7,946 matches
-
ușii, lovindu-se cu capul în potcoava bătută pe prag, simbol de noroc și câștig. Am încercat să-l ridic, dar nu mai sufla. Unul din băieții de prăvălie a fugit și i-a anunțat nevasta. Aceasta a început să țipe și să strige ceva ce nu înțelegeam, căci vorbea în idiș. Erau, deci, evrei. Au apărut ca din pământ șapte-opt bărbați care m-au prins imediat, mi-au rupt sutana și m-au dus în lovituri la Poliție: „Iată, oameni
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Mi-l pune pe Voinescu să se dezbrace în pielea goală. Și-l leagă, dom’le, de mâini și picioare cu o frânghie, o înfășoară pe după copac și l leagă strâns, dom’le, de-i ies ochii din cap și țipa Voinescu cât îl lua gura: „Aoleu, iertați-mă că am copii, iertați-mă că nu mai fac!”. S-au dat mai la o parte legionarii și se făceau că discută între ei, da’ să-i audă și Voinescu. „Mă, să
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
amenajarea unui plan înclinat pentru a-i urca pe un ștraf. Voinescu puse câțiva copii să-i urce. Copiii abia răsuflau și i-au spus că nu pot să ridice. Nu mă interesează! Să ridicați fierăria, că vă mănânc, a țipat la ei. Reparasem un război în atelier și ieșeam să mă spăl. Un copil îmi spuse ce voia Voinescu. Mi-a venit în minte o idee prin care să pot dejuca intenția lui absurdă și totuși să realizez ridicarea pereților
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de a-l transforma din rău în bun. Poem pedagogic! Ibănescu și-a început activitatea într-o seară. Victima, un biet copil arestat de unul singur, fără relații sufletești strânse cu ceilalți, fire mai puțin comunicativă, în care foamea încă țipa cu glas mare. Dintr-un sentiment de solidaritate cu suferința lui, nu-i dau numele. Încercasem câteva „atentate” asupra lui, dar porțile sufletului lui nu mi se deschiseră. Împins de gândul foamei, șterpelise o bucată de pâine și una de
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
surprins discuția cu vecinul său, un ofițer în vârstă, criminal de război. Domnule, am avut un moment de panică... Când l-am văzut că vine cu briciul spre mine mi-am zis: „Gata!” legionarul ăsta îmi taie beregata. Era să țip, dar mi s-a pus un nod în gât! Se poate, domnule ministru, i-a replicat ofițerul râzând, să fiți așa de impresionabil, dumneavoastră care ați avut de-a face cu atâtea cazuri în Justiție?! Domnule, nu știu ce s-a întâmplat
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
noastră. Nu executam: atunci cu mâna lor bătăușii purtau mâinile noastre. În fața mea se afla Lupoaie, în fața lui Titi Stoica, Obreja, iar în fața lui Neagu, Ismană. Unul dintre tinerii care se agitau mi-a zis la ureche: Fă-te că țipi, zvârcolește-te... Apoi l-am auzit pe unul dintre noi: Nu mai da! Nu mai da! Apoi n-am mai auzit și n-am mai văzut nimic. Nu știu ce s-a mai întâmplat și nici când m-am trezit. Eram într-
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
iadul în sus. Dracul care îl adusese pe Ițic acolo a trântit ușa și a zăvorât o. Ca la noi, am intervenit eu. Mai rău, a zis el, și dracul s-a culcat lângă ușă. Ițic a întrebat nedumerit: De ce țipați așa, măi proștilor? Noi suntem proști? Tu ești prost! Nu vezi cum ni se înțepenesc mâinile când le ducem la gură?, i-a replicat cel de lângă el. Ia și tu, să vezi poți să mănânci?. Lui Ițic îi lăsa gura
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
momente de luciditate. Într-una din stările de liniște sufletească am reușit să aflu câte ceva. Bietul tânăr cred că nu depășea 25 de ani, dar din cauza suferințelor și a neîngrijirii părea foarte consumat. Vorbea singur, fără coerență, de multe ori țipa și cădea la pământ, apărându-și tălpile picioarelor și strigând: „Foc! Foc! Nu mă ardeți! Nu mă ardeți”. Atunci, milițianul care-l supraveghea avea ordin să îl bage sub duș rece. Într-o noapte ne-au trezit pe toți cei
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
