705,845 matches
-
întreg frontul de nord și menținerea de către cele trei armate (1, 2 și de Nord) a aliniamentului Carpaților până la sosirea iernii „"când zăpezile mari ce vor cădea peste munți vor opri operațiile"”. Forțele române erau reprezentate de Grupul Prahova (comandant general de brigadă Arthur Văitoianu), ocupând un dispozitiv de luptă centrat pe șoseaua Ploiești - Brașov, cu Divizia 10 Infanterie (comandant general de brigadă Emanoil Manolescu Mladian) în flancul drept și Divizia 21 Infanterie (comandant general de brigadă Dimitrie Lambru) în flancul
Bătălia de pe Valea Prahovei (1916) () [Corola-website/Science/335640_a_336969]
-
iernii „"când zăpezile mari ce vor cădea peste munți vor opri operațiile"”. Forțele române erau reprezentate de Grupul Prahova (comandant general de brigadă Arthur Văitoianu), ocupând un dispozitiv de luptă centrat pe șoseaua Ploiești - Brașov, cu Divizia 10 Infanterie (comandant general de brigadă Emanoil Manolescu Mladian) în flancul drept și Divizia 21 Infanterie (comandant general de brigadă Dimitrie Lambru) în flancul stâng. Ambele divizii făcuseră parte din gruparea de forțe destinată operației de la Flămânda și fuseseră aduse pentru a înlocui resturile
Bătălia de pe Valea Prahovei (1916) () [Corola-website/Science/335640_a_336969]
-
erau reprezentate de Grupul Prahova (comandant general de brigadă Arthur Văitoianu), ocupând un dispozitiv de luptă centrat pe șoseaua Ploiești - Brașov, cu Divizia 10 Infanterie (comandant general de brigadă Emanoil Manolescu Mladian) în flancul drept și Divizia 21 Infanterie (comandant general de brigadă Dimitrie Lambru) în flancul stâng. Ambele divizii făcuseră parte din gruparea de forțe destinată operației de la Flămânda și fuseseră aduse pentru a înlocui resturile Diviziei 4 care se retrăseseră în debandadă după pierderea bătăliei de la Brașov. După cum arăta
Bătălia de pe Valea Prahovei (1916) () [Corola-website/Science/335640_a_336969]
-
evreu din Banat. A înființat și condus „Timișoara - Societate Bancară și Comercială Anonimă”, care a jucat un rol însemnat în viața economică a Banatului. Szana a fost pentru o vreme președintele Asociației Industriașilor din Banat și apoi copreședinte al Uniunii Generale a Industriașilor din România. s-a născut la Timișoara, pe atunci în Austro-Ungaria, în familia evreiască Silberstein. El a studiat la Academia comercială din Budapesta și apoi la Colegiul de comerț din Berlin. În 1894, la vârsta de 24 ani
Sigismund Szana () [Corola-website/Science/335668_a_336997]
-
rolul de catalizator al procesului de anamneză. Narațiunea este formată din două scene care se derulează separat pentru a se uni apoi într-un singur spectacol. Prima scenă este reprezentată de incursiunea nocturnă în podul unei case vechi (casa văduvei generalului Calomfir) realizată de Ieronim Thanase, un fost copil-minune al Teatrului Municipal, și Vladimir Iconaru, elev de liceu și entomolog amator. Întâlnirea celor doi avusese loc cu două zile înainte pe maidan, elevul inocent fiind ales ca însoțitor în expediție datorită
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
locul acțiunii din „Uniforme de general”, este centrul inițiatic al literaturii lui Mircea Eliade: „un oraș plin de semne, epifanii, un oraș inițiatic cu străzi care ascund mistere vechi și indivizi care poartă cu ei, fără să știe, mituri”. Casa generalului Calomfir a fost localizată de criticul literar Andreea Răsuceanu undeva pe strada Popa Soare sau pe strada Mântuleasa, deoarece se spune că locuitorii casei au alergat în timpul unui bombardament spre adăpostul antiaerian din capătul străzii, colț cu strada Popa Nan
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
