11,066 matches
-
nu mă interesează deloc să fiu un exemplu. Altceva mi-aș dori, dacă ar fi cu putință. ― Să nu mai existe tribunale? ― Nu sunt chiar atât de pretențios. M-aș mulțumi să am vederea zdravănă, să nu trebuiască să mă aplec mereu, ca să aud bine ce spui. Pentru asta aș fi în stare să abjur orice. Din păcate, e imposibil. ― Unii zic că ai o părere proastă despre martiri, că-i socotești fanatici. ― Dar și eu sunt, poate, în felul meu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
arborii, cu pietrele și cu cerul... Nici arborii, nici pietrele și nici cerul nu m-au ofensat niciodată. Aici nu m-a amenințat nimeni și nu m-a silit să cred altceva decât ceea ce simt. Dacă mi-e sete, mă aplec și beau dintr-un izvor, dacă sunt trist, urmăresc norii și păsările. Odinioară, umblam prin aceleași locuri și nu vedeam tot ce văd acum. Atunci, o colină era o colină, un chiparos era un chiparos, fiecare cu numele său. Încă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
am dat seama după îmbrăcămintea unor oameni care, ceva mai departe de locul unde mă aflam eu, invocau mila zeilor, că erau romani. Înainte de a ajunge la ei, am găsit un ochi de apă rămas prin miracol și m-am aplecat cu buzele arse să-mi potolesc setea. Și atunci m-am îngrozit. Nu arătam ca un om. Eram un dulău și frică un dulău roșcat și mi-am adus aminte că romanii sacrificau câte un câine roșcat pentru a alunga
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nu izbuteam să-mi imaginez paradisul, urma să fiu izgonit din insulă și dat pradă rechinilor. La început, toată povestea cu paradisul mi s-a părut un lucru copilăresc de simplu. N-aveam decât să-mi închipui pomi cu crengile aplecate sub greutatea fructelor, iarbă moale și tandră, izvoare în care lumina se contopește cu umbra, în sfârșit, chiar și lui Dumnezeu puteam să-i găsesc un chip convenabil. Dar cum să fie fericiți niște oameni care nu-și aminteau și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
o fântână. ― Cu atâta apă câtă să-i sature pe toți însetații. ― Exact. Orașul n-a fost construit niciodată. Fântâna, însă, am văzut-o când am fost în deșert, pe urmele Anei. Apa scânteia în soare. Am vrut să mă aplec să beau, dar am auzit un râs răutăcios. Mi s-a făcut frică, atunci, că apa era otrăvită și m-am tras înapoi, hotărât să rabd, oricât m-ar chinui setea. Am luat frunze și le-am mestecat, am smuls
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
cei în viață, fiind menite tăinuirii. Teja a luat de pe podea un blid de aramă plin cu tămâie. Am coborât pe o scară îngustă de piatră, cu șapte trepte. Pe fiecare dintre ele era un mic vas de jăratic, și, aplecându-se deasupra lor, Tejo a suflat în cenușă pentru a ațâța cei câțiva tăciuni și a aruncat un strop de tămâie. Când a deschis ușa masivă de stejar, ne-am trezit învăluiți într-un nor înmiresmat de rășini și flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Rotari, deși, după felul cum trăiesc, multă lume crede la fel. Am ochii și pielea mai închise la culoare fiindcă mama mamei mele era etiopiancă, fiica unui negustor din Aksum. Mă rezemasem cu spinarea de trunchiul unui stejar, cu pieptul aplecat în față, cu mâinile pe genunchi, șuierând în loc să respir. Era trufia întruchipată și nu-mi inspira deloc simpatie. Dar, dacă voiam să-mi redobândesc privilegiile și să scap teafăr și nevătămat din acele locuri acoperite de păduri, trebuia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mare. Toți au fost de acord, lovind masa cu mâinile. Rotari mi-a întins o cârpă curată și mi-a pus o mână pe umăr. - Șterge-te de sânge, prietene, a spus. A venit lângă noi și Faroald. S-a aplecat asupra mea și m-a mirosit. - Nu mai puți, asta-i bine. De mâine însă nu-ți mai ondula părul, lasă-ți mustăți și barbă și îmbracă-te ca bărbații. Apoi s-a întors la jilțul său. Iată în ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a încetat brusc, așa cum începuse. Pe neașteptate, în apropierea cimitirului, s-a aprins o torță, luminând o figură neagră care arăta cu o mână spre noi și striga: - Tu, stăpân de sclavi, domnind silnic peste aceste pământuri, privește! S-a aplecat în față, s-a învârtit în loc înfigându-și mâna în pământ și a adăugat: - Când iarba se va veșteji, formând în locul acesta un cerc, o să începi și tu să mori; în curând flăcările te vor mistui pentru totdeauna. Apoi făclia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
