10,108 matches
-
ce? Afară de cearșafuri, care nu ar face niciun zgomot, nu mai are nimic la îndemână. Și pe nimeni care s-o ajute, nimeni. Coridorul doarme în lumina cenușie a nopții nesfârșite. Niciun zgomot, ai putea auzi și mersul unui șoarece. Coridorul doarme, dar aparatul lui Joseph se mișcă. Țiganul mistic din Gennevilliers e acolo, ascuns între tentaculele protezei lui. Își ia curajul să se uite în afară cu un singur ochi, un ochi exorbitat, foarte mare, cam cât o minge de
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
fi fost vorba decât de pus cireașa pe tort. Și apoi Brigitte, o tânără de culoare, care zâmbește cu tot albul dinților. Când are puțină vreme, vine, din proprie inițiativă, s-o maseze pe spate. După o săptămână, face pe coridor, însoțită de o kinesiterapeută, primii pași. O încurajează ca pe un copil care învață să meargă. Poți să cazi din nou în copilărie în mai multe feluri. Globulele roșii au făcut "un salt." Tratamentul, întrerupt de un accident de parcurs
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
la spital, se întoarce singură acasă, trăiește singură. Dimineața, bătrâna doamnă iese complet goală din baie și se miră: Nu mi-au dat cămașă curată." Ea îi propune să sune ca să vină infirmierele, dar bătrâna se grăbește. Se precipită pe coridor, tot în cea mai sumară toaletă, bătând șaua să priceapă iapa, ca să ceară din culise o cămașă curată. Cererea îi e satisfăcută numaidecât. A doua zi, în timpul unei scurte plimbări de înviorare pe coridor, o infirmieră tânără, al cărei chip
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
bătrâna se grăbește. Se precipită pe coridor, tot în cea mai sumară toaletă, bătând șaua să priceapă iapa, ca să ceară din culise o cămașă curată. Cererea îi e satisfăcută numaidecât. A doua zi, în timpul unei scurte plimbări de înviorare pe coridor, o infirmieră tânără, al cărei chip nu-l știe, se întoarce spre ea: "Sunteți cumva doamna V.?" "Da, de ce?" Pentru că, acum câtva timp, nu se mai dădeau nici doi bani pe pielea dumneavoastră. V-ați revenit frumos, felicitări!"O șuviță
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
să se întoarcă acasă. Nu va mai exista altă "convocare" de internare. Începe o perioadă zisă "de supraveghere". Ambulanța vine s-o ducă acasă. Cum să-ți iei rămas bun de la toată această mică lume împrăștiată prin saloane și pe coridoare, care nu are niciodată vreme să răsufle, nu așteaptă mulțumiri și rămâne aproape anonimă pentru bolnavi? Absorbiți de propriile suferințe, aceștia citesc rar ecusoanele. E și cazul ei și îi pare rău. Doar asistenta socială se află acolo în clipa
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
misiunea. Clădirea trepida de sus până jos: libere în sfârșit să dispună de timpul lor, elevele profitau după pofta inimii. Era clipa cea mai plăcută a zilei: prânzul venea abia peste o oră, duminica își ținea încă toate făgăduielile. Traversă coridorul și întârzie o clipă în pragul ușii ca să privească grădina. Colegele ei de clasă se plimbau în grupuri mici, flecărind și râzând cu distincție. Din când în când, se opreau ca să le admonesteze pe cele mici, care, prinse de joacă
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Neîncrederea era la ordinea zilei, altfel ajungi să te frecventezi cu Dumnezeu știe cine. Gabriela își desprinse privirea de grădina pe care toamna o făcea strălucitoare, și se întoarse pe călcâie. Ușor agasată de invitația doamnei Dunin, o luă pe coridorul întunecos, irizat de scânteierea depărtată a zilei, supraveghind geometria dalelor: vârful piciorului trebuia să depășească la fiecare pas conturul cuștilor lor. În fața ușii secretariatului, stăteau multe eleve nerăbdătoare, în așteptarea corespondenților, care trebuiau să le scoată în oraș. Ea nu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
te rog, nu-l pierde, țin mult la el, îl am de la Paris." Fata jură pe zeii cei mari să aibă grijă de el ca de lumina ochilor și, tot mulțumindu-i, se grăbi să iasă pe ușă. Ajunsă pe coridor, flutură hârtiuța ca pe un trofeu, iar banda, care aștepta ascunsă în spatele sobei mari, năvăli s-o poarte în triumf. Se duceau să se baricadeze într-un dormitor. Acolo acul fu înlocuit în hârtiuța moale cu altul, nu neapărat de
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
