7,678 matches
-
mine. Aceste Sfinte Moaște a Sfântului Mare Mucenic Gheorghie, sunt date de un patriarh(Matei Psaltul al Alexandriei), răposatului logofăt Andrei Roset, adică bunul răposatei maicăi mele (Măriuța Milu), iar sfânta coastă, dată tatălui meu, de către un serdar Vasilache Cârnul” (însemnare autografă a lui Grigore Crupenschi în Inventarul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Feredeni, fila 2, partida arginturilor de la Arh. Stat. Buc., Ms. 635). Pe folia de aur care îmbracă fragmentul din Sfintele Moaște (se pare cotul), lungă de 9 cm
Feredeni, Iași () [Corola-website/Science/301277_a_302606]
-
populație, nu este cunoscută apartenența confesionala. Istoria acestor locuri arată că, în timp, așezările ce se găsesc unite într-o comună au luat naștere ca urmare a stabilirii unor vechi nuclee de agricultori care lucrau aceste pământuri. Cele mai vechi însemnări cunoscute despre această zonă sunt cele legate de satul Ungheni. Astfel într-un uric de la Alexandru cel Bun din anul 1429 se pomenește despre Unghiul Îngust. Profesorul Costăchescu spune că acest Unghi Îngust, probabil un cot al Prutului, a dat
Comuna Ungheni, Iași () [Corola-website/Science/301318_a_302647]
-
multor proprietari precum familia nobiliară Cziko Pomazi la 1488 sau comitele de Arad Francisc de Horozath, la 1510. Într-un defter otoman din 1554, este consemnată cu 42 case. Până la sfârșitul secolului XVII satul nu a mai fost aminitit nicăieri. Însemnările lui Marsigli (1690 - 1700) reiau firul istoric atunci când amintesc Babșa ca aparținând districtului Lunca Lipovei. În continuare, satul este atestat de mai multe ori. Conscripția austriacă de la 1717, anul cuceririi Banatului de către aceștia, menționează că Babșa avea 40 de case
Babșa, Timiș () [Corola-website/Science/301335_a_302664]
-
au descoperit alte informații suplimentare referitoare la acea perioadă. Geograful Remus Crețan, consideră că numele satului reflectă o formă românească veche , întrucât toponimul "Werendin" este omonim cu toponimul din Caraș-Severin (azi satul Verendin), vechi sat românesc documentat de la 1439. Primele însemnări documentare mai detaliate se referă al Conscripția generală a Banatului, efectuată în 1717 de austrieci, după ce aceștia au cucerit Banatul de la turci. În aceste documente, satul este numit "Werendin" și are 30 de case de valahi (românești). Din punct de
Ferendia, Timiș () [Corola-website/Science/301359_a_302688]
-
centrul urban care polarizează viața economică și socială. Pe hotarul de vest al satului trece calea ferata Jebel-Giera însă sația cea mai apropiată se situează la Banloc (circa 2 km). Este un sat relativ recent, menționat pentru prima data in însemnările lui Marsigli din 1690-1700. Inițial a fost un sat de sârbi, veniți aici spre sfârșitul secolului XVII. Satul avea pe atunci 30 de case locuite și apărea sub denumirea de Obseniza. În această perioadă de început al secolului XVIII, sătul
Ofsenița, Timiș () [Corola-website/Science/301382_a_302711]
-
Turcesc și in nord-est cu satul Bacova. Despre originile îndepărtate ale Vucovei se știe doar că a fost o localitate românească de-a lungul Evului Mediu și că s-a înființat cel mai probabil în perioada ocupației turcești a Banatului. Însemnările lui Marsigli din 1690-1700, vorbesc despre satul valah "Vucova", aparținător districtului Lugoj. După cucerirea Banatului de către austrieci, apar și primele scrieri documentare mai detaliate referitoare la Vucova. Astfel, conscripția din 1717 consemnează satul "Vukowo", cu 63 de case de lemn
Vucova, Timiș () [Corola-website/Science/301411_a_302740]
-
