9,132 matches
-
titlul ei, ceea ce șterge toate aspectele contingente sau calificative ale personajului 76. În ceea ce privește aristocrația, se folosește sintagma "inflație onomastică", desemnând tehnica prin care Maupassant maschează un vid, absența ființei. Despre aceeași "încărcare", chiar "supraîncărcare de sens" vorbește și Christine Klein-Lataud, negând ideea numelui propriu ca "designator rigid" care nu semnifică și, ca urmare, n-ar trebui să pună traducătorului nicio problemă, păstrându-l ca atare, "vestigiu care atestă în textul de sosire, prin prezența sa opacă și înverșunată, existența textului de
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
1, 27-28). Ocultismul, contestația de gen hippy, sofistica specifică anumitor cercuri intelectuale occidentale din anii '50256 sunt jaloanele acestui microunivers care proclamă moartea lui Dumnezeu (unul dintre reprezentanții acestei lumi desacralizate, cu un nume de o sonoritate evocatoare, Lucio, îi neagă lui Dumitru orice posibilitate de a accede la cultură - "cum să faci cultură cu interjecții arhaice și vocabular de parohie danubiană"257 - la mistere, pe care nu le poate exprima, chiar având acces la o limbă universală, iar în secvența
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
erou este Brâncuși, geniul care ilustrează teza că artistul trebuie "să trăiască și să creeze incognito..."687: să devină altul după ce își lasă opera în urmă. Pandele descoperă în urma anamnezei rostul său în această lume, rost pe care l-a negat inițial, atunci când a respins-o atât pe Euridice, cât și teatrul (în care a văzut semnul propriei morți). Episodul care declanșase amnezia cu aproape trei decenii în urmă, fusese scurta, dar puternica poveste de dragoste dintre Pandele dramaturgul de atunci
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
să acceadă la necondiționat, la absolut. Cu toate acestea, ele nu sunt erori de raționare, ci sunt inevitabile în acest demers al rațiunii. În al doilea rând, antinomiile sunt un argument negativ, pe care Immanuel Kant îl folosește pentru a nega legitimitatea metafizicii tradiționale: din moment ce încercările rațiunii de a determina pur speculativ obiectele metafizice sfârșesc în construcții antinomice, înseamnă că metafizica tradițională este o iluzie, o aparență. În al treilea rând, efortul lui Kant de a rezolva antinomiile întărește atitudinea negativă
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
în acest caz, formulele antinomice sunt doar un mod de a vorbi despre ceva ce e absolut indeterminabil; b) coincidența opuselor în transcendent înseamnă că acesta este punct de indiferență între contrari, o zonă de neutralitate. Desigur, nu se poate nega o anumită similaritate între gândirea lui Blaga și acest univers de gândire de tip mistic, similaritate care merge uneori până la o apropiere foarte mare. În perioada interbelică, catalogarea sa mistică era una frecventă. Ideea de mister, ideea neconvertibilității raționale a
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
orice concept e în chip esențial o unitate de momente distincte și cu putință de a fi distinse, momente care (...) se transformă în momente contradictorii"358. Contradicția este principiul oricărei mișcări, chiar și al mișcării exterioare. Contrar eleaților, Hegel nu neagă mișcarea pentru că este contradictorie, ci, dimpotrivă, o afirmă împreună cu contradicția cuprinsă în ea. În acest sens, spune: "mișcarea e însăși contradicția concret existentă"359. În al doilea rând, fixarea lui Kant la patru antinomii este nejustificată. Din moment ce "orice concept e
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
devin momente ale gândirii și cunoașterii. Primul moment este cel al gândirii abstracte, în care se formulează ideile, se pun tezele. Este momentul intelectului. Într-un al doilea moment, intră în joc rațiunea dialectică sau negativă, prin care tezele sunt negate și trec în antiteze. În cel de-al treilea moment, se realizează o integrare a celor două elemente contradictorii într-o structură de sinteză. Este momentul în care se construiesc conceptele concrete. Acum intră în joc ceea ce Hegel numește rațiunea
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Astfel, Florenski vede în afirmarea antinomiei o formă de "asceză" sau de "renunțare la sine" a rațiunii, iar "asceza rațiunii este credința". Într-adevăr, continuă el, numai într-o antinomie se poate crede; orice judecată non-antinomică este sau recunoscută, sau negată de către rațiune, fiindcă nu depășește hotarul izolării egoiste a rațiunii. Dacă adevărul ar fi non-antinomic, atunci rațiunea, frecventându-și întotdeauna propriul domeniu, n-ar avea un punct de sprijin, nu ar vedea obiectul extra-rațional și, prin urmare, nimic nu ar
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
