12,849 matches
-
și se apleacă Într-un genunchi. ― Unde ți-s toți prietenii, frate? Au plecat și te-au lăsat singurel? Începuse să-mi caute prin buzunare. Curând Îmi găsește portofelul și Îl golește. Legitimația de școală Îmi cade pe jos. O luminează cu lanterna. ― Cine-i asta? Prietena ta? Se uită la fotografie, rânjind. ― Lu’ prietena ta Îi place să sugă pula? Pun pariu că-i place. Ia legitimația de pe jos și și-o freacă de fermoarul de la pantaloni, plescăind din buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
podium de cauciuc spongios. Desigur, Într-un fel, e un act de credință să postulezi existența unei fete În carne și oase - sau chiar a două. În Camera Obscură nu vezi niciodată o fată Întreagă. Vezi doar bucăți. Vezi ce luminează lanterna ta. Un genunchi, de exemplu. Sau un sfârc. Sau - ceea ce Îi interesa În mod special pe domnul Go și pe semenii săi - vezi sursa vieții, cea mai tare chestie, purificată, desprinsă de povara unei persoane atașate de ea. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
să fie tulbure. Bărbați slabi, cu capetele rase, treceau grăbiți. Femei cărunte, drapate În șaluri naturale, Își arătau dinții galbeni. Pe geam se vedea Staatsbibliotek de vizavi. Noua Potsdamer Platz arăta ca un mall din Vancouver. În depărtare, luminile șantierelor luminau scheletele macaralelor. Străzile de jos erau inundate de mașini. Am tras un fum din trabuc, mijind ochii, și mi-am observat imaginea reflectată În geam. Am mai spus că arăt ca un muschetar. Dar mă mai asemăn și cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În ciuda motorului cât un degetar, care suna ca o mașină de cusut, Gremlinul reușea să accelereze. Părăsind ținutul pustiu din preajma gării Grand Trunk, intrase În zona luminată, cu trafic intens, a punctului vamal de la granița Statelor Unite cu Canada. Felinarele Înalte luminau puternic Gremlinul, al cărui verde aprins părea acum mai tare ca niciodată. Distanțându-se de Eldorado (precum mașina Jokerului care scăpa de Batmobil), Gremlinul se alătură camioanelor și mașinilor care se apropiau de intrarea pe marele pod suspendat. Milton apăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
aceea nepotrivită, cu aerul condiționat oprit și cu trapa de deasupra capului Închisă, am pornit spre casă. Am trecut pe lângă imensul cauciuc de la Uniroyal și pe lângă firava pădure Inkster. ― La ce oră e Înmormântarea? am Întrebat. ― La unsprezece. Tocmai se lumina de ziuă. Soarele se ridica de undeva, poate de după fabricile din depărtare sau de după râul Întunecat. Lumina creștea În intensitate, infiltrându-se, năvălind ca o maree și scurgându-se În pământ. ― Ia-o prin centru, i-am spus fratelui meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
toate acele sfori. Și nădăjduiam să îmi încleștez degetele în jurul altora, al celor din jurul meu. Geamurile erau mai mici decât trebuiau să fie. Turnurile din beton și oțel ce se înălțau la zeci de metri deasupra solului opreau soarele să lumineze normal liceul și doar rareori acesta găsea o fisură între doi coloși prin care să-și strecoare razele și să le reverse asupra clădirii. În partea dreaptă a structurii, privită în față, unde eram acum, soarele nu bătea deloc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
O ușă din același lemn închis la culoare apăruse în fața noastră de parcă ar fi fost tot timpul acolo. Stupefiat, mi-am urmat călăuza și noul meu prieten prin ușă, care se deschise câteva secunde mai târziu. Dăduserăm într-o sală luminată de surse pe care nu le vedeam, în interiorul căreia lumina și întunericul se îmbinau în niște colțuri ce erau ascunse privirii. Era construită în aceeași formă ca și celelalte încăperi în care am fost până acum, de dom. Pe pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
-mi vină în ajutor. Cosmeho! zise omul negru lent și amenințător cu dinții încleștați. Ducele Grad'hul Cosmeho! Tatăl lui Orande! Tatăl celui care a murit de mâna fostului meu diriginte! Într-adevăr! Acum, că-și lăsă chipul să fie luminat, puteam vedea trăsăturile pe care le-a moștenit răposatul meu coleg. Totul, în afară de chelie și de bărbie. În rest, totul amintea de Orande. Ochii adânciți și pătrunzători, pomeții proeminenți, nasul mic și cârn, buzele generoase, toate aminteau de Orande. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Credeau că vechiul imperiu va dăinui totdeauna și că nu aveau de ce să ascundă o intrare în tenebre. Au greșit. Acum, greșeala lor era salvarea noastră, căci spărgând-o am aflat niște scări care coborau în adâncul pământului. Drumul era luminat, dar nu am pătruns înăuntru. Chiar dacă curiozitatea mă împingea să-i dau satisfacție, mi-am spus că voi avea destul timp ca să-i urmez vocea mai târziu. I-am chemat pe ceilalți înăuntru și le-am dat voie liberă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
