7,756 matches
-
zob. Curgea sângele din buricele lor rupte. Se aprindeau pe dinăuntru. Până în șira spinării îl durea. Parcă-i îndesaseră o vergea de foc prin limbă. Căscă ochii mari și nu mai văzu decât o pată cenușie. Se sfârșea. Lumina lămpii pierise. Numai o gălbeneală urâtă u juca sub pleoape. Presării i-au udat pe amândoi cu apă. Când s-au dezmeticit, o răceală li se prelingea pe obraji. Degetele nu le mai simțeam. Parcă erau retezate. Gheorghe oftă domol și crăpă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
maidan. Copiii băteau turca, scuipând în palmă. Lemnul ascuțit se înfingea în noroiul drumului. La rampă se strângeau lopețile, și gunoierii, băuți, ciupeau muierile, înghioldindu-le spre camioanele deșertate. Făcuseră focuri alături, și fumul atârna destrămat peste crestele gropii. Aglica pierise. Mai rămăsese o creastă de ciulini uscați și buburoși. - Uite câinii, Paraschive! spuse ăl bătrân. Dulăii urcau în goană poteca. Erau ogărîți și mușcați. Atârnau floacele de pe ei. Trecură. - Și ce soare! zise pungașul. Urât e la pârnaie, Treanță! Ridică
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Văduva tot se mai văicărea în ușă: - A murit, sărăcuțul! S-a dus omul meu! M-a lăsat! M-aaa lăsaaaat, văduva pământului... - Da ce-a avut, femeia lui Dumnezeu? se mirau zidarii. Că era în putere, nu om să piară! - A murit, sughiță Florica. Acu, l-am spălat. N-au mai fost zile de la Ăl de-sus! Tilică a ascuțit un brici și s-a dus să-l bărbierească pe Gogu. Nu mai călcase în curtea croitorului de mult. Florica
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să fim sănătoși și să-l găsim pe cumnatul nostru, mînca-i-aș zilișoarele... Și, fericit că mai vedea soarele, se rigli la cerul albastru. Codoșul, cu mâinile în buzunare, privea rampa și malurile înverzite. Aici se simțea el bine totdeauna. Îi pierea frica Ungă locul sălbatic și larg, unde nu te putea nimeni tine în gheara lui. Culese un fir de măselariță și-l fărîmită între degete. Tare era bine la soare, cu cerul ăsta deasupra... Gheorghe a aflat că Oacă murise
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vremi, ros de melancolie, proaspăt refuzat la „Jokey Club”: „Un sentiment de rău inexprimabil Începu atunci să fiarbă În sufletele june. Condamnați la nemișcare de către suveranii lumii, lăsați la cheremul tuturor pedanților, al trândăvelii și plictisului, tinerii vedeau cum le pier puterile. Toți acești gladiatori Îmbibați În uleiuri purtau În adâncul sufletului o suferință de neîndurat. Cei mai bogați au devenit libertini; cei cu o avere modestă au ales fie roba, fie spada; iar cei săraci s-au aruncat cu entuziasm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
singurătate. „Totdeauna izolat, totdeauna În afara lumii.” Numai că singurătatea e, implicit, și o condamnare metaforică la moarte. Pentru că nu poate exista decât În oglinda celorlalți, În spectacolul continuu pe care Îl dă În fața unui public, privat de scenă, dandy-ul piere. „El Își joacă viața, pentru că nu și-o poate trăi. El și-o joacă până la moarte, În afară de clipele În care e singur și fără oglindă. A fi singur, pentru un dandy, Înseamnă a nu fi nimic.”1 Într-un foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
supreme. VII Și totuși, cuvinte precum cele ale lui Byron vor scrie istoria lui Brummell; ciudat, printr-o mistificare unică a destinului, tocmai aceste cuvinte Îi vor face istoria indescifrabilă. Întrucât admirația nu se justifică deloc prin faptele care au pierit cu totul, efemere fiind prin Însăși natura lor, autoritatea celui mai prestigios nume, omagiul celui mai captivant geniu vor face enigma și mai obscură. De fapt, manierele, acele maniere de netransmis 1, care l-au făcut pe Brummell un prinț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
se aflau într-o Patisserie Bliss, la Angel, bând capuccino și mâncând cornuri cu ciocolată. Eu îmi comandasem unul cu brânză și roșii, dar atunci când l-am primit n-am putut decât să ciugulesc din el, fiind prea agitată. Îmi pierise cu totul pofta de mâncare. În curând aveam să merg la culcare. Dacă aveam noroc, poate-mi trăgea cineva un glonț în cap înainte să mă arunce la groapa de gunoi. Sophie întinse mâna și-mi atinse ușor, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mele au cunoscut pe rând mângâierea mătăsii și asprimea lânii, aurul prinților și lanțurile robilor. Degetele mele au înlăturat mii de văluri, buzele mele au făcut să roșească mii de fecioare, ochii mei au văzut orașe stingându-se și împărății pierind. Din gura mea vei auzi araba, turca, dar și castiliana, berbera, ebraica, latina, precum și italiana vorbită, căci toate limbile, toate rugile îmi aparțin. Eu, însă, nu aparțin nici uneia. Eu sunt doar al lui Dumnezeu și al pământului, și la ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
