75,079 matches
-
cu o șarjă impetuoasă a celebrilor "husari înaripați" poloni — tactică utilizată cu succes în multe bătălii, inclusiv în bătălia de la Kircholm, bătălia de la Kłuszyn și bătălia de la Viena. Oastea cazacă cunoștea tehnicile de luptă ale polonilor, având mare experiență de luptă atât de partea acesteia, cât și împotriva ei. Tactica lor a fost de a evita lupta în câmp deschis, apărându-se într-o tabără întărită. Înaintea bătăliei, oastea căzăcească totaliza 80.000 de oameni; 28.000-33.000 tătari și un
Bătălia de la Beresteczko () [Corola-website/Science/322559_a_323888]
-
inclusiv în bătălia de la Kircholm, bătălia de la Kłuszyn și bătălia de la Viena. Oastea cazacă cunoștea tehnicile de luptă ale polonilor, având mare experiență de luptă atât de partea acesteia, cât și împotriva ei. Tactica lor a fost de a evita lupta în câmp deschis, apărându-se într-o tabără întărită. Înaintea bătăliei, oastea căzăcească totaliza 80.000 de oameni; 28.000-33.000 tătari și un număr necunoscut de țărani ucraineni. 2000 de călăreți poloni (un regiment sub comanda lui Aleksander Koniecpolski
Bătălia de la Beresteczko () [Corola-website/Science/322559_a_323888]
-
ora 3 după-amiaza, ducele Jeremi Wiśniowiecki a condus o șarjă cu 18 companii de cavalerie împotriva flancului drept al armatei cazaco-tătare. Centrul armatei polone, condus de Ioan Cazimir, a înaintat. Tătarii au încercat să atace, dar au fost respinși. În timpul luptei, un nobil polon pe nume Otwinowski a observat un drapel al hanului tătar. Artileria polonă a început să tragă în direcția respectivă. Un tătar care stătea lângă han a murit. Speriat, hanul a fugit și tătarii s-au retras, răpindu
Bătălia de la Beresteczko () [Corola-website/Science/322559_a_323888]
-
tătar. Artileria polonă a început să tragă în direcția respectivă. Un tătar care stătea lângă han a murit. Speriat, hanul a fugit și tătarii s-au retras, răpindu-l pe Hmelnîțkîi. Doar căruțele cazacilor au mai rămas pe câmpul de luptă. Forțele polone au asediat căruțele căzăcești. Inițial, apărătorii erau conduși de colonelul Filon Djalalii, dar după câteva zile el a fost înlocuit cu Ivan Bohun. La 10 iulie, cazacii au intrat în panică, crezând că liderii lor au fugit. Polonii
Bătălia de la Beresteczko () [Corola-website/Science/322559_a_323888]
-
tabără, inclusiv femei și copii. Ca urmare, Hmelnîțkîi a fost obligat să semneze tratatul de la Bila Țerkva cu polonii. Când bătălia s-a terminat, regele Cazimir a greșit neurmărindu-i pe cazacii dezorientați. Ulterior, Hmelnîțkîi, eliberat de han, a reluat luptele împreună cu zaporojenii.
Bătălia de la Beresteczko () [Corola-website/Science/322559_a_323888]
-
mandatul în decembrie 2012. Cotidianul românesc de limbă engleză Nine O' Clock l-a desemnat pe ambasadorul Gitenstein drept „diplomatul străin al anului 2011”. și-a concentrat eforturile asupra consolidării relațiilor SUA cu România în mai multe domenii, îndeosebi în lupta împotriva corupției, creșterea transparenței și consolidarea statului de drept. A promovat activ dezvoltarea piețelor de capital din România, precum și importanța existenței unui mediu de afaceri corect și transparent pentru toți investitorii. Totodată, a încurajat o mai mare implicare a sectorului
Mark Gitenstein () [Corola-website/Science/322570_a_323899]
-
În anul 367, iscându-se o neînțelegere între Atanaric și Fridigern, Ulfila a fost trimis de Fridigern în fruntea unei delegații la Valens, care comanda trupele imperiului de răsărit ce se aflau în Tracia, cu rugămintea să-l ajute în lupta contra lui Atanaric. Acesta a acceptat și Atanaric a fost înfrânt. Trimiterea lui Ulfila în această delegație diplomatică ne dovedește stima de care se bucura în fața regelui și a poporului său. Socrate susține că drept recunoștință pentru ajutorul dat în
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
contra lui Atanaric. Acesta a acceptat și Atanaric a fost înfrânt. Trimiterea lui Ulfila în această delegație diplomatică ne dovedește stima de care se bucura în fața regelui și a poporului său. Socrate susține că drept recunoștință pentru ajutorul dat în luptă, Fridigern, care și el era creștin, probabil câștigat de Ulfila, a adoptat pentru ai lui creștinismul în forma ariană care era dominantă pe acea vreme în Imperiul Roman de Răsărit. Alții sunt de părere că arianismul a fost de timpuriu
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
