8,741 matches
-
cei plecați au trăit exilul ca predestinare. Nimic mai ușor decât să spui că izgonirea din rai, „exodul” este un fel de exil primordial. Așa că asumarea unei culpe ancestrale, a păcatului originar, ar putea face o ființă tragică din orice ins supus agresiunilor istoriei. Suferința capătă dimensiune metafizică. „Înnobilat” astfel, izgonitul aproape că ar trebui să mulțumească prigonitorului. Doar el l-a ajutat să se înalțe întru spirit. Dar aceasta este literatură... Exilul se opune neantului. Exilul ca idee trăită, acceptată
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
desțărare” în cazul mitropoliților Petru Movilă și Dosoftei. Viața întru spirit refuză circumscrierea strictă în limite statale. Cu atât mai mult sunt excluse acestea de actul slujirii lui Dumnezeu. Se poate vorbi aici de un exil motivat de conștiința libertății. Insul nu se simte expulzat, ci eliberat. Eliberat mai întâi de „pohtele” lumești: bogăția, onorurile, domnia. Dar să nu intrăm pe terenul supozițiilor, ci să adăugăm încă două nume importante pentru tema în discuție. Pribegia unei familii boierești din Moldova l-
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
Se poate vorbi, pentru ultima jumătate de secol, de un exil exterior și de un exil interior. Primul n a fost aventură, al doilea nu poate fi confundat cu sedentarismul. Deși trebuie spus, sentimentul exilului nu-l poate avea decât insul aparținând civilizației de tip sedentar. Ești izgonit dintr-o casă, dintr-o grădină, dintr-o țară, nu dintr-un pustiu. Cei puternici își adună forțele și reclădesc o altă țară din ceea ce au luat cu ei. Exilul este trăit efectiv
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
sunt uciși cu gaze lansate de forțele guvernamentale. Sute de morți și nici o responsabilitate, la fel ca în cazul marinarilor de pe submarinul atomic Kursk, sacrificați în numele așa-zisului „secret militar”. În Rusia neostalinistă viața individului nu contează: dacă moare un ins, e o „tragedie”; dacă moare un milion, e o statistică (!) - cam așa cugeta tartorul „raiului” bolșevic, supranumit Stalin. Lupta contra islamismului separatist se duce cu kalașnicovul. În Cecenia, Daghestan, Ingușeția, Kabardino-Balkaria, KaracevoCerkazia, credința religioasă este tot una cu identitatea națională
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
de tip contondent creează o atmosferă dezolantă, de mizerie... spirituală; se induce marasm și descurajare în rândul profesioniștilor, împinși să renunțe a mai ieși în public. Nu este exclus ca atacurile cu țintă precisă să fie inițiate și orchestrate de inși cu exercițiu în acțiuni de dezinformare și intimidare, calomniatori de serviciu puși să reducă la tăcere unele „voci”; sunt „agitatorii” care provoacă dezlănțuirea indivizilor din același aluat sau din aceeași „rețea” cu ei, pentru a chema cu „bărbată strigare” ( G.
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
problema” la care nu s-a gândit nici unul dintre cei doi este aceasta: ce este legal este totdeauna și moral? Plecăm de la premisa că orice acțiune este morală dacă implică respectarea valorilor comunității umane la care ne referim. Fapta oricărui ins este „morală” dacă se conformează unui principiu rațional, acceptat liber și sprijinit pe conștiința datoriei. Nu știu cât de „morale” sunt reglementările actului notarial. Ce se știe sigur este că în România există multe legi ticluite neprofesionist sau cu lacune și ambiguități
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
stat, specularea extraordinar de profitabilă a pasiunii pentru sport, pentru jocurile de noroc, în timp ce românii dedicați muncii cinstite au plecat din țară într-un număr de-a dreptul îngrijorător. Față de toate acestea nu pot să tac: scriu! Mă revoltă și inșii care judecă după schema „ce nu am cunoscut eu nu a existat!”. În optica lor, crimele comunismului nu ar fi decât invenția unor intelectuali frustrați, povestea cu cenzura ar fi mult exagerată, ca și mărturiile scrise, audio și video ale
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
verbale și ritmuri. Construiesc o meta realitate ce desfide orice lapsus existențial. Forțele malefice colcăind în subsolurile lumii rămân departe de spațiul ideal al poeticului, acolo unde miracolul devine posibil: recreata frăgezime a limbii conferă o nouă consistență trăitului. Acești inși sunt „nebunii” istoriei, individualități consemnate documentar acum două mii, două sute de ani, sau acum două-trei zile... Unii au avut puterea să incendieze o epocă, alții au rămas pentru 164 totdeauna acoperiți de „cenușa imperiilor”. Dar toți au trăit, au iubit, au
