7,873 matches
-
lumânările, servitoare devotate ale zeului, ale zeului nemuritor, invizibil, atoateștiutor și singur dumnezeiesc, inaccesibil în lumină și ascuns ochilor noștri. O, tu care ești mereu același, ține-mă-n paza ta! Nu, nu, nu pot să-mi răpească asta. O, lumânările, cum am greșit, cum le-am irosit, lumânări pure, albe imaculate? Uite, fotografiile, galbene ca praful și aproape la fel de sfărâmicioase ca și el, din țărână ne-am născut, în țărână ne întoarcem, spre mormânt măreața regină se grăbește. Seriosul Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
invizibil, atoateștiutor și singur dumnezeiesc, inaccesibil în lumină și ascuns ochilor noștri. O, tu care ești mereu același, ține-mă-n paza ta! Nu, nu, nu pot să-mi răpească asta. O, lumânările, cum am greșit, cum le-am irosit, lumânări pure, albe imaculate? Uite, fotografiile, galbene ca praful și aproape la fel de sfărâmicioase ca și el, din țărână ne-am născut, în țărână ne întoarcem, spre mormânt măreața regină se grăbește. Seriosul Virgil, numit așa după un poet, fotografiază-l, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și chiar dacă sânii îi erau un pic prea plini, încetase de foarte mult timp să-și mai facă probleme din cauza asta. Arătau destul de bine așa, umflându-se prin cămașa de noapte din dantelă albă, lungă până-n pământ, și luminați de lumânarea pe care o ducea în mână în timp ce făcea turul clădirii. îi plăcea să se îmbrace astfel. O făcea să se simtă curată. Pe de altă parte, așa cum știa foarte bine, fiecare angajat orice puteau ei să facă, madame Iocasta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
bărbat plin de vânătăi, într-un costum rupt, bate de șapte ori la ușa unui bordel. Exact la cea de-a șaptea bătaie ușa se dă în lături. Un zgomot spart atunci când omul se lovește de peretele înnegrit. Lumina unei lumânări. O femeie într-o cămașă de noapte lungă, din dantelă, cu părul căzându-i în cascadă peste umeri și cu chipul strălucitor. Omul intră, clătinându-se. Ușa se închide. Nu există sălbăticie fără o oază. Bărbatul zace în poala unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
acel moment a sosit când făcea dragoste a șaptea oară cu Irina Cerkasova. Erau pentru prima dată în patul ei, Cerkasov se dusese din nou la Fiul Răsare, iar Irina profitase de ocazie ca să se facă mai comodă. O singură lumânare făcea lumină în cameră. Irina era flămândă și poruncitoare ca un monarh absolut, iar Vultur-în-Zbor era în starea de spirit potrivită pentru a-i îndeplini poruncile. A fost o noapte violentă și frenetică pentru bestia cu două spinări și, în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un monarh absolut, iar Vultur-în-Zbor era în starea de spirit potrivită pentru a-i îndeplini poruncile. A fost o noapte violentă și frenetică pentru bestia cu două spinări și, în mijlocul luptei lor, Vultur-în-Zbor a avut viziunea. Chipul ei în lumina lumânării, chipul Elfridei, palidă și delicată ca un elf. Trupul care fremăta, trupul Elfridei. Gemetele ei, gemetele Elfridei. Era ca și cum, prin carne, cele două femei deveniseră una și aceeași, îngemănate prin mijlocirea iubirii lui. Apoi viziunea a pălit, dar adevărul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
rostit un nume. — Elfrina, a spus el. Irina Cerkasova a înțepenit lângă el. Numele pe care l-a auzit ea a fost Elfrida. — Ieși afară, i-a zis ea. Vultur-în-Zbor și-a părăsit gândurile și s-a întors în lumina lumânării pentru a-și vedea proaspăt dobândita perfecțiune zăcând în ruine. — Ieși afară, a spus Irina Cerkasova. Momentul de perfecțiune își generase propria distrugere. Abia după miezul nopții Vultur-în-Zbor s-a furișat înapoi în casa familiei Gribb, dar Elfrida Gribb stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a spus Irina Cerkasova. Momentul de perfecțiune își generase propria distrugere. Abia după miezul nopții Vultur-în-Zbor s-a furișat înapoi în casa familiei Gribb, dar Elfrida Gribb stătea retrasă și palidă în camera din față și doar strălucirea unei singure lumânări îi amintea indianului de dormitorul pe care îl părăsise. — Bună seara, Vultur-în-Zbor, i-a spus Elfrida. El a clătinat din cap fără să rostească vreun cuvânt și s-a așezat pe un scaun, în fața ei. — Irina? a întrebat ea, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dezordinea în sine era o priveliște scandaloasă în această casă. Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă, întunecată. O altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo Gribb, odinioară profesor de filozofie, bigot și învățat. Silueta în picioare era proaspăt văduvita lui soție, Elfrida Gribb, odinioară Elfrida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
