, pe care le-a așezat pe blatul șemineului și pe cele două noptiere din lateralele patului. Apoi a luat telecomanda și-a îndreptat-o către cufărul de lemn de la picioarele patului, deasupra căruia stătea un televizor cu plasmă. În absența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
locuiau domnul Jones și Dolores. Domnul Jones se așeză și începu să se legene. Dolores O’Toole era o catolică ce se îndepărtase de la credință. Uneori îi făcea o plăcere prea puțin cucernică să se satisfacă singură, folosindu-se de lumânări de la biserică și de artificii. Făcea asta pentru că era despărțită de soțul ei, dar nu și de propriile-i dorinți. Fostul ei soț, domnul O’Toole, ținea o cărciumă în K, orașul de pe culmile muntelui Calf și ea era nemulțumită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cel mai mult sunt urzelile propriei minți? — Da și nu, răspunse distant Vultur-în-Zbor. Domnul Jones se încruntă. Știa că ar fi trebuit să găsească un subiect mai puțin serios, dar nu-i trecuse prin cap nici unul la lumina mohorâtă a lumânării. Erau strânși în jurul mesei joase de răchită, Vultur-în-Zbor iarăși fără rochie și Virgil fără pălărie, gândindu-se fiecare la lucruri diferite. — Muntele este de-a dreptul irezistibil la ora aceasta a înserării, începu Virgil Jones și nu primi drept răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ei nemuritor, nemuritor precum sufletele, același în fiecare zi, nici îmbătrânind, nici întinerind, ci neschimbat. Prezentul este trecutul zilei de mâine, la fel de stabil și la fel de sigur, i-ar spune cufărul. Uite, scârțâitul, greutatea capacului ridicat, hăul căscat al timpului. Uite, lumânările, servitoare devotate ale zeului, ale zeului nemuritor, invizibil, atoateștiutor și singur dumnezeiesc, inaccesibil în lumină și ascuns ochilor noștri. O, tu care ești mereu același, ține-mă-n paza ta! Nu, nu, nu pot să-mi răpească asta. O, lumânările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]