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
același timp, o sumedenie de întrebări și să caute cât mai multe răspunsuri plauzibile la ele. Dar toate aceste nenumărate întrebări (despre singurătate și eșec, cum spuneam mai înainte, sau, iată, despre identitate, sau despre victimă și călău, sau despre ins și istorie, sau despre miracol și neputință) se topesc, cumva straniu, într-una singură: cum este, de fapt, omul pus în ecuație absolută, omul răstignit între cer și pământ, între bine și rău?... Și, apropo de cuvântul multiplă, un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
a mo(nu)mentului Pompeii. Sunetul e bun, are vibranță, basul e clar (nu profund!), chitara mângâie cu reverberații zidurile părăginite, clapele hipnotizează, iar percuția, deși foarte gentilă și de multe ori moale, are limpezimea cristalină cerută de compozițiile astrale. Insul care a decis formatul audio sigur cunoaște a.b.c-ul, dar nu și restul alfabetului tehnicii actuale. Această ediție pare făcută doar ca regizorul să insereze pasaje filmate în misiunile spațiale NASA, momente ce ni se par azi antichități
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
în acel colț de grădină, adică acolo unde v-am abordat, dezamăgit de ridicolul situației. Vă mărturisesc de altfel că întreaga ceremonie de premiere a fost ridicolă. Erați cocoțați acolo, pe estrada din fundul grădinii, în jur de 30 de inși mai mult sau mai puțin nerăbdători să scape de penibilul situației. Fiecare aveați dreptul la trei minute de speech după decernarea premiului respectiv, numai că din cauza ploii Președintele Societății Oamenilor de Litere a fost obligat să accelereze operațiunea. Așa se
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
imediat sub nume : începuturi de roman. Pe marea majoritate a cărților de vizită acest spațiu este de obicei rezervat unei informații clare : scriitor, director general, consul onorific, medic specialist în radiologie și imagistică medicală, masaj cu rendez-vous etc... sigur, fiecare ins scrie ce vrea pe cartea lui de vizită, își poate marca funcția sau specialitatea, aspirația sau hobby-ul. Pe cîte cărți de vizită n-am citit formule de genul foto/video, sau coordonator proiecte, sau pur și simplu președinte. Guy
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
văzut că Albert Camus a primit premiul Nobel la doar 44 de ani... îmi amintesc și acum această scenă, eram cu el la primul etaj al unui restaurant în Montparnasse cînd brusc a dat buzna înăuntru un tînăr librar, un ins osos și uscățiv, îmbrăcat în mod bizar, parcă era un vînător. Omul s-a îndreptat spre noi și nu știu de ce mi s-a adresat mie în loc să i se adreseze lui Camus, probabil m-a confundat cu el. „Domnule Camus
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
era un vînător. Omul s-a îndreptat spre noi și nu știu de ce mi s-a adresat mie în loc să i se adreseze lui Camus, probabil m-a confundat cu el. „Domnule Camus, ați luat premiul Nobel !” a reușit să șoptească insul după care a făcut stînga împrejur și s-a eclipsat, total epuizat, ca și cum ar fi fost mesagerul de la Maraton care anunță victoria grecilor împotriva perșilor și apoi se prăbușește mort. Camus s-a făcut alb la față, și-a mușcat
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cărți ar fi așteptat undeva, ascunși, plecarea lui Bernard pentru a da apoi buzna în librărie. treptat am început să-i identific pe acești oameni și să-i plasez într-o categorie imediat ce-și făceau apariția în pragul librăriei. Inșii fără mîini, așa i-am numit pe cei care intrau, se plimbau printre rafturi, dar nu îndrăzneau să atingă sau să răsfoiască nicio carte. Unii dintre ei își țineau chiar mîinile la spate pentru a evita pînă și un contact
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
am numit pe cei care intrau, se plimbau printre rafturi, dar nu îndrăzneau să atingă sau să răsfoiască nicio carte. Unii dintre ei își țineau chiar mîinile la spate pentru a evita pînă și un contact accidental cu vreo copertă. Inșii fără mîini erau însă total ochi și urechi. spun acest lucru întrucît ei nu se mulțumeau doar să privească toate acele teancuri de cărți și toată acea dezordine de volume din rafturi, dar își și ciuleau urechile ca și cum ar fi
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