lui Servet a stârnit mânia oamenilor de bună-credință din Europa și a constituit un argument important pentru partizanii libertății omului, care susțineau că nici un om nu trebuie să fie omorât din cauza convingerilor lui religioase. Ei erau din ce în ce mai hotărâți să continue lupta pentru libertatea religioasă. Poetul italian Camillo Renato a protestat: „Nici Dumnezeu și nici spiritul său nu a încurajat un asemenea mod de acțiune. Cristos nu s-a purtat astfel cu cei care l-au renegat”. Iar umanistul francez Sébastien Chateillon
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
pentru că se opuneau trinitarienilor — au devenit obiectul persecuțiilor aprige din partea catolicilor și a protestanților deopotrivă. Ei își tipăreau sub pseudonim scrierile, citite pe scară largă, și se ascundeau pentru a scăpa de persecuție. Antitrinitarienii erau, totodată, în linia întâi în lupta pentru toleranță. Unii, cum ar fi teologul spaniol Miguel Servet, au plătit chiar cu viața pentru convingerile lor. În loc să poarte războaie religioase sau să-i persecute pe nonconformiști, un principat a adoptat o modalitate cu totul diferită de a rezolva
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
convins să renunțe la un atac imediat și pe parcursul zilei ambele părți și-au adunat forțele la Marston Moor, o porțiune de pajiște sălbatică de la vest de York. Către seară, scoțienii și parlamentariștii au lansat un atac surpriză. După o luptă confuză ce a durat două ore, cavaleria parlamentaristă condusă de Oliver Cromwell a pus-o pe fugă pe cea regalistă și a anihilat restul infanteriei regaliste. După înfrângere, regaliștii au abandonat nordul Angliei. Au pierdut mare parte din resursele omenești
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
armata aliată, abia după care să se îndrepte spre sud pentru a-l ajuta pe rege. În acest moment, armata lui Rupert număra aproape 14.000 de oameni. El a plecat din Liverpool către Preston, care s-a predat fără luptă. De acolo, a pornit prin Clitheroe și a trecut Peninii la Skipton, unde s-a oprit trei zile între 26 și 28 iunie pentru a-și „repara armele” și a aștepta niște ultime întăriri din Cumberland și Westmoreland. La 30
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Hugh Fraser au fost desfășurați în extremitatea stângă. Centrul, condus de trei generali, niciunul nefiind superior, era format din 14.000 de pedestrași, cu 30-40 de piese de artilerie. Diferitele regimente fuseseră desfășurate în grabă pe măsură ce reveneau pe câmpul de luptă și erau amestecate, dar majoritatea pedestrașilor lui Manchester conduși de generalul Lawrence Crawford se aflau pe flancul stâng, iar cei ai Lordului Fairfax în mijloc. Două brigăzi scoțiene, avangarda armatei lor, formau flancul drept al primei linii, în frunte cu
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
În ciocnirile ce au urmat, regimentele din prima linie a lui Byron au fost puse pe fugă. Cromwell a fost rănit ușor la gât, după majoritatea relatărilor, de un proiectil de pistol, și a plecat scurt timp de pe câmpul de luptă pentru a-și îngriji rana. Observând eșecul de pe flanc, Rupert și-a condus rezerva spre dreapta, trimițând acolo propriul său regiment de cavalerie și conducându-l într-un contraatac. Un ofițer parlamentarist scria: Scoțienii lui Sir David Leslie au înclinat
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
în întuneric, peste jumătate din infanteria scoțiană și toată infanteria lui Fairfax au fugit. Generalul scoțian Lumsden a declarat că „cei ce au fugit s-au arătat tare nevrednici”. Leven și Lord Fairfax au plecat și ei de pe câmpul de luptă, crezând că totul este pierdut. Manchester a rămas acolo, dar numai în fruntea propriului său regiment de infanterie din ariergardă. O singură brigadă scoțiană izolată care fusese în dreapta liniei întâi și formată din regimentele earlului de Crawford-Lindsay și ale vicontelui
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
întunecase cu totul, deși răsărea luna plină. Zona rurală din jur era plină de fugari din ambele tabere. Un curier din Irlanda care îl căuta pe prințul Rupert a scris: Cum nu mai era prezent niciun general de nicio parte, lupta s-ar fi încheiat nedecis, dar călăreții disciplinați ai lui Cromwell s-au adunat în spatele flancului drept regalist. Sir Thomas Fairfax, găsindu-se singur în mijlocul oamenilor lui Goring, și-a scos însemnele (o batistă sau bucată de hârtie albă care
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
