13,488 matches
-
și simți poet, un șarlatan oarecare ar fi folosit hârtia extrastrong, ca să-ți ia ochii și să-ți Înșele spiritul, dar asta-i poezie scrisă cu inima, deh, cuvintele-s pietre ce răscolesc lumea -, hârtia asta velină pe mine mă costă cât hârtia de bancnote”. Sună telefonul. Aveam să aflu pe urmă că Garamond apăsase pe un buton de sub birou, iar doamna Grazia Îi făcuse o legătură fictivă. „Scumpe Maestre! Cum? Ce frumos! Veste mare, să bată clopotele! O carte nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
odios, credeți-mă, de o vanitate infantilă, și a insistat În a afirma că semnul corespundea doar numelui unui faraon. Ce minte au și modernii când e vorba să demonetizeze simbolurile sacre. Însă opera nu-i chiar atât de rară: costă mai puțin decât un Mercedes. Priviți-o mai degrabă pe aceasta, prima ediție, din 1595, din Amphitheatrum sapientiae aeternae a lui Khunrath. Se spune că În lume nu există decât două exemplare din ea. Ăsta e al treilea. Iar aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
spate!” - Bineînțeles că vreau să cumpăr cărămida. Ce să mai pierdem vremea de pomană? Zi cât face și știm una bună! - Cinci sute de mii, barosanule! Acum cinci ani, pe timpul inflației scăpată din frâu de guvernul Roman, l-ar fi costat pesemne două milioane. Tot aia era! Trebuia să-și ia gândul de la veioza roșie pe care o chitea de mult și de la parfumul Givenchy. - Ia d’ aici. - Să-ț dea ’mnezău sănătate la familie, inginerule! Odată târgul încheiat, țiganul obez strânse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ce bucată, mâncaț-aș! Între timp ajungem în stație, se deschid ușile, o lume coboară, altă lume urcă. Găliganului îi curg balele în fața fetei. În ultimul moment se îndreaptă și face un salt afară din vagon îmbrâncind o bătrână. Acrobația îl costă câteva monede. Nu-i pare rău - rânjește. E vesel, țopăie pe peron, ne face semne cu mâna. De la Victoriei până la Romană spectacolul e oferit de un puradel la vreo patru anișori. De gât îi atârnă o bucată mare de carton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
vrea acasă: să facem oficială relația noastră, să fabricăm copii. La stânga, printre blocuri sau pe aleile Parcului Național, Adelina alunecă pe role, cu căștile înfipte în urechiușe, ascultând Roxette. Dar poate că Sabina vorbește cu vreun Juanito la telefon despre Costa del Sol. Dar poate că Adelina e și ea la bacalaureat, sau poate abia a trecut în clasa a șasea. Poate că acum începe să gângurească: ma-ma! ta-ta! O pală de vânt mă dezechilibrează serios. Curtea școlii răsună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cameră la hotel Haiduc. Își cumpărase o pereche de ochelari cu rame aurii și umbla sub braț cu o mapă din vinilin verde. Ne-a arătat entuziasmată orașul: băncile vopsite în roșu-galben-albastru și uriașa statuie a lui Avram Iancu, care costase vreo două milioane de euro. Primarul orașului, Hunar, și președintele Caritas-ului, Stoica, făcuseră din Cluj centrul politic și financiar al țării. Oamenii din toate provinciile își vindeau avutul și veneau aici. Unii făceau împrumuturi în bancă. Alții își vindeau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
să plece în Occident, să-și cheltuiască banii acolo. Mai întâi am dus-o pe Maiko la agenția de voiaj, să vedem dacă poate lua avionul până la București și de acolo, mai departe, spre Sofia. Bilete erau, dar pentru străini costau cu 20% mai mult. Or, mica niponă nu putea pricepe deloc diferența asta de preț dintre localnici și străini. Așa că a ales să rămână cu noi. Ne-am îndreptat către autogară. Autobuzele circulau, dar era o hărmălaie de nedescris. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
fel, țara în care scriitorii se sinucid pe la șaizeci de ani, scârbiți, probabil, de americanizarea isterică a arhipelagului. Intrăm în Balotești - am avut noroc. Îl văd pe blondul de la volan strecurându-i Sabinei cartea lui de vizită. Asta o să-l coste transportul nostru până aici. Omul, corect, ne duce chiar până în Berceni. Coborâm și mă cotrobăi intens prin buzunare. El se uită la mine cu aerul că atunci mă văzuse prima oară: Lasă, lasă, nu-i nevoie! V-am adus pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mica șantajistă: hai, dispari, nu vezi ce ofiliți sunt? Maiko se minunează cât serviabili sunt românii. Cerem nota de plată. Chelnerul-șef, cu cele trei ajutoare înșirate în spatele lui, vine cu un platou acoperit: aveți notulița sub capac. Consumația a costat cam cât chiria noastră pe două luni. Japoneza-cu-chip-de-bronz se încăpățânează să plătească ea. Am inspirația să o întreb când are tren și îmi răspunde senin că în jumătate de oră. O luăm la fugă. Coborâm la metrou cu ochii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
