7,252 matches
-
ale cărui posesiuni și titluri fuseseră luate de către Guillaume I. Poporul s-a răsculat, iar palatul a fost luat cu asalt. În vâltoarea evenimentelor, tânărul Roger a fost ucis de către o săgeată rătăcită. O altă versiune a evenimentelor, propusă de cronicarul advers lui Guillaume, Falcandus, este aceea că Roger a murit în urma loviturilor aplicate de către propriul său tată. Roger a fost îngropat în catedrală alături de fratele său, Henric, însă ulterior va fi mutat în capela Sfintei Maria Magdalena din Monreale.
Roger al IV-lea de Apulia () [Corola-website/Science/328289_a_329618]
-
60 de vase a menținut Mediterana orientală deschisă pentru cruciați, forțându-l pe sultanul Saladin să se retragă din dreptul Tripoli în primăvara lui 1188. În noiembrie 1189, Guillaume a murit la Palermo, fără a avea copii. Cu toate acestea, cronicarul Orderic Vitalis consemnează un fiu al său (care probabil nu a trăit mult) în 1181: Bohemund.
Guillaume al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328291_a_329620]
-
sfârșit brusc, odată cu victoria armatelor conduse de viitorul împărat roman Otto I în bătălia de la Lechfeld din 955 Împăratul Ioan I Tzimiskes i-a înfrânt la rândul lui pe maghiari în 970, punând astfel raidurilor maghiarilor în Imperiul Bizantin . Majoritatea cronicarilor i-au descris pe maghiarii secolului IX-lea - al X-lea ca un popor nomad, dar există și autori precum Ahmad ibn Rustah sau Abu Saʿīd Gardēzī care afirmă că ungurii au fost și agricultori. În limba maghiară există o
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
împăratul bizantin Manuel I Comnen. Roger nu a participat niciodată personal la vreo expediție împotriva Bizanțului, trecând comanda pe seama lui George de Antiohia. În 1147, amiralul s-a îmbarcat în Otranto cu 70 de galere, pentru a ataca Corfu. Potrivit cronicarului bizantin Niketas Choniates, insula a capitulat grație mitei oferite de George (ca și taxelor ridicate impuse de guvernarea imperială bizantină), primindu-i pe normanzi ca pe niște eliberatori. Lăsând acolo o garnizoană de 1.000 de oameni, George a navigat
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
sale, Constanța, fiică a lui Roger al II-lea, și ale soțului acesteia, Henric de Hohenstaufen, se bucurau de sprijinul multor dintre nobili. Tancred era un soldat bine pregătit, însă statura sa i-a atras porecla de "Tancredulus" din partea poetului cronicar Petru de Eboli. În pofida luării de măsuri în sprijinul populației, domnia sa s-a confruntat cu mari provocări încă de la bun început. În 1190, plecat în cruciadă (Cruciada a treia), regele Richard I al Angliei a sosit în Sicilia în fruntea
Tancred al Siciliei () [Corola-website/Science/328297_a_329626]
-
principala putere maritimă din Marea Mediterană vreme de aproape un secol. Succesorul lui Roger al II-lea a fost fiul său, Guillaume I, cunoscut ca "Guillaume cel Rău", deși porecla izvorăște în principal din lipsa sa de popularitate în rândul acelor cronicari care simpatizau cu răscoala baronilor, reprimată de către Guillaume. Domnia sa s-a încheiat în pace (1166), iar fiul său, Guillaume al II-lea era încă minor. Până la sfârșitul perioadei sale minorat (1172), regatul a avut parte de tulburări care aproape au
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
guvernând de la moartea tatălui său, Roger al II-lea al Siciliei din 1154 până la propria sa moarte. Supranumele de "cel Rău" pare să nu fi fost aplicat pe merit lui Guillaume I și să exprime mai degrabă atitudinea ostilă a cronicarului Hugo Falcandus și a clasei baroniale împotriva regelui. Guillaume a fost cel de al patrulea fiu al regelui Roger al II-lea cu prima sa soție, Elvira de Castilia. Pe linie paternă, el era nepotul contelui Roger I de Sicilia
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
(în ) devenit ulterior Cesarie Dapontes (în ), redat uneori în bibliografia din limba română și în variantele Cesariu sau Chesarie Daponte (n. 1713/14, Skopelos - d. 4 decembrie 1784, Muntele Athos), a fost un cronicar grec care a lăsat posterității informații despre Țările Române. A fost un scriitor prolific, printre cei mai importanți ai Greciei secolului al XVIII-lea. s-a născut în 1713 sau 1714 în insula Skopelos din Marea Egee. A fost fiul lui
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
Tipărită pe cheltuiala lui Constantin Xipolitos, al doilea logofăt al domniei, cartea conținea textele a trei "acolutii" (slujbe) îngrijite de Dapontes și era semnată de el în calitate de citeț ("anagnost") al Mitropoliei. În același timp, Dapontes și-a început activitatea de cronicar, redactând primele sale texte originale, în care își propunea consemnarea principalelor evenimente ale vremii. Astfel, din poziția sa de secretar domnesc, el a avut posibilitatea de a descrie războiul ruso-austro-turc din perioada 1736-1739 în lucrarea "Efemeride dace", întocmită la cererea