acolo, îngrijorat. Se uita la torța stinsă, înfiptă-n pământ, și la iarba călcată de jur împrejur. - Ce vrăji a făcut, m-a întrebat, de-a aprins torța așa dintr-odată, fără să se folosească de-o flăcăruie? M-am aplecat și-am mirosit torța, bănuind un lucru pe care tatăl meu îl făcea adesea pentru a-și minuna prietenii. Mirosul m-a luminat pe loc. - Nicio vrajă, i-am explicat, cânepa este impregnată cu ulei negru. - Ce-i acela? - E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
supărată foc. L-am întrebat: - Crezi că donatistul a dat cu sare înainte, fără să-l vadă cineva? - Nu, cred mai curând că avea niște punguțe ascunse în mâneci și că a împrăștiat sarea în momentul în care s-a aplecat pentru a marca cercul despre care mi-ai vorbit, mi-a răspuns el convins. În orice caz, era vorba, cu siguranță, despre sare animală, fiindcă din asta nu trebuie multă; în depozitul tatălui tău ar trebui să mai fie încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-i așa, Stiliano din Siria? Am răspuns: - Magistru este un titlu care mă onorează. A surâs ironic și m-a cazat într-una dintre odăile rezervate diaconilor, la etajul doi. Din camera mea cu fața spre for puteam să văd, aplecându-mă pe fereastră, toată rampa de scări și fațada palatului consular. L-am întrebat, în timp ce-l cercetam pe însoțitorul meu, dacă îmi era îngăduit să aduc omagiul meu episcopului, care, în chip ciudat, nu se făcuse văzut. Andras, mimând regretul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ducală pe motiv că duceam o viață desfrânată și trimis să fiu magistrul unui orfan într-un loc împrejmuit de păduri. Astfel încât eu prea puțin contez. - Exact, orfan a fost și Adaloald, și eu i-am fost magistru. S-a aplecat asupra mea, privindu-mă drept în ochi. - Nu încape comparație, am stăruit fără să-mi plec privirea. - Poți însă pricepe. Fii sincer și spune-mi: Rotari de Brescia este ca toți tinerii de vârsta lui pe care i-ai cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ne-ngheța răsuflarea pe mustăți. Cerul era gros și-ntunecat, dar nu ningea. Am străbătut acea lume în alb și negru, încremenită-n ger, tăcută, până ce am ajuns la poarta templului. Era închisă. Fără să cobor de pe cal, m-am aplecat și am împins-o. S-a căscat în întuneric. Un țăran înțepenit de frig, locuitor într-una dintre cele câteva colibe din apropiere, ne-a spus că, dacă-l căutam pe călugăr, îl găseam la o femeie pe nume Muzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am desfăcut brațele și-am spus: - Voi face cum dorești tu. Îngăduie-mi o întrebare totuși, mamă de războinici. Cel puțin în Hristos crezi? M-a mângâiat cu duioșie pe un obraz cu mâna sa bătrână, a surâs, s-a aplecat spre fața mea și mi-a șoptit: - Desigur. Cred în cel care a zis „n-am venit să aduc pacea, ci sabia“. Și vreau ca sabia să fie longobardă. Scrie-i regelui! Am scris scrisoarea după cum mi s-a cerut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
I-am spus că nu, dar tot i-am cerut o favoare: - Doamna mea, fărâma de afecțiune pe care o merit aș vrea să i-o dăruiești lui Rotari din Brescia. Te rog, onorează-l cu ocrotirea ta. M-am aplecat să-i sărut mâinile, dar ea m-a făcut să mă ridic și m-a sărutat pe obraji. - Așa își iau rămas-bun prietenii, Stiliano. În privința lui Rotari, nu-ți face griji, se bucură de mult timp de simpatia mea. Precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
