7,432 matches
-
masacru. Nu este de mirare că atât de mulți oameni din Întreaga lume se uită la consumul nostru desfrânat și ne văd ca pe o cultura a morții. Dar asta este tot ce suntem? Unii critici ai aventurii americane ar argumenta că nu mai este mult de spus. Asta este ceea ce a devenit America. Greșesc Însă. Există o altă față a experienței americane. Ne deschidem porțile țării noilor-veniți. Credem că fiecare ființă umană merită o a doua șansă În viață. Ne
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
creștine, conceptul de stăpânire a fost folosit pentru a justifica detașarea nemiloasă față de lumea naturală și exploatarea ei. Acum, o nouă generație de Învățați religioși și un număr În creștere de credincioși Încep să redefinească Înțelesul cuvântului „a stăpâni”. Ei argumentează că deoarece Dumnezeu a creat cerul și pământul, toată creația sa este impregnată cu valoare intrinsecă. Dumnezeu a dat de asemenea ordine și un țel creației sale. Prin urmare, atunci când ființele umane Încearcă să submineze valoarea intrinsecă a naturii sau
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
al unei activități de o viață. Când îl susținea, în 1913, la Gand, C. I. Parhon avea 39 de ani și era în cel dintâi an de profesorat la Iași. La sfârșitul carierei sale vom regăsi aceleași idei, cele mai multe amplificate argumentat cu numeroase fapte noi, între timp elucidate. Încă din 1913, C. I. Parhon întrevedea ca metode utilizabile pentru studiul relațiilor endocrino-psihologice următoarele căi: a) studiul clinic: studiul alterațiilor psihice legate de endocrinopatii și al modificărilor psihice din perioadele de modificări
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
marca de două ori (prin caz și prin acord) obiectul în acuzativ, însă nu este vizibil în limbile cu acuzativ marcat morfologic. Reilly (2004), acceptând ipoteza lui Woolford (1999), analizează relația dintre diferitele fenomene cărora li se aplică termenul "ergativitate", argumentând că tiparele ergative nu au aceeași explicație: în anumite sisteme de acord verbal, ergativitatea sau partiția ergativă poate fi explicată de fenomene care au loc la interfața sintaxă−fonologie, mai degrabă decât de atribuirea Cazului în sintaxă. Folosind date din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Hovav 1995: 5−7), care arată că verbele inacuzative au în comun o anumită configurație sintactică, dar nu există o proprietate semantică pe care aceste verbe să o aibă în comun. Ideea că această clasă nu este unitară semantic este argumentată de Rosen prin faptul că verbe cu sensuri similare în diverse limbi pot fi clasificate diferit în privința inacuzativității (vezi supra, 3.2.2.1.). Burzio (1986) este cel care a consacrat analiza sintactică a clasei predicatelor inacuzative. În abordarea sintactică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
reflexivizare, existând posibilitatea alegerii între: (a) RI − inacuzativul sink 'scufunda'; (b) R − argumentul verbului sink 'scufunda' trebuie externalizat prin deplasarea NP (deplasare interpretată diferit în cazul pasivului și al inacuzativului). În cazul verbelor inacuzative care nu au corespondent tranzitiv, Chierchia argumentează pentru respingerea ideii că acestea sunt marcate lexical ca fiind lipsite de argument extern (tipul <e, p> este potrivit numai verbe ca seem 'părea'), și pentru acceptarea următoarei soluții: și verbele inacuzative fără corespondent tranzitiv implică operația de reflexivizare, dar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Adepții analizei inacuzative acceptă fie că argumentul extern este absorbit lexical (Bouchard 1984, Grimshaw 1990, Marantz 1984), fie că argumentul extern este prezent prin se (Kayne 1988, Pesetsky 1995, Sportiche 1988). Reinhart și Siloni (2004: 163) sunt împotriva ambelor analize, argumentând că reflexivul este produsul reducerii argumentului extern, iar reducerea se poate aplica atât la nivel lexical, cât și sintactic. Reinhart și Siloni (2004: 164) se delimitează astfel de Chierchia, care arată că operația de reducere se aplică în Lexicon. Reinhart
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în cazul utilizării ca auxiliar. Catalogarea verbului a avea drept inacuzativ nu ar fi incompatibilă cu prezența obiectului direct în Cazul acuzativ, pentru că acest Caz ar fi, de fapt, atribuit de prepoziția abstractă încorporată în a avea. Hoekstra (1994)18 argumentează în favoarea ideii că niciuna dintre ipostazele verbului 'a avea' (de auxiliar și de verb plin) nu este derivată de la a fi. Atât a fi, cât și a avea sunt verbe care nu pot atribui rol tematic, iar diferența dintre ele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Cele două blocuri au exercitat presiuni asupra României, ca și asupra altor state neutre, manevrând cu promisiuni mai mult sau mai puțin sincere”. Constantin Kirițescu va explica, la scurt timp după terminarea războiului, existența celor două curente. Reprezentanții curentului germanofil argumentau astfel: „Noi n-avem nici un interes ca rușii să iasă învingători, ar fi triumful autoritarismului, al obscurantismului, al celei mai periculoase reacțiuni. Rusia învingătoare ar fi stăpână pe Bosfor și Dardanele, ceea ce ar însemna robia noastră economică [...]. Dimpotrivă, Rusia înfrântă