construite pe poduri, formând, la sfârșitul zilei, din cauza dărâmăturilor care năpădiseră albia fluviului, o imensă mlaștină care înghițise curtea moscheii celei mari, Cesareea negustorilor, suk-ul1, bazarul bijutierilor și pe acela al fierarilor. Nimeni nu poate ști numărul persoanelor care au pierit înecate, strivite sub surpături sau înghițite de valuri. Seara, când Cerul a îngăduit în sfârșit să se risipească acest coșmar, torentul a dus toate rămășițele în afara orașului, în vreme ce apa scădea mai repede decât crescuse. În zori, dacă victimele continuau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
predecesorul nostru, veșnic bolnav la pat, neînstare să se ocupe de negoț și neavând parte în cei trei ani petrecuți la Fès nici măcar de o singură zi de bucurie, se întorsese pur și simplu la Granada. Doi dintre copiii lui pieriseră de ciumă, iar fiul cel mare căpătase, zice-se, o boală rușinoasă, cea numită „boala coșurilor“. La sosirea noastră, întregul Fès trăia cu spaima acestui rău; boala se răspândea atât de iute, că nici un om nu părea să-i poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu cu gând să ne salveze, ci pentru a se adăposti în grotă cât stăteau să mănânce. Nu părură nicidecum bucuroși să dea ochii cu noi, iar eu am aflat foarte curând cumplitul motiv. Surprinse de viscol, gărzile și cămilele pieriseră înghițite de gheață. Când m-am apropiat, mi-am dat seama că bunurile căzuseră pradă jefuitorilor, iar trupurile, animalelor mâncătoare de stârvuri. Locul de popas al caravanei mele nu era decât tristețe și ruină. Am avut prezența de spirit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
voi mai putea aminti de Tombuctu fără să-mi revină în fața ochilor imaginea aceea de iad. La ceasul plecării, un nor ca un lințoliu îi învăluia chipul, iar trupul îi era chinuit de nenumărate trosnituri. Amintirea mea cea mai frumoasă pierea mistuită de flăcări. * * * Când vechii noștri geografi vorbeau despre ținutul negrilor, ei nu aminteau decât de Ghana și de oazele din deșertul Libiei. Și-au făcut apoi apariția cuceritorii cu chipul ascuns de văluri, predicatorii, neguțătorii. Iar eu însumi, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lui. Poate că nu va mai avea alt prilej cât va fi tânăr. Călătoria pe mare presupune riscuri, desigur, dar fiul meu trebuie să se deprindă cu ele. Dumnezeu este cel care îl va apăra sau îl va face să piară. Era atât de sigură de ea, că n-am mai cutezat să-i discut motivele, preferând s-o iau pe ocolite: — Harun nu va accepta niciodată să plec cu nevastă și copil. Dacă tu dai curs cererii lui, el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Cu mâinile libere, a salutat mulțimea, care l-a aclamat cu curaj. Toate privirile, chiar și a lui, s-au întors atunci spre celebra poartă pe deasupra căreia un călău tocmai arunca o funie. Tumanbay păru surprins, dar zâmbetul nu-i pieri de pe buze. Doar privirea pierdu din vioiciune. Strigă atunci mulțimii: — Spuneți Fatiha de trei ori pentru mine! Mii de murmure se făcură auzite, ca un vuiet tot mai vibrant: — Lăudat fie Domnul, stăpânul universului, cel Iertător, cel Milostiv, stăpânul zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
crucifixul și să proclame că se închinau lui Satana Blestematul, că manuscrisele vechi din biblioteci au alimentat imense focuri de bucurie în jurul cărora țopăiau soldați beți, că nici un sanctuar, nici un palat, nici o casă n-a scăpat de jaf, că au pierit opt mii de orășeni, mai cu seamă dintre cei săraci, în vreme ce bogații erau ținuți ostateci până la plata unei răscumpărări? Privind de pe zidul castelului coloanele de fum dens care se înălțau din oraș, tot mai numeroase, nu-mi puteam alunga din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Fiul meu a luat-o. Ieri. De la... — Din același loc ca toată lumea. Stai liniștit. Nu spun la nimeni. N-ar fi bine pentru tine, pentru mine, pentru afacere. Izbucni din nou într-un râs fals. Apoi, la fel de brusc, zâmbetul îi pieri. N-ar fi bine nici pentru fiul tău. Abdel-Aziz voia să plece; nu avea deloc încredere în omul acela. Aruncă o privire în spate, la ceilalți bărbați din cafenea. Cei mai mulți se uitau la televizor, la o transmisiune în direct a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cu ochii pe ei; un eșec în Ierusalim ar declanșa o catastrofă geopolitică. Apoi, printre bolboroselile ebraice, auzi două cuvinte cunoscute, neașteptate. Uri, întrebă ea. Ce s-a întâmplat? Ridică mână ca să o facă să tacă. Apoi deveni palid, culorile pierindu-i brusc din obraji. În cele din urmă rosti cu o voce aproape stinsă: Au spus că urmează elogii aduse ziaristului veteran Baruch Kishon, ucis într-un accident de mașină în Elveția. Chiar lângă Geneva. —Uri. Oprește mașina. Acum. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
