7,731 matches
-
conflict mondial au avut un impact semnificativ asupra desfășurării Războiului de Continuare: Principalul obiectiv al Finlandei în timpul participării la cel de-al Doilea Război Mondial a fost acela de a supraviețui războiului ca un stat independent, capabil să-și mențină suveranitatea într-un mediu politic ostil. În mod special în Finlanda a urmărit recucerirea teritoriilor pierdute după semnarea tratatului de pace de la Moscova din 1940, dar și de a-și extinde teritoriul mai către est, pentru asigurarea supraviețuirii populației finice din
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
a împrietenit cu scriitorul Ernst Jünger și cu pictorul Richard Seewald. În același timp, Carl Schmitt s-a îndreptat către o carieră didactică. După ce a publicat două noi lucrări: „Romantismul Politic" () în 1919 și „Dictatura - De la începuturile conceptului modern de suveranitate până la lupta de clasă proletară" (). În 1921, el a fost angajat ca profesor la Școala Superioară de Comerț din München. În perioada 1921 - 1933 a predat succesiv la Universitățile din Greifswald, Bonn, Berlin - (Școala Superioară de Comerț) și Köln, pentru ca
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
elaborat "teoria gândirii ordonate concrete" ("Lehre vom konkreten Ordnungsdenken") în conformitate cu care, din punct de vedere instituțional, orice ordine este reprezentată de acea instituție a statului care deține monopolul decizional și care se poate prevala de infailibilatate. Această extindere a teoriei suveranității amplifica, ca principiu, importanța conducătorului și ducea la o identitate între voința acestuia și lege: ""Voința Führerului este lege."" Pein acest gen de argumentații "juridice", Schmitt a putut să-și consolideze reputația în fața noilor deținători ai puterii. Schmitt este creditat
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
liberală privind filozofia dreptului, care se concentra asupra cazului normal și ignora cazul de excepție. Dacă modul de aducere la îndeplinire a dreptului constituie o problemă fundamentală a dreptului constituțional, nu una subordonată, se pune, ca o consecință logică, problema suveranității, cea a stării de excepție precum și cea a unui "garant al constituției". Norbert Campagna prezintă concepția lui Schmitt în modul următor: ""În cazul normal nu trebuie violate normele de drept. Totuși, deoarece în mod realist, cazul normal nu poate exista
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
prin el se generează o formă juridică, datorită faptului că suveranul stabilește condițiile în care se aplică legea. În concepția lui Schmitt, suveranul este cel care realizează și garantează ordinea. În acest scop suveranul deține monopolul deciziei finale. Pentru Schmitt, suveranitatea nu decurge dintr-o "monopolizare a puterii prin forță" ("Gewalt- oder Herrschaftsmonopol"). Deciziile și verdictele luate într-o situație de excepție nu pot fi atacate în ceea ce privește corectitudinea lor. Astfel, pentru Schmitt suveran este acela care poate evita un război civil
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
Conform acestui principiu, orice beligerant trebuie să-i recunoască inamicului aceleași drepturi cu cele a căror recunoaștere o pretinde pentru el însuși. Contextul istoric în care Schmitt și-a început activitatea a fost perioada interbelică în care noțiunea clasică de suveranitate a țărilor europene se erodase și au apărut sisteme descentralizate de conflict între state, clase și partide. Situația Germaniei după înfrângerea în primul război mondial și conflictele interne care se apropiau de un război civil reprezentau pentru el manifestări extreme
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
Națiunilor de la Geneva și-a modificat de repetate ori conținutul politic. Menținându-și aceeași etichetă, de la înființare până în 1936, instituția și-a modificat de cel puțin șase ori structura politică și ca atare și funcțiunea în privința dreptului inernațional."" Schmitt critica suveranitatea precară a statului german în ordinea internațională postbelică. Atât tratatul de la Versailles și Liga Națiunilor erau încercări de a îngheța din punct de vedere legal situația de la sfârșitul războiului, supunând Germania la un sistem de supraveghere fiscală și militară de către
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
tratatul de la Versailles și Liga Națiunilor erau încercări de a îngheța din punct de vedere legal situația de la sfârșitul războiului, supunând Germania la un sistem de supraveghere fiscală și militară de către "comunitatea internațională". Schmitt susținea că această degradare a principiului suveranității în dreptul internațional public ducea la anomalii în concepul de război. Anterior, războiul era conceput ca un instrument legitim de a rezolva disputele între state. Acest concept clasic de simetrie era înlocuit cu un standard discriminator, conform căruia o desfășurare de
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