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
cu protestele Radei și ale guvernului ucrainean, care nu recunoșteau hotărârea de unire din 27 martie /9 aprilie 1918. În aprilie-iunie 1918, în cadrul unui schimb de note, guvernul român a respins pretențiile Ucrainei asupra nordului și sudului Basarabiei, prin răspunsuri argumentate din punct de vedere geografic, etnic și istoric. Prin amplul Răspuns din 19 iunie 1918, guvernul român preciza: „Din punct de vedere geografic, etnografic și istoric, așa-zisa provincie a Basarabiei a fost deci din toate vremurile un pământ românesc
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
utilizat această metodă în următoarele lecții: Atotputernicia lui Dumnezeu - Învierea lui Lazăr: „Prin atitudinea celor două surori la întălnirea cu Mântuitorul ni se prezintă două caractere diferite. Identificați câteva trăsături de caracter ale Martei și ale Mariei și încercați să argumentați comportamentul Mântuitorului în cele două situații.” Marta dovedește: Maria dovedește: prezență de spirit; dragoste; curaj în suferință; sensibilitate; o credință nobilă; (Iisus, Cel care cunoaște profund inima omenească, adresează Martei cuvinte de învățătură, ca să lumineze și mai mult credița ei
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
constitutive ale vieții religioase a elevilor: frecvența participării la slujbele religioase, implicarea în săvârșirea faptelor de milostenie și iertarea. În realizarea scalei, elevii au fost solicitați să marcheze varianta potrivită lor, pentru fiecare din cele trei enunțuri și să și argumenteze alegerile. 1. Merg la biserică: în fiecare duminică o dată pe lună rar (la sărbătorile mari) niciodată. 2. Îl ajut pe aproapele: în fiecare săptămână de câte ori se apelează rar niciodată. 3. Îi iert pe cei care mi-au greșit: de fiecare
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
un fel sau altul. Aceasta este rațiunea pentru care atât metoda comprehensivă, cât și etnometolodologia și interacționismul simbolic sunt tratate mai curând ca perspective complementare explicației sociologice, decât ca abordări în sine. În schimb, așa cum am încercat pe larg să argumentez în „Incertitudinea. O abordare psihosociologică”, trăsăturile proceselor cognitive reprezintă unul dintre factorii determinativi ai socialului. În consecință, am inclus din această carte modelele de raționalitate ale proceselor decizionale. Culegerea de față cuprinde, în principal, Structurile gândirii sociologice (1987), o carte
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
scos în evidență o relație clară de covariație între clasa socială și natalitate. Clasele sociale mai sărace prezintă o natalitate semnificativ mai ridicată decât clasele mai bogate. Putem, pe această bază, să considerăm clasa socială o cauză a natalității? Stinchkomb argumentează că o asemenea presupoziție, care adesea a fost făcută, este falsă. În realitate, nu clasa socială, ci mediul urban/rural de proveniență este cauza care se ascunde în spatele clasei sociale. Controlândmediul de proveniență, clasa socială nu mai apare asociată cu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
este, de altfel, punctul de vedere al lui Marx. Cu greu putem găsi legi sociale universale. Fiecare tip de organizare socială are propriile sale legi. Același punct de vedere îl susține și J. Galtung (1977) când, împotriva fetișizării legilor sociale, argumentează că acestea ar trebui privite mai mult ca „legi de cauciuc”. Ceea ce într-un mod de organizare socială poate reprezenta o necesitate inexorabilă, într-un mod alternativ de organizare poate deveni o tendință evitabilă. Psihanaliza în varianta sa clasică freudiană
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fiecare factor cauzal în parte, un model teoretic care să evidențieze circuitele multiple prin care se realizează contribuția sa determinativă. Figura 2.1. Circuitele prin care nivelul școlar determină calitatea vieții Mărimea contribuției factorilor determinanți. Multe cercetări se mulțumesc să argumenteze, teoretic și empiric, că X este unul dintre factorii determinanți ai lui Y; că el aduce o contribuție semnificativă la explicarea variației acestuia și, în consecință, poate fi inclus în lista factorilor determinanți. Pasul următor este însă determinarea mărimii contribuției
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
context social concret. Ele reprezintă cauzeleconcrete ale respectivului fenomen în contextul social dat. Și, în consecință, variază odată cu contextul social. Ceea ce într-un context social poate fi cauză, în altul încetează a mai fi. În acest sens, Traian Rotariu (1980) argumentează că relația dintre inegalitatea șanselor școlare și inegalitatea socială s-ar putea să nu mai fie generală. În societatea capitalistă actuală, inegalitatea șanselor școlare este o sursă (cauză) a inegalității sociale. Nu înseamnă însă că dacă s-ar produce o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ele sunt deosebit de importante în constituirea și dinamica elementelor unui sistem. Un element care îndeplinește eficace funcțiile sale finale poate fi complet exclus sau modificat în mod drastic din cauza intervenției cerințelor funcționale laterale. În acest sens, într-o altă lucrare, argumentăm că oportunitatea în funcționarea sistemelor sociale trebuie determinată tocmai în raport cu acest spațiu funcțional complex, prin considerarea atât a consecințelor funcționale finale, cât și a celor laterale pentru respectivul element (Zamfir, 1972). Posibilul acțional. Diferitele modele de analiză funcțională formulate în