capul pe toate ușile pe care le găsi, căutând biroul cel mai mare, cel care aparținea partenerului principal. Toate erau goale. Imediat ce deschise ultima ușă în spatele căreia se afla biroul cel mai mare, se schimbă la față, iar culorile îi pieriră din obraji. Maggie se opri în spatele lui Uri și se uită. Încăperea nu era goală. David Rosen se afla încă la biroul lui. Dar era prăbușit peste el, trupul fiindu-i la fel de țeapăn ca un cadavru. Capitolul 39 Tekoa, Malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
a morții mele. Cu puțin noroc, voi reuși să rezolv această problemă de unul singur și nu va fi nevoie să te implic și pe tine. Dar dacă se întâmplă să nu reușesc, atunci nu pot lăsa aceste cunoștințe să piară odată cu mine. Vezi tu, Uri, am văzut ceva atât de prețios, atât de vechi și atât de important, încât cred cu adevărat că va schimba pe oricine va vedea acest lucru. Știu că nu suntem de acord aproape în nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
20 aprilie, Clement al V-lea moare sufocat, iar În noiembrie, același an, Filip cel Frumos suferă la vânătoare un accident letal. Aceeași soartă o au și cei trei fii ai săi care, Într-un interval de numai doisprezece ani, pier În diferite Împrejurări, fără a lăsa În urmă succesori de parte bărbătească, ceea ce echivalează cu stingerea dinastiei Capeține. Dar urgia blestemului lui Jacques de Molay nu se oprește aici: curând, asupra Franței se abat În avalanșă alte nenorociri și catastrofe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
provizoriu adresează poporului portughez o proclamație în care cere ordine, muncă și respectul proprietății. Pe străzile Lisabonei o mulțime înnebunită de entuziasm manifestează fără odihnă, până târziu după miezul nopții. Totul se înfățișa într-adevăr ca o monarhie fără monarhiști, pierind obosită, dezgustată, lovită în însuși centrul ființei sale. V. "BALBURDIA SANGUINOLENTE" Scriitorul Eça de Queiroz prevestise, cu mulți ani înainte de izbucnirea revoluției, că Republica va fi o "dezordine sîngeroasă" (balburdia sanguinolente). Nu se înșelase. Un sfert de veac de agitație
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de primăvară, fulgere fotografiind noaptea, un pâlc de copaci, paleta frunzelor de arțar pe nisipul cafeniu, urmele palmate ale picioarelor unei păsări mici pe zăpada proaspătă. Ca și cum ar fi simțit că peste câțiva ani partea tangibilă a lumii ei va pieri, cultiva o extraordinară conștientizare a diverselor vestigii ale timpului distribuite pe tot domeniul nostru de la țară. Își Îndrăgea trecutul cu aceeași Înflăcărare retrospectivă cu care reconstitui eu acum imaginea ei și trecutul meu. Astfel, am moștenit Într-un fel, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ei închisă.“ Inginerul mi-a surprins privirea. „De-acolo începea sectorul viețașilor“, a precizat el. „Mai tragem la zidărie. Lucrătură zdravănă“, a mai oftat apăsat, ferm convins că acolo era locul meu, nu lângă minunea aceea de Ester, zâmbind întruna, pierită de farmecul ascuns al temniței năruite. Am renunțat să mă îndrept spre sectorul viețașilor. Mă gândeam că inginerul ar fi fost în stare să facă cine știe ce scamatorie, să deschidă vreo trapă secretă care să mă înghită sau să trântească ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Facultății. Dincolo de automatul de bani, aproape de intersecție, dintr-odată, iarăși o pierd. Nu face mai mult de o sută de pași până să dispară ochilor mei. Chiar așa i-am și spus, urmărind-o într-o astfel de dimineață cum piere mistuită parcă de un gol al străzii, al aerului, al Lumii. Femeia celor o sută de pași. Aș putea să-i vorbesc. Uneori, țintuiți locului, ne privim, ne scrutăm ca și cum ne-am saluta, facem aproape simultan aceleași gesturi: privitul ceasurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]