din părți, dar ca o violare potențială a obligațiilor asumate prin tratate internaționale pentru cealaltă. A rezultat o nouă ordine internațională în cadrul căreia marile puteri rămase își păstrau în întregime prerogativele, pe când statele învinse făceau obiectul unor intervenții destabilizatoare a suveranității lor nominale, sub formă de sancțiuni, de embargouri, de supraveghere internațională a datoriei externe și de intervenții punitive pentru neconformare. Drept consecință, începe să dispară deosebirea anterioară dintre război și pace, dintre soldați și ne-combatanți, dintre beligeranți iar ordinea
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
unei uniuni federale o reprezintă conflictul nerezolvat dintre uniune (ca centru al unei uniuni de durată a unor state) și statele membre. Uniunea ar trăi printr-o juxtapunere a două existențe politice la fel de îndreptățire și prin neclaritățile referitoare la problema suveranității. Unitățile organizate într-o uniune ar putea chiar să cuprindă unități care se bazează pe principii care se exclud reciproc, în măsura în care este posibilă evitarea unor conflicte care să pericliteze existența uniunii. Un exemplu în acesta sens îl poate constitui, în
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
și a democrației parlamentare, în special într-o perioadă în care, atât în Statele Unite cât și în Uniunea Europeană, apar modificări considerabile în interpretarea dreptului constituțional. Astfel, de exemplu, elaborarea și respingerea Constituției Europene au redeschis dezbaterile despre legitimitatea politică, despre suveranitatea popoarelor și locul legii în cadrul societății civile. Aprecierea postumă a lui Carl Schmitt și a operei sale este extrem de controversată, și depinde de poziția celor care fac analiza. În general, se pot identifica trei tendințe în aprecierile cercetătorilor care s-
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
importanță era articolul 88, care prevedea că independența Austriei este inalienabilă, cu excepția cazului în care Consiliul Ligii Națiunilor ar fi consimțit în acest sens. Din acest motiv, se solicita Austriei să se abțină de la orice acțiuni care ar fi compromis suveranitatea sa. Acest articol avea menirea de a interzice unirea Austriei cu Germania (alt stat învins în război). Partea a patra (interesele austriece în exteriorul Europei) prevedea renunțarea de către Republica Austria la o serie de tratate și drepturi ale fostei monarhii
Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye () [Corola-website/Science/302609_a_303938]
-
Germania. Problema unirii cu Germania a rămas pe agenda politică internă austriacă până în 1938, când Austria a fost anexată de Germania nazistă a lui Adolf Hitler. După al doilea război mondial, Austria a fost recunoscută din nou ca stat independent (suveranitatea deplină a fost recunoscută prin Tratatul de stat din 1955), în frontierele stabilite prin Tratatul de la Saint Germain.
Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye () [Corola-website/Science/302609_a_303938]
-
autonome, respectiv: Regiunile Ruhr și Saar urmau să intre sub control internațional. O altă problemă abordată a fost cea poloneză, varianta balcanică fiind respinsă de către I. V. Stalin. Sunt abordate problemele finlandeză și japoneză, se dă o declarație privind independența, suveranitatea și integritatea Iranului. s-a încheiat cu stabilirea anumitor scopuri comune ale Aliaților.
Conferința de la Teheran () [Corola-website/Science/302619_a_303948]
-
Insulele Hawaii Statelor Unite ale Americii,au zădărnicit eforturile reginei. În cele din urmă,printr-o lovitura de stat pașnică,dar controversată,monarhia din Hawaii a fost eliminată și arhipelagul a devenit un teritoriu al Statelor Unite în 1898. După ani de zile sub suveranitatea Statelor Unite,Insulele Hawaii și-au dobândit în sfârșit suveranitatea ca al 50-lea stat al Statelor Unite pe 21 august 1959. Numărul baștinașilor a fost decimat de contactul cu lumea exterioară. Se estimează că în doar o sută de ani de la
Hawaii () [Corola-website/Science/302662_a_303991]
-
din urmă,printr-o lovitura de stat pașnică,dar controversată,monarhia din Hawaii a fost eliminată și arhipelagul a devenit un teritoriu al Statelor Unite în 1898. După ani de zile sub suveranitatea Statelor Unite,Insulele Hawaii și-au dobândit în sfârșit suveranitatea ca al 50-lea stat al Statelor Unite pe 21 august 1959. Numărul baștinașilor a fost decimat de contactul cu lumea exterioară. Se estimează că în doar o sută de ani de la sosirea exploratorului britanic, James Cook, în anul 1778, 90
Hawaii () [Corola-website/Science/302662_a_303991]
-
unise cu România după Primul Război Mondial) și a Bucovinei de Nord. Somația sovietică se baza pe anexa secretă expansionistă a pactului de neagresiune germano-sovietic semnat la 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov). Guvernul român, pe fundalul conjuncturii internaționale nefavorabile intereselor (suveranității) României, a cedat presiunilor sovietice și germane. Pe fondul aprecierilor lui Hitler că „România a fost, timp de câteva decenii, aliatul activ și hotărât al oponenților Reichului german”, la 4 iulie 1940 este numit guvernul Ion Gigurtu, având în componență