sub duș. Reveninduși, îl apucase prin surprindere pe milițian și-l ținea sub duș, făcându-l fleașcă. Zvârcolirea milițianului era zadarnică. Răzbunarea nebunului se descărca asupra lui. Din cauza frigului și de groază că nebunul nu-i va mai da drumul, țipa ca din gură de șarpe. După câteva clipe de reflectare, m-am apropiat de tânărul student; știind că „cui pe cui se scoate”, i-am strigat la ureche în limba germană, pe care știam că o vorbește: Halt! Es kommt
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
și predat chiar acestui tânăr milițian pentru a-mi administra lovituri de bâtă sau de frânghie, după dispoziția ofițerului politic. Când m-a văzut, a închis ochii și-a început să plângă; printre suspine mi-a șoptit: „Fă-te că țipi și tăvălește-te pe jos, altfel mă nenorocești, ai înțeles?”. Așa am făcut, în timp ce milițianul care mă adusese se întorcea, probabil rânjind satisfăcut, să aducă și alți clienți. Nu știu dacă și cu alții proceda la fel. M-a băgat
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
leagănă cu un fel de plăcere automată sub un cer verde pal. Cât e de imens, cât e de gol acest spațiu nesfârșit după care am tânjit toată viața mea. Încă nici o scrisoare. Azi marea e mai zgomotoasă și pescărușii țipă. În realitate, nu-mi place tăcerea decât în teatru. Marea e nervoasă, de un albastru foarte închis, cu creste albe. Am pornit-o în căutare de lemne aruncate de valuri, până am ajuns la mica plajă de piatră. Valurile erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mine... Nu poți încerca să fii bun cu mine, să-ți fie milă de mine, doar să încerci?... De ce nu încerci tu? Dumnezeule, cum ai putut fi atât de crudă?... Nu sunt crudă. Tu ești nebun, ești NEBUN... — Să nu țipi la mine, m-am săturat de țipete. Ți-ai croit drum în viață țipând, și acum am ajuns aproape de capăt. Dumnezeule, cum aș mai vrea ca viața mea să se termine! Bănuiesc că asta te rogi și tu, să fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mine, doar să încerci?... De ce nu încerci tu? Dumnezeule, cum ai putut fi atât de crudă?... Nu sunt crudă. Tu ești nebun, ești NEBUN... — Să nu țipi la mine, m-am săturat de țipete. Ți-ai croit drum în viață țipând, și acum am ajuns aproape de capăt. Dumnezeule, cum aș mai vrea ca viața mea să se termine! Bănuiesc că asta te rogi și tu, să fac o criză de inimă. Atunci ai fi liberă să pleci cu... — Îmi pare rău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și, pe alocuri, năpădită de hățișuri, așa încât ne împleticeam întruna, biciuiți de crengi, agățându-ne în mărăcini și poticnindu-ne mereu de puieții care creșteau la întâmplare, în mijlocul drumului. Stupida stângăcie a înaintării noastre mă făcea să-mi vină să țip. Trupul lui Hartley, mișcându-se pe lângă al meu, se smucea, greoi, de parc-aș fi tras după mine o stivă de lemne. Am ieșit pe drumul de pe țărm, mânjiți și răsuflând gâfâit. Gilbert își parcase Volkswagenul chiar la marginea ierbii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
n-are nimic de-a face cu fericirea. N-am de gând să mă lupt cu tine, dragul meu Charles, vreau să spun că n-am de gând să mă lupt fizic, să încerc să fug, să plâng și să țip când nu pot, deși asta fac eu acum în mintea mea: plâng și țip. Am învățat că există momente când nu-ți rămâne altă posibilitate decât să-ți încrucișezi mâinile. Văd bine ce ai de gând să faci, și știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lupt cu tine, dragul meu Charles, vreau să spun că n-am de gând să mă lupt fizic, să încerc să fug, să plâng și să țip când nu pot, deși asta fac eu acum în mintea mea: plâng și țip. Am învățat că există momente când nu-ți rămâne altă posibilitate decât să-ți încrucișezi mâinile. Văd bine ce ai de gând să faci, și știu și de ce. Vrei să-mi zdrobești căsnicia, s-o faci să explodeze. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Cuvintele ei, tonul, sunau cumplit, asemenea unui judecător calm, care rostește o sentință fatală. Și totuși, am continuat eu să-mi spun, dacă ar dori cu disperare, dacă ar dori în mod absolut să plece, atunci ar plânge și ar țipa, gândind, în mod just, că asemenea atitudine m-ar face să cedez. Deci dacă era calmă, deși tragică, înseamnă că se bucura oarecum că fusese forțată să rămână. Neîndoielnic, sentimentele ei erau amestecate, ciopârțite și învălmășite. În bucătărie se întunecase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
