71,024 matches
-
odată, un băiat sprinten și nerușinat (poate că eram totuși eu - domnul Hyde din doctorul Jekyll din mine?) reușea să-și proiecteze piciorul, ceea ce declanșa bineînțeles o competiție zgomotoasă. Când ultima placă era găsită și apărea pe ecran, ea Îmi amintea de o călătorie din prima mea copilărie, prin lungul și Întunecatul Tunel St. Gothard, În care trenul nostru pătrunsese În timpul unei vijelii, dar când noi ieșisem, aceasta se terminase, și În acel moment Albastru, verde și portocaliu, uimiți De frumusețea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
studiile noastre școlare, veșnicele lui tribulații de la universitate apăreau oarecum surprinzătoare. În cele din urmă, cauza lor s-a dovedit a fi totala lui lipsă de pricepere pentru problemele financiare și politice pe care se Încăpățâna să le abordeze. Îmi amintesc În ce fierbere a fost când a trebuit să dea unul dintre cele mai importante examene de absolvire. Eram la fel de Îngrijorat ca el, și chiar În ajunul evenimentului așteptat, n-am putut rezista să nu trag cu urechea la ușa
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
rămas credincioși ovăzului lor. A făcut trafic cu multe alte patente, toate fanteziste, și era Îngropat În datorii când a moștenit o mică avere, În urma decesului socrului său. Asta trebuie să se fi Întâmplat pe la Începutul anului 1918, pentru că Îmi amintesc că ne-a scris (eram pe atunci refugiați În regiunea Ialta) pentru a ne oferi bani și orice fel de ajutor. Banii moșteniți i-a investit prompt Într-un parc de distracții de pe coasta răsăriteană a Crimeii și s-a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a Întâmplat cu el În timpul invaziei naziste În Franța. În ciuda câtorva dintre ciudățeniile lui, Lenski era cu adevărat o ființă omenească foarte pură, foarte cumsecade, cu principii personale la fel de rigide ca gramatica lui și ale cărui Înviorătoare diktantî mi le amintesc cu plăcere: kolokololiteișciki perekolotili vîkarabkavîșișa vîhuholei, „turnătorii de clopote de biserici i-au măcelărit pe guzganii care se furișaseră afară“. După mulți ani, la Muzeul de Istorie Naturală din New York, i-am reprodus această frază care-ți Împleticește limba unui
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În primăvara aceluiași an, am Învățat-o aproape integral pe dinafară când mă pregăteam să vorbesc Împotriva bolșevismului la o dezbatere sindicală de la Cambridge; (victoriosul) apologet a fost un ziarist de la The Manchester Guardian; i-am uitat numele, dar Îmi amintesc că mi se uscase complet gâtul după ce am recitat ceea ce memorasem și că acela a fost primul și ultimul meu discurs politic. Cu două luni Înainte de moartea tatei, revista emigrației. Teatr i jizn (Teatru și viață) a Început să publice
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
turbulenți. De pildă, Încă din 1906, suspectându-l pe tata că organizează Întruniri clandestine la Vira, poliția s-a folosit de Ustin care s-a rugat În acest scop de tata, sub un pretext oarecare pe care nu mi-l amintesc, dar cu intenția profundă de a spiona tot ce se petrecea, să-l ia cu el la țară În vara aceea ca lacheu suplimentar, pe lângă ceilalți pe care-i avea (el fusese chelar În casa Rukavișnikov); și tot el, omniprezentul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a scăpa de o recitare la oră, pe care n-o pregătisem, tata nu părea În stare să se Înfurie cu adevărat; și recunoscând ulterior o Întâmplare similară În propria lui copilărie, am fost răsplătit că nu ascunsesem adevărul. Îmi amintesc acea după-amiază de vară (care Încă de atunci părea să se fi petrecut demult, deși nu trecuseră decât patru sau cinci ani), când a năvălit În camera mea, mi-a Înșfăcat plasa, a coborât În fugă treptele de la verandă - și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de la verandă - și s-a Întors imediat ținând Între două degete o magnifică femelă foarte rară din specia Russian Poplar Admirable pe care o văzuse Încălzindu-se la soare pe o frunză de plop tremurător din balconul biroului său. Îmi amintesc lungile noastre plimbări cu bicicleta de-a lungul netedei șosele spre Luga și eficiența cu care - Îmbrăcat cu pantaloni trei sferturi, cu haină de tweed și șapcă cadrilată, cu gleznele lui puternice - se urca pe bicicleta „Dux“ cu șa Înaltă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tata și mama au călătorit la München și la Paris, Înapoi la St. Petersburg și apoi la Berlin, unde noi, băieții, Împreună cu Lenski ne-am petrecut toamna și Începutul iernii, aranjându-ne dinții. Un dentist american - Lowell sau Lowen, nu-mi amintesc exact numele lui - ne-a smuls câțiva din rădăcini și ne-a legat alții laolaltă, desfigurându-ne apoi cu aparate de Îndreptat dantura. Și mai diabolice decât acțiunea parei de cauciuc care-ți provoca dureri cumplite În cavități erau tampoanele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