devine obiectul unui litigiu între Polonia și Cehoslovacia care va fi rezolvat printr-o împărțire care nu mulțumește pe nimeni. În sfîrșit, două state nu se pot resemna cu soarta pe care le-au rezervat-o tratatele: Germania, pentru care "coridorul" Danzig este simbolul unei păci umilitoare și Ungaria care este indignată să vadă două milioane de maghiari trăind pe pămînt străin. Dacă adăugăm faptul că Congresul Statelor Unite, într-un acces de izolaționism, refuză să ratifice tratatele și actul de constituire al
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
în mod special pentru a servi drept teren de experimentare a politicii expansioniste a celui de al III-lea Reich: Polonia și Austria. În ceea ce privește statul palonez, tratatul de la Versailles oferit Germaniei un pretext serios de a trece la intervenție: xistența "coridorului" Danzig care rupe Germania în două și ide se înmulțesc incidentele defrontieră și litigiile internațio-ale. Venirea la putere a naziștibr, adepți declarați ai forței, îi laspăimîntă pe conducătorii polonezi, căci în afară de culoarul Danzig, a cărui populație este majoritar de limbă
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
mai puțin frumoase, ori doar cochet aranjate... Purtau măști de protecție ori nu, pe față acoperindu-le nasul și gura. Toate aleargă de colo-colo ținând sau nu, câte ceva important în mâini; ori stau de vorbă prin câte un colțișor de coridor slab luminat, cu mirosuri nu prea plăcute, încărcat de voci răgușite. În stânga mea, lângă intrare, o canapea veche după felul cum arată, cel puțin la prima vedere... Drept în față, câteva scaune, vechi și ele, în jurul unei mese murdare și
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
destul de debusolat... Da, poftim documentele! Cupon... nu mai am, e cel de data trecută...eu...am fost într-o scurtă permisie, de o săptămână... Puneți-l pe cel de la internarea trecută, vă rog, domnule...! Da... Luați loc la măsuța de pe coridor...! Și... așteptați...! Bărbatul a intrat într-un cabinet... vis-a-vis. Ocup locul indicat, pe un fotoliu rupt și mirosind a mucegai, vechi și acesta precum masa ce întregea mobilierul gri. Deschid geanta și cu un gest de lehamite încep să decojesc
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
și ros de cari ori aruncate aiurea pe vreo canapea bătrână unde scheletele mobile le-au lăsat. Aici se lasă îmbrăcămintea de acasă civilă, așa cum eu nu am făcut pe deplin, iar apoi internați fiind, merg agale aproape ,,bezmetici’’ prin coridorul semi -întunecat. Nu știu ce gândesc, numai pot să-mi închipui...nimic! Poate că și ei merg departe și pe același ,,calapod’’ cu gândurile: își fac speranțe de însănătoșire căci de aceea au venit, își concep certitudini deja sunt vindecați și pot
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
corpul nou-construit al spitalului, încă neterminat; cei în fază gravă sunt opriți în clădirea veche fosta cazarmă militară, ce-i drept călduroasă dar mizeră, sub stricta supraveghere a medicilor și a personalului asistent. Prin aceste ,,săli de așteptare’’ și prin coridoarele labirintice care le unesc, printre pacienți molcomi și asistente grăbite, mai mereu umblă unul sau mai mulți câini ,,eșuați’’ din haitele de afară. Sunt obișnuiți să se plimbe nestingheriți, cerșesc cu boturile lor umede câte un dumicat de pâine. Primesc
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
se mai găsesc baia, vestiarul și magazia personalului auxiliar de pe secție. Pe băncuța din dreapta salonului 7 se mai hotăra câteodată vreun pacient să se așeze după ce se sătura de plimbatul dintr-un capăt în altul al holului. Toată ziua, acest coridor se zbate în semiîntuneric deoarece se face economie la energia electrică. Vremea de afară contribuie substanțial la acest fapt. Ferestre termopan în spatele televizorului, mari cât un ochi de ciclop. Acesta e conectat la o antenă aflată tocmai la etajul de
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
acum răpăiau ca o descărcătură de mitralieră. în altă zi a fost atacat însuși omul care era cauza acestei mișcări. Se știa că doctorul Romniceanu va veni la Spitalul Colțea. Aci studenții îl așteptau. Manifestația era pregătită din vreme, camerele, coridoarele, curtea erau pline de studenți. Când doctorul Romniceanu apăru, fu primit cu aceleași arătări de ostilitate. Însă Romniceanu era îndrăzneț și dârz. Rezista cu cuvinte violente dar, în fața numărului și a hotărârii manifestanților, fu silit să bată în retragere. Repede
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
