KorAP: Find »[drukola/base=alee & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...282 283 284 ...528 >

13,186 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320

renumiți ai locului - Ștefan Dumitrescu Adam Bălțatu, Octavian Angheluță și Viorel Huși -, ultimul rămâne emblematic un pictor al Hușilor. Obiectivele mai importante într-un târg cu viața patriarhala sunt zugrăvite frontal sau din perspectiva unei căi de acces - strada, drum, alee, cărăruie, cale ferată: „Curtea spitalului din Huși”, „Sala de consultații”, „Drumul gării (Huși)”, „Cantonul de la marginea orașului”, „Pavilionul de barbati”, „Spitalul comunal”, „Peisaj - Gară din Huși”, „Locomotivă din gară Huși”, „Din curtea spitalului din Huși”, „Priveliște spre gară”, „Peisaj din

Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit (2014) [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

lucrează în combinat de mult, de vreo zece ani, dar eu n-am remarcat-o decît acum doi ani. Îmi căutam șeful, inginerul Ștefănescu, să semneze un bon de materiale și-l găsesc stînd de vorbă cu doamna Teona, pe alee, în fața secției. Don Șef, numai cu femei frumoase stați de vorbă, îi spun eu în glumă cînd rămînem singuri. Șeful, căruia toți îi spun Don Șef, m-a privit zîmbind, s-a uitat după doamna Teona, care intra în pavilionul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
telefon pe tovarășul Condurache, de la administrativ. După cîteva clipe, din gheretă iese portarul-șef și spune ceva portarului mai apropiat de ușă. Cine vrea să intre, strigă portarul, să lase legitimația. La auzul acestor vorbe, cîțiva fac cale-întoarsă, pornind pe aleea de lîngă zidul combinatului, spre zona de extindere. Vor intra, desigur, pe una din intrările șantierului. Aici, dacă lasă legitimația, se vor alege cu o penalizare de cinci la sută din salariu. O clipă șovăi și eu. Poate că-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
termine lucrul la stația de filtrare, că m-am săturat de cînd îi caut! Îmi fac loc printre bărbații din fața porții, încă nehotărîți, și întind legitimația portarului, care mă salută cu "să trăiți, dom' inginer!", apoi intru. Grăbesc pasul pe aleea centrală, traversez prima cale ferată a combinatului și ajung la secție. Pe măsuța instalată la parter găsesc condica de prezență. O semnez, semnez și pentru plecare la ziua de ieri, pun ora de plecare, iar la rubrica cu ora de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-șef, accentuînd în orice afirmație cu caracter de realizare pe acest "noi"; eu, acum, în sinea mea, zic: "mecanicii, conduși de maistrul Cornea, au făcut treabă bună". Trag iarăși cu putere ușa, verific dacă s-a încuiat și plec. Pe aleea centrală, lîngă calea ferată, mă așteaptă un muncitor. A fost angajat la combinat acum cinci ani, printr-un examen de admitere la cursurile postliceale, la care eu am fost examinator la Matematică și Fizică. Mi-amintesc că pe băiatul ăsta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
oleacă să vedeți? Haideți, că azi lipsește tehnicianul și nu-s decît eu. Moș Toader vine abia deseară... Veniți să vă arăt ceva... Ce ? întreb eu curios. Veniți. N-are rost să vă spun. Merg cu el de-a lungul aleii principale, apoi intrăm pe o alee laterală, ocolim secția Reziduuri, botezată "groapa de gunoi a combinatului" pentru că aici sînt aduse majoritatea deșeurilor să fie carbonizate, mai mergem un timp peste un teren gol și ajungem în fața complexului de sere. Rău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
lipsește tehnicianul și nu-s decît eu. Moș Toader vine abia deseară... Veniți să vă arăt ceva... Ce ? întreb eu curios. Veniți. N-are rost să vă spun. Merg cu el de-a lungul aleii principale, apoi intrăm pe o alee laterală, ocolim secția Reziduuri, botezată "groapa de gunoi a combinatului" pentru că aici sînt aduse majoritatea deșeurilor să fie carbonizate, mai mergem un timp peste un teren gol și ajungem în fața complexului de sere. Rău mai miroase pe aici, zic eu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
garoafe albe pe dreapta și garoafe roșii pe stînga. Minunată priveliște, Tomiță! exclam eu. Nu știam că avem o seră așa mare. Păi de unde credeți, dom' inginer, că sînt toate florile care acopăr de primăvara pînă toamna rondurile de pe lîngă aleile combinatului?! Da' nu pentru asta v-am adus. Ia să văd ce spuneți de asta?... Merge la masa din capătul serei, ia o cutie și mi-o întinde. Doamne!... exclam eu, fără să mă pot abține la vederea cutiei. Țin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
E o senzație aparte, parcă îmi vine să fug la gardul dinspre fîntînă și să-l strig pe Nelu Arbore: "Hai, Ioane, după ghiocei!" Las iarba să cadă pe platoul uscat și o pornesc spre clădirea Serviciului electronic. Traversez o alee a combinatului, trec pe lîngă clădirea dispecerului Serviciului utilități "creierul combinatului" și intru printre rezervoarele mari, sferice, ca niște baloane gata să-și ia zborul, pline cu oxigen ori cu azot sub presiune. Lîngă rezervoare, turnurile de filtrare frumos vopsite