văzut și pe ceilalți că respirau mai ușor acum decât cu câteva minute mai înainte, când se fereau să se apropie de intrare. Încăperea în care ne aflam avea forma unui cerc. Tuneluri porneau aproape în toate direcțiile. Toate erau luminate de aceleași becuri pentru câțiva metri, apoi se cufundau din nou în întuneric. Lângă intrarea fiecărui tunel se aflau plăcuțe din metal, prăfuite, și întrerupătoare. Încăperea avea acoperișul unui dom, era imensă, din punctul meu de vedere, și era făcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
fi declarat independent. Mai bine spus, întăriri, nu daruri. Și cu ce ocazie, totuși, Vladimir? Îmi adresă o privire prin care vroia să mă mustre că nu mă duce prea mult capul. Fiul lui, Davirum. Fiul lui. Aha, făcui eu luminându-mă la față. Vărul meu. În sfârșit... Nu ne era de ajuns ce adusese Soliteraj? Fii serios! Dar... Ce ne-a adus Soliteraj, zise el apropiindu-se de mine ca și cum s-ar fi temut să nu fim auziți de mulțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
o fi valorând mult, dar nici chiar atât de mult. Fiica Ministrului? Aici? În liceu? Întâi fiul Împăratului, acum fiica Ministrului... oare ce mai am de aflat? Nepotul îndepărtat al lui Napoleon? M-am uitat la Vladimir, sperând să mă lumineze, dar el îmi întâlni privirea și și-o îndreptă pe a lui asupra Anei. Ana. Iarăși Ana. Ce-i cu fata asta? Cerul începuse să plângă. Afară picura încet, încet... preludiul unei tragedii. Am simțit răcoarea ploii și știam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
deosebi. Ești rece. Să-ți mai aduc ceva de îmbrăcat din cantină? Nu. Du-te la infirmerie! Nu vroiam s-o mai văd în viitorul apropiat. Și plecă. Intrasem cu nelipsitul Vladimir și cu Velail în bârlogul cibernetic, care era luminat doar de ecranele calculatoarelor. Vrei să te ajut cu ceva? întrebă Constantin când se așeză în scaunul lui și își reluă rolul de "Dumnezeu al informației". Da. Vreau să văd vremea peste tot în lume și apoi n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
unic și pustiu, până când fie se va lăsa în voia abisului din jur, fie morții i se va face milă de un moșneag părăsit într-o încăpere fără timp. Trecui de camera cu patru stâlpi... Trapa de la încăperea subterană era luminată difuz. Așa va fi mereu! O lumină veșnic ascunsă, întotdeauna ghicită, la capătul unui coridor întunecat care pune capăt unei istorii și începe o alta. Destinul omenirii! Chronosi Vladimir Capitolul 19 Leverif Nu poți schimba milenii și eoni de istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
toți. Ușa se deschise, la fel ca toate celelalte din colegiu, cu un scârțâit iritant. În fața lor se întindea întunericul abia dezvăluit de becuri. Purceseră! Aveau armele proptite de umeri și abia făcură primii pași prin tunelul umed și prost luminat când tavanul începu să se zgâlțâie ușor și din el să se scurgă șuvoaie de praf. Se auzeau bubuituri înfundate și, apoi, sunetul a ceva masiv care se lovește sec de pământ inundă coridorul subteran. Tancurile? întrebă Sergheiov. Da. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Sergheiov. Da. Au început bombardamentul, confirmă Helur. Vor fi tare uimiți când nu vor găsi nici un suflet viu în tot acel monolit, zise Mihail. Luminile becurilor vechi din fața lor începură să pâlpâie a vești proaste și în curând nu mai luminară deloc. Totul în fața lor se cufundă în întuneric și această perdea neagră începea să pară ca un perete pentru ei. Începură să meargă încet. Tiptil-tiptil... nu se grăbeau. Nu aveau motiv. Din punctul lor de vedere, era puțin probabil ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dracu' am nimerit acum? În ciuda protestelor, nu se întoarseră. Intrară. Peste tot se puteau zări canale și canale pline cu tot felul de mâl și lichide de care mai bine nu știau. Era întuneric, dar canalizarea era din loc în loc luminată de becuri ce își făceau treaba jalnic în subteranul infect. Mergând de-a lungul potecii înguste ce străbătea mijlocul unui canal plin cu dejecții umane, Corvium zări în depărtare o scară metalică ce ducea în sus. Aveți grijă să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