oarecare religiozitate, chiar cu o anumită teamă... el era în același timp privit ca un tip „suspect”, dar era acceptat fără rezerve în panoplia spectacolului zilnic de la restaurant, avea rolul său inimitabil și, deci, deplin recunoscut. Inimitabili erau și alți inși cărora li s-ar putea aplica eticheta de „stîlpi de cafenea”. Unul dintre ei era poetul Virgil mazilescu, devenit de altfel unul dintre prietenii generației mele după ce mai toți poeții „Cenaclului de luni” au început să frecventeze restaurantul Casei scriitorilor
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
spus aveau calitatea tragică de a fi ultimele exemplare ale speciilor respective. Un poet precum tudor George, capabil să scrie sonete la comandă și care atunci cînd se îmbăta striga „ahoe !”, era, fără îndoială, ultimul din specia sa. Și un ins ca Pucă, pictor căruia nimeni nu-i văzuse de fapt vreo pictură, era unic în felul său, ultimul dintr-o categorie de artiști cerșetori. Cine îl vedea pe Pucă, al cărui nas trăda o lungă complicitate cu alcoolul, înțelegea imediat ce
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
plămînii în fața noastră continuînd însă, cu o dexteritate de admirat, să conducă mașina. La un moment i-am sugerat că ar trebui să bea niște apă, ceea ce șoferul a și făcut ca și cum ar fi așteptat sugestia mea. spre uluirea mea, insul avea o sticlă cu apă pe bancheta din dreapta, din care a început să tragă cu nesaț cîte un gît, continuînd să conducă mașina cu mîna stîngă. Ceea ce avea el în gît sau în piept sau în plămîni părea însă imposibil
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
în piept sau în plămîni părea însă imposibil de oprit sau de calmat, omul continuă să tușească și să scuipe într-o batistă de hîrtie întinsă de prietenul meu. Pe podul austerlitz accesul de tuse deveni atît de teribil încît insul a frînat, a deschis portiera, a ieșit din mașină și a început să vomite. Cinci minute mai tîrziu, cînd am coborît eu din mașină, mi-am luat rămas bun de la prietenul meu (a doua zi urma să ia avionul spre
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ratare metafizică. — așteptați, nu e totul pierdut, i-am spus. Știam din aminitirile mele, de pe vremea cînd frecventam asiduu restaurantul Uniunii scriitorilor, că undeva, în spatele casei sau chiar într-o aripă a ei își avea o ascunzătoare un paznic, un ins plătit să se ocupe de grădină și să păzească edificiul în timpul nopții sau în acele duminici cînd Casa rămînea închisă. Undeva, ascunsă, lipită ca un melc de pilastrul din dreapta al porții, se afla și butonul ruginit al unei sonerii. trebuia
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
o burtă mare care i se revărsa de sub un tricou pătat cu grăsime. în mod vizibil insistența cu care sunasem îl deranjase, pentru că din Casa monteoru răzbătea acum, datorită unei uși deschise, vacarmul unui meci de fotbal difuzat la televizor. Insul se propti în fața noastră și termină de mestecat ceva. mi l-am imaginat imediat în fața unui platou cu telemea, salam, ceva măsline și o ceapă spartă, privind meciul și mai trăgînd dintr-o bere. Ce să faci, de altfel, într-
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
fiu infinit mai atent la tot ce se întîmplă în jurul meu, își mai spuse domnul Busbib. nu trebuie în niciun caz să las societatea de consum să mă transforme în simplu consumator. nu, el trebuia să rămînă cetățean, adică un ins care gîndește și acționează, nu un consumator docil perfect dresat de orînduirea comercială. Cafetiera începu să bolborosească, semn că își îndeplinise misiunea. Domnul Busbib își umplu ceașca doar pe jumătate, adăugă puțin lapte, presără peste cafea o jumătate de linguriță
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
relatat totul: — Pe zău meu, că io-s gagiu modern, nație dă om dân prezent; am trăit dân gros, da-mi place și să mă cugetez. Am băgat la bostan că am Întrecut d-acu iepoca materialistă; Împărtășaniile și buluceala inșilor la Congresu Euharistic ie pentru mandea dă sfântă și neuitată pomenire. Cum spuneați matale data cealantă și, pe zău meu, vorba nu v-a plutit oblic pă apa sâmbetei, tre să se facă soare În incognită. Iete-te, fachirii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
dinții albi și lați, perfect aranjați în gură, avea o față sănătoasă, mereu proaspăt bărbierit, ceea ce ți-l făcea simpatic, un amănunt cu o uriașă greutate psihologică. Dacă te uitai atent la el nici nu-ți mai aminteai de cîți inși omorîse. O veselie ciudată și lipsită de orice responsabilitate se năștea în cercuri din ce în ce mai largi de cititori ai ziarelor, ieșiseră glume, cîțiva comersanți vindeau pălării "Cocoș" ori tabachere care pocneau ca un pistol, la restaurantele înșirate pe Moșilor se servea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]