7 austro-ungară, acționând în Bucovina, Armata 1 austro-ungară acționând între Târnava Mare și Olt și Armata 9 germană acționând în partea sudică a frontului, aflată sub conducerea generalului Erich von Falkenhayn, proaspăt demis din funcția de șef al Statului Major general. Planul de operații al Puterilor Centrale prevedea în faza inițială o dublă ofensivă. Prima dintre acestea era a Armatei 1 austro-ungară în zona Trotuș-Oituz având ca scop ocuparea acestei trecători și ulterior interceptarea comunicației de pe Valea Siretului pentru a preveni
Prima bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335679_a_337008]
-
Munteniei să fie tăiat ca de un cuțit"”. Dacă aceste două operații reușeau, planul prevedea o a treia operație care care consta în trecerea Dunării de către forțele aflate sub comanda lui Mackensen și desfășurarea unui atac concetrat asupra Bucureștiului. Planul general al ofensivei Armatei 9 germane prevedea „"trecerea munților odată cu inamicul, sau în cel mai rău caz înainte ca el să aibă timpul a se instala în lucrările de fortificație existente pe înălțimile trecătorilor de pe granițe"”. În acest scop urmau să
Prima bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335679_a_337008]
-
întreg frontul de nord și menținerea de către cele trei armate (1, 2 și de Nord) a aliniamentului Carpaților până la sosirea iernii „"când zăpezile mari ce vor cădea peste munți vor opri operațiile"”. Forțele române erau reprezentate de Grupul Oituz (comandant general de brigadă Eremia Grigorescu), ocupând un dispozitiv de luptă centrat pe valea Oituzului, cu Divizia 15 Infanterie în flancul drept și Divizia 2 Cavalerie (comandant general de brigadă Nicolae Sinescu) în flancul stâng. Ulterior, forțele române au fost întărite cu
Prima bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335679_a_337008]
-
cădea peste munți vor opri operațiile"”. Forțele române erau reprezentate de Grupul Oituz (comandant general de brigadă Eremia Grigorescu), ocupând un dispozitiv de luptă centrat pe valea Oituzului, cu Divizia 15 Infanterie în flancul drept și Divizia 2 Cavalerie (comandant general de brigadă Nicolae Sinescu) în flancul stâng. Ulterior, forțele române au fost întărite cu Brigăzile 15 și 37 Infanterie din cadrul Diviziei 8 Infanterie , aflată în rezerva Armatei de Nord, la Piatra Neamț. Pentru atacul pozițiilor românești, comandamentul german destinase forțele principale
Prima bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335679_a_337008]
-
Comandanți de divizie Comandanți de brigadă Comandant al Armatei 9 Comandanț al "Grupului von Schmettow" Comandanți de divizie în directiva primită de la conducerea superioară de război germană, la data de 12/25 septembrie, se prevedea ca, pe lângă efortul „în direcția generală București", să se întreprindă "o acțiune imediată, cu infanterie și cavalerie puternică prin trecătoarea Oituz spre Târgu Ocna, pentru a tăia comunicațiile românilor cu Moldova, împiedicînd astfel și afluirea întăririlor rusești spre Muntenia." După atacuri susținute din partea forțelor germane, acestea
Prima bătălie de la Oituz (1916) () [Corola-website/Science/335679_a_337008]
-
7 austro-ungară, acționând în Bucovina, Armata 1 austro-ungară acționând între Târnava Mare și Olt și Armata 9 germană acționând în partea sudică a frontului, aflată sub conducerea generalului Erich von Falkenhayn, proaspăt demis din funcția de șef al Statului Major general. Planul de operații al Puterilor Centrale prevedea în faza inițială o dublă ofensivă. Prima dintre acestea era a Armatei 1 austro-ungară în zona Trotuș-Oituz având ca scop ocuparea acestei trecători și ulterior interceptarea comunicației de pe Valea Siretului pentru a preveni
Prima bătălie de pe Valea Jiului (1916) () [Corola-website/Science/335655_a_336984]
-
Munteniei să fie tăiat ca de un cuțit"”. Dacă aceste două operații reușeau, planul prevedea o a treia operație care care consta în trecerea Dunării de către forțele aflate sub comanda lui Mackensen și desfășurarea unui atac concetrat asupra Bucureștiului. Planul general al ofensivei Armatei 9 germane prevedea „"trecerea munților odată cu inamicul, sau în cel mai rău caz înainte ca el să aibă timpul a se instala în lucrările de fortificație existente pe înălțimile trecătorilor de pe granițe"”. În acest scop urmau să