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
făcut să noteze și detalii semnificative ale vieții unor sfinți pământeni aparținând de patericul valah. În mod particular, "Catalogul istoric al oamenilor însemnați" din secolul al XVIII-lea menționează date semnificative despre oamenii care au ocupat dregătoriile pământene în Principate. Cronicarul a relatat - martor ocular fiind în București - de asemenea și despre cutremurul din 31 mai 1738 (7 - 8 grade pe scara Richter), care a provocat mari pagube în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat. Cu adevărat semnificativă pentru relația dintre scrierile proprii
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
Prima menționare a războinicilor maghiari datează de la începutul secolului al IX-lea. În 811, hanul bulgar Krum a primit ajutorul maghiarilor împotriva împăratului bizantin Nicefor I Genikos, pe care l-a învins în bătălia din Pasul Vărbița din Munții Balcani. Cronicarul grec Ghiorghios Hamartolus a menționt într-un dintre scrierile sale de pe la 837 că Țaratul Bulgar a fost interesat să se alieze cu ungurii. Constantin al VII-lea Porfirogenet a scris în lucrarea sa "De Administrando Imperio" că haganul și comandantul
Invaziile maghiarilor în Europa () [Corola-website/Science/328384_a_329713]
-
ceea ce a dus la o ocupație maghiară temporară a Vienei. Probabil acest război a fost determinat de legăturile de familie ale lui Mieszko din Germania care se opuneau împăratului Conrad al II-lea. Din cauza morții lui Thietmar de Merseburg, principalul cronicar al acestei perioade, există puține informații despre viața lui Mieszko al II-lea din 1018 până în 1025, când a preluat în cele din urmă conducerea Poloniei. Numai Gallus Anonymus îl menționează mai apoi cu ocazia descrierii călătoriei tatălui în Rusia
Mieszko al II-lea Lambert () [Corola-website/Science/327681_a_329010]
-
în 1018: "din cauza faptului că fiul său (...), Mieszko nu a fost considerat încă capabil să preia guvernarea, el a numit un regent din cadrul familiei sale în timpul călătoriei sale în Rusia Kieveană". Această afirmație a fost, probabil, rezultatul ignoranței complete a cronicarului, deoarece în 1018 Mieszko al II-lea avea 28 de ani și putea deja să conducă singur țara. Bolesław I Viteazul a murit la 17 iunie 1025. Șase luni mai târziu, în ziua de Crăciun, Mieszko II Lambert a fost
Mieszko al II-lea Lambert () [Corola-website/Science/327681_a_329010]
-
deja să conducă singur țara. Bolesław I Viteazul a murit la 17 iunie 1025. Șase luni mai târziu, în ziua de Crăciun, Mieszko II Lambert a fost încoronat rege al Poloniei de către Arhiepiscopul de Gniezno, Hipolit, în Catedrala din Gniezno. Cronicarii contemporani germani au considerat acest lucru ca fiind un abuz de putere din partea Arhiepiscopului, dar necesar ca urmare a situației politice existente. După moartea tatălui său, Mieszko a moștenit un vast teritoriu, care, în plus față de Polonia Mare, Polonia Mică
Mieszko al II-lea Lambert () [Corola-website/Science/327681_a_329010]
-
Konrad (Conrad) și Henryk (Heinrich). Bezprym a fost mai degrabă un nume comun, lucru care a sugerat că Bolesław I nu dorea ca acesta să fie succesorul său). Din acest motiv, Bezprym a fost trimis la o mănăstire. Potrivit unor cronicari, Mieszko II i-a expulzat pe cei doi frați din țară. Otto s-a refugiat în Germania și Bezprym în Rusia Kieveană. În 1026 regele german Conrad al II-lea, a mers în Italia pentru încoronarea sa ca Împărat. Absența
Mieszko al II-lea Lambert () [Corola-website/Science/327681_a_329010]
-
că stilul său de scriere ar fi fost influențat de evoluțiile recente literare care au fost apoi comune doar în nordul Franței și în Țările de Jos. În Castelul Vajdahunyad din Budapesta se află o edificatoare statuie din bronz a cronicarului Anonymus șezând că un călugăr și cu gluga acoperindu-i față. (vezi imaginea din stanga) Locul de naștere al lui "Gallus" este necunoscut, fiind emise mai multe teorii. Oamenii de știință tradiționali cred că acesta este francez (datorită numelui de "Gallus
Gallus Anonymus () [Corola-website/Science/327714_a_329043]
-
