8,706 matches
-
un polițai: „Băi, da’ voi la ce mai stați?”. „Păi poate că ne mai ia cineva”... „Hai, bă, luați-o!” Primarul Vultureanu fusese anunțat că În seara asta ne dă drumul și au venit niște oameni Înaintea noastră, vreo doi inși: „Hai, mă, acasă, că puneau muzică”... Noi, fricoși de bătaie: „Ce, muzică vă trebe?!”. Noi, dacă am fost opt-șapte inși din Suraia, am venit pe jos, da’ aveți cuvântul meu, că drumul ăla a fost ca și cum ai merge cu mașina
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Primarul Vultureanu fusese anunțat că În seara asta ne dă drumul și au venit niște oameni Înaintea noastră, vreo doi inși: „Hai, mă, acasă, că puneau muzică”... Noi, fricoși de bătaie: „Ce, muzică vă trebe?!”. Noi, dacă am fost opt-șapte inși din Suraia, am venit pe jos, da’ aveți cuvântul meu, că drumul ăla a fost ca și cum ai merge cu mașina... Da’ cu mașina parcă te mai siești, da’ noi așa de bine ce-am venit... nici n-am zis că
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
să-mi dea autorizație ca să ridic casa... Dai pământul, dai tot, dai cal, tot ce mai ai și vii la colectiv... și primesc autorizație să ridic casa... că trebuia să o ridic. Unde era să stau? La mama era opt inși și trebuia să fac și eu un bordei aparte aiciea... Și a Început cu impozite mari, și câte și mai câte... Dacă te duceai cu căruța, pentru că n-aveai porumb, te duceai la sfat... „Te treci la colectiv?” Imediat Îți
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Întrebe cum a fost, cine te-a pus, ce fapte ai făcut, că spuneau și alții... Și pe mine m-a spus că am făcut dezarmarea șefului de post, am luat arma, muniția care am găsit-o, cu vreo patru inși cu care am fost acolo, și atuncea mi-am dat seama că de asta m-a băgat acolo În celula aceea, că am fost să fiu condamnat la moarte pentru arestarea șefului de post... Da’ și acolo, eu aceeași declarație
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
spus: „Măi, n-am ce-ți face și tot ce Îmi spui... vei scăpa”. Și mi-a mai cerut să Îi spun ce mai vorbesc ăia din celulă, că băgase tot de-ai noștri, de ăștia care fuseseră primari... Zece inși eram Într-o celulă... Și ne-a luat declarății, și toate le-a dus la curtea asta, cum Îi spunea ei atuncea la tribunalu’ ăsta militar... La Galați a fost unu’ Ursescu, care trăiește și azi aici... Ta-său a
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Ne băga În mină dă seara... Când ne-am dus noi, lucrau și civili În mina aia, că avea douăsprezece orizonturi, până la cinci sute de metri adâncime În pământ... Ne lăsa cu corfa, ne scotea cu corfa... Băga câte paișpe inși odată. Erau două colivii din ălea, legate una de alta, și șapte sus, șapte jos. Și ne lăsa cu corfa jos și pe urmă plecam acolo și spărgeam minereu. Când s-a dus prima dată deținuții acolo, că mai erau
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
așa că magazinele erau toate deschise sau aproape toate. Ciocnirea de pe Bulevard se răspândise ca fulgerul prin toate cartierele centrale și o semnificativă emoție le cuprinse. Respinși de pe Bulevard de forțele polițienești, un grup de studenți, tare de vreo 30-40 de inși, au plecat pe stradă cântând cântece patriotice și Marsilieza. Trecând prin Lipscani, din ușa fiecărei prăvălii primeam salutul și încurajările negustorilor cari se îngrămădeau să ne vadă. Obloanele fuseseră trase în grabă, ușile erau pe jumătate deschise, căci se și
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
-i prețul anumitor adevăruri, iar eu nu mă voi sustrage de la plata lui. Singurul lucru pe care îl pot face înainte de declanșarea neînțelegerilor e prefața, invitație la o lectură adecvată, care în alte condiții ar fi inutilă. Ea este pentru inșii inteligenți, nu pentru cei refractari la orice explicații, cu idei grandioase despre „personalitatea” lor, gata să-l ia în brațe pe „N-a fost așa!” în trecutul mai depărtat sau mai apropiat, unii din aceștia din urmă nu s au
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