Prima bătălie de pe Valea Jiului (1916) () [Corola-website/Science/335655_a_336984]
-
cavalerie în regiunea deluroasă română, în scopul de a o utiliza apoi, în primul rând, pentru a executa o largă învăluire a grupărilor române care se aflau în fața ei." Atacul german a survenit chiar în preziua în care Marele Cartier General român intenționa să retragă trupele Diviziei 11 Infanterie pentru a o constitui ca rezervă la dispoziția sa, urmând ca sectorul Jiu să fie apărat doar de 6 batalioane. Planul a fost anulat de declanșarea ofensivei germane astfel încât lupta a fost
Prima bătălie de pe Valea Jiului (1916) () [Corola-website/Science/335655_a_336984]
-
întregul detașament Homoriceanu (două batalioane infanterie și un escadron de călărași) care asigura apărarea pasului Vâlcan. Prin breșa creată au început să se scurgă grosul forțelor atacatoare. Comandantul Armatei 1, generalul Ioan Culcer consideră situația pierdută și propune Marelui Cartier General să aprobe retragerea trupelor pe linia Oltului și abandonarea Olteniei. Regele Ferdinand nu aprobă atitudinea defetistă a generalului Culcer și îi ia acestuia comanda înlocuindu-l cu generalul Ioan Dragalina, pe 25 octombrie 1916: În situația actuală nu admit să
Prima bătălie de pe Valea Jiului (1916) () [Corola-website/Science/335655_a_336984]
-
la examenul de admitere în Institutul Sanitar Militar. A fost încazarmat pe durata studiilor, pe care le-a absolvit cu gradul de locotenent-major . În timpul facultății, isi întâlnește viitoarea soție, Eleonora (1929-2012), născută Călinescu, pe atunci studentă a Facultății de Medicină Generală. Nuntă a avut loc în februarie 1955, iar peste un an li s-a nascut unicul copil, pe care l-au numit tot Andrei. Între timp, proaspătul medic militar a primit repartiție la garnizoana Gataia din județul Timiș, aproape de frontieră
Andrei Olinescu () [Corola-website/Science/335692_a_337021]
-
Gataia din județul Timiș, aproape de frontieră cu Iugoslavia, aceasta în plină perioadă a adversității dintre regimurile comuniste român și iugoslav . A ajuns ulterior la unitatea militară 04705 din Iași, oraș unde soția, studentă în ultimul an al Facultății de Medicină Generală, s-a transferat, pentru a putea fi împreună. A fost citat printr-un ordin de zi pe armata pentru reușita refacerii unui tendon rupt la un cal, fapt considerat atunci ca fiind o performantza chirurgicală. În februarie 1956, li s-
Andrei Olinescu () [Corola-website/Science/335692_a_337021]
-
A rămas aici pentru următorii 45 de ani, până în ultima zi a vieții, urcând pe rând toate treptele ierarhiei gradelor de cercetător științific. După doar o lună de activitate în cadrul unui laborator de cercetări celulare, a fost numit de către directorul general, prof. Dr. Ionescu-Mihaesti, la conducerea Stațiunii Dârvari, o unitate productivă a institutului situată la periferia vestică a Bucureștiului și profilata pe creșterea animalelor ce constituiau baza materialului biologic folosit la producerea serurilor și vaccinurior. Aici, doctorul Olinescu a organizat în
Andrei Olinescu () [Corola-website/Science/335692_a_337021]
-
1996 a devenit cercetător științific principal I. La începutul anilor 2000, împreună cu alți câțiva specialiști s-a opus din toate puterile încercării de subordonare a Institutului Cantacuzino unor interese străine. Aceasta i-a atras amenințări și chiar insulte din partea directorului general de atunci al institutului , care urmărea afilierea acestuia la Institutul “Pasteur” din Paris. În planul vieții personale, a fost un mare admirator al lui Carol Davila, părintele medicinei militare românești, dedicând institutului fondat de acestă o carte cu caracter monografic
Andrei Olinescu () [Corola-website/Science/335692_a_337021]
-