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în fapt, relativă. În primul rând, sistemele sociale trec prin faze diferite de constituire: încep să se cristalizeze și să se organizeze ca sisteme, funcționează ca sisteme deja constituite sau se află într-o fază de disoluție. Sistemul mondial actual, argumentează Mircea Malița, nu este încă un sistem în sensul propriu al cuvântului, cidoar aspiră să fie. El nu are încă finalități proprii suficient împărtășite de către toate națiunile care îl compun, fiind totodată lipsit de mecanisme eficace de promovare a unor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
importanța realizării de performanțe. Un mediu în rapidă schimbare accentuează importanța unor structuri interne flexibile, creativ adaptabile. Teoria lui Maslow, despre care s-a vorbit mai înainte, oferă un alt exemplu de joc latent/manifest alcerințelor funcționale. Necesitățile umane superioare, argumentează psihologul american, devin manifeste doar într-un mediu suportiv care asigură satisfacerea în linii generale a necesităților de la baza ierarhiei. b) Intensitatea cerințelor funcționale. Condițiile exterioare acționează și asupra intensității cerințelor funcționale, a importanței și urgenței lor. Cerințele de solidaritate
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
între mai multe alternative. Ne putem întreba, cum procedează ele în asemenea situații? Fac ele, în vederea unei asemenea alegeri, un calcul de eficacitate, o însumare a beneficiilor funcționale totale? Herbert A. Simon (1957b), autorul unei celebre teorii a raționalității sociale, argumentează că nu acesta este cazul. De regulă, alegerea realizată de sistemele practice se face pe baza unei comparări nestructurate între diferitele avantaje și dezavantaje ale soluțiilor alternative, și nu a unui calcul sintetic de eficacitate. De cele mai multe ori, aș adăuga
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
analiză nu ridică probleme metodologice speciale. De aceea nu voi insista asupra ei, rezumându-mă la două exemple. Sistemul industrial/tipul de familie. Este clasică din acest punct de vedere analiza lui Talcott Parsons (Parsons și Bales, 1955). Sistemul industrial, argumentează Parsons, este compatibil cu familia nucleară și incompatibil cu familia extinsă. În societățile tradiționale, în care stratificarea socială se realiza pe principiul castelor, relațiile de rudenie reprezintă instrumentul principal al dobândirii statutului social. Într-un sistem industrial, statutul social este
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
au persistat, dar adesea s-au accentuat în mod dramatic, ducând la conflicte ce au zguduit din temelii respectivele colectivități. Explicația acestei tendințe poate fi găsită la nivelul logicii etnicității înseși? Adoptând un punct de vedere de factură marxistă, Williams argumentează că o asemenea interpretare ar fi eronată. Solidaritatea etnică reprezintă în mod primordial un răspuns la discriminările social-economice structurale. Cu puține excepții, etnicitatea devine politic manifestă doar atunci când liniamentele diferențierii etnic-culturale coincid cu sau sunt utilizate ca bază a stratificării
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ale naturii umane individuale. „Puși împreună, spune Mill, oamenii nu se convertesc într-un alt tip de substanță, cu proprietăți diferite” (apud Lukes, 1979). George C. Homans (1980), unul dintre cei mai activi promotori ai individualismului metodologic, reia ideea atunci când argumentează că propozițiile generale (legile) ale sociologiei vor trebui să fie individualiste, și nu holiste. Sociologia trebuie să pornească de la legilegenerale pe care le oferă psihologia și să deducă din acestea proprietățile interacțiunii dintre persoane. O poziție individualist-metodologică amplu elaborată o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
eficace a membrilor săi. O asemenea abordare este justificată doar în parte. Dacă vrem să avem imaginea completă a întreprinderii, trebuie să o privim însă și în calitatea ei de suprasistem. Teoria lui Marx ne oferă o asemenea perspectivă. El argumentează necesitatea considerării intereselor distincte ale claselor angajate în activitatea productivă - burghezia și proletariatul - pentru înțelegerea dinamicii întreprinderii capitaliste. Întreprinderea trebuie privită ca un suprasistem compus din persoane angajate într-un proces complex de competiție pentru statut social, putere, prestigiu, beneficii
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]