jandarmilor pedeștri - un adevărat zbir care a sfârșit osândit pentru delapidare -, comisarul Coemgiopolu, un Ercule, înalt de doi metri, ofițerul de sergenți Chipiliu, celebrul Mischiu, alt ofițer de sergenți etc. Venirea noastră a reîncurajat pe mediciniștii înghesuiți prin celule și coridoare. O explozie de vociferări izbucnește. Mediciniștii - în parte - reapar în curte, o scurtă învălmășeală urmează, dar liniștea se restabili. Emil Frunzescu, Petre Inotescu și Leon Constantinescu fură arestați. Procurorul Chiru Economu veni la spital și arestă pe Emil Frunzescu, care
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
mașină a palatului, cu un șofer de toată încrederea, am trecut de primele gărzi, rămînînd într-o curte exterioară încăperilor principale. Lucrurile se petreceau între orele 11 și 12 noaptea. De aici, folosind intrări neauzite și o serie întreagă de coridoare și încăperi în care nu întîlnisem nici un om, am fost condus în camera în care urma să se țină ședința. Ședințele aveau loc în apartamentul personal al regelui, din chiar mijlocul palatului. Tot palatul părea adîncit în somn. În sălile
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
este la Buenos Aires. M-a rugat să-i transmit salutările lui. Vorbirea lui era monotonă, fără vlagă, cu greu încerca să-și ascundă demoralizarea. La despărțire, în anticameră, nu mai era nimeni; m-a condus el, pînă la ușa dinspre coridorul hotelului. Trista lui privire din tot timpul întrevederii m-a impresionat adînc. Era privirea unui om sfîrșit. Nu puteam uita că mi-a fost rege și că, datorită sprijinului său, am reușit să realizez Oficiul Național de Turism, care există
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
ieșit o doamnă învățătoare la intrare și ne-a zis: Încolonați-vă câte doi! Ștergeți-vă pe picioare și fiecare în clasa lui. Inima îmi bătea ca un ceasornic. Oare unde va fi clasa mea? Valeria m-a condus pe coridorul larg tocmai în celălalt capăt. Pe o ușă era un iepuraș atât de gingaș și drăgălaș, că-ți venea să te tot uiți la el. Lasă nu-l mai privi atât și haide înăuntru! Am intrat și Ionel, un vecin
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
pâine proaspătă cu miere și se simți Întărit. Astfel că, atunci când tânărul lui doctor veni și-l Întrebă dacă ar fi În stare să vină cu el, Simeon se arătă gata să-l urmeze. Sprijinit de acesta, trecu printr-un coridor lung și Întunecat, cu uși pe ambele părți. Călugărul o deschise pe ultima, la sfârșitul coridorului, nu Înainte de a bate cu respect În ușă, și-l Împinse Înăuntru pe Simeon. În chilie era Întuneric și ochii cioplitorului În piatră nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-l Întrebă dacă ar fi În stare să vină cu el, Simeon se arătă gata să-l urmeze. Sprijinit de acesta, trecu printr-un coridor lung și Întunecat, cu uși pe ambele părți. Călugărul o deschise pe ultima, la sfârșitul coridorului, nu Înainte de a bate cu respect În ușă, și-l Împinse Înăuntru pe Simeon. În chilie era Întuneric și ochii cioplitorului În piatră nu putură deosebi la Început decât o fereastră Îngustă, prin care pătrundea cu oarecare greutate lumina mohorâtă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
formau răpitorii ei. Avea de-a face cu nelegiuiți care nu se dădeau În lături de la nimic. La lumina făcliilor, trecură printr-o sală mare, Împărțită În mai multe Încăperi cu ajutorul unor blănuri și tapiserii, după obiceiul timpului, apoi prin coridoare Întunecate, și ajunseră la o scară Îngustă, În spirală. Urcară până sus, cam vreo două sute de trepte, Își făcu socoteala Adelheid, și ajunseră În fața unei uși strâmte, cu o Încuietoare ruginită, pe care călăuza o descuie cu oarecare greutate. Pătrunseră
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Înarmată. Ușurată că Eglord nu era prin preajmă, fiica lui Bertold Îl urmă pe pietrar de-a lungul curții, la o depărtare potri vită. În zăpăceala care domnea acolo, nimeni nu-i băgă În seamă, astfel că ajunseră Într-un coridor Întunecat care du cea la bucătării. Acolo, Simeon Îi arătă o firidă plină de paie și zdrențe de tot felul. Ascundeți-vă aici, domniță. Stați până vin eu să vă caut. Mă duc să găsesc o căruță cu care să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să intre două degete. Tânărul prinț, căci acum putea fi numit astfel, pipăi cu fereală și descoperi un mâner mic pe care-l apăsă ușor. Ca prin minune, pietroiul se răsuci În loc și În câteva clipe se pomeniră Într-un coridor Întunecos care se termina brusc Într-o Încăpere largă, Închisă cu gratii. Dincolo de ele se vedeau roți de fier, grătare, butuci, toate uneltele sinistre dintr-o cameră de tortură. Câțiva pași mai Încolo, câteva trepte În piatră duceau afară. Rămâneți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]