asta, Lenski nu prea știa să joace, deși insista să ni se alăture, cu paltonul pe el, Într-o asimetrică partidă În trei. Mai târziu, ne petreceam aproape toate după-amiezile pe un ring pentru patine cu rotile din Kurfürstendamm. Îmi amintesc că Lenski se Îndrepta cu patinele, ca un făcut, numai spre stâlpul pe care Încerca să-l Îmbrățișeze, În timp ce se prăvălea cu un zdrăngănit asurzitor; și după ce mai persevera un timp, se mulțumea să stea Într-una din lojile ce
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
petrecerile festive; la languroasa contesă G., doamna vărului meu; la Polenka zâmbind În agonia ultimelor mele vise - toate se contopeau pentru a alcătui o persoană pe care n-o cunoșteam, dar pe care urma s-o cunosc În curând. Îmi amintesc un anumit apus de soare. Clopoțelul bicicletei mele era parcă de chihlimbar. Sus, deasupra muzicii negre a stâlpilor de telegraf, un evantai de nori alungiți, violet-Închis, tiviți cu roz de flamingo, stătea neclintit; totul era o miraculoasă sărbătoare a formei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un văl, acele biete cuvinte erau atât de opace, Încât, de fapt, ele formau un zid În care nu puteai distinge altceva decât niște jalnice rămășițe din poeții majori și minori pe care-i imitam. Câțiva ani mai târziu, Îmi amintesc că am văzut În mahalaua mizeră a unui oraș străin, un gard ale cărui scânduri fuseseră aduse din alt loc unde mai fuseseră folosite, pare-se, la Îngrădirea unui circ ambulant. Pe el fuseseră pictate animale, În scop publicitar dar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pildă, Într-un anumit moment hoinăream poate prin inima parcului, iar În cel următor măsuram Încăperile casei. Sau, dacă luăm În considerare etapa șederii pe scaun, Îmi dădeam seama brusc că un fel de mâncare, pe care nici nu-mi aminteam să-l fi ales, era luat de la masă și că mama, căreia Îi zvâcnea obrazul stâng ca atunci când era supărată, urmărea cu atenție, din locul ei de la capătul mesei lungi, indispoziția și lipsa mea de poftă de mâncare. Eu ridicam
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
liniște, prima mea poezie era gata. 5 Era Într-adevăr un jalnic ghiveci, cu multe alte Împrumuturi În afară de modulațiile pseudo-pușkiniene. Scuzabile erau doar un ecou al tunetului lui Tiutcev și o rază de soare refractată din Fet. În rest, Îmi amintesc vag de menționarea „ghimpelui memoriei“ - vospominania jalo (pe care o vizualizasem de fapt ca ovipozitorul unei muște ihneumonide călărind o omidă de varză, dar nu Îndrăznisem s-o redau așa) - și ceva despre parfumul vechii lumi adus din depărtare de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mărginea profilul cu un frumos contur strălucitor. Se plângea că părul ei castaniu bogat n-o asculta și o enerva, amenințând că o să și-l tundă scurt și chiar s-a tuns un an mai târziu, dar eu mi-l amintesc Întotdeauna așa cum arăta la Început, Împletit foarte strâns Într-o coadă groasă prinsă la spate cu o fundă mare de mătase neagră. Gâtul ei minunat era Întotdeauna dezgolit, chiar În iernile din St. Petersburg, căci reușise să obțină permisiunea de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Am cules pentru ea dalii de pe marginile aleii cu pietriș pentru trăsuri, privit cu bunăvoință de la distanță de bătrânul Priapostolski. Nu ne simțeam În aceeași siguranță când o conduceam acasă, până aproape de casă sau măcar până la podul din sat. Îmi amintesc grosolanele graffiti care au unit prenumele noastre cu ciudate diminutive, pe o anumită poartă albă și, puțin mai Încolo, acea mâzgălitură făcută parcă de idiotul satului, maxima „Prudența este prietenul Pasiunii“ notată cu un scris aspru, binecunoscut mie. Odată, la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
drumului spre școală (amândoi erau băieți cumsecade și refuzau efectiv să-mi primească banii - monede comode de cinci ruble scoase din bancă În ispititori cârnați alcătuiți din zece sau douăzeci de monede sclipitoare, de care-mi pot Îngădui să-mi amintesc cu o plăcere estetică acum, când mândria mea rănită de emigrant aparține de asemenea trecutului). N-am avut probleme nici cu minunatul nostru Ustin, extrem de ușor de mituit, care răspundea la telefonul nostru de la parter, al cărui număr era 24-43
