8,590 matches
-
gânduri dezamăgite au rămas în formație, în uniformele lor prostești, uitându-se fiecare după propriul aghiotant, în speranța că acesta îi va lămuri, cât de cât, ce s-a întâmplat. „Băieți, ce dracu’ se-ntâmplă aici?“, „Cine conduce?“, „Ne-am rătăcit“, „Asta nu face parte din fișa noastră de post“, „Faceți demarcajul!“ și alte asemenea plângeri au putut fi auzite. M-am grăbit sus s-o văd pe Kate. Kate era în pătuțul ei, hrănită, schimbată și adormită. N-avea nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să-i acopere piciorușele ei micuțe, micuțe și roz. Uneori mă apuca așa o dragoste pentru ea că-mi venea s-o strâng în brațe așa de tare încât mă temeam să n-o omor. Apoi, pentru o vreme, am rătăcit printr-o librărie. Corpul începea să-mi pompeze adrenalină prin vene de fiecare dată când mă aflam la o distanță de minimum o sută de metri de o librărie. Eram înnebunită după cărți. Eram aproape la fel de înnebunită ca după haine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
devenit evident că seara se orientase într-o direcție clară. Adam s-a tras de lângă mine. —Dumnezeule! a exclamat el. Ești o vrăjitoare! Mă înnebunești! Ești superbă! M-am ridicat nițel și m-am uitat la el în timp ce mâinile îi rătăceau pe abdomenul meu. Eram așa de mulțumită că nu mâncasem nimic. Adam era sublim. Avea un corp splendid. Și o față superbă. Și era un tip așa de drăguț. Ce făcusem ca să merit așa ceva? Ochii mi-au coborât spre pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
are ceva, cineva, azi de spus? Copacul stă trist, despuiat și stingher, Cu crengile goale întinse spre cer. Ar spune ceva, dar rămâne tăcut, Se vaită adânc - câtă vreme-a trecut? Iar frunză coboară, trezita din vis Și moare încet, rătăcită-n abis.
Adio Postum by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83379_a_84704]
-
nume, cu șurub, România. Astăzi mă găsesc Într-o insuportabilă dispoziție patriotică. Asta Înseamnă că umbra mea sufletească se deplasează. Iar bătrînii Își pierd cîmpul magnetic. „În om sînt trei lucruri: trupul, sufletul și umbra.” (Legenda de aur) Bătrînii Își rătăcesc umbra, de aceea și stau la coadă, ca să nu se vadă că nu mai umbră. Fără ea, această Întunecime omenească provocată de corpul nostru opac prin care nu trec razele de lumină vîrstnicii dobîndind cu trecerea timpului un trup transparent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
instrumentul pentru omorît șerpi fiind săgeata simplă, fără arc, deasupra indicației cinegetico-icariene „Spre comunism, În zbor”. Pe atunci industria de arcuri era abia la Începuturi. Mai semnalez și absolut remarcabila schiță Noaptea migdalelor sfărîmate, de Antoaneta Darie, de unde citez: „Ochii rătăciți pe care Pablo Îi purta pe atunci s-au mutat pe chipul său, Încețoșîndu-i migdalele reci, amare”. Frumusețea acestei fraze unice te absolvă de orice comentariu despre migdale. Apropo de acest fruct cu sîmbure comestibil, Love-sexy-magazin ne anunță că țelina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Elena Marin Alexe Ieri m-am rătăcit în catacombele inimii mele, fără lumină, flămândă, uscată de sete, cu buzele arse de chin, până târziu spre apus, când ultimele săgeți ale soarelui muribund au atins legământul. Trezit, sufletul respira ușurat, scuturându-se de zdrențele incertitudinilor. O clipă mi-
Prin catacombe by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83273_a_84598]
-
Rătăcesc Elena Marin Alexe Rătăcesc dorind clipe de viață ce mor și-mpletesc mereu plasă de visuri în zbor. Îmi caut Tatăl prin zbucium de val și plâng, toată tristețea în inima mea o strâng. Uneori luna suspină alb și vine
R?t?cesc by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83292_a_84617]
-
Rătăcesc Elena Marin Alexe Rătăcesc dorind clipe de viață ce mor și-mpletesc mereu plasă de visuri în zbor. Îmi caut Tatăl prin zbucium de val și plâng, toată tristețea în inima mea o strâng. Uneori luna suspină alb și vine, în noapte târziu plânge
R?t?cesc by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83292_a_84617]