curând, doream să doresc îndeajuns, încât să mai fiu capabil s-o fac. Dar aș fi făcut-o, puteam s-o fac împotriva voinței ei? Puteam să târăsc cu forța în mașina lui Gilbert o femeie care se împotrivea și țipa, și s-o răpesc? Aș fi putut oare s-o amăgesc, spunându-i că o conduc acasă? Și Gilbert ar fi acceptat? Titus ar fi acceptat? Și apoi, dacă o luam cu forța, faptul acesta n-ar fi putut decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de parcă ea însăși ar fi fost un nor. Spuma nervoasă de la buza mării părea fosforescentă. Am început să hoinăresc în căutarea lui Lizzie, care dispăruse. Toată lumea părea să rătăcească pe stânci, ținând în mână pahare în echilibru precar. O bufniță țipa undeva înspre uscat, iar glasurile intermitente ale musafirilor mei sunau la fel de îndepărtate, la fel de fragile și găunoase. Voiam să-l găsesc și pe James pentru că aveam senzația că mă arătasem dur față de el. Doream să-i spun ceva, nu prea eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Mi-am adus aminte de țipătul lui Lizzie din ziua aceea. Poate că, până la urmă, o pierdusem pe Lizzie din cauza lui Titus, pentru că mă condamna, pentru că fusese prea mult. Cât de strâns e urzită această țesătură a cauzelor. Acum, Lizzie țipa de bucurie. Da, trebuia să supraviețuiască, cu toții trebuie să supraviețuim. Titus fusese un străin care nu conviețuise prea multă vreme cu noi. Am mai stat un timp de vorbă, sporovăind ca niște vechi prieteni. Gilbert căpătase un rol bun într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
n-aveai voie să stai culcat sau rezemat până la ora 10 seara, când se bătea un clopot. Erai vizitat în permanență la vizetă, și căutat să te prindă în defect... În timpul ăsta, în liniștea celularului, îi auzeai pe unii care țipau, răcneau. Diferite stări nervoase, diferite psihologii... Unii suportau mai greu, alții mai ușor, în funcție de temperamente. Era și asta o suferință în plus, că auzeai despre unul, despre altul că a murit... Și a fost o perioadă lungă de tot când
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
din Piatra Neamț, Cozma. Și când gardianul a început să împingă gamelele, după prima sau a doua am pus o gamelă și l-am blocat, și în loc să se verse gamela în cameră s-a vărsat pe cizmele lui. A început să țipe de acolo! Și i-am spus: Până când nu-mi dai și porțiile care s-au vărsat, nu primim mâncarea. A închis vizeta, s-a făcut liniște... Care a fost reacția colegilor de celulă? Nu eram singurul. Erau anumite situații când
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
Nu înțelegeam ce se întâmplă, dar până la urmă am aflat că pleacă rușii din țară. Îmi aduc aminte că printre alții, părintele Frâncu din Ploiești, liberal dacă nu mă înșel, a sărit în sus 3 metri și a început să țipe în celulă: Suntem liberi! Suntem liberi! În 24 de ore, după ce pleacă rușii, suntem liberi! Eu, care aveam atunci 19 ani încă neîmpliniți, am zis: Ce face? N-ați învățat nimic în anii de închisoare. Aveți impresia că ei nu
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
mâini, aveam mâinile în față, nu în spate, și el mă lovea. Și m-am întors odată și l-am prins de testicule... cu gândul că nu-i mai dau drumul orice-ar fi. Și într-adevăr a căzut, a țipat, și a venit Șomlea imediat, mi-a dat în cap și m-a luat... Am zis atunci că-l omor... Ce s-a întâmplat pe urmă... nu este greu de imaginat. M-am trezit după un timp într-o celulă
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
o ștrangulăm. Rolul i-a venit prin tragere la sorți tot lu’ Gheorghe. Și într-adevăr a pus mâna pe ea, eu m-am dus imediat și am prins-o, și-am sucit-o, am băgat-o între picioare, ăla țipa la soldați că să tragă, soldații n-aveau curaj... țipa la mine s-o las, eu nici nu știu de ce n-o lăsam... A tras rachete că ăsta era semnalul de alarmă... Când am lăsat-o... a căzut, dar și-
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]