și dezuniune, prin dedublarea unității în laturi contradictorii..."593. Legea predicației complexe contradictorii vine să limiteze acțiunea legii noncontradicției, pe care Aristotel o ridicase până la rangul de lege ontologică, interzicând coexistența simultană a contrariilor în sânul aceluiași subiect, susține Joja. Negând coexistența contrariilor in re, Aristotel o neagă in mente: rezultă că nu poți afecta același subiect cu predicate contradictorii. Nu poți spune ca Heraclit că același lucru este și nu este. Or, după cum declara Heraclit, ființa nu există mai mult
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
contradictorii..."593. Legea predicației complexe contradictorii vine să limiteze acțiunea legii noncontradicției, pe care Aristotel o ridicase până la rangul de lege ontologică, interzicând coexistența simultană a contrariilor în sânul aceluiași subiect, susține Joja. Negând coexistența contrariilor in re, Aristotel o neagă in mente: rezultă că nu poți afecta același subiect cu predicate contradictorii. Nu poți spune ca Heraclit că același lucru este și nu este. Or, după cum declara Heraclit, ființa nu există mai mult decât neființa; cum va spune Hegel, ființa
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
tuturor mulțimilor (MTM) "nu este o expresie care reflectă o logică statică, ci, mai curând, un proces dinamic (cu o logică "dinamică")"610. Încât, privită în cadrul logicii clasice (statice), mulțimea tuturor mulțimilor apare ca paradoxală și suntem nevoiți să-i negăm existența. Dacă este, însă, privită din perspectivă dinamică, ea capătă un sens: "Privit dinamic, MTM există, dar este un obiect pe care îl prindem și ne scapă mereu, indecidabil dacă îl prindem sau nu, dacă există sau nu cu adevărat
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
vorbi și de a gândi este dominant în societatea umană contemporană? Este oare cu putință să schimbăm acest mod de a vedea lucrurile? Cum am putea să ne recunoaștem și să ne afirmăm animalitatea în loc să o respingem și să o negăm? Cum am putea să recuperăm apartenența comună, a oamenilor și a celorlalte animale, la ceea ce numim viață?198 Deja de la o primă privire aruncată asupra stării de fapt descoperim o inconsistență care marchează conștiința comună: deși se recunoaște că animalele
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
problemă a relației dintre limbaj și posibilitatea cunoașterii altor minți. El menționează două dintre abordările filosofice ale acestei teme. Prima ar fi aceea wittgensteiniană după care nu am putea atribui cu sens stări de conștiință persoanelor lipsite de limbaj. Singer neagă însă faptul că acest argument a fost formulat undeva în sens strict și susține că acest argument ar putea fi considerat plauzibil numai dacă l-am aprecia drept o consecință a unei teorii generale despre limbaj. Teza wittgensteiniană pe care
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
calitativ ale fenomenelor naturale. Împotriva acestei atitudini a științei moderne a protestat poetul William Blake, un romantic. Descartes i-a influențat decisiv pe oamenii de știință. Concepția lui a fost însă chestionată de filosofi, dar și aceștia au făcut-o negând naturii o existență independentă. Pentru Berkeley natura este un sistem de semne pe care omul le interpretează, pe când pentru Hegel, și Marx apoi, natura este "negativitate". Natura există pentru a fi umanizată. În termenii lui Hegel, eliberăm natura atunci când mâncăm
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
ajungă la un asemenea rezultat doar pe temeiul că dualismul trebuie respins. O alternativă la holism este abordarea relațională a sinelui, caz în care nu ajungem la consecințe inacceptabile. Abordarea relațională asigură respingerea dualismului dintre umanitate și natură fără a nega independența sau caracterul distinct al celorlalți. Și cum feminismul a exersat deja abordarea relațională, rezultă că poate reprezenta în această privință o sursă de inspirație pentru ecologism. În al doilea rând, "ecologia profundă" oscilează între sinele holistic, conceput mistic și
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
GSTT1 și 34% la pacienții cu genotip nul GSTT1 ar putea fi Deleția genei GSTM1 (genotipul nul) se asociază cu o foarte scăzută activitate enzimatică și cu o scădere importantă a proceselor de detoxifiere a carcinogenilor [26]. O metaanaliză recentă neagă însă asocierea polimorfismelor GSTM1 cu CP la subiecții caucazieni [25]. GSTP1 Varianta genetică GSTP1xC ar avea un efect protector față de cancerul pancreatic. N-acetiltransferazele (NAT) Cele două N-acetiltransferaze: NAT1 și NAT2 catalizează reacțiile de acetilare ale aminelor aromatice și aminelor heterociclice
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Luminiţa Leluţiu, Alexandru Irimie () [Corola-publishinghouse/Science/92187_a_92682]
-
