7,390 matches
-
depinde dac] o privim sau nu că pe un sistem ecologic: cunoscând modul în care p]rțile funcționeaz] în unison pentru a menține întregul acest lucru justific] acordarea atributului de frumusețe. Folosite pentru a evita exploatarea mediului, aceste argumente constituie fundamentul unei etici a mediului care dep]șește atât etică uman], cât și cea a drepturilor animalelor, poate chiar și pe cea a vieții. Chiar dac] accept]m ecosistemele din Kakadu ca fiind valoroase din punct de vedere moral, cum am
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de Peter Singer, Animal Liberation [Eliberarea animalelor], a pus sub semnul întreb]rii ideea conform c]reia putem folosi animalele dup] cum credem de cuviinț] și a pus bazele unei „noi etici a tratamentului animalelor”. Cartea a construit, de asemenea, fundamentele morale ale unei mișc]ri promit]toare și vizibile de eliberare a animalelor. În același timp, i-a determinat pe filosofi s] analizeze statutul moral al animalelor. Dezbaterea care a urmat a condus la un acord general asupra faptului c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de unitatea de analiz] a eticii afacerilor, si anume firma. Microetica în afaceri este, bineînțeles, inclus] în mare parte în etică tradițional], acoperind teme precum natură promisiunii și a altor obligații, intențiile, consecințele și alte implicații ale acțiunilor individului sau fundamentul și natura unor drepturi individuale. Ceea ce este specific eticii afacerilor este ideea de schimb corect și, împreun] cu ea, cea de salariu corect, de tratament corect, idei care ajut] la trasarea limitei între „afacere” și „jecm]nire”. Noțiunea de dreptate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
scopuri drepte și bine precizate, și utilizarea de c]tre state a violenței împotriva ameninț]rilor externe poate fi legitim] în cazul în care scopurile sunt drepte, iar mijloacele sunt supuse unor limit]ri. Teoria r]zboiului drept, care ofer] fundamentul celor mai multe dezbateri legate de etică r]zboiului, are dou] componente: o teorie a scopurilor și o teorie a mijloacelor. Prima dintre acestea, denumit] și teoria jus ad bellum, definește condițiile în care se poate recurge la r]zboi. A doua
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
vezi capitolul 39, „Relativismul”). S] presupunem c] l]s]m la o parte diferențele culturale și discut]m numai despre bine și r]u. Atunci, în absența instituțiilor culturale care determin] o etic] supracultural], adev]rul moral nu exist]. Un fundament natural al adev]rului moral era tocmai obiectul demersului. C) Vom discuta, în cele din urm], o form] de naturalism neoaristotelian, inițiat] de P.T. Geach și dezvoltat] într-o manier] mai puțin sistematic] de c]tre M. Midgley și alții
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
nici nemaiîntâlnite; există un evident grad de similaritate cu cele prin care trec toate fostele țări socialiste din Europa Răsăriteană vezi Voicu și Rusu (2003), Rusu și Voicu (2005 a, b). În fond, se poate spune că ele au același fundament teleologic. Practic, societățile foste comuniste au îmbrățișat mai devreme (de exemplu Germania de Est, Ungaria, Polonia, statele baltice, Slovenia) sau mai târziu (Bulgaria, România, Slovacia) fără prea multă raționalizare sau reflexivitate o ideologie a unei evoluții sociale imaginate ca dezvoltare
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
Convorbiri Literare, teoria maioresciană reclama: "Nepregătiți, precum erau și sunt tinerii noștri, uimiți de fenomenele mărețe ale culturii moderne, ei se pătrunseră numai de efecte, dar nu pătrunseră pâna la cauze, văzură numai formele de deasupra civilizațiunii, dar nu întrevăzură fundamentele istorice mai adânci, care au produs cu necesitate acele forme și fără a căror preexistență ele nici nu ar fi putut exista. Și astfel, mărginiți într-o superficialitate fatală, cu mintea și cu inima aprinse de un foc prea ușor
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
Thomas (1999 [1962]), Structura revoluțiilor științifice, București, Humanitas. Latour, Bruno (1988), The Pasteurization of France, Cambridge, Harvard. Lovinescu, Vasile (1993), Mitul sfîșiat, Iasi, Institutul European. Lovinescu, Eugen (1997 [1924/1925]), Istoria civilizației române moderne, București, Editura Minerva. Linton, Ralph (1968), Fundamentul cultural al personalității, București, Editura Științifică. Luhmann, Niklas (1995), Social Systems, Stanford, Stanford University Press. Luhmann, Niklas (1997), "Globalization or World Society: How to Conceive of Modern Society?", în International Review of Sociology, 7:1, pp. 67-79. Maiorescu, Titu (1967
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
imaginarul medieval nu este întotdeauna atât de departe precum am crede. Îi dăm dreptate astfel lui Gilbert Durand, care identifică în structurile antropologice ale imaginarului locuri comune fără vârstă, așa cum le găsim prezente și în mărturiile medievale. Să fi rămas fundamentele gândirii colective neschimbate? Ieșirea din medievalitate este mai spectaculoasă în occident, în "scenografie" și în formele discursive, deși imaginarul își păstrează în mare parte vechile structuri. Istoria lui devine mai dinamică pe măsură ce se apropie de pragul modernității, prin Renașterea italiană