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
intimitate prin prezența unor șevalete cu desene - până când un veteran al campaniei turcești, cu gură spurcată, ne-a amenințat că o să cheme poliția. De la aceste mari muzee am avansat la unele mai mici, de pildă Muzeul Suvorov, din care Îmi amintesc o sală foarte tăcută, plină de armuri și tapiserii vechi, flamuri de mătase sfâșiate și mai multe manechine cu peruci, cu cizme grele și uniforme verzi stând de strajă deasupra noastră. Dar oriunde ne duceam, invariabil, după câteva vizite, un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sărman și lipsit de talent, care avea motive să-i fie recunoscător tatei, a scris un articol oribil de entuziast despre mine, vreo cinci sute de rânduri debordând de elogii dezgustătoare; a fost interceptat la timp de tata și Îmi amintesc cum scrâșneam amândoi din dinți și gemeam În timp ce citeam manuscrisul - era ritualul adoptat de familia noastră când avea de-a face cu ceva de prost gust sau cu gafa cuiva. Povestea asta m-a lecuit definitiv de orice preocupare pentru
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
patologice, dar nu Întotdeauna justificate față de cronicile care În anii următori m-au privat de emoțiile pe care se spune că le trăiesc majoritatea scriitorilor. Acea primăvară a anului 1916 o văd ca pe o primăvară petersburgheză tipică, atunci când Îmi amintesc imagini ca acestea: Tamara purtând o pălărie albă nefamiliară, printre spectatorii unei obositoare partide de fotbal interșcolar, În care, În duminica aceea, un noroc extraordinar m-a ajutat să rețin nenumărate mingi; sau un fluture Camberwell Beautys, exact de aceeași
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
rezultate artistice foarte slabe. Nu numai că această experiență este Îndoielnică și umbrele acelor fermecătoare doamne Îmi sunt inutile acum, când Îmi reconstitui trecutul, dar ea determină o defocalizare enervantă pentru că oricât mi-aș potrivi lentilele memoriei, nu-mi pot aminti cum m-am despărțit de Tamara. Poate că această neclaritate are un alt motiv: ne despărțisem prea multe ori până atunci. În ultima vară petrecută la țară, ne despărțeam pentru totdeauna după fiecare Întâlnire secretă când, În bezna fluidă a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mai iau o dată rămas bun de la ea - apoi lungul urcuș Împleticit, În Întuneric, când picioarele mele pedalau Încet și cu trudă, Încercând să presez bezna monstruos de rezistentă și de mobilă care refuza să fie supusă de picioarele mele. Îmi amintesc totuși cu o claritate sfâșietoare o anumită seară din vara anului 1917 când, după o iarnă În care n-am Înțeles de ce am fost despărțiți, am Întâlnit-o Întâmplător pe Tamara Într-un tren suburban. Timp de câteva minute, Între
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cum spuneau zețarii, minunându-se de absența corecturilor), un articol de fond pentru muribundul ziar Rech (sau poate pentru o publicație scoasă de urgență) pe acele fâșii speciale de hârtie liniată care corespundeau cu coloanele de tipar. Din câte Îmi amintesc, principalul motiv pentru care fratele meu și cu mine am fost expediați atât de prompt era pericolul de a fi Încorporați În noua armată „Roșie“, dacă rămâneam În oraș. Mă enerva să mă duc Într-o regiune fascinantă, la mijloc
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
am fost supuși scandalosului și umilitorului sentiment de nesiguranță. În timpul iernii 1917-1918 și al unei bune părți din primăvara Însorită și vântoasă din Crimeea, moartea absurdă ne dădea târcoale. La două zile, pe cheiul alb de la Ialta (unde, după cum vă amintiți, „Doamna cu cățelul„ a lui Cehov și-a pierdut lornieta În mulțimea de vilegiaturiști), diverși oameni inofensivi, după ce li se atașau În prealabil greutăți la picioare, erau Împușcați de durii marinari bolșevici, importați din Sevastopol În acest scop. Tata, care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de noi. Ideea care stătea la baza lui era parodierea unei abordări biografice, proiectată - ca să zicem așa - În viitor, transformând astfel prezentul amăgitor Într-un fel de trecut Încremenit, așa cum ar fi el văzut de un memorialist senil care Își amintește, ca printr-o ceață neputincioasă, cum a cunoscut un mare scriitor când amândoi erau tineri. De pildă, ori Lidia, ori eu (care din noi se Întâmpla să aibă inspirație) spunea - să zicem - pe terasă, după cină: „Scriitorului Îi plăcea să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]