-
completeze cuvântul. Eu unul cred că darea de seamă a biroului a reprezentat un efort important de cuprindere, poate prea exhaustivă, a problemelor mari ce stau în fața colectivului. Greșeala principală a referatului este de a se fi străduit să se rătăcească în hățișuri stilistice în dauna unor exemple concrete fățișe și cu un efort jenant de a echilibra fiecare frază. Esențială era, după părerea mea, precizarea slăbiciunilor fiecăruia în parte. Dar nu pot face abstracție de faptul că pe parcursul scrierii acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
timp a rămas pe drumuri, puțin derutat, și se pare că abia atunci maică-sa, care își purtase trupul-umbră dintr-o încăpere în alta ani la rând, a încetat să mai plângă nopțile și să ia somnifere și să arate rătăcită pe pământ și ea l-a luat la rost, dând din mâini ca o păpușă dezlânată Îcum relata mai târziu) și strigându-i să nu-și piardă credința. Și a început să o adore și mai mult. Pe urmă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
existat în acele aproape o mie de nopți și de zile până în clipa când Domnița a trebuit să plece. Venind la el în târziul nopții, după ce își făcuse de lucru prin alte părți, vizite de rămas-bun, primiri de sfaturi, și rătăcise o vreme pe străzi, frământându-și mâinile, temându-se cumplit de ultimele clipe. Privindu-se. Discutând fleacuri. Privindu-se cu încordare. Aruncându-se de gâtul lui, încolăcindu-i grumazul și umerii cu brațele-i subțiri peste care i se revărsau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
spuse mai înainte. „Nici mie“, a răspuns Andrei Vlădescu, care înțelesese despre ce vorbește. „Probabil nici nu mai are mult până să apară iarăși crizele alea oribile și după aia nu mai e nimic de făcut. Privirea îi e prea rătăcită de acum. Sunt convins că știe.“ „Crezi?“ „Sunt convins.“ Pe urmă n-au mai spus nimic și mașina ne legăna când la dreapta, când la stânga. Mergea prea repede, mi se făcuse frică să nu ajungă pe o oglindă de gheață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Muzica stridentă răsuna enervant în urechile mele și Iuliu Sofronie ținea ritmul, bătându-se cu podul palmei pe genunchi. Conducea cu o singură mână. Apoi străzile parcă s-au făcut mai luminoase și iarăși am știut unde suntem, nu ne rătăcisem. Dar atunci ne-am oprit. Am coborât din mașină. Au trecut pe lângă noi într-un sens și în celălalt câteva troleibuze goale. Iuliu Sofronie ne-a tras după el. Am intrat într-un bloc vechi, somptuos, cu scară largă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de lucru se acoperiseră de un strat fin de praf. Părea să nu-l vadă. Într-o zi nu s-a mai întors acasă de la lucru decât noaptea târziu. Intrase într-o sală de cinema ca să plece la jumătatea filmului, rătăcise pe străzi, intrase într-o altă sală de cinema, plecase la fel. A doua zi nu-și mai amintea nici măcar titlurile filmelor. Apoi s-a dus la Sultana Ștefănescu. Pe drum și-a dat seama că abia acum îl invita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
simt bine, într-o zi n-o să mai trec, la fel de simplu... Mai adu-mi un pahar cu lapte, sau mai bine adu-mi sticla. Pe urmă poți să mă întrebi ce vrei... dacă mai ai ce să mă întrebi.“ Iar rătăcea pe străzi, intrând în săli de cinematograf fără să țină minte ce vedea. Într-o seară a jucat cărți cu niște prieteni, habar n-avea să joace și a pierdut; nu jucaseră, din fericire pentru el, pe bani. Făcea vizite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a fost necesar și inevitabil, ba chiar de la sine înțeles, că drumul întoarcerii îi este prescris prin forța destinului și forța zeilor, că de aceea îl ține ferecat în nemișcare pe loc, imobil cu tot efortul său de a înainta, rătăcit în hățișul imaginilor, al limbii, al cuvintelor, al sunetelor, încâlcit din porunca destinului în rămurișul universului lăuntric și al celui exterior, fiindu-i interzisă de destin, interzisă de zei speranța celui lipsit de îndrumător, speranța în ramura de aur luminoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încuie