admis, în care nu poate intra decât cu prețul destituirii eului, jertfind idealul în virtutea unui real impropriu. Este de altfel și motivul pentru care vorbim de natura apofatică a acestei intuiții, căci ea nu afirmă nimic sau - mai exact - afirmă negând, neagă negativul obiectual al alterității unei lumi pe care nu o poate asimila ca atare, din exterior, ca limitare a activității eului. Ea este cea care cu adevărat deschide poemul, dar o face din interior, din unghiul de vedere al
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în care nu poate intra decât cu prețul destituirii eului, jertfind idealul în virtutea unui real impropriu. Este de altfel și motivul pentru care vorbim de natura apofatică a acestei intuiții, căci ea nu afirmă nimic sau - mai exact - afirmă negând, neagă negativul obiectual al alterității unei lumi pe care nu o poate asimila ca atare, din exterior, ca limitare a activității eului. Ea este cea care cu adevărat deschide poemul, dar o face din interior, din unghiul de vedere al originii
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
o poate asimila ca atare, din exterior, ca limitare a activității eului. Ea este cea care cu adevărat deschide poemul, dar o face din interior, din unghiul de vedere al originii sale poetale. Intuiția din punctul de vedere al poemului neagă prin urmare determinarea sau influența din partea non-eului pe care îl reprezintă corpul poetic. Simpla percepere a acestuia (intuiția sensibilă) în datul său exterior de reprezentare determinantă este înlocuită cu intuiția receptivă a lucrului în sine, a poemului în sine, în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
începutului imprevizibil. Pândit mereu de-al umbrei nețărmurit ocol" (Elegii IX. Invocare)2, ceea ce se vede nu apare decât în ascunsul cel mai adânc, "în umbriri albastre de nopți clare" (Părere)3, acolo unde umbra însăși se afirmă și se neagă totodată, se pune drept condiție necesară - învăluitoare - a luminii și își depune natura, irizată în dezvăluirea pe care a făcut-o cu putință. Căci umbra și lumina coexistă într-un raport de contrarii complementare. Claritatea pe care o dobândește umbra
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
își creează un Spațiu propriu care nu mai are nimic comun - sau, în orice caz, foarte puțin - cu spațiul real"23. Autoafirmarea imaginii implică negarea lucrului existent; imaginea nu doar se desprinde prin reducție de realitatea referențială, dar o și neagă, propunându-i replica unei alte perspective. Negare care însă nu atentează la real decât în ipostaza sa imediat fenomenală, de apariție ce trebuie eclipsată. De aceea "negația nu desființează lucrul negat, ci - din contră - îl întemeiază, acordându-i ipso facto
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
aceeași realitate ca și contrariul său. (...) Negația nu este, deci, cu nimic mai săracă în realitate decât afirmația, așa cum, în cazul unei sfere goale, convexitatea nu întrece în forță concavitatea, ci constituie doar cealaltă față a ei"24. Ceea ce este negat drept carență funciară a realului manifestat se reafirmă cu vigoare în esența lui inaparentă, ca sens nemanifestat sau ca imagine invizibilă. Aceasta se afirmă însă ca imagine a invizibilului, tocmai în distanța în care ia naștere și pe care o
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ca atare, se dau în reversul lor invizibil, își arată ascunderea, așteaptă cu fața întoarsă. Se răs-față, adică sunt prezente în absența care le manifestă ca nimic, dar nimicul acesta nu poate fi ocolit. Apar prin ceea ce nu sunt, își neagă prezența vizibilă pentru a-și proiecta absența pe un fond de posibilitate. Imaginea se desprinde, apofatic, din ceea ce îi face imposibilă ivirea, așa cum mersul nu e decât actul vizibil al unei stări, situația de a sta în trecerea eleată a
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și ne scapă: "Trei realuri: unul care lucrează/ în noi devine/ noi, unul ce se topește ne scapă/ și unul care nu ne aparține"17. Realul acesta e supus nimicirii, irealizării, lucrarea lui fiind o continuă înaintare în ceea ce ne neagă. O atrofiere ce se adâncește pe măsură ce tot ce este e convins să spună nu, să se opună sieși. Ne scapă întrucât - deși e în noi - nu este noi, iese din raza conștiinței care l-ar ține în pază. Un inexistent
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
apariția se voalează, căci ceea ce apare în lume, ca ființă a lumii, trebuie să dispară, să transpară în lumina care îl întunecă. Dispare în nedeterminare, trece prin ceea ce nu este, prin nedefinibilul nelimitării 71. Pus în paranteza neafirmării, sufletul se neagă în ceea ce este, se golește de propria lumină, își împropriază non-imaginea. Închis, în semnul sferic al determinațiilor, el încă se vede, are o ființă care își interpune imaginea de sine ca ecran vizibil ce obturează transcendența invizibilului. Sfera care îl
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]