71,024 matches
-
lui cel mai mare, Vladimir, care a murit la șaisprezece ani, câțiva ani mai târziu. Fratele lui, Vasilii, l-a moștenit În 1901 și și-a petrecut acolo zece veri din cele cincisprezece care-i mai rămăseseră de trăit. Îmi amintesc În mod deosebit răcoarea și ambianța sonoră a acelui loc, dalele ca o tablă de șah din hol, zece pisici de porțelan Înșirate pe o etajeră, un sarcofag și o orgă, lucarnele și galeriile superioare, Întunecimea colorată a unor Încăperi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o făcuse Într-o vară cu mătușa ei Praskovia În Crimeea, unde bunicul ei patern avea o moșie lângă Feodosia. Amândouă au făcut o plimbare cu el și cu un alt domn bătrân, renumitul pictor de peisaje marine, Aivazovski. Își amintea că pictorul spusese (repetând fără Îndoială ceea ce spusese de multe ori) că În 1836, la o expoziție de tablouri din St. Petersburg, Îl văzuse pe Pușkin, „un tip mărunțel și urât cu o nevastă frumoasă și Înaltă“. Asta se Întâmplase
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tip mărunțel și urât cu o nevastă frumoasă și Înaltă“. Asta se Întâmplase cu mai bine de jumătate de secol În urmă, când Aivazovski era student la belle-arte, și cu mai puțin de un an Înaintea morții lui Pușkin. Își amintea de asemenea trăsătura de penel adăugată de natură - pata albă lăsată de o pasăre pe jobenul gri al pictorului. Mătușa Praskovia, care mergea lângă ea, era sora mamei ei, care se căsătorise cu celebrul sifilisolog, V.M. Tarnovski (1839-1906), ea Însăși
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
deoparte și mi-a comunicat, În franceza lui brutală, precisă și cam demodată, că mă numește moștenitorul lui. „Și acum poți să pleci“, a adăugat el, „l’audience est finie. Je n’ai plus rien à vous dire“. Mi-l amintesc ca pe un omuleț slăbuț, Îngrijit, cu tenul Închis la culoare, ochi verzi-cenușii cu pete ruginii, o mustață neagră, stufoasă și un măr al lui Adam mobil care ieșea În evidență pe deasupra unui inel din aur și opal, sub formă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dacă se Întindea pe spate, pe podea. Nimeni nu-l lua În serios și, după ce a murit Într-adevăr de angină pectorală, singur singurel, la Paris, la sfârșitul anului 1916, În vârstă de patruzeci și cinci de ani, ne-am amintit cu strângere de inimă de acele incidente petrecute după-amiezile În salon - valetul nepregătit intrând cu cafeaua turcească, tata aruncându-i o privire (Întrebătoare și resemnată) mamei, apoi (dezaprobator) cumnatului lui Întins pe jos În calea valetului‚ apoi (cu curiozitate) spre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dă sentimentul că sunt nerecunoscător față de unchiul Ruka; sentimentul că mi-am Însușit atitudinea generală de o condescendență surâzătoare pe care o adoptau față de el chiar și cei care-l Îndrăgeau. Mă silesc, cuprins de o repulsie Îngrozitoare, să-mi amintesc comentariile sarcastice pe care le făcea Monsieur Noyer, preceptorul meu elvețian (altminteri un om cu suflet bun) asupra celei mai bune compoziții a unchiului, o romanță cu muzica și textul scrise de el. Într-o zi, pe terasa castelului din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să cred că această acuitate patologică a Înclinației pentru retrospective este o trăsătură de caracter ereditară. Există un anumit loc În pădure, o punte de trecut cu piciorul peste un pârâu maroniu, unde tata se oprea Întotdeauna pentru a-și aminti pios acel fluture rar, pe care preceptorul lui german Îl prinsese cu plasa, pentru el, În ziua de șaptesprezece august 1883. Scena care se petrecuse În urmă cu treizeci de ani era retrăită. El și frații lui se opriseră brusc
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Ascultă, dar! “ comenta textul cu rimă) Îi alunga Înapoi În cutia lor cu jucării din camera copiilor. Un rudimentar muțunachi cu arc sărea din cutia lui, speriind-o pe frumoasa mea Sarah și poza aceea Îmi displăcea profund pentru că Îmi amintea de petrecerile de copii unde o fetiță grațioasă care mă vrăjise se Întâmpla să se Înțepe la deget sau să se lovească la genunchi, transformându-se brusc Într-un spiriduș rău cu față purpurie, plină de riduri și zbierând ca