ușile. Fisk spuse: — Ăsta e doar începutul. Va mai urma unul, vă zic eu. — Noapte bună, glumețule spuse Sidney. Kenneth și Sidney urcară la etaj, dar apoi, lăsat de capul lui, lui Kenneth nu-i fu greu să se rătăcească în vechea casă. Deschise ușa pe care o credea a dormitorului lui și descoperi că era deja ocupat de Shirley, îmbrăcată doar cu furoul și dând să-și pună cămașa de noapte. Kenneth spuse: — Hei, ce căutați în camera mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dumneavoastră, spuse Shirley. Uitați, astea nu-s bagajele dumneavoastră, nu? Și își strânse rușinată cămașa de noapte la piept. Kenneth spuse: — Ei, fir-ar să fie! Nu. Dar ia stați puțin. Nu e nici patul meu. Înseamnă că m-am rătăcit. Scuzați-mă. Am șters-o. Dădu să iasă, dar se opri după doar câțiva pași. Se întoarse și văzu că Shirley încă se ocrotea cu cămașa de noapte, nesigură de intențiile lui. Mama se mișcă neliniștită pe scaun. — Domnișoară, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
eu la ea și mă gândeam că nu mai văzusem o persoană atât de frumoasă și din acel moment, ea nu i se mai adresa lui Kenneth, ci mie, băiețelului de nouă ani, pentru că acum eu eram cel care se rătăcise pe coridor și, da, eu eram acolo pe ecran în aceeași cameră cu cea mai frumoasă femeie din lume, captiv în casa aceea veche și întunecată, pe furtuna aceea cumplită, în acel mic cinematograf prăpădit, în dormitorul meu în noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
probabil că va apărea sub ele o bărbie dublă; părul, odinioară blond închis, era acum împestrițat cu fire cărunte și arăta jalnic, având mare nevoie să fie tuns și aranjat; avea niște urme de cărare, atât de vagi și de rătăcite în încâlceală, încât privitorul putea fi iertat dacă n-o observa. Nu era o față prietenoasă: ochii, de un albastru profund și catifelat, poate că sugeraseră odinioară străfunduri promițătoare, dar acum păreau că se apără, se izolează de lume. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
luminat doar de o serie de becuri slabe de 40 de wați care îl făcea să uite de soarele strălucitor al după-amiezii de sâmbătă pe care-l lăsase afară; dar chiar în clipa când era cât pe-aci să se rătăcească, ușa unui apartament se deschise și apăru Phoebe făcându-i cu mâna. Se înveseli pe loc: pe fundalul acela oribil, ea arăta mai răpitoare ca oricând și îndoielile care-l chinuiseră pe drum de la Londra se risipiră în aburul dorinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în bibliotecă. E și duduia Hilary acolo. Îi dădu lui Phoebe o serie de îndrumări complicate, pe care, urmându-le cu strictețe, o duseră într-un fel de spălătorie din subsol. Nu se descurajă și urcă din nou sus și rătăci pe coridoare vreo zece minute până când auzi râzând glasuril celor doi frați din spatele unei uși întredeschise. O împinse și se pomeni într-o încăpere mare, friguroasă și în același timp înăbușitoare. Roddy și Hilary stăteau în fața mapei ei deschise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
genul ăsta? — Nu. De ce mă întrebați? — Ai fesele neobișnuit de tari. Pentru un scriitor. A fost primul lucru pe care l-am remarcat la tine. — Mulțumesc, am spus, în lipsă de ceva mai inteligent. Dacă descoperi că mâna mea se rătăcește în direcția lor la un moment dat pe parcursul serii, nu te jena să-mi atragi atenția. Mă tem că în ultimul timp am o tendință incorijibilă de a face avansuri. Cu cât îmbătrânesc mai mult, cu atât mai puțin reușesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
am putea încerca să abordăm problema din celălalt capăt. — Adică? — Adică există o parte a acestei povești, un element care sare-n ochi. Există un personaj care nu se potrivește deloc cu celelalte și te întrebi dacă nu s-a rătăcit printre ele, venind dintr-o altă piesă de teatru. Mă refer la tine, Michael. — La mine? Ce legătură am eu cu povestea asta? Am apărut întâmplător, putea fi oricine în locul meu. Putea fi oricine, firește, dar n-a fost. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]