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
pe un ton jos, obosit. Da-da, ți-i trimit. Ba am să vin și eu cu ei, să conduc lucrarea, răspunde Ion calm, înfruntîndu-mi privirea. Și nu uita! Ți-am împrumutat 50 de lei... Ies din clădire și traversez aleea centrală, răscolit de discuția purtată cu Nelu Arbore, căruia, de cînd mă știu, i-am zis Ion, pentru că nici el, pînă să intre la școală, n-a știut că în acte e înregistrat Nelu un moft de-al lui bunică-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Azi o să-i fac din nou o vizită. Afară, vîntul parcă s-a mai oprit, iar printre nori se zărește un colț de soare, ca un zîmbet ironic al cerului. Aud în spatele meu un claxon și fac un pas în afara aleii, lăsînd camionul cu marfă să treacă în viteză pe lîngă mine. Pasul făcut în lateral mi-a provocat o durere ascuțită. Stau locului să-mi revin și-mi spun că în pavilionul administrativ voi cumpăra de la chioșcul alimentar, aflat la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cu o aspirină. Poate voi lua și un pachet de biscuiți pe care să-i mănînc din mers. Oricum, la masă mă voi duce pe la ora unu, cînd nu e coadă prea mare. Dinspre pavilionul administrativ, pe partea cealaltă a aleii, vine o fată înaltă și frumoasă, cu o privire obraznică, ba chiar provocatoare. Prima oară cînd am întîlnit-o, acum vreo trei ani, și-am stat de vorbă cu ea, mi-am zis: "Ori îi dau o palmă, ori îi dau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-o și-ai să te convingi. Poate te hotărăști să... De-atunci, de cîte ori ne întîlnim, ne salutăm din priviri, deși mie îmi vine mereu să rîd, dar bunul-simț îmi spune că trebuie să mă abțin. Acum, fata traversează aleea și vine în fața mea: Bună ziua, Mihai! Sărut mîinile! îi zic, încercînd în zadar să-mi amintesc cum o cheamă. Credeam că ai să mă cauți... Cum să îndrăznesc?! Te văd mereu cu un băiat blond, cred că-i prietenul tău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
a dus la fostul secretar cu propaganda, de la municipiu, un tip care a știut să se ocupe și de cultură în orașul ăsta. Dom' Mihai, zice Luchian ridicîndu-se, concluzia e clară: vizitează-ne cît mai rar, nu ne opri pe alei să stai de vorbă cu noi că s-ar putea să fim văzuți împreună, iar dacă scrii, scrie ce vrei, dar nu te lega de contemporani. Sau mai bine, lasă-te de scris. Este sfatul nostru, al tuturor. Nu-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
situația de la instalație n-o să-mi permită să plec așa curînd, îi voi telefona doamnei blonde în vreo dimineață, de-aici, de la combinat. Așa, un telefon de curtoazie, s-o întreb dacă nu mai are nevoie de filamente. Afară, pe aleea ce duce spre secție, gîndul unei delegații la București mă răscolește ca o dorință, că-mi vine să mă întorc, să urc la etajul zece. Departe, pe alee, zăresc un cap brumat, ca un buchet de flori mici, albe: e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
s-o întreb dacă nu mai are nevoie de filamente. Afară, pe aleea ce duce spre secție, gîndul unei delegații la București mă răscolește ca o dorință, că-mi vine să mă întorc, să urc la etajul zece. Departe, pe alee, zăresc un cap brumat, ca un buchet de flori mici, albe: e Tamara, intră în clădirea Serviciului energetic. Am tresărit, micșorîndu-mi pasul. De ce? Pentru că e Tamara?! femeia pe care o caut cu privirea de atîția ani?! Nu. Asta nu trebuie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
lucru: o iubesc pe Livia; ea este femeia gîndului meu intim și curat. Îmi pare rău pentru rătăcirea de-o clipă în fața femeii blonde! Voi rupe pagina cu numărul ei de telefon și-o voi arunca! Mă opresc pe marginea aleii, scot din buzunar agenda și-o deschid acolo unde-i creionul, dar nu văd nici un număr. Dau filele într-o parte și-n alta. Nimic. Doar notații de-ale mele. Revin la pagina zilei în curs, unde a stat creionul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
probabil în jur de cincizeci de ani, cu destul păr argintiu și mult calm în privire