Între 1840 - 1850 s-au stabilit câțiva coloniști maghiari și germani, de meserie viticultori. Tradiția viticolă este însă mai veche. Sigismund Ormos deținea la 1825 4 lanțe de vie și o casă, pe care le-a vândut în 1857. În însemnările sale, el vorbește despre perioadele când mergea împreună cu localnici la munca viei. În decursul secolului XIX activitatea viticolă s-a intensificat. S-au plantat soiurile Cadarcă, Majarcă, Roșu bătut, Slancamenca, hibridul „Otella”. În 1888, o epidemie de filoxera bântuie în
Silagiu, Timiș () [Corola-website/Science/301397_a_302726]
-
scurt timp de la colonizare, în 1806. Era un tip de școală parohială, pentru că în aceeași perioadă începe să se formeaze și parohia (germanii erau cu toții romano-catolici, de aceea se înțelege că aceste evenimente aveau loc în jurul bisericii romano-catolice). La primele însemnări, parohia avea în jur de 700 de membri. Din 1811, devine parohie de sine stătătoare. Până la jumătatea secolului XIX, avea să depășească cifra de 1.000. Biserica mare s-a construit abia în 1857, cu bani din fondul religios al
Stamora Germană, Timiș () [Corola-website/Science/301398_a_302727]
-
pentru prima dată în listele de zeciială papală sub denumirea de MONIȘA, apoi, timp de 357 de ani, nu s-au găsit documente în care să fie menționată existența localității. 1690 - Existența satului în perioada dominației otomane este atestată în însemnările lui MARSIGLI, în care se menționează că MOSNITZA era o așezare aflată în părțile Timișoarei. Vatra satului era așezată pe locul numit azi "Satul Bătrân", loc supus inundațiilor pârâului Subuleasa. 1717 - Conscripția localităților Bănățene întocmită de austrieci, amintește de satul
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
de zeciială papală din anul 1332-7. După aceste liste ,comuna are parohie în dieceza Cenadului, arhidiaconatul de Timiș. Aceasta ar fi cea dintâi dar și singura dovadă despre existența comunei în Evul Mediu. În epoca ocupațiunii turcești, comuna există, pentru că însemnările lui Marsigli din 1690-1700, dau Moșnița, comună situată în jurul Timișoarei. Conscripția din anul 1717 ,dă comuna Moschniz cu 50 case, în districtul Timișoarei. Harta lui Mercy din 1723, are Moschniza, în districtul Timișoarei. În harta lui Griselini din 1776 e
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
Sobieski (1674-1696) au ocupat Suceava, stabilindu-și cartierul general la Mănăstirea Zamca în timpul campaniei antiturcești din anii 1690-1691. El a fortificat Zamca, transformând-o într-o adevărată cetate. În anul 1700, aflat în trecere spre Istanbul, solul polonez consemnează în însemnările sale că în Suceava se mai păstrau doar ruinele Palatului Domnesc. Timp de peste două secole, Cetatea Sucevei s-a aflat în părăsire, ruinându-se și mai mult. Abia la începutul secolului al XX-lea, arhitectul austriac Karl A. Romstorfer a
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
în 1876, între cele două familii existând legături extrem de strânse. Confirmarea faptului că Dewdney, împreună cu un alt ofițer, căpitanul David Sharp, s-a întâlnit cu Iusupov în săptămanile premergătoare asasinatului, poate fi găsită în jurnalul șoferului englezilor, Kyle Mason. Ultima însemnare a fost făcută exact în noaptea de dinainte de crimă. Mason a afirmat că "este un fapt puțin cunoscut că Rasputin nu a fost împușcat de un rus, ci de un englez". El a indicat că cel vinovat a fost un
Grigori Rasputin () [Corola-website/Science/300212_a_301541]
-