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe care am vizitat-o până la urmă. 4 Un șir uluitor de doici și guvernante englezoaice, unele frângându-și mâinile, altele zâmbindu-mi enigmatic, Îmi ies În Întâmpinare pe măsură ce reintru În trecut. A fost Miss Rachel pe care mi-o amintesc Îndeosebi În legătură cu biscuiții Huntley and Palmer (bomboanele frumoase cu migdale deasupra din cutia de tablă Înfășurată În hârtie albastră și pesmeții fără gust de la fund), pe care-i Împărțea ilegal cu mine, după ce mă spălasem pe dinți. A fost Miss
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Îndrepta spre ușa noastră. Din camera pentru Învățătură, unde mă duceam Înaintea lui, Îi auzeam pașii viguroși tropăind tot mai aproape și, oricât de frig ar fi fost În ziua aceea, fața lui rumenă era toată asudată când intra. Îmi amintesc energia colosală cu care apăsa tocul În care țâșnea cerneala când nota, cu un scris rotund cum n-am mai văzut, temele pentru ziua următoare. La sfârșitul lecției i se comanda de obicei un limerick și acesta era oferit, poanta
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care izbucnește, Înspăimântat, Într-o salvă de scârțâituri. Stătusem În străinătate aproape un an. După ce petrecusem vara lui 1904 la Beaulieu și Abbazia și câteva luni la Wiesbaden, am pornit spre Rusia la Începutul lui 1905. Nu reușesc să-mi amintesc exact luna. Un indiciu ar fi că În Wiesbaden fusesem dus la Biserica Rusă - era prima oară când intram Într-o biserică - și s-ar putea să fi fost În postul Paștelui (În timpul slujbei am Întrebat-o pe mama despre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
că abia atunci puritatea unică a glasului ei ritmic Își Împlinea adevărata menire. Priveam un copac și foșnetul frunzelor lui Împrumuta acel ritm. Egor se Învârtea printre bujori. O codobatură făcea câțiva pași, apoi se oprea de parcă și-ar fi amintit brusc ceva, apoi pleca mai departe, bătând din coadă pentru a-și confirma parcă numele. Apărând nu se știe de unde, un fluture Polygonia se instala pe prag, scăldat În lumina soarelui, cu aripile roșcate unghiulare Întinse, Închizându-le brusc, numai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ce bătaie v-am tras! (A Încercat Într-adevăr să mă pălmuiască o dată, dar tentativa n-a mai fost repetată niciodată.) Votre tante, la Princesse, pe care ai lovit-o cu pumnulețul pentru că a fost grosolană cu mine! (Nu-mi amintesc.) Și cum Îmi spuneai la ureche micile tale necazuri de copil! (Niciodată!) „Și cotlonul din camera mea În care Îți plăcea să te cuibărești fiindcă acolo era cald și te simțeai În siguranță!“ Camera Mademoisellei - atât cea de la țară cât
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tulbura bucuria cu care mă concentram asupra patimii mele. Împlinirea ei nu admitea nici un compromis și nici o excepție. Încă de când aveam zece ani, preceptorii și guvernantele știau că diminețile Îmi aparțin și se țineau prudenți deoparte. Referitor la asta, Îmi amintesc vizita unui coleg de școală, un băiat la care țineam foarte mult și cu care mă distram de minune. A sosit Într-o seară de vară - parcă prin 1913 - dintr-un orășel situat la vreo treizeci și ceva de kilometri
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dacă văzuse vreun fluture, În timp ce cobora pe poteca pe care, cu o clipă În urmă, eu și cu tine ne bucuraserăm văzând roiuri Întregi. Dar este În același timp adevărat că evocând imaginea unei anumite poteci pe care mi-o amintesc În detaliu, dar aparținând unei veri de dinaintea acelui 1906, adică anterior datei de pe prima etichetă cu numele localității În care n-am mai călcat de atunci, nu reușesc să deslușesc nici o aripă, nici o fluturare de aripă, nici o licărire de azur
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tot luptându-se Între ei - și apoi, după un timp, unul din ei plonjă rapid, Întorcându-se la scaietele lui. Acestea erau insecte familiare, dar În orice clipă altele mai atrăgătoare mă făceau să mă opresc cu răsuflarea tăiată. Îmi amintesc cum Într-o zi mi-am apropiat cu precauție plasa de un Hairstreak neobișnuit care se așezase curajos pe o crenguță. Vedeam clar W-ul alb de pe partea de dedesubt a trunchiului. Aripile erau Închise, iar cele inferioare se frecau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