lui Goring erau obosiți și dezorganizați, și mai mulți ofițeri fuseseră luați prizonieri. Cu toate acestea, ei au coborât dealul de la proviziile parlamentariștilor pentru a ocupa cam aceeași poziție pe care o deținuse cavaleria lui Sir Thomas Fairfax la începutul luptei, despre care majoritatea relatărilor contemporane afirmă că era una dezavantajoasă. Când a atacat Cromwell, soldații lui Goring, în inferioritate numerică, au fost goniți de pe câmpul de luptă. Aliații victorioși s-au întors acum împotriva restului centrului regaliștilor, punând pe fugă
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
aceeași poziție pe care o deținuse cavaleria lui Sir Thomas Fairfax la începutul luptei, despre care majoritatea relatărilor contemporane afirmă că era una dezavantajoasă. Când a atacat Cromwell, soldații lui Goring, în inferioritate numerică, au fost goniți de pe câmpul de luptă. Aliații victorioși s-au întors acum împotriva restului centrului regaliștilor, punând pe fugă mai multe unități și ucigând numeroși fugari. În sfârșit, o parte din pedestrașii lui Newcastle, „Whitecoats”, s-au adunat pentru o ultimă apărare într-o incintă mărginită
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
ultimele sale cuvinte. Noaptea târziu, generalii regaliști au ajuns la York, împreună cu numeroși soldați împrăștiați. Guvernatorul Yorkului, Sir Thomas Glemham, i-a lăsat să intre doar pe cei ce făceau parte din garnizoană (adică doar câțiva ofițeri care participaseră la luptă ca voluntari), de teamă că parlamentariștii ar putea pătrunde în oraș pe urmele regaliștilor. Numeroși fugari, unii răniți, umpluseră străzile din afara zidului cetății lângă Micklegate Bar, poarta orașului. Newcastle, văzându-și forțele frânte și după ce își cheltuise întreaga avere pentru
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Odată cu plecarea lui Newcastle și a lui Rupert, regaliștii au abandonat practic nordul. Aliații victorioși s-au regrupat, deși prea încept pentru a-l intercepta pe Rupert la plecarea din York. Leven fugise la Leeds, la circa de câmpul de luptă, și a aflat cu mare surpriză vestea victoriei. Odată ce armata aliată a fost readunată, ei au reluat asediul Yorkului. În urma acordului că soldații scoțieni nu vor fi cantonați în oraș, garnizoana a capitulat condiționat la 16 iulie. Armata aliată s-
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
scriind despre Boye ca și despre un familiar al Diavolului. În schimb, aici s-a cimentat reputația de comandant de cavalerie a lui Oliver Cromwell. Disciplina pe care o instituise în rândurile armatei sale și calitățile sale pe câmpul de luptă au fost cruciale pentru victorie, iar meritele i-au fost recunoscute. Cromwell avea mai târziu să declare că Marston Moor a fost „o victorie absolută obținută prin binecuvântarea lui Dumnezeu”. Din acest moment, el a început să exercite o influență
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
mai târziu să declare că Marston Moor a fost „o victorie absolută obținută prin binecuvântarea lui Dumnezeu”. Din acest moment, el a început să exercite o influență crescândă atât în Camera Comunelor, cât și în armatele parlamentariste de pe câmpul de luptă.
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
autotunului ȘU-122 și doar 16,5% dintre componente erau noi. Spre deosebire de ȘU-85, modelul ȘU-100 avea un blindaj frontal mărit de la 45 la 75 de milimetri, o cupola de observație pentru comandant și două ventilatoare pentru evacuarea noxelor din camera de luptă. Tunul D-10S era capabil să perforeze un blindaj cu o grosime de 125 mm de la o distanță de 2000 de metri. Acest lucru însemna că orice tanc german putea fi distrus de la distanță de un kilometru. ȘU-100 nu era dotat
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
l-a ales pe 20 iunie 1448 pe Carol Knutsson ca rege. Norvegia s-a confruntat cu o alegere între o uniune cu Suedia sau Danemarca, sau alegerea unui rege separat. A doua opțiune a fost eliminată rapid, izbucnind o luptă pentru putere între susținătorii lui Cristian al Danemarcei și ai lui Carol al Suediei. Consiliul Norvegian de la Realm a fost împărțit. În februarie 1449, o parte a Consiliului s-a declarat în favoarea lui Carol ca rege, dar la 15 iunie
Christian I al Danemarcei () [Corola-website/Science/322589_a_323918]
-
ca reget suedez până la moartea sa în 1481. Teritoriul personal al lui Cristian a fost cel mai mare între 1460 - 1464, înainte de pierderea Suediei. Cu toate acestea, multe părți ale regatului său erau guvernate la nivel local și eu existat lupte constante. Danemarca a fost cel mai important centru de putere al său. În 1474, Cristian s-a căsătorit de două ori. În aprilie, el a plecat la Milano și în Roma unde l-a întâlnit pe Papa Sixtus al IV
Christian I al Danemarcei () [Corola-website/Science/322589_a_323918]