dintre toate acestea nu este o dovadă hotărâtoare pentru a afla adevărul despre ce s-a întâmplat în noaptea de 16/17 decembrie, dar prezintă dovezi mai logice legate de faptul care s-a întâmplat. Dewdney și-a ars toate însemnările înainte de moartea sa din 1961, iar fiul lui a murit și el patru ani mai târziu, fără să clarifice în vreun fel problema morții lui Rasputin. După moartea lui Rasputin, secretarul lui, Simonovici, și-a dat seama că au fost
Grigori Rasputin () [Corola-website/Science/300212_a_301541]
-
s-au infintat comunele șvăbești " anul înființări comunei Segenthau (Sagu) ar fi fost în 1731. Dar pentru această nu există nici până azi o dovadă clară. Nici în registrele de istorie din Aradul-Nou (începând din 1725) nu se găsește o însemnare despre comună Segenthau (Sagu). Cu atat m-ai mult se găsesc în arhivele din Viena certificate, care dovedesc clar că Segenthau (Sagu) s-a înființat în perioada Theresiana (aici se referă la perioada de guvernare a Reginei Maria Theresa). Carl
Șagu, Arad () [Corola-website/Science/300304_a_301633]
-
-lea icoana a fost restaurată, iar în anul 1853 a fost așezată într-o nouă strană de lemn sculptat și aurit, donată de Ieromonahul Varnava, egumenul Mănăstirii Pângărați, care s-a vindecat aici de o grea boală, cum reise din însemnarea de pe medalionul de deasupra ei. Început, continuat și încheiat, la această mănăstire, în care sunt trecuți domni și membri ai familiei acestoa, arhierei, arhimandriți, călugări, donatori de tot felul, mari dregători, logofeți, vornici, hatmani, și oșteni de frunte căzuți în
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
file au fost copiate în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, după un pomelnic început în anul 1407, care, probabil, era scris pe tăblii de lemn sau pictat pe peretele de la proscomidiar. Ulterior, pomelnicul a fost completat, adăugându-se nume și însemnări; ultima însemnare s-a făcut în anul 1682; deci pomelnicul a fost scris într-un răstimp d aproape trei secole. Început în 1407, după ce Dometian a fost rânduit stareț al Mănăstirilor Neamț și Bistrrița, pomelnicul a fost retranscris, completat cu
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
fost copiate în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, după un pomelnic început în anul 1407, care, probabil, era scris pe tăblii de lemn sau pictat pe peretele de la proscomidiar. Ulterior, pomelnicul a fost completat, adăugându-se nume și însemnări; ultima însemnare s-a făcut în anul 1682; deci pomelnicul a fost scris într-un răstimp d aproape trei secole. Început în 1407, după ce Dometian a fost rânduit stareț al Mănăstirilor Neamț și Bistrrița, pomelnicul a fost retranscris, completat cu nume noi
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
Rusia. Domniile lui Vladimir cel Mare (980-1015) și a lui Iaroslav I cel Înțelept (1019-1054) constituie Epoca de Aur a Kievului, când slavii au fost creștinați și au primit primul cod de legi al slavilor de răsărit, "Russkaia Pravda". În conformitate cu însemnările din "Cronica vremurilor trecute", prima cronică a Rusiei Kievene, un vareg (viking) pe nume Rurik și-a așezat reședința în Novgorod, după ce a fost ales conducător comun al mai multor triburi slave și finice, pe la 860, după care și-a
Rusia Kieveană () [Corola-website/Science/301537_a_302866]
-
jur de 10 case construite pe parcursul secolului XIX. Statutul social al satului a fost de nobili încă de la începuturi, păstrând acest statut multe veacuri, iar astăzi locuitorii lui sunt foarte înstăriți. Ion Bârlea (1883-1969), preot și culegător de folclor. Vol. Însemnări din bisericile Maramureșului (1909), Balade, colinde și bocete din Maramureș, Cântece poporane din Maramureș (1924).
