7,275 matches
-
Löbel) și al lui Barbu Marian, ziarist. Eugen B. Marian este fratele său. A absolvit la București Liceul „Gh. Lazăr” (1917-1925) și Facultatea de Drept. Debutează la „Universul” (1925) și scrie la „Bilete de papagal”. A fost unul dintre primii cronicari cinematografici cu rubrică permanentă, ținută în revista „Cinema”, și a înființat în 1932 revista „Ecranul”. Este prezent după 1950 în „Gazeta literară”, „Viața românească”, „Amfiteatru”, „Colocvii”, „România literară”, „Cronica”, „Ateneu”, „Tomis”, „Lumea”, „Magazin istoric” ș.a. Între 1934 și 1944, a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288022_a_289351]
-
de îngroșări, mai ales când săgețile lui vor fi îndreptate împotriva poeziei lui Al. Macedonski), relațiile necamaraderești existente între aleșii muzelor, spiritul de coterie, lipsa de responsabilitate a criticii ș.a. Procedeul întrebuințat frecvent este parodia. Se parodiază poezia epocii, stilul cronicarilor dramatici și al criticilor literari, stilul publiciștilor sau al politicienilor, sunt ridiculizate mai ales ambițiile nejustificate, reputațiile nemeritate. Deseori, simpla reproducere a textului unui articol, a unei poezii din gazete ca „Vocea Covurluiului”, „Vocea Botoșanilor” și chiar „Literatorul” devine un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288205_a_289534]
-
principalelor momente ale desfășurării ritualului, subliniind totodată importanța acestora. În limba română există o variantă destul de veche a acestui termen. Latinescul oratio a dat în românește „urăciune”. Cât despre formele „orație”, „urație”, întâlnite în secolul al XVIII-lea în scrierile cronicarilor, acestea derivă din polonezul oracya. Neologismul polonez a fost concurat în epoca influenței grecești de cuvântul encomion. De aici și cumulul de înțelesuri pe care îl capătă noțiunea, însemnând nu numai o. de nuntă, ci și o. de înmormântare. Sensul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288566_a_289895]
-
unor autori din diasporă (Emil Cioran, Petru Popescu) ș.a. În romanul Herbert, urmat în 1992 de un roman-pamflet, Tratat asupra cozii, iar în 1998 de volumul de nuvele Sâmbăta engleză și alte povestiri, S. este, după cum a remarcat critica, „un cronicar al valorilor burgheziei”, cu personaje ce amintesc de Anton Holban și Mihail Sebastian, dar și de Al.Vlahuță, I. Al. Brătescu-Voinești, Cezar Petrescu (eroii inadaptabili), Mateiu I. Caragiale și Ion Vinea (prin „decadentism”) ori, mai cu seamă, de Nicolae Breban
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289665_a_290994]
-
însă și mai vulnerabile cu trecerea timpului, alunecându-se într-o atitudinea de regret și mitizare, ce ar putea duce la rezultate opuse sau chiar să se amestece împreună. Mai mult, acest lucru este cu atât mai valabil atunci când de la cronicarii Ordinului - Giordano, Toma și în parte Salimbene - care scriu despre experiențele lor personale, despre nașterea și dezvoltarea provinciei lor franciscane, despre frații pe care i-au cunoscut și iubit, se trece la amintirile despre Sfântul Francisc, adunate aici din diferite
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
adesea este ignorat, în centrul atenției se află grupul; aceasta se vede din scrisoarea lui Iacob din Vitry, din 1216, fiind confirmată și de alte izvoare non-franciscane. Frații minori au ajuns în Dieceza de Magdeburg înainte de moartea lui Francisc, însă cronicarul din Monte Sereno nu menționează numele fondatorului. Nici Burchard de Ursperg, care, de asemenea, aduce elogii la adresa noului grup religios, nu menționează numele lui Francisc. Acesta nu apare nici în cronica Sfântului Martin din Tours care, de fapt, dedică fraților
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
poate menționa vreo întâmplare de interes biografic, ce nu fusese prezentată, sau nu a fost dezvoltată într-o manieră diferită în alte izvoare, însă diversitatea sau originalitatea nu sunt întotdeauna probe de autenticitate. Acest lucru trebuie precizat, de exemplu, cu privire la cronicarii englezi Roger de Wendover și Matteo Paris. Aceștia, mai mult decât alții, persistă în a vorbi despre Francisc și de frații minori, oferind informații utile cu privire la stilul de viață al fraților englezi, care se aflau încă în grupuri mici, în
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
precedente, și nici în cele ulterioare, privilegiată de unii biografi recenți ai lui Francisc deoarece e considerată mai „realistă” și mai semnificativă, este probabil expresia unei mentalități și moralități monastice. Din prezentarea stigmatelor, se vede clar că informațiile celor doi cronicari englezi despre Francisc nu sunt atât de exacte ca cele oferite despre frații lor conaționali și contemporani, pe care îi întâlniseră personal: Roger scrie că poporul, până și cardinalii înșiși, au mers pentru a le contempla și pune în gura