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
memorare colectivă, ce duce la fixarea în imaginar într-un mod structurat (precum în mod necesar se organizează materia narativă într-o povestire fondatoare) a locurilor comune cu relevanță identitară. Pentru că sunt solicitate competențele mnemotehnice ale comunității, se coagulează pe fundamente culturale generale cu valoare antropologică (simbolismul spațiului, al timpului, al puterii, al imaginii morții, ritualurile etc.) o rețea deschisă de imagini mentale și de narațiuni colective majore. În bună măsură, această perspectivă asupra imaginarului medieval (și pe care o voi
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
comunitatea nevoie să păstreze amintirea evenimentului istoric). Granița dintre realitate și imaginar nu pune în termeni de confruntare existența și memoria colectivă (includem aici și procesul de imaginare). O "altă realitate" înseamnă, până la urmă, că există un limbaj comun, un fundament de la care se pleacă în constituirea unuia diferit, structuri sau scheme majore și posibil asemănătoare; ele susțin relația deschisă între cele două lumi, dintre care una este povestea identitară memorată, iar cealaltă este "cutia de rezonanță", realitatea. De aceea înțeleg
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
De aceea, opțiunea politică pentru un alt centru de putere decât cel mai presant și mai apropiat − regatul ungar − nu putea fi, evitând prin ricoșeu Roma, decât Bizanțul. După cum a demonstrat istoriografia de specialitate, această opțiune s-a făcut pe fundamentul unei teologii ortodoxe infiltrate deja în spiritualitatea românească. Momentul așezării bazelor instituției clericale în Țara Românească și în Moldova coincide însă și cu demersurile pe care puterea imperială de la Constantinopol începe să le facă în vederea realizării unei apropieri de Roma
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
visul bizantin. (Pippidi 235) Preluarea de către alte puteri tinere ortodoxe a acestui vis imperial bizantin nu a fost făcută însă modo grosso (Pippidi 135-51). Spre diferență de Rusia, care a râvnit la statutul celei de "a treia Rome", însă pe fundamentele modelului grecesc, nu roman, Țările Române s-au servit de această ideologie doar pentru a-și menține identitatea etnică, sub ocrotirea celei religioase (afirmate programatic doar față de puterile creștine, preponderent catolice, interesate să reziste militar otomanilor), susținând-o implicit și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
perspectivă, efectul trompe l'œil, ornamentația bogată, pe baza teoriilor desprinse de altfel din textele clericale ale mișcării iezuite și ale fondatorului Companiei lui Iisus, Ignatio de Loyola. Pe de altă parte, imaginarul mistic al occidentului creștin se clădește pe fundamentul dogmei religioase, modificate și adaptate la evoluția spiritului și a civilizației materiale, dar se reflectă în egală măsură în pictura religioasă, interesantă tocmai prin originalitatea și prin devierile de la canoanele reprezentării iconografice bizantine (depășite în spațiul catolic curând după înfrângerea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
deranja nu era atât situația de care am vorbit, anume faptul că ar putea fi argumentată și o idee opusă altei idei, argumentată, la rându-i, în bune condiții, ci această pretenție infinită a sofiștilor de a argumenta orice pe fundamente valabile. Dovada pentru această stare de lucruri o aflăm chiar la Aristotel, care deseori, dar mai cu seamă în contextele în care se ocupă de raționamentele din premise probabile (Topica; Respungerile sofistice), semnalează dificultățile argumentării într-o discuție, dificultăți distribuite
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
două poziții logice, S și P, apoi, indirect, cele trei principii (reguli fundamentale) ale gândirii cunoscătoare, intuite și formulate de către filosoful din Stagira: identitatea, noncontradicția și terțul exclus. Dar am putea spune că însuși sistemul aristotelic al categoriilor își are fundamentul în acest enunț (S este P). Și, de asemenea, filosofia și știința de la Aristotel încoace; apoi, așa cum afirmam și ilustram mai sus, ontologia presocratică (în bună parte); și, desigur, ideologia din toate timpurile. Chiar teologia negativă, de la bun început refractară