și sociologie. Universitatea din Craiova, Universitatea din București și Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu i-au acordat Diplomă de excelență, pentru rezultatele semnificative ale activității didactice și științifice. În 2011 a primit premiul ”Dimitrie Gusti” al Academiei Române, pentru lucrarea Sociologie generală. Din 2013 a fost ales vicepreședinte al Asociației Române de Sociologie. Principalele lucrări publicate aparțin domeniilor sociologiei generale, sociologiei culturii, eseisticii sociologice și cercetării monografice. Este autor unic la 9 cărți de specialitate, coautor la 7 cărți, coordonator și coautor
Dumitru Otovescu () [Corola-website/Science/335671_a_337000]
-
de excelență, pentru rezultatele semnificative ale activității didactice și științifice. În 2011 a primit premiul ”Dimitrie Gusti” al Academiei Române, pentru lucrarea Sociologie generală. Din 2013 a fost ales vicepreședinte al Asociației Române de Sociologie. Principalele lucrări publicate aparțin domeniilor sociologiei generale, sociologiei culturii, eseisticii sociologice și cercetării monografice. Este autor unic la 9 cărți de specialitate, coautor la 7 cărți, coordonator și coautor la alte 26 de cărți. În străinătate a publicat 2 cărți (în colaborare) și 7 articole/studii (în
Dumitru Otovescu () [Corola-website/Science/335671_a_337000]
-
la alte 26 de cărți. În străinătate a publicat 2 cărți (în colaborare) și 7 articole/studii (în țări precum Germania, Franța, S.U.A., India, Bulgaria, Șerbia). De asemenea, a conceput și coordonat o amplă lucrare de specialitate - Tratat de sociologie generală (2010), printre membrii colectivului de autori aflându-se sociologi de marcă din S.U.A. (Immanuel Wallerstein, Jeffrey C. Alexander, Daniel Chirot, Michael Hechter), Canada (Jacques Hamel), Franța (Raymond Boudon, Albert Ogien, Jean-Hugues Dechaux) și România (Cătălin Zamfir, Ilie Bădescu, Maria Voinea
Dumitru Otovescu () [Corola-website/Science/335671_a_337000]
-
de azi. Generații, instituții și personalități," Editură Academiei Române, București, 2016, 505 p. · "Tranziție istorică și repere axiologice. Eseuri", Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2015, 182p. · "Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic în România. Monografie," Editură Beladi, Craiova, 2014, 362 p. · "Sociologie generală", Craiova, Editura Beladi, 2004, 482 p; ediția a V-a, 2009 · "Probleme fundamentale ale sociologiei", Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1997, 302 p. · "Sociologia culturii românești (Geneză și devenire: 1821-1944)", Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1992, 184 p. · "Cultură, personalitate, vocație în
Dumitru Otovescu () [Corola-website/Science/335671_a_337000]
-
Sud-Vest Oltenia", Editura Alma, Craiova, 2011, 432 p · "Evreii din Oltenia", Editura Beladi, Colecția ”Cercetări sociologice de teren”, Craiova, 2002, 106 p.; · "Dicționar de ergonomie", Editura CERȚI, Craiova, 1997, 520 p. 3.Coordonator și coautor: A. Tratate · "Tratat de sociologie generală", Editura Beladi, Craiova, 2010, 922 p. B. Lucrări monografice · "Monografia sociologică a județului Mehedinți", Editura Beladi, Colecția ”Cercetări sociologice de teren”, Craiova, 1999, 232 p. · "Monografia sociologică a orașului Târgu-Cărbunești", Editura Beladi, Craiova, Colecția ”Cercetări sociologice de teren”, Craiova, 1999
Dumitru Otovescu () [Corola-website/Science/335671_a_337000]
-
din 1878 precum acea a botanistului german Otto Kuntze (1843-1907) din 1890, "Fungus arvensis", au fost acceptate că sinonim<refIndex fungorum</ref> Această specie este nu prea rar confundată și astfel parțial incorect descrisă în cărți și articole. În mod general șampinionul oilor poate fi doar confundat cu alte specii "Agaricus" care au miros de anason sau de alune cum sunt "Agaricus abruptibulbus" sau "Agaricus macrosporus". Dar și confundarea cu alte soiuri albuie ale genului "Agaricus" că de exemplu "Agaricus bitorquis
Ciupercă de câmp () [Corola-website/Science/335694_a_337023]