noi. Vârsta lui veșnică și, numele meu. E un om care-și încalcă legămintele. Știam ce gândește, știam ce simte. îl cunoșteam. Era o legătură mai presus de rupturi și ea a fost ruptă. în timp ce vorbea, se apleca spre câteva lumânări de pe podea și le aprindea cu un amnar. Apoi s-a înălțat încă o dată, dreaptă, cu razele galbene de pe podea luminând-o ei de jos în sus și proiectând umbre mari pe perete. Vultur-în-Zbor își aduse aminte: așa arătase zeița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
aduse aminte: așa arătase zeița Axona. Atunci. Cu mult timp. înainte. Și amintirea aceea se combină cu istoria dezvăluită a insulei, pierzându-se în acea obscuritate. Femeia nu-i vorbise. El trăia din nou senzația unui ritual: recitarea din caiet, lumânările aprinse, litania rostită. în felul acesta își dusese ea viața, îmbălsămată în formolul amar al vechilor dușmănii și trădări. Preț de o secundă lui Vultur-în-Zbor îi păru rău de ea. Apoi ochii ei îl fixară prin ferestruica vălului. — Aaaaah. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
potrivit? își duse brusc mâinile spre ceafă, unde acestea desfăcură o închizătoare. Rochia ei neagră căzu pe podea. Stătea goală înaintea lui, cu fața încă ascunsă de vălul negru, privindu-l pe sub el cu ochi pătrunzători, poate chiar batjocoritori, iar lumânările își aruncau în sus lumina lor galbenă, strălucitoare. — Privește-mi trupul, Umbră, repetă Liv, iar Vultur-în-Zbor îl privi. Liv, culmea înghețată a perfecțiunii. Virgil nu exagerase cu nimic. Ochii lui o descriau minții, ce refuza să creadă. Labele picioarelor puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
păr ce-i umbrea subsuoara. Restul, gâtul și fața și capul, nevăzute sub văl, erau doar sugerate de acei ochi duri și întrebători. O privi acum în întregime, cu veșmântul negru zăcându-i la picioare ca un giulgiu uitat, căci lumânările de pe podea trimiteau o mulțime de umbre calde care să flirteze cu trupul cel gol, iar haosul și mizeria camerei au fost uitate grație perfecțiunii acelei viziuni. Liv știa cum să-și arate corpul, cu suficientă îndrăzneală cât să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de păr. Fața a provocat totul. Liv se întinse pe pat. — Vino, zise ea. Vino și consfințește-ți legământul. în timp ce Virgil Jones bâjbâia de colo colo în noapte, Vultur-în-Zbor se îndrepta către trupul soției lui, către patul curat, trecând pe lângă lumânările scânteietoare, pe lângă păienjeni și mucegaiuri. Știa să-l excite așa cum Irina n-o făcuse niciodată. Pe atunci el deținea controlul, iar o parte din el era întotdeauna detașată, își alegea următoarea mișcare, o privea cum ajunge la final și simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
își dădu seama că n-o întrebase niciodată dacă și ei îi plăcea ceea ce hotăra el să facă. Așa că atunci când ea făcu ceea ce intenționase dintotdeauna, îl prinse cu garda jos, expus și fără apărare. Era întins pe spate în pat. Lumânările pâlpâiau, gata să se stingă. Timpul explorărilor trecuse, ca și cel al sărutărilor, al mângâieilor și al frământărilor, și ea îngenunche deasupra lui, cu bogăția aceea aurie revărsându-i-se peste față ca un stufăriș des, cu ochii ultramarini ascunși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
am Întins un pahar cu apă, să-și revină. Tremura din tot corpul și avea broboane mari de transpirație pe frunte. Prin ușa deschisă a capelei năvăliră ultimele raze crepusculare, iar un vântișor rătăcit fâlfâi o clipă limbuțele incandescente ale lumânărilor, alungindu-le nefiresc. La scurt timp se ivi și preotul, Înalt și slab, Însoțit de “nea Gore”, un burtos cu mustățile arcuite, “tovarăș de haită” cu tata, cum Își spuneau ei În momentele de “grațioase Întâlniri nocturne”. Se apropie de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Întrun sicriu așezat pe o masă acoperită de un covoraș cu motive florale, administratorul nostru era cufundat În tăcerea absolută, pe care doar morții o cunosc. Nu am găsit-o decât pe Lisaveta, femeia de serviciu acolo, gheboșită, Îngrijind de lumânări, atât de absorbită Încât nici nu m-a băgat În seamă. La picioarele celui decedat se afla o coroană din flori de plastic, cu o eșarfă din hârtie, pe care scria „Din partea Asociației de locatari”. Pe verso „Regrete eterne!”. M-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
