7,862 matches
-
în veșnicia suflului divin. Sub fiecare înălțime se deschide o adâncime și - invers - tot ce se află jos își are reflectarea în lumina de sus. Așa cum "prăpăstiile tale încep chiar din mine,/ Dintru-nceput deschise-n inima mea", "prăpastie cu adânc de fericire", la fel "din fundul oarbei groape/ Eterna rădăcină spre ceruri dă lăstare"43. Nelocul începutului e semnul ivirii semnificabilului al cărui trup arată conturul unui on topos imaginal: "Eu cer/ Să urc iubirea toată, cum urci o înălțime
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în pasta conștiinței care le filtrează în materie poetică? Nu e zidul tocmai limita unei subiectivități închise în sine, care se zbate să-și depășească limitarea și să iasă în lumea realității nevăzute? Aici ceea ce se vede e ascuns în adâncul neluminat al conștiinței creatoare; ce nu se vede e ceea ce transgresează conștiința, neconștientizat întrucât necreat, neajuns la lumina creației. Poemul exprimă în întregul său procesul paradoxal prin care imaginile caută să arate ascunderea însăși, căci ceea ce ele dau de văzut
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în tectonica vălurită, măcinată, a unei dinamici. Arborii de foc, pădurile de cer, vântul demonic, mâinile de sunet sunt toate protofenomene, imagini în formare, scântei desprinse din magma incandescentă a informului. Efervescența imaginală se dovedește însă rodnică; clocotul mistuitor din adâncuri se încheagă în lumina sensului. Magma poetică nu se răcește, nu împietrește, ci irumpe fluidă, împinsă de extraordinara presiune acumulată, răzbate în afară: "Și-n zidul de granit cu lancea transparentă/ Deschide o răscruce". Ceea ce răzbate e răscrucea unei transparențe
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
traversată, străpunsă de vederea străbătătoare 3. O oglindă a trecerii în care, pentru a fi văzute, imaginile răstoarnă inaparentul, îl desfășoară în chipul invers al manifestării 4. Nu surprinde, în acest peisaj mișcat, faptul că muntele reconfigurează pe verticală mările, adâncul acestora fiind răsfrânt ascensional, astfel încât muntele devine însuși orizontul de vizibilitate al invizibilului marin, imagine a inaparentului care se vede, apare doar în figura întoarsă a transparenței, precum pietrele adormite pe prunduri care ajung să strălucească în albastrul de sus
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și se condensează pe calea unui sens unic, așa cum ni se arată în Poezia 6: "Coboară spre văile albe ale lunii/ Dintre brazii tulburi ai munților/ Și nu vorbi". Sensul tuturor sensurilor e drumul care coboară din înaltul viziunii, din adâncul răsfrânt în sus spre "văile albe ale lunii", topos imaculat, neparazitat de nicio apariție, al posibilului în stare pură. Spațiul tăcerii absolute, dinainte de cuvânt, este imaginea translucidă în care totul se topește și revine la sine, în premanifestarea începutului neînceput
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
încă nu există vreun obiect al spunerii, o manifestare semnificantă pe care să o transpună în limbaj. Dimpotrivă, lumina e o zonă rarefiată a necuvântului și totuși o țesătură prin care se întrevede ceva, se "povestește" despre sunetul neînțeles al adâncului, un zvon al prevenirii ce răzbate fremătător: "Nicio durere nu vine din sus -/ Numai arborii jucând în argintul lunii/ Povestesc despre cei din adânc./ Și cine înțelege sunetul lor?" Din sus, doar tăcerea luminii se revarsă; "argintul lunii" nu e
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
previne venirea, se arată în alb și în argint, nevestit de cuvânt: "Trece prin crengi,/ Din stelele izvoarelor lunecă spre ochi -/ Nici vântul nu l-a întâlnit,/ Nici fiarele însetate de sânge - ". Ceva vine de sus, din răscrucea înaltă a adâncului răsfrânt, coboară în lumea evacuată, își începe drumul spre rostire. Mare incognitum, lunecă spre ochi, dar nu e văzut; invizibil al vizibilului, se strecoară precuvântând. "Stelele izvoarelor" îl arată deja în chipul transparent pe care se întrepătrund înaltul și adâncul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
adâncului răsfrânt, coboară în lumea evacuată, își începe drumul spre rostire. Mare incognitum, lunecă spre ochi, dar nu e văzut; invizibil al vizibilului, se strecoară precuvântând. "Stelele izvoarelor" îl arată deja în chipul transparent pe care se întrepătrund înaltul și adâncul, chip al luminii cu care începe orice cuvânt. E poate una dintre cele mai sugestive întruchipări ale inaparentului. Căci în poem nimic nu apare în manifestarea vizibilă a imaginii. Nu vedem decât conturul mișcător, șerpuitor al unui drum care e
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