acesta, învârtindu-se în scaun. Unde vă duc? Ai o hartă a căilor ferate din Europa pe aici? Sigur, zise el atingând un ecran care stătea în partea opusă a cabinei sale. Am tot globul pământesc, dacă vreți! Acesta se lumină discret și prinse viață, în câteva secunde afișând continentul în culorile sale adevărate. Ce zonă vă interesează? Polul Nord! Care e cea mai apropiată stație funcțională? Apăsă pe ecran și îi trase mai jos imaginea, apoi o mări și căută niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
De ce avea Maigret impresia că era belgiancă? Din cauza culorii deschise a tenului, a părului aproape blond și a ochilor albaștri bulbucați? Era cel puțin a cincea oară cînd se Întîlneau. Prima dată, bărbatul se oprise brusc, și fața i se luminase ca sub efectul unei jubilări. Voise să deschidă gura, ezitase, În timp ce comisarul, Încruntat, se străduia zadarnic să și-l amintească. Silueta și fața i se păreau familiare. Dar cine naiba putea să fie? Unde Îl mai Întîlnise pe insul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
știți cînd a părăsit parcul? — Am plecat, Împreună cu soția mea, Înainte de nouă și jumătate, să ne facem plimbarea obișnuită. — Era singură? — Întotdeauna era singură. Lecoeur nu Încerca să-și ascundă uimirea. — Ați remarcat-o și altă dată? Maigret, puțin mai luminat la față, dădu din cap afirmativ. — De ce? — Aici, toată lumea Își petrece timpul plimbîndu-se și, fără să vrea, oamenii se uită unii la alții. Întîlnindu-se la aceleași ore În aceleași locuri... — V-ați făcut vreo idee? — Despre ce? Despre ce fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Încît rămase surprins cînd o zări pe alt scaun, la umbra altui copac. O observă un moment fără să fie văzut. Îl aștepta răbdătoare. În rochie albă, cu mîinile În poală, se uita la cei care treceau și avea fața luminată de un zîmbet ușor de mulțumire. — Ai venit! exclamă ea. Apoi, imediat: Scaunele noastre erau ocupate. Am tras cu urechea, cred că sînt olandezi. Sper că sînt În trecere și că nu-i vom găsi În fiecare dimineață pe scaunele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Într-o prăvălie de lângă biserică. Maigret cunoștea satul, unde oamenii Își câștigau existența exploatând pământul și marea. Patru-cinci fermieri mari dețineau rezervații pentru creșterea scoicilor. Revedea femeile, tinere și bătrâne, dar și nepoatele, plecând În zori, uneori Înainte să se lumineze de ziuă, după ora refluxului. În picioare cu cizme de cauciuc, purtau flanele tricotate și haine vechi bărbătești. Adunau de pe plajă stridiile ale căror bancuri erau descoperite, În timp ce bărbații se ocupau de scoicile fixate de rețeaua de crengi sprijinită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
ducă la birou. Treceau prin fața celor două hoteluri din spatele cazinoului, cele mai luxoase din oraș. Câteva mașini lungi așteptau la marginea trotuarului. Un bărbat În smoking se răcoarea, Într-un fotoliu de grădină lângă ușa turnantă. O lustră de cristal lumina holul cu frumoase covoare orientale și coloane de marmură, iar un portar cu fireturi răspundea Întrebărilor unor bătrâne În rochie de seară. Poate că acolo locuia bărbatul, sau În hotelul de alături sau În Pavilionul Sévingé, lângă podul Bellerive. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
spus că mă veți Însoți cu siguranță. — Trebuie să-mi anunț mai Întâi soția. În pauză spectacolului de la Marelui Cazinou, lumea ieșise În stradă, și mulți spectatori, mai ales femei În rochii subțiri sau foarte decoltate, priveau cu Îngrijorare cerul luminat de fulgere. Norii fugeau pe cer, dar, dinspre vest, venea o masă Întunecată, amenințătoare, aproape solidă. În fața hotelului Ambasador, Maigret și Dicelle așteptau În tăcere, În timp ce omul de la recepție Îi observa cu atenție. Lecoeur sosi exact În momentul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
are nici un rost să cazi pradă mâniei... Nici n-ar avea de ce. Îl va pune însă pe Ianuarius să se inte reseze discret prin anturajul Liviei. O să găsească el cu siguranță vreun confrate libert care să-i șoptească ceva. Se luminează la față. Un libert. Asta e. Întotdeauna există cel puțin unul amestecat în conflictele de interese dintre diferitele grupuscule patronate de femeile din familie. Oftează, plin de amărăciune. Femeile și liberții. Se sprijină și se ajută reciproc în lupta lor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]