Dictatul de la Viena () [Corola-website/Science/302692_a_304021]
-
adică Pannonia la vest de Dunăre); VI Budapesta. Deportarea și concentrarea populației evreiești a fost efectuată de trupele speciale de acțiune, SS, supranumite "Sondereinsatzkommandos", aduse din localitatea austriacă Mauthausen, unde era în funcțiune unul din temutele lagăre de concentrare naziste. Suveranitatea Ungariei exista din 19 martie 1944 numai pe hârtie. În calitate de martor citat Horthy declara la Nürnberg (T/1246): germanii deveniseră șefi de facto ai statului ungar. Operațiunea "Margarethe I" Ca urmare a victoriilor Aliaților, șeful statului, Horthy, și guvernul Miklós
Miklós Horthy () [Corola-website/Science/302681_a_304010]
-
dorea să unifice țara mare și eterogenă. Finlandezii, care se bucuraseră de largi puteri locale și autonomie, au denumit politica de integrare „Prima Perioadă de Oprimare, 1899-1905”, și au început să pregătească pentru prima oară o separare de Rusia și suveranitatea Finlandei. Lupta pentru putere a dus la apariția diferitelor grupări politice finlandeze în funcție de raportul dorit de ele cu Rusia. Cel mai radical, mișcarea activistă, includea grupări anarhiste ale clasei muncitoare și ale intelectualității suedofone și practica atacuri teroriste. În timpul Primului Război Mondial
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
rusească asupra chestiunilor interne finlandeze: guvernul provizoriu al Rusiei va determina doar politicile externă și militară ale Finlandei. În Parlament, legea a fost adoptată cu susținerea social-democraților, a Ligii Agrare, și a unor activiști de dreapta și nesocialiști dornici de suveranitate pentru Finlanda. Conservatorii se opuneau legii și unii dintre cei mai de dreapta deputați au demisionat din Parlament. La Petrograd, planul social-democraților avea susținerea lui Vladimir Lenin și a bolșevicilor, care în iulie 1917 puneau la cale o revoltă împotriva
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
program radical intitulat „Noi cerem”, pentru a forța obținerea unor concesii politice. Ei cereau anularea rezultatelor alegerilor legislative din Octombrie și desființarea Gărzilor Civile, ceea ce dreapta a refuzat. După Revoluția din Octombrie, socialiștii finlandezi planificau să le ceară bolșevicilor acceptarea suveranității Finlandei într-un manifest din 10 noiembrie, dar situația nesigură de la Petrograd le-a întârziat acțiunea. După eșecul programului „Noi cerem”, socialiștii au inițiat o grevă generală în 14-19 noiembrie 1917. Stânga moderată avea ca scop aplicarea de presiune politică
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
Tampere, Turku, Viipuri și zona Kymenlaakso, pe modelul Gărzilor Roșii interne constituite în Finlanda în anii 1905-1906. Prezența celor două forțe armate adverse în Finlanda, Gărzile Albe și cele Roșii, au impus societății finlandeze o stare de putere duală și suveranitate multiplă, typică pentru preludiul unui război civil. Ruptura decisivă între cele două a survenit cu ocazia grevei generale, când elementele radicale ale Gărzilor Roșii și ale Gărzilor Muncitorești de Securitate au executat mai mulți adversari politici din marile orașe din
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
1917 au dus la o cursă a înarmărilor și la o escaladare a conflictului către un război civil. Dezintegrarea Rusiei a oferit finlandezilor ocazia istorică de a dobândi independența, dar după Revoluția din Octombrie, pozițiile conservatorilor și social-democraților față de problema suveranității s-au inversat. Dreapta dorea acum secesiunea față de Rusia, întrucât dorea să controleze stânga și să minimizeze influența bolșevicilor revoluționari. Social-democrații încercau să crească libertățile finlandezilor încă din primăvara lui 1917, dar acum ei nu puteau profita de ele în
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
piață rusească, iar separarea de Rusia ar fi creat riscul de a pierde poziția favorabilă a Finlandei. Prăbușirea economică a Rusiei și lupta pentru puterea politică în statul finlandez în anul 1917 s-au numărat printre factorii-cheie care au adus suveranitatea în prim planul societății din Finlanda. Senatul lui P.E. Svinhufvud a propus declarația de independență a Finlandei, pe care Parlamentul a adoptat-o la 6 decembrie 1917. Social-democrații au votat împotriva propunerii lui Svinhufvud, prezentând o declarație de independență alternativă
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
poporului naționalist și spera să obțină în viitor o majoritate politică. În decembrie 1917, ei au trimis două delegații la Petrograd să-i ceară lui Lenin să aprobe independența Finlandei. Ambele grupări politice au căzut, deci de acord, asupra necesității suveranității Finlandei, în ciuda puternicelor contradicții pe care le aveau pe tema alegerii conducerii țării. Înființarea unui stat independent nu era încă inevitabilă; era nevoie de recunoașterea de către Rusia și de către puterile europene. La trei săptămâni după declararea independenței, cabinetul lui Svinhufvud
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]