frați. Patru dintre aceștia l-au însoțit pe cel de al cincilea, Osmond, care îl asasinase pe companionii de vânătoare ai ducelui Richard I de Normandia. Sursele istorice nu conciordă asupra persoanei care a condus deplasarea fraților în sudul continentului. Cronicarul Orderic Vitalis și Guillaume de Jumièges îl menționează pe Osmond, însă Raul Glaber îl amintește pe Rudolf, iar Leon de Ostia, Amato de Montecassino și Ademar de Chabannes pomenesc de Gilbert Buatère. În conformitate cu cele mai multe surse sud-italiene, acesta din urmă ar
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
a fost ultimul principe de Salerno de origine longobardă, domnind între 1052 și 1077. Gisulf era fiul mai vârstnic și succesorul principelui Guaimar al IV-lea de Salerno cu Gemma, fiică a contelui Laidulf din Capua. El este descris de către cronicarul Amato de Montecassino, în a sa "Ystoire de li Normant", ca fiind un tâlhar și un pirat. El a devenit co-principe alături de tatăl său din 1042, pe când era încă foarte tânăr. Un deceniu mai târziu, tatăl său a fost asasinat
Gisulf al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/327743_a_329072]
-
(în latină "Ioannes Dlugossius, Longinus", n. 1 decembrie 1415, Stara Brzeźnica d. 19 mai 1480, Cracovia) a fost un cronicar polonez, istoric, creatorul uneia dintre cele mai mari opere de istoriografie medievală a Europei, cleric, geograf, diplomat, educatorul fiilor lui Cazimir al IV-lea Jagiellon. S-a născut în 1415 în Stara Brzeźnica, într-o familie din clasa de mijloc
Jan Długosz () [Corola-website/Science/327752_a_329081]
-
a avut Jan Dlugosz. El a fost și fondator al bisericilor Sf. Bartolomeu, în Chotel Czerwonym, Biserica Sfinților Martin și Margareta în Klobuck, St Maria Magdalena în Szczepanów, Sf. Margareta Fecioara și Mucenița în Raciborowice, si Fecioara Maria, în Odechowie. Cronicarul polonez este unul din izvoarele primare despre viața și înfăptuirile voievodului Moldovei Ștefan cel Mare. Astfel, despre caracterul domnului, el scrie: O, bărbat minunat, cu nimic mai prejos decât comandanții eroici, de care atâta ne mirăm! În zilele noastre, câștigă
Jan Długosz () [Corola-website/Science/327752_a_329081]
-
și drepți, alții iarăși cu noroc împotriva dușmanilor. Tu singur le avuși hărăzite toate laolaltă: drept-prevăzător, isteț, biruitor al tuturor dușmanilor! " Nu degeaba trebuie socotit printre eroii secolului nostru. " Długosz nu a fost mulțumit să repete declarațiile făcute de alti cronicari, ci a examinat el însuși cele mai vechi izvoare polone, boeme, maghiare, rutene, ca și documentele germane, iar pentru a le înțelege pe deplin a studiat, la bătrânețe, mai multe limbi străine. Lucrările sale oferă materiale abundente și de încredere
Jan Długosz () [Corola-website/Science/327752_a_329081]
-
Dlugosz au fost publicate pentru prima oara în anul 1614, incomplet, și în ediție completă în 1711. Cea mai bună ediție este considerată cea în paisprezece volume de Carl Mecherzynski: "Joannis Dlugosz Senioris Canonici Cracoviensis Opera Omnia" (Cracovia, 1863-1887). Alți cronicari polonezi
Jan Długosz () [Corola-website/Science/327752_a_329081]
-
originală a fost repictată, după ce a fost grav avariată de raziile husite în 1430. Restauratorii medievali, nefiind familiarizați cu metoda de pictură în encaustic, au constatat că vopselele aplicate în zonele afectate erau „pur și simplu înlăturate de pe imagine”, potrivit cronicarului Risinius, și soluția lor a fost de a șterge imaginea originală și de a repicta pe panoul original, care a fost considerat a fi sfințit din cauza originii sale legendare ca parte a mesei din casa Sfintei Familii. Pictura reprezintă o
Madona Neagră de la Częstochowa () [Corola-website/Science/327750_a_329079]
-
unul dintre punctele discutate în cadrul acordului polono-boemian care a fost încheiat cu puțin timp înainte de căsătoria sa cu Dobrawa. Rolul ei în convertirea acestuia nu este considerat acum a fi la fel de important cum este adesea reprezentat în cronicile medievale. Potrivit cronicarului Thietmar de Merseburg, markgraful Gunther de Merseburg s-ar fi căsătorit cu Dobrawa până în 978/79 când fostul ei soț, regele Mieszko I al Poloniei s-a căsătorit cu Oda de Haldensleben. Dobrawa ar fi avut trei fii cu Thietmar
Dobrawa a Boemiei () [Corola-website/Science/327762_a_329091]
-
markgraf de Meissen din 985; Gunzelin de Kuckenburg, care a urmat fratelui său din 1002, și Bruno, care a apărat Meissen împotriva trupelor ducelui Boleslau I al Poloniei în 1009. Data nașterii nu este cunoscută. Singurele indicii sunt date de cronicarul Cosmas din Praga, care afirmă că la data căsătoriei ei cu Mieszko I, Dobrawa era o "femeie bătrână". Cu toate acestea, informația este văzută ca fiind tendențioasă și de puțină încredere, iar unii cercetători cred că afirmația a fost făcută
Dobrawa a Boemiei () [Corola-website/Science/327762_a_329091]