credeți că eu mă descurc mai bine decât dumneavoastră, țipă vorbitorul cu chip osos, ros de ambiție. Îl privesc năucit: poartă un costum elegant, perfect croit după trupu-i deșirat, și o cravată de un roșu-rusesc, care trebuie să-l fi costat cât salariul meu. Să știți că ne batem capul din greu la minister să găsim soluții, să modernizăm școlile, să susținem Reforma. Dacă nu ar fi mașinațiunile opoziției, care nu face altceva decât să ne pună bețe-n roate, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
stors ca pe o lămâie, să mă înjosesc la bătrânețe, că nu șade frumos și nu-i drept! Mendelson, socialist înfocat, fost de câteva ori arestat și bătut prin beciurile poliției, răspunse fără să ridice ochii de la lucru: ― Dreptatea nu costă nimic și de aceea n-are circulație în comerț! Mișu, însă, strigă deodată cu imputare: ― Domnule Tănăsescu, dacă dumneata te plângi și suferi de nedreptate, atunci gîndește-te ce trebuie să fie la țară, unde nu pătrunde nici o rază de nădejde
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-n vorbă, Petre se răcori, tînguindu-se că ar vrea să se așeze și dânsul, că biata Marioara destul l-a așteptat doi ani, dar nu știe dacă se va putea înlesni să facă nunta în iarna asta, că o nuntă costă bani mulți și nici fata n-are, nici el. Titu Herdelea, fără să vrea, își aduse aminte de Ion al Glanetașului, care tot așa se plângea de sărăcie. Îl mângâia cu câte o vorbă, cum se pricepea, mai mult ca să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fiindcă destul o sâcâie bărbatul ei cu d-astea. Firește, tânărul s-a resemnat cu situația. Își zise că, la urma urmelor, ea îi dăruiește ce poate și de ce ar refuza el pe o femeie drăguță, când nici nu-l costă nimic. Totuși, se iviră și inevitabilele mici complicații. Eleva lui, Marioara, a mirosit ceva și a început să-i facă imputări că ea nu e fată de pe străzi, că dacă n-o iubește cu adevărat, pentru ce nu-i spune
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Gavrilaș și fericind pe Titu că a nimerit-o așa de bine cu masa. Titu însuși, oricât îi era de simpatic să umble cu preotul din satul lui, se simți ușurat când îl mai putu lăsa singur. Afară că îl costase și oarecare parale, fiind obligat să ia masa cu dânsul în oraș uneori și să-și plătească partea, căci lui Belciug nici nu-i trecea prin minte să-l cinstească ― ba ar fi primit bucuros să fie el cinstit ― își
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
încheia cu mii de sărutări. Cealaltă i-o lăsase aseară preotul Belciug, comunicîndu-i că pleacă în mare grabă, fiindcă revoluția a luat proporții mari de tot și are să ajungă curând și la București, încît orice întîrziere ar putea să-l coste viața... Lui Titu îi părea rău că părintelui a fugit așa. Ar fi vrut să trimită și el acasă măcar câteva nimicuri, să primească și ai lui ceva de la dânsul din București. Cu bilețelul popii în mână însă se pomeni
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
întregului echipaj, ori să aprofundeze singur cauzele. Dacă o alegea pe prima și faptele dovedeau că se înșela ― cum altfel nădăjduia cu disperare ―, provoca o cădere ireparabilă a moralului colegilor săi. Dimpotrivă, nedeclararea a tot ceea ce știu l-ar fi costat blamul general și urmări legale. Dacă lucrurile pe care le știa erau exacte, ceilalți vor afla cât de curând adevărul. Ash, instalat la pupitrul central al calculatorului medical, programa întrebare după întrebare. Obținea câteodată un răspuns semnificativ pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nu-i acordă nici o atenție. După ce dispărură amândoi după prima turnantă a cursivei, Ripley se ridică, clătinându-se nițel. Lambert vru s-o susțină, dar Ripley zâmbi și-i refuză ajutorul. ― Merge. Își scutură hainele.) Cam cât oxigen ne-a costat acest mic episod? Îmi trebuie o cifră exactă. Lambert continua s-o fixeze cu mirare, fără să răspundă. ― Nu merge ceva? reluă Ripley. De ce te uiți așa la mine? Consumul de oxigen nu mai face parte din domeniul public? ― Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nimic. Doctorul Madan Kataria (din India) spune că „râsul este cel mai bun medicament”. Râsul luminează chipul și-i dă frumusețe. Îl bine dispune pe cel ce râde și pe cei din jurul lui. Zâmbetul este un dar, ce nu-l costă nimic pe cel care îl dăruiește, dar este de mare valoare pentru cel care-l primește. Ce se întâmplă cu calitatea aerului exterior ? În aerul exterior se acumulează tot mai multe substanțe toxice, dăunătoare vieții oamenilor și celorlalte viețuitoare. Aceste