interior, în perspectiva invizibilului răsărit din lucruri? Dar "nu ochiul trebuie deschis,/ ci vederea"7, orizontul inaparent al unui peisaj răsturnat pe care nu ochiul îl vede, ci o vedere care nu pornește din ochi, nu se deschide decât în adâncul luminii înseși 8: "Cad din lumina moale/ reci frunze încă o dată/ când pe o altă mare/ plutește o fregată", "O mare suspendată/ plutește ca un nour/ cad pești de sus ca ploaia,/ doamne, / înaintează o mare suspendată..." 9. Un interspațiu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care încă nu este, spre viitorul unui înainte neanticipabil, ci un demers prospectiv prin care avem acces la o realitate ce ne este contemporană: un înainte care vine de departe, dar nu din spațiul nedefinibil al unei depărtări ori din adâncurile insondabile ale timpului. Este imemorialul pe care îl purtăm în noi, ca semn arătător al unui sălaș lăuntric, al părții neștiute din noi. Într-un fel suntem după ceea ce ne definește în miezul intimității noastre, dar nu suntem decât ca
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
țesătura celui existent, i se suprapune, ca o epură impalpabilă, palpitând prin interstițiile lui"10. Deși am vorbi mai curând de un substrat și nu de o suprapunere, cert este că realul lumii obiective nu e înlăturat, ci deschis până în adâncul din care el arată o altă imagine a putinței sale de a fi. Conținutul unei asemenea imagini nu mai este echivalent cu conținutul obiectului real", căci în poem luminează acum tâlcurile inepuizabile, cele în care universalul e întors "la izvoarele
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
replică la această realitate, adică un nou univers cu existență pur artistică, în verb, un univers care dublează și minează universul înconjurător"14. În și prin imagine, realul își dă propria replică, răspunsul la chemarea pe care o resimte în adâncul său. Ceea ce îl cheamă nu e altceva decât posibilul unei semnificări care îl reașază în datele sale genuine, date care suferă o semnificativă mutație de orizont, o redimensionare datorită căreia noua lume nu numai se arată a fi altfel cu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dar nu își revelează substratul decât în poem, în infratextura unde, spunea poetul, el e supus unui tratament care modifică imaginea sa obișnuită. Transmutația pe care o suferă, noua imagine pe care o arată operează din interiorul său îndepărtat, din adâncul care luminează prin rostire. Căci realul este înaintea cuvântului, însă doar în cuvânt ajunge el la rostirea de sine, la autorevelarea adevăratei sale putințe de a fi. "Realul este deja acolo, nu ca realitate iconică a semnului grafic, ci ca
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
imediate. A vedea un mediu translucid înseamnă a străbate distanța care separă deschiderea purei sale posibilități și realizarea sa actuală. Proces ce are loc în "zborul imaginației", prin "pătrunderea fulgerătoare a intuiției", deci prin avântul spre înălțimea viziunii și sondarea adâncului, vedere și înțelegere totodată 30. "Tâlcul adânc al realului nu se ivește, așadar, în măsura în care pătrundem dincolo de el (singurul dincolo total fiind ceea ce se află în afara conștiinței, adică realul însuși), ci în felul cum îl receptăm"31. A vedea dincolo presupune
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
aduce la lumină potența inaparentului de a se face vizibil; ea este fața necunoscutului, chipul transparent pe care putem citi semnul viu al ne(mai)văzutului. Ce spune acest semn care se dă spre citire, imaginea prin care vedem până în adâncul deschis al inaparentului? Semn de neprivit în spectacolul formelor sale care duc înțelegerea în derivă, ci de văzut în chiar donația prin care el se dă vederii, ne atinge în propria sa dezvăluire. A-l între-vedea implică a te situa
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ceva de văzut, de întrezărit în pre-realul neînchegat al întemeierii, al lumii poetale care ni se dă din nimicul încă posibil? Nu este aceasta tocmai donația inversă, vederea obliterată, ștearsă, a ceea ce nu se dă vederii, nu apare decât în adâncul insondabil al inimaginabilului? Căci "înainte ca văzul care vede totul să vadă/ se întâmplă această aventură-n eter"40. Iar ceea ce se întâmplă nu se vede dar este, chemarea veșnică a ființei, a ceea ce vine, ad-vine în chemarea unei necurmate
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
rămâne invizibilul opac, imprezentabilul înălțimii inegalabile, de dincolo de vedere. Transparent e doar voalul prin lumina căruia vederea trece, cade în sine: Când te-ai deschis în mine/ clopot de albuș plâns/ peșteră a înotătorilor veșnici/ fâlfâitoare?" Ceea ce se deschide e adâncul unui ascuns, orizontul scufundat - inevident - al unei imagini care nu iese la suprafață, se arată în invizibilul ei: "Tu umbrelă luminoasă/ rochie de voal fără trup/ mireasă inexistentă/ spune-mi, unde s-a spart/ vălul care m-a îmbrâncit/ în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