morții, să-mi amintesc cum se sfârșea comedia lui Plaut pe care o citisem cu mulți ani în urmă. Giuliano a încremenit când Flaviano a arătat spre mine cu degetul. Toate privirile s-au îndreptat asupra mea. Heraclie s-a aplecat peste balustradă și, surâzând, l-a întrebat pe Giuliano: - Nu cumva e vorba despre tine, prietene? Senatorul tocmai voia să spună ceva, dar eu i-am făcut un semn și m-am ridicat. Am hotărât pe loc ce aveam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fiecare de la un colț, treceau pe sub celelalte și pe deasupra lor, încrucișându-se și încălecându-se, ca să se sfârșească în colțul opus fără întreruperi sau greșeli. S-a auzit un murmur de admirație. Nevenindu-i să creadă, un roman s-a aplecat și a ciocănit cu degetele în lespezi, crezând că nu era piatră tare, ci altceva. Nici eu nu văzusem o asemenea perfecțiune în arta decorării moderne. Rotari a rămas impresionat, drept care de-atunci iscusința lui Rubiano și a fiilor săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și cum progresase. Mi-a cerut sfatul, și am încercat să i-l dau pe cel mai înțelept. Nu mai era mult până la mănăstire, când fiul meu a scotocit ceva în geanta pe care o ținea agățată la brâu și, aplecându-se spre mine, mi-a întins precaut un sul mic de pergament spunând: - Tată, tu știi cel mai bine de cât timp e nevoie ca să faci o copie frumoasă a unui act cu toate acele litere mari. Am văzut printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de rău și de meschin i s-a dovedit sufletul, pe-atât de judicioase s-au arătat a fi opiniile ei politice. De aceea i-am răspuns: - Să-mi acorzi sfatul tău, atunci când regatul va fi în primejdie. S-a aplecat spre mine și m-a îmbrățișat, șoptindu-mi la ureche: - Pe asta se va bizui viitorul nostru, și îți adresez o rugăminte chiar acum: convinge-l pe Rotari să te trimită la papa Onoriu. El poate să-i submineze autoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
A luat loc tăcut în fața mea pe o laviță și ne-am privit în ochi. După care, fixându-mă cu un deget, a spus: - De ce nu izbutesc să am ascultarea celor pe care-i iubesc cel mai mult? M-am aplecat spre el, deși flăcările îmi frigeau fața. - La ce-i bună ascultarea, când ai deja iubirea lor? Cele două lucruri nu merg împreună. Trebuie să te decizi: fie dragoste și respect, fie lingușire și supunere. Între ele nu există decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de aer, care se deschide În dreptul portbagajului, și apoi plutește - balonaș diform, ironizat de lumina farurilor. Un rând de blocuri le apăru În față, tremurând, iar lampioanele sure Începură o cursă rapidă, un rând de pini se Înclină dintr-o dată, aplecându-se peste parbriz, făcându-l să se cutremure de spaimă și forțându-l să deschidă larg ochii, bătând din pleoape. Unde suntem? Întrebă Zero. — Chiar că ești ciudat, frate, râse Ago. — Arunci În aer multinaționala și În loc să ai adrenalina la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
serioasă, Înțeleaptă și ostilă - dintr-o dată Îi păru aproape adultă -, ascultându-și melodia ei, judecând-o și condamnând-o. Și de fapt nu știe nimic despre mine. — L-am văzut, spuse la un moment dat Valentina. — Pe cine? Întrebă Emma aplecându-se peste umărul lui Kevin - ce scria pe fereastră? K, E, V, numele lui. De ce Își scriu copiii numele În praf, În zăpadă, pe nisip? Pentru cine? Valentina Își scoase căștile și se aplecă În față. — Pe tata, spuse. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dat Valentina. — Pe cine? Întrebă Emma aplecându-se peste umărul lui Kevin - ce scria pe fereastră? K, E, V, numele lui. De ce Își scriu copiii numele În praf, În zăpadă, pe nisip? Pentru cine? Valentina Își scoase căștile și se aplecă În față. — Pe tata, spuse. A venit În fața casei. Ce-ați vorbit? — Nimic, răspunse Emma. Nu ne-am spus nimic. Nu mai avem ce să ne spunem. Kevin termină de scris numele lui pe geam și se lăsă moale În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să-i spun totul. De-acum e destul de mare. Poate va reuși să mă ierte. Poate. O, de-ar veni mai repede ziua de mâine. LEPANTO. Emma Îl coborî pe Kevin de pe genunchi, se ridică, luă rucsacul fiului și se aplecă să-i dea un sărut - dar În clipa aceea Valentina o ura, căci acum avea certitudinea că nu se vor mai Întoarce vreodată În Carlo Alberto și nu avea să-l mai vadă vreodată pe tata, de aceea Își Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]