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Sfântului. Un martor de excepție: Iacob din Vitry Printre aceste izvoare, atât de diferite între ele în conținut și extensie, unele sunt fără îndoială mai importante pentru istoria lui Francisc de Assisi și a fraților minori. Avem în vedere pe cronicarii englezi, cu limitele menționate mai sus, și pe Toma din Split, chiar dacă este foarte succint. Există însă un autor ce iese în evidență în mod remarcabil: Iacob din Vitry. Nu se poate vorbi de o istorie a lui Francisc, nici
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
și ostenindu-se în ape adânci (Ps 106,23), ar putea să fie spulberați de valurile năprasnice, dacă nu s-ar opri mai întâi în oraș, până când vor fi înzestrați cu putere de sus (Lc 24,49). 2. Francisc în cronicarii celei de-a cincea cruciade Cu privire la episodul misiunii lui Francisc la curtea sultanului din Egipt, mai există și alte mărturii sigure, pe care merită să le redăm în această secțiune, chiar dacă pentru prezentarea unui cadru complet ar fi fost suficient
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
însoțiți teferi până în tabăra creștină. B) Cucerirea Țării Sfinte (de Bernard Trezorierul) Cronica lui Ernoul a ajuns la noi sub formă de compendiu, cu o scurtă continuare făcută de Bernard Trezorierul. Acesta este numele sub care este citat de vechii cronicari, printre care dominicanul din Bologna, Pipino, care a tradus, a modificat în parte și a scurtat compendiul lui Ernoul. Transcrierea lui Bernard Trezorierul se situează în ultimii ani ai deceniului 1220-1230. Informațiile oferite aici par să fie redate în forma
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
pe care papa Grigore s-a străduit să o facă cunoscută, introducând în calendarul liturgic sărbătoarea Sfântului Francisc, și prezența activă a fraților aproape în toate țările europene. Celei mai intense căutări de informații îi corespund numeroase adnotări, îndeosebi printre cronicarii vechilor mănăstiri; dar și folosirea acestora de către predicatori și compozitori de pilde pentru predici. Pe lângă șirul consistent și organic al biografiilor, aceste mărturii - unele foarte scurte - reprezintă uneori amintiri personale, alteori derivate din «legenda» lui Francisc - care a avut o
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
picioarele sale semnele cuielor». B) Patima Sfântului Verecundo Această «patimă», scrisă de un călugăr benedictin anonim, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, este foarte importantă pentru că citează doi martori oculari, încă în viață în momentul în care cronicarul își nota însemnările sale. Sunt de remarcat informațiile referitoare la următoarele întâmplări: ospitalitatea «binevoitoare» a călugărilor, prin care se pare că se încearcă repararea unui tratament străvechi nu prea rafinat oferit «crainicului marelui Rege»; capitulul de la Acre la care au
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
în M. FALOCI-PULIGNANI, San Francesco e il monastero di San Verecondo, MF, X (1906), reprodus în TM, 10-11 (alături de numerotarea paragrafelor făcută de noi, am inserat și numerotarea progresivă a întregului text). 1. (6). Printre evenimentele mai recente [așa relatează cronicarul, după ce a terminat expunerea martiriului Sfântului Verecundo], fericitul sărăcuț Francisc a fost oaspetele Mănăstirii Sfântul Verecundo de mai multe ori. Piosul abate și călugării îl primeau cu dragoste. Aici s-a întâmplat minunea cu scroafa care sfâșiase un mielușel. 2
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
sfârșitul secolului al XIII-lea de un autor anonim mai puțin binevoitor cu frații minori; de aceea, faptele sunt mai certe din punct de vedere critic, ajungând cu relatarea către anul 1259. Amintind de pontificatul lui Honoriu al III-lea, cronicarul dă dovadă de cunoașterea Regulii franciscane. Chiar mai mult, punând alături cele două ordine mendicante, a Minorilor și a Predicatorilor, autorul scoate în evidență fascinația lor irezistibilă asupra tinerilor, nobili și intelectuali, și drept urmare, răspândirea fulminantă a celor două instituții
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
rămas niciun semn al acelor răni de la piept, mâini sau picioare. După ce a fost înmormântat în «oratoriul» său, pontiful roman l-a trecut în catalogul sfinților stabilind ca ziua înmormântării sale să se celebreze în mod solemn. B) Mattei Paris Cronicarul, un călugăr benedictin din Abația Sfântul Alban, nu trece cu vederea vina celor două ordine ce par să se fi transformat. Același autor își arată uimirea față de această transformare (acum însă în sens pozitiv) în „Historia Anglorum” (1250-1255), în această
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
faimei pregătirii și a predicării lor, poate fi așezat alături de cele mai renumite mănăstiri» (în MGH, Scriptores, XXVIII, 408). Fragment din MATTHAEUS PARIS, Chronica maiora, în MGH, Scriptores, XXVIII, 128. Pasajul, care nu se găsește în TM, este datat de cronicar la 1234. Despre viața și opera acestui călugăr, cf. RICHARD VAUGHAN, Matthew Paris, Cambridge, 1958. 14. [În anul Domnului 1234] Predicatorii și Minorii, care aleseseră sărăcia și umilința de bună voie, s-au ridicat la atâta noblețe, ca să nu-i
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