marinar. Vorbea repede ciripind ca o pasăre, amestecând engleza Învățată de la o guvernantă cu franceza pariziană. Cu doi ani În urmă, pe aceeași plajă, mă atașasem mult de Zina, o fetiță frumoasă, bronzată și capricioasă, fiica unui vraci sârb; Îmi amintesc (ceea ce este absurd fiindcă aveam amândoi doar opt ani pe atunci) că avea un grain de beauté pe pielea de culoarea caisei, chiar sub inimă și că o oribilă colecție de oale de noapte, pline sau pe jumătate pline și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe Colette Împreună cu cățelul și guvernanta ei cu un tren cu vagoane obișnuite. Câinele era o femelă de fox-terrier cu clopoței la zgardă și un fund foarte șerpuitor. Lipăia apa sărată din găletușa Colettei numai ca să-și manifeste bucuria. Îmi amintesc pânza de barcă, apusul de soare și farul, Înfățișate pe acea găletușă, dar nu-mi pot aminti numele câinelui, ceea ce mă enervează. În răstimpul celor două luni cât am stat la Biarritz, pasiunea mea pentru Colette a Înlocuit cu totul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de fox-terrier cu clopoței la zgardă și un fund foarte șerpuitor. Lipăia apa sărată din găletușa Colettei numai ca să-și manifeste bucuria. Îmi amintesc pânza de barcă, apusul de soare și farul, Înfățișate pe acea găletușă, dar nu-mi pot aminti numele câinelui, ceea ce mă enervează. În răstimpul celor două luni cât am stat la Biarritz, pasiunea mea pentru Colette a Înlocuit cu totul pasiunea mea pentru Cleopatra. Întrucât părinții mei nu erau dornici să-i cunoască pe ai ei, o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care se termina la far. În acest moment se petrece un lucru Încântător. Procesul de reconstituire a tocului și a microcosmosului din ochiul lui magic Îmi stimulează memoria, determinând-o să facă un ultim efort. Încerc din nou să-mi amintesc numele câinelui Colettei - și, victorie! De-a lungul acelei plaje Îndepărtate, peste luciul nisipului de seară din trecut, În care fiecare urmă de pas se umplea Încet cu apa luminată de apusul soarelui, se aud, se aud tot mai aproape
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În exclusivitate; și imediat a plecat, mânându-și cercul cu bețișorul printre lumini și umbre, de jur Împrejurul fântânii Înecate În frunze moarte, lângă care stăteam. În amintirea mea, imaginea frunzelor se Împletește cu imaginea pantofilor și a mănușilor ei și Îmi amintesc că mai era un detaliu din Îmbrăcămintea ei (poate o panglică de la bereta scoțiană sau modelul de pe ciorapii ei lungi), care Îmi evoca spirala curcubeului pe o bilă de sticlă. Parcă mai țin În mână acel mănunchi de raze luminoase
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la a doua mână, dar În acest caz am cu adevărat Îndoieli, mai ales pentru că, mult mai târziu, când avea chef să-și depene amintirile, mama se referea amuzată la flacăra pe care, fără să știe, o aprinsese. Parcă Îmi amintesc o ușă Întredeschisă dând spre salon și acolo, În mijlocul pardoselei, Ordo, Ordo al nostru, stă Îngenuncheat și Își frânge mâinile În fața tinerei, frumoasei și uluitei mele mame. Faptul că par a vedea cu coada ochiului minții unduirile romanticei pelerine În jurul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care mergea În mâini, ridica greutăți uriașe, jongla cu haltere și, cât ai zice pește, umplea o Încăpere mare cu mirosul de transpirație al unei Întregi garnizoane. Când socotea că se cuvenea să fiu pedepsit pentru vreo mică poznă (Îmi amintesc de pildă că am dat drumul de pe palierul de sus unei bile, care a căzut drept pe atrăgătorul lui cap, În timp ce tocmai trecea pe dedesubt), adopta remarcabila măsură pedagogică de a sugera ca el și cu mine să ne punem
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a ne ajuta la temele pentru acasă. În timpul domniei Mademoisellei, care era la noi din iarna lui 1905, a renunțat să se mai lupte cu intrușii moscoviți, Întorcându-se la Lusanne. Lenski se născuse În sărăcie și Îi plăcea să amintească tuturor că Între absolvirea gimnaziului din orașul lui natal de pe țărmul Mării Negre și admiterea la universitatea din St. Petersburg, se Întreținuse singur ornamentând pietre - care se găseau din abundență pe țărm - cu peisaje marine strălucitoare pe care le vindea ca
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ca să nu se trezească monstrul soartei (care, părea el convins, Îi purta personal pică) - ne-a prezentat logodnicei lui, o tânără grațioasă cu ochi speriați de gazelă și răspândind În jur parfumul violetelor proaspete prinse În voalul ei negru. Îmi amintesc că am Întâlnit-o chiar lângă o farmacie, În colțul dintre Postdamerstrasse și Privatstrasse, pe o străduță acoperită cu frunze moarte, unde se afla pensiunea noastră, și ne-a Îndemnat să ținem secret, față de părinții, noștri prezența miresei lui la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]