s-a dat ieșirii la pensie a lui Gh. Călinescu, secretarul Comisiei pentru Răspîndirea Cunoștințelor științifice, care părea perpetuu. Dintre instructorii Comitetului de Cultură, el e al doilea ajuns la acest prag al vîrstei; primul a fost Aristotel Mitrea, un ins remarcabil doar prin regularitatea cu care-și ținea curele de vegetarian. După cuvîntul lui Calimandric, care a vorbit de astă dată fără obișnuita fițuică în față, am ascultat banda de magnetofon pe care fuseseră înregistrați, la București, Radu Cârneci și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de cîte ori i se părea că întîrzie, iar îndoiala ei îmi agita zilele și ceasurile de așteptare. Auzeam mereu de întîmplări teribile. Drumurile erau, ca și timpurile, grele și nesigure. Se vorbea de hoți, de fugari, de „partizani”, de inși fără de Dumnezeu, cumpliți, care dau „lovituri”, batjocoresc. Cînd se duceau undeva departe, oamenii se întovărășeau, plecau pregătiți „pentru tot ce e mai rău”. Tata însă, nu o dată, pornea la drum lung singur, numai cu Bicu, calul nostru, și cu palmele
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
îngropat la margine de alee, între doi tei... *Printre altele, în monologul pe care-l murmura lîngă trupul lui Mișu, Ghizela spunea: „Așteptai Festivalul, Gala...” Fostul meu coleg de redacție avea, carevasăzică, planuri și nu premoniții rele. Într-adevăr, Mișu, ins cu vocația sociabilității, îndrăgea „manifestările” artistice, literare, sportive. În asemenea ocazii nu se cruța, se atașa de oaspeții veniți la Bacău nu numai pentru schimburi de idei, ci și (în treacăt fie spus) pentru a petrece. De fiecare dată după
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Cîțiva dintre scriitorii ieșeni s-au dus să bea o sticlă de cognac la mormîntul lui: o „vizită” făcută unui prieten!... * Pentru că (de ce m-aș subestima?) am „darul observației” (calitate pe care o moștenesc de la mama) și niște exigențe de ins poziționat la margine, nu pot suferi complezența, servilismul, laudele nesincere („abile”, „strategice”, „diplomatice”), inspirate de calcul și nu de respect. Mi-s nesuferiți zelatorii, ipocriții, viclenii care împart în stînga și n dreapta „vorbe bune”. Ei sînt cei ce maschează
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
locul meu e pe canapeaua de la apus; pe cea de la miazănoapte stau copiii, Ani și Lena; pe scaune, ocupînd celelalte două laturi ale mesei, sărbătoritul, „Bunica” și oaspeții din vecini. Se mai știe că, după ora patru, vine ștefănucă - un ins mărunt, ager, zîmbăreț și, de la o vreme, cam surd - împreună cu nevastă-sa. După ei, anul acesta a apărut „baba Zodieru”. Are optzeci și șase de ani și ori de cîte ori o văd îmi evocă senectutea ca pedeapsă. Trupul i-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în fraze se transformă într-un mic spectacol de bîlci. Excedați de „greutatea sarcinii”, la apropierea finalului - alcătuit, cum ni s a cerut, „în forță” - scoatem tot felul de strigăte pitorești ori de cîte ori descoperim varianta oportună. Părem doi inși ce joacă poker pe chibrituri. Ambalat și el în „licitație”, Stelică Nanianu, care s-a oferit să dactilografieze textul, ne strigă, hohotind, din cînd în cînd: „Țineți bine de cuvinte, să nu fugă!” Rămas singur, după ce S. s-a dus
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Genoiu, pentru a reveni onorabil la revistă. Cu lipsa lui de intuiție cînd e vorba de oameni, n-a observat că de cîtva timp e fantomatic în postul de la teatru. Cu toate acestea, „cazul”, de fapt eșecul său, mă tulbură. Ins inadecvat posturilor de conducere (în care - surprinzător! - a supraviețuit), incapabil de fermitate, „slab” în relațiile cu actorii și actrițele, e totuși, în ciuda acestor lucruri, un intelectual, unul dintre puținii pe care îi are acest oraș cu peste o sută de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ani, mi-a descris în cîteva minute pozițiile celor două grupări rivale. După părerea sa (a unuia ce se află în „conflict de opinie” cu criticii de la „România literară”), de vină sînt cei de la „Săptămîna”. Eugen Barbu e înconjurat de inși care-i aplaudă orice gest și-i răzbună cea mai neînsemnată rezistență. Deși pasionant, îndeosebi pentru scriitorii bucureșteni, acest război este dintre acelea în care, totuși, consideră el, „nu, nu e bine să te amesteci”. *„Pisica de jad”, capitolul întîi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
părăsească țara natală, Suedia. Naivi, ei cred total în literatura propagandistică despre America. Treptat însă, speranțele le sînt spulberate. Ajung în Minnesota, la un conațional plecat cu mulți ani înainte. În locul unui om înstărit, cum și-l imaginau, găsesc un ins sărac și speriat, incapabil să i ajute. Un zbor de cocori în unghi, lung, încheie acest film trist, în care, pentru mine, scena cea mai emoționantă a fost cea a despărțirii eroilor de casă: tăcuți, în colțul ei rămîn un