Berbești, Maramureș () [Corola-website/Science/301566_a_302895]
-
un iconostas din lemn de tei cu icoane pictate pe lemn, dar fiind distrus de carii, a fost predat cu proces verbal Muzeului Județean în anul 1974, reținând drept amintire icoane care reprezintă Sfânta Treime pe dosul căreia este următoarea însemnare: „Făcută pe cheltuiala lui Fluieraș Istrate cu soția Dotye și cu familia Domniei sale Aximie și Parasca cu Maria, ca să le fie de pomenire veșnică. Anul Domnului 1802.” Turnul înalt de peste 38 m domină așezarea, iar în jurul coifului îl împodobesc cele
Tăuții de Sus, Maramureș () [Corola-website/Science/301595_a_302924]
-
Denumirea aceasta, se pare, este mai veche și explică situarea comunei în cadrul județului. În acest caz, ea apărea în documentele Țării Românești de pe la începutul veacului al XV-lea. Faptul că acesta era vechiul său nume e confirmat și de o însemnare din 5 mai 1749 de pe vremea lui Grigore Ghica. Se știe însă că în satul component Tisa (înspre Mârlogea - Apostolache) se presupune să fi existat, în sec. IV a.H. - I p.H., o cetate dacică, unică în zonă.Cunoaștem și
Comuna Sângeru, Prahova () [Corola-website/Science/301724_a_303053]
-
Tasnad. Pe strada Porteleki, respectiv Dengelegi trece șoseaua, care se intersectează cu strada școlii într-o parte, iar pe cealaltă parte cu străzile Ujsor. Numele Irina se întâlnește penrtu prima dată în Regestrum de la Oradea ("Varadi Regestrum") din 1219 cu însemnarea villa Ivren. Data constituirii arată că a fost o așezare aflată în serviciul fortăreței de iobagi pe linia Érmellék (Valea Ierului). Așezarea și-a primit numele de la proprietarul pământului, "familia Irinyi". Dreptul de proprietate a familiei Irinyi este intensificată și
Irina, Satu Mare () [Corola-website/Science/301766_a_303095]
-
Adolphe al lui Benjamin Constant”) Contrar multora dintre scriitorii sovietici care făcuseră concesii puterii, Ahmatova a dovedit forța rară de a nu ceda hipnozei de masă creată de putere, de a nu se amăgi de ideea unei „curățenii culturale”. În însemnările sale nu apar reproșuri la represaliile acelor perioade și nici aluzii la faptul că elita intelectualității din Rusia ori emigrează, ori este exterminată de autoritățile comuniste. Din 1926 până în 1940 trăiește cu criticul de artă Nikolai Punin, fără să se
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
evoluția firească în satele transilvănene, biserica din Birtin și-a primit respectivă podoaba. Din ceea ce a moștenit, până astăzi, pictură cea mai timpurie este aceea a ușilor împărătești, cu Bună Vestire și evangheliștii, despre a cărei magistrală împlinire aflăm din însemnarea din "„Anii Domnului 1740, aceasta sfântă zvera s-au făcut pentru sufletul lui Ivanut Marc și au umblat Ivanut Toader de s-au făcut acest lucru să-i fie pomană, si zugrav au fost Gligorie Moldovan”". În 1772, Stan zugravul
Birtin, Hunedoara () [Corola-website/Science/300539_a_301868]
-
a cursului de apă, fiind protejat de vânturile puternice în ringul închipuit de dealurile ce închid laturile dinspre miazănoapte, apus și miazăzi. Acest cadru a fost remarcat și de preotul Constantin Dăncilă din Mânerău, atunci când și-a așternut pe hârtie însemnările monografice: „Comuna Mânierău — satul — se află în mijlocul hotarului. Este situată de la drumul țării spre apus pe o vălicică între trei dealuri, putem zice la locul cel mai rău din hotar. E ferită de vânturi, ferită de a se vedea din
Mănerău, Hunedoara () [Corola-website/Science/300553_a_301882]