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la bază modele formale, sprijinite ele însele, regulativ și constitutiv, de analitică și dialectică, al cunoașterii științifice, al întregii cunoașteri "naturale" (prin simț comun, sau prin atitudinea naturală); în consecință, toate acestea sunt de natura judicativului. Instituirea acestui enunț ca fundament al speciilor cunoașterii reprezintă faptul originar al dictaturii judicativului. Concentrarea logicului în judicativ este "formula" instaurării dictaturii judicativului; este vorba despre actul constituirii cunoștinței prin mijlocirea unor principii formale, ele însele fundate pe enunțul/principiul S este P. Logica nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mișcării" structurii judicative (logice) originare va avea două părți principale: în prima trebuie scos în evidență "primul principiu" al sistemului de reguli al judicativului constitutiv: noncontradicția, dar nu prin sine, ci prin opozițiile contradictorii care se instalează în zona de fundamente ale gândirii, rostirii, făptuirii, dintre care cea mai importantă, în perspectivă judicativă, este aceea dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea părelnică (doxa); în cea de-a doua parte, va fi evidențiată însăși mișcarea constitutivă a structurii logice originare, S P
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
temei pentru proiectul în cauză. Și, legat de aceasta, recunoașterea rolului constitutiv al judecății pentru toate faptele semnificative în orizontul logicii-organon. Printr-o atitudine naturală, exersată în refacerea drumului istoric al logicii, începând cu Aristotel, putem, desigur, descoperi un anume fundament al analiticii și dialecticii. Așa cum precizam, acestea două din urmă sunt, la Aristotel și aristotelicieni, pe de o parte, discipline logice care se ocupă cu diferența dintre raționamentul corect (științific și dialectic) și cel incorect, sofistic, iar pe de altă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de timp, așadar, sunt condiții atât ale obiectelor experienței noastre, adică ale fenomenelor, chiar ale sintezei tuturor fenomenelor, cât și ale cunoașterii obiective a acestora; dar aceste raporturi de timp apar astfel, pentru că, înainte de toate, timpul face posibil subiectul însuși. Fundamentul experienței posibile, redat mai sus într-o modalitate "analitică", este identificat de Kant cu principiul rațiunii suficiente.118 Acolo unde dovada obiectivității judecăților despre "lucruri" lipsește, nici posibilitatea experienței nu mai este în act și, desigur, nici timpul nu mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
forma acestei Idei ( Ideea psihologică, formă a rațiunii pure), dar numai prin actele de gândire determinate, cele care se constituie în acte de cunoaștere, care au, astfel, drept obiect ceva posibil în experiență, și numai în ipostaza de "eu gândesc" (fundament al oricărui act de gândire și, cum am văzut deja, de cunoaștere, dar un veritabil "nimic", luat în sine), adică a unui necondiționat care intervine trebuie să intervină pentru a face posibilă însăși sinteza presupusă de orice act de cunoaștere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
partea a doua ar fi fost o "critică" deși nu în genul analiticii și dialecticii transcendentale kantiene, nici în cel al analiticii și dialecticii logice aristotelice a trei reconstrucții filosofice despre timp și ființă: schematismul și concepția kantiană asupra timpului, fundamentul ontologic al lui cogito sum cartesian și conceptul aristotelic al timpului. Proiectul întreg ne îngăduie să credem că ar fi putut fi vorba, în partea a doua, de o analiză pregătitoare a conceptului de timp, asemănătoare, formal, cu aceea, tot
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale dictaturii judicativului, analitica și dialectica. E drept, nu sunt clare nici dovezile în favoarea opțiunii că ar fi vorba despre un proiect non-judicativ. Din punct de vedere tematic, principiul "logic" al analiticii existențiale, anume actul-de-principiu, este insuficient pentru a reconstitui fundamentele acesteia, fiindcă este activ în structura sa și un alt principiu, fenomenologic. Inevitabilitatea tematică a acestuia ține de slăbiciunea probelor privind sensul "final" judicativ sau non-judicativ al analiticii existențiale. Deocamdată însă nu avem o direcție de lucru pentru a "prinde
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trecut cu vederea motiv pentru care, din când în când, revin la el -, pe lângă aspectele tematice tocmai semnalate, se referă la analogia dintre dualitatea ontic-ontologică, de origine heideggeriană, și dualitatea "atitudine naturală"-"atitudine fenomenologică" de proveniență husserliană, căpătată de reconstituirea fundamentelor analiticii existențiale. Cum spuneam și mai sus, reorizontalizarea fenomenologică proprie acesteia se datorează și angajamentelor fenomenologice pe care Heidegger și le asumă deschis de la bun început. Cum vom vedea, nici nu poate fi vorba doar despre o analogie strictă de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a cunoașterii" de tip aristotelic, așa cum la Husserl, în Erfahrung und Urteil / Experiență și judecată, putem recunoaște o "rescriere" a Analiticii secunde, în partea sa care se ocupă de constituirea cunoștinței și, în acest context, de experiență. Aparent pe alte fundamente decât cele fenomenologice, ideea lui Frege despre judecată ca un "mediu" nesaturat și cea a lui Wittgenstein despre medierea pe care o operează structura logică între structura stărilor de fapt și structura limbajului (a exprimării stărilor de fapt) sunt, toate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]