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a sălii au zbughit-o, instinctiv, spre ieșire. Rămas singur, am luat-o și eu la fugă. În timp ce eram pe la mijloc, s-a întrerupt lumina și am auzit căzînd niște fișiere. Afară, în parc, lîngă un arbore, se strînseseră 8-9 inși, bărbați și femei, nici unul cunoscut, adică toți cei care mai erau la acea oră tîrzie în bibliotecă. În văzduh vibra un zgomot înfundat, dar pe cerul senin al nopții nu se vedea decît luna, care căpătase un halou uriaș, fascinant
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
atras atenția Liviu Filimon, un profesor de psihologie cam zărghit, aplecîndu-se asupra mea și apucîndu-mă, cu un gest care se voia amical dar nu era, de rever - nu sînt niște articole banale; sînt articole de idei, articole de cotitură”. Un ins normal, într-o situație normală, nu-și prezintă astfel „marfa”. Formulată în plină stradă, o asemenea caracterizare mi s-a părut și mai derezonabilă. Am făcut însă efortul de a nu rosti nici o silabă care să-i lase extravagantului autor
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mi s-a părut și mai derezonabilă. Am făcut însă efortul de a nu rosti nici o silabă care să-i lase extravagantului autor impresia că aș subscrie la judecata sa de valoare. * Într-adevăr, pare de necrezut: am lucrat trei inși - separat și în colectiv - o dimineață (la amiază s-a adăugat și al patrulea) la „Mesajul” de nici două pagini al Județului către șeful Statului, care urmează să împlinească 60 de ani. După prima „etapă”, Bălăiță a pus cap la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
elan, fac cadouri din cunoștințele mele. Ulterior, cînd îmi dau seama la ce risipă m am expus, mă consolez (aidoma ardeleanului din bancul cu tichetul de tren) că - „du-te, tu, du-te” - păstrez cheia surselor. Desigur, o naivitate de ins care consideră că tot ce-i al altuia trebuie citat. *L-am „provocat” pe I. Lazan să-mi spună ceva despre cei pe care i-a cunoscut de-a lungul a peste două decenii ca librar. Am aflat prea puține
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mă neliniștește faptul că mi s-a cerut să semnez un „consimțămînt”. Sîntem cinci în salon. S-a înnoptat. Au început să se adune: doi sînt operați, doi, ca și mine, în așteptare. Ascultăm o nouă poveste a morarului, un ins cu imaginație epică și cu ceva umor. Bineînțeles, e vorba despre femei, un fel de prostituate rurale, care cedează repede, ca niște cățele, dar și de văduve amărîte, care „o fac” pentru un tăbîltoc de făină. Ceea ce-i amuză pe
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
m-a surprins, nici nu m-a indignat: de la o anume vîrstă, lipsa de caracter e iremediabilă! Dar la întoarcerea acasă m-a cuprins sila și tristețea. Insesizabilă de către cei din afară, dificultatea de a conduce o redacție compusă din inși care au, fiecare, veleități de șefi, mi-apare din ce în ce mai apăsătoare. * În timp ce eram la simpozion („Funcțiile culturii în socialism”, titlu de la care m-am abătut, pentru a nu spune ceea ce majoritatea auditoriului știa), Sergiu s-a dus cu șpalturile la „tovarășul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
obligat să-mi dea următoarea explicație: „Dacă mai vin la anul în stațiune, nu mă mai prind ei la regim!” E un legămînt pe care-l fac foarte mulți cu un soi de ranchiună în glas. Pare o toană de inși hămesiți, dar e, la o analiză mai atentă, o reacție specifică. La nouă din zece vilegiaturiști preocuparea pentru ce vor mînca la cantină trece înaintea celei pentru cazare, respectiv confort. Terorizați de ideea de a se mulțumi doar cu „dieta
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mult și reiau urcușul. Astfel, viața mi se cheltuie între opinteli și căderi. Anii nu-mi aduc împliniri. În mare parte, realizările mele sînt niște simulacre, de a căror insignifianță sînt pe deplin conștient. Ce-i mai grav, ca toți inșii care privesc prea mult în ei înșiși, am devenit abulic. Aș fi putut barem să-mi exploatez literar aprehensiunile și nervii iscați de conflicte. Mi-a fost lene și jenă să-mi culeg propriile-mi impresii și idei. Iar cînd
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]