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
cei care nu au avut șansa de a se informa și educa, pe care nu-i apără nimeni. Sunt discuții la TV, că nu ajung banii pentru întreținerea acestui sistem de masacrare, în loc să rezolve totul prin educarea oamenilor. Educarea ar costa mai puțini bani și ar scuti oamenii de dureri și suferințe. Înalta societate, a căror membri se succed la conducerea statului, are un singur țel: să-și umple repede sacii cu bani. Tot ei spun că pedeapsa pentru nepăsarea lor
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
a exprimat recent cineva despre un text al meu), dar nu vreau să dau lecții nimănui, nu sînt nici măcar convins că așa stau lucrurile, ci încerc doar să înțeleg ceva, așa, pentru mine... Muică, sîntem neam de hateri ! M-a costat o sticlă de vin copyright-ul la acest titlu, dar a meritat. El îi aparține colegului meu Bogdan Iancu, oltean vizionar de vocație. E o perlă de „glocalizare”, ademenind globalul în patul localului pentru a vorbi despre vecinul național. Dar
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
este o ispravă tristă, adică o povară pe sufletul său. Ei, dar uneori nu iese, și atunci isprava rămîne neisprăvită. Nu-i însă chiar așa de grav, de vreme ce mai nimeni nu se aștepta la cine știe ce ispravă. În timp, te poate costa totuși : aceeași gură a lumii care ți-a admirat isprăvile te va decreta fără nuanțe și ezitări un neisprăvit. Aceasta este astfel trăsătura complementară de caracter a românului : este un neisprăvit ! Un neisprăvit jovial însă : ce să-i faci, n-
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de cîte ori vine vorba de „tradiții”. Nu simțim nevoia unor clarificări suplimentare, căci ce, nu ne cunoaștem noi tradițiile noastre ? și apoi, cine mai are tradiții ca ale noastre ? Ei bine, această naivitate țîfnoasă s-ar putea să ne coste cam scump de data aceasta ! Despre ce este însă vorba ? Pentru cumpărători, eticheta de „produs tradițional” și, mai rar, aceea de „produs local” au semnificația de valoare adăugată. Ele sugerează naturalul, autenticul, gustul și aromele copilăriei, sănătate și prospețime, adică
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în relief, cesulețele de tablă aurie cu curelușe de plastic multicolore, sfârlezele la fel de pastelate, alcătuite dintr-o elice cu două pale, care glisa în jurul a două sârme răsucite până zbura, rotindu-se, spre cer. Stăteam toți în jurul lui, întrebîndu-l cât costă fiecare obiect. Apoi ne-am împrăștiat fiecare la scara lui după bani. Cu cincizeci de bani mi-am cumpărat ceasul de care vă spuneam, care avea acea stranie curelușă roz-violetă. Mendebilul a cumpărat și el o elice colorată. După ce omul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
primele măsuri din Marșul gloriei din Aida. De fapt, băiatul putea să facă rost de așa ceva, știa el un italian care avea nevoie de bani. În vreo săptămână avea să-i comunice arhitectului rezultatul. Firește, fiind lucru străin, putea să coste destul de mult. Emil Popescu îi spuse că plătește oricât, ba îi băgă și-o sută de lei în buzunarul de la halat, pentru că simțea nevoia să meargă la sigur. Plecă spre casă fericit și nefericit, gîndindu-se cu groază cum va trece
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
invidie și furie sacră. Elena apăru și ea din gangul blocului. Văzuse de mult că se petrece ceva ciudat cu bărbatul ei, dar nu știa încă despre ce era vorba și, în consecință, cum să reacționeze. Când află însă cât costase acest capriciu al soțului, adoptă o conduită corespunzătoare, moștenită de la mama ei, și care se manifestă prin mimică, gesturi și mai ales cuvinte exagerate. Un salariu întreg se prăpădise pe șmecheria italianului. Dar Emil Popescu nici nu se gândea s-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]