instală În Încăpere o liniște apăsătoare, de mormânt. Am coborât cu aceeași dificultate treptele spre garsoniera mea. Deși nu am stat mult cu domnul Cantemir, piciorul Îmi amorțise și mă săgeta dureros, iar nările purtau În ele miros intens de lumânări și de mort. În semiobscuritatea holului de la parter, În dreptul ușii mele, am zărit o umbră, cineva care stătea ghemuit, cu mâinile Împreunate În jurul gleznelor și cu capul pe genunchi. Era Melanie. Când am ajuns În dreptul ei, am atins-o pe
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
frântă) erau pe alocuri arse, carbonizate. O rană adâncă și neagră i se contura În dreptul pieptului. Căzuse Într-un anume fel - pe spate, cu capul atârnându-i Într-o parte și cu un picior Îndoit. Din tot trupul se ridicau lumânări strâmbe de fum. Dumnezeule, cred că e un... Înger!, rosti Pistruiatul sugrumat, surprins de propria-i voce, nefiresc de schimbată. Am văzut unul asemănător În cartea de rugăciuni a bunicii, dar n-am știut că... S-a atins de fire
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
bani după ce am făcut bucătăria, așa că gradul de jeg crește pe măsură ce urci: cu cât urci mai sus, cu atât standardul descrește. Bucătărie Terence Conran, cameră de zi Ikea, baie Igrasie Bau Bau. Dar fără lentilele de contact și la lumina lumânărilor, coșcoveala leproasă a băii mă duce cu gândul mai degrabă la un templu roman al vestalelor decât la tratarea lipsă a pereților Împotriva igrasiei În valoare de 5000 de lire. După ce s-a dus spuma de pe mâini, apar insulițe roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
o carte numită Little Miss Busy1. Nu. 07.45: Paula s-a Întors la lucru azi. Se simte mult mai bine, slavă Domnului. O rog să nu uite de tortul Teletubbies pentru ziua lui Ben, pentru vineri, o, și de lumânări. Și mai ușor cu biscuiții În caz că celelalte mame sunt un fel de ayatolahi fanatici ai zahărului. (Anul trecut, Angela Brunt a decretat o fatwa 2 Împotriva stafidelor.) Paula Îmi cere o sumă imensă de bani, suficientă pentru a plăti organizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
meu drog acum, Kate. Îmi pun mâna pe creștetul auriu al băiețelului meu. În urechea lui stângă se odihnește un cocoloș de cereale cu ciocolată. E momentul să cântăm „Mulți ani trăiască“. Paula scoate o brichetă din buzunar să aprindă lumânările. (Dumnezeule, sper că nu s-a apucat de fumat!) Duc tortul pe masă. Ochii lui Ben sunt umezi de uimire, ai mei de regret: să fie ultima dată când Îmi văd unul dintre copii Împlinind un an? Și cât am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
vine, cu norii ori cu unde. Dar eu... eu nu sunt astfel... Mie-mi place visarea. Fie ca chiar un basmu, numai fie frumos, Înger c-ochi mari albaștri, cu chipul luminos... Și iert că el se stinge, cum aprind lumânarea. Căci n-o aprind... din contră... Ca cel ce-i place-un vis Și chiar trezit de friguri el ține ochiu-nchis Ca mai departe visul frumos să îl viseze, Asemenea uit lumea și eu... sunt bucuros De pot prelungi încă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe copilă. {EminescuOpIV 230} Ea vedea în înțeleptul cu-arătare reverendă Prototipul cucoșimei, pe-al cucoșilor cucoș, Când cu flori de-oratorie și cu ochi bisericoși, Adâncit platonizează în tiradă somnolentă. Astfel dar fini și dânsa drumul sorții pămîntene: Arde lumânarea vieții până la un căpițel. Și acum la bătrânețe, să-l uzeze și pe el, Ea drept candelă l-aprinde ființei suprapămîntene. Unt de lemnu-n sînt-pretinsa vatră a bigoteriei E același ce-n amoruri pămîntene-a licurit; Duhul sfânt în chip de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
privind Cum tu te uiți cu ochii în lumină. Ai obosit, cu mâna ta cea fină În val de aur părul despletind. L-ai aruncat pe umeri de ninsoare, Desfaci visând pieptarul de la sân, Încet te-ardici și sufli-n lumânare... De-asupră-mi stele tremură prin ramuri, În întuneric ochii mei rămân, Ș-alături luna bate trist în geamuri. {EminescuOpIV 381} {EminescuOpIV 382} UN OM DE STAT Wernicke, l697 Un om de stat, ce multe îți promite, Să nu-i arăți, că
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]