rămâne în aparență același, dar a trece înseamnă tocmai a nu rămâne, a te sustrage atât stagnării, cât și întoarcerii la Același. Iar ceea ce e tras în sus, ridicat la nivelul absolut nevăzutului (care pe toate le vede), e - în adâncul său - transparent, vede și este ca imaginea inaparentului prin care trece. O ontologie a posibilului Trecerea de care e vorba se efectuează în ambele sensuri: pentru înțelegerea albă a cititorului, de la imaginea poetică dată în configurația structurii textuale la imaginea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nonreferențiale, a căror meta-ferență nu vizează ceva din lumea înconjurătoare, ci pun în lumină ceea ce - în chiar absența luminii - ar putea fi altfel decât este23. Obiecticitatea realului, prinsă în câmpul vizual al comprehensiunii, e subminată de dinamismul potențelor lucrătoare în adâncul în care vederea nu pătrunde. Chiar dacă, în vederea comună, percepem lucruri în mișcare, ochiul le fixează în secvențe succesive, le oprește și le juxtapune în imagini cinetice care apar în act. Dar ca ceva să fie ulterior în act trebuie să
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
însuși chipul absenței, dar al unei absențe vii, care dă relief și pregnanță lucrurilor, "depărtarea însemnându-și chipul" în locul dezertat, dezafectat, al unei urme. Semnul acestei prezențe de absență desemnează prin omisiune, căci dacă "mereu depărtarea crescând// cearcăn/ pe suprafața adâncului"1 se ascunde în nemanifestare, ea deschide adâncul, se arată ca supra-față a transcenderii posibile. Ascunsul nu e însă totdeauna adâncul; el e uneori vălul care oprește vederea, "vălul cărnii"2, al suprafeței care se prezintă aproape, suficiența lumii care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care dă relief și pregnanță lucrurilor, "depărtarea însemnându-și chipul" în locul dezertat, dezafectat, al unei urme. Semnul acestei prezențe de absență desemnează prin omisiune, căci dacă "mereu depărtarea crescând// cearcăn/ pe suprafața adâncului"1 se ascunde în nemanifestare, ea deschide adâncul, se arată ca supra-față a transcenderii posibile. Ascunsul nu e însă totdeauna adâncul; el e uneori vălul care oprește vederea, "vălul cărnii"2, al suprafeței care se prezintă aproape, suficiența lumii care, arătându-și fața, se substituie feței divine, o
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
al unei urme. Semnul acestei prezențe de absență desemnează prin omisiune, căci dacă "mereu depărtarea crescând// cearcăn/ pe suprafața adâncului"1 se ascunde în nemanifestare, ea deschide adâncul, se arată ca supra-față a transcenderii posibile. Ascunsul nu e însă totdeauna adâncul; el e uneori vălul care oprește vederea, "vălul cărnii"2, al suprafeței care se prezintă aproape, suficiența lumii care, arătându-și fața, se substituie feței divine, o acoperă și o șterge din vedere: "vălul/ e-aproape stins/ ascunsă fața", "viața
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
da morții "tot ce știai" pentru a dobândi suprema cunoaștere a adevăratului chip al firii? Cunoaștere care ia totul de la început, înseamnă începutul absolut din care pornim pe o altă cale. Când pleoapa de peste suflet se va ridica", descoperindu-și adâncul, când "lumea pleoapele-și va ridica/ să Te vadă" și nimic nu va mai rămâne ascuns, "până la suflet/ se va vedea"28, iar ceea ce pare să se vadă fără rest - în lumina ce inundă distanța - este chipul care le întemeiază
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
află/ și totul/ înconjurându-se de cerul său/ ca o sămânță/ atât de alb și de fragil/ s-ar face străveziu/ și lasă/ clară, vederea/ vederii dinăuntru" (s. n.)41. Deasupra semnului care se dă vederii, ceva semnifică în ascuns, în adâncul înaltului; în miezul sufletului până la care vederea ajunge se deschide cerul altui cer, un cer într-altul42. O față nevăzută în transparența inaparentului, dar care, limpezind vederea, se arată în ascundere, se dezvăluie în propria învăluire 43. Vederea vederii rămâne în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
56. Cuvintele care se rostesc în izvorul Cuvântului dau slavă inepuizabilului, "izvorul vieții/ pururi izvorând"57. Logos-ul se revarsă neîncetat în toate cele care îl manifestă, dând nume chiar transparenței care îl arată în trupul cuvintelor. Dacă "lumina și adâncul sunt veșmintele"58, ce se vede este tocmai ce se spune, prin vălul diafan al luminii din adânc. Astfel încât "a fi în Cuvânt lângă izvorul/ ce mereu rămâne privirii străin"59 semnifică a cuvânta și a vedea fără prag, în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]