momente particulare din dezvoltarea Ordinului Minoritic. De aceea, este riscant să se comenteze imaginea lui Francisc care apare în aceste scurte mărturii, sau frecvența prezenței Sfântului în cronicile despre dezvoltarea Minorilor în Germania, în Anglia, sau în [Cronica lui] Salimbene. Cronicarii scriu despre altceva, însă asta nu înseamnă că acordă o importanță redusă figurii fondatorului, ci pur și simplu erau conștienți că alții scriseseră deja despre acest aspect. Ținând cont de aceste constatări, se poate observa că, din lectura diferitelor mărturii
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Laurențiu, în anul Domnului 1310. PARTEA A TREIA DOCUMENTE ALE CURIEI ROMANE INTRODUCERE După un început anevoios, fraternitas (fraternitatea) franciscană a trăit o fază de creștere progresivă, care uneori a cunoscut momente tumultoase. Pe de altă parte, cifrele menționate de cronicari ca Giordano din Giano și Toma din Eccleston, sau de izvoare precum Compilația din Assisi și Oglinda desăvârșirii (Giordano 16; Eccleston 39; CompAss 18; SpecP 68: FF 2339; 2460; 1564; 1761), referitor la unele capitule generale importante, atestă fără niciun
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Facultății de Filologie a Universității din București (1974), a funcționat ca profesor de română și franceză la Fetești (1974-1977). Debutează în „Luceafărul” (1975), cu un eseu despre poezia lui Gellu Naum. În 1978 intră în redacția revistei, devenind unul dintre cronicarii ei literari. După 1989 lucrează la revistele pentru străinătate ale Ministerului Culturii. Mai publică în „Convorbiri literare”, „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”, „Revista română” ș.a. Editorial, M. debutează cu Timp și mod (1983; Premiul revistei „Luceafărul”), volum compus dintr-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288114_a_289443]
-
cancan și detaliile picante de viață intimă. Reproșul, spuneam, nu-i fără rost de vreme ce, în loc să se refere la documente sigure, ferite de microbul colportajului mistificator, memorialistul dă credit mai degrabă surselor orale, de proveniență incertă (sau de cafenea), asemeni talentatului cronicar iubitor de legende. Dar pentru Lovinescu, ca și pentru Neculce altădată, nu exactitatea evenimentului istoric contează. Mai importantă e semnificația lui psihologică, anecdota în sine, care (ne asigură criticul), dacă e "purificată de toate reziduurile prin impersonalizare", se transformă într-
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
voluntarist-"bovarică", intelectualist-burgheză. Nu trebuie omis apoi faptul că, în Istoria... din 1937, memorialistica era încadrată la categoria "poeziei epice rurale", criticul plasând-o în siajul sămănătorismului și poporanismului moldovean, pe o traiectorie previzibilă ce leagă romanele sadoveniene de scrierile cronicarilor, iar proza unui "contemporan" ca Radu Rosetti de textele savuros-ironice ale lui Negruzzi și Alecsandri sau de Suvenirile lui Gheorghe Sion. Interesantă e și selecția operată de Lovinescu pentru a exemplifica seria literară în discuție, în care intră, în ordine
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
reînnoda firul epic, fără alte artificii tehnice. Mihail Sebastian observa totuși, cu finețe, că personajele sunt construite "după o tehnică a contrastelor", de unde și recurența "personajului-replică" (Diana-Silvia, Bizu-Mili etc.)57. Același procedeu va fi însă amendat acum de Pompiliu Constantinescu, cronicarul cel mai binevoitor față de literatura criticului de la Sburătorul, care nu mai găsește nimic interesant în această "tehnică mixtă, alternând între scene dramatice și analiză psihologică", exersată până la manieră de-a lungul celor patru romane 58. Nici Călinescu nu e mai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
psihologie (redusă la automatism și la niște "structuri simple, neevolutive, mișcate de un singur resort"229). Legătura nu-i scapă însă Ligiei Tudurachi, autoarea celui mai consistent studiu consacrat până în prezent romanelor lovinesciene 230, care semnalează limitele orizontului estetic al cronicarului ce se simte dator să constate eșecul proiectului lovinescian. Or, dacă "imobilitatea psihologică a lui Bizu" (personaj construit ca o "figurină", cu sufletul "facsimilat" în celelalte patru romane ale ciclului) ilustrează același tip de gesticulație "mecanică" a eului din Memorii
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Criticul cedează aici terenul istoricului literar, pentru care esențiale sunt sistematizarea și transmiterea corectă a informației. Perspectiva este una în care relației cu viața socială i se dă o importanță excesivă; se insistă pe așa-zisa poziție de clasă a cronicarilor, se acordă credit nelimitat rolului maselor populare etc. În pofida acestor elemente specifice epocii în care au fost elaborate, nota sociologizantă face mai mereu loc informației istorice relevante în sine, portretului realizat în tușe sigure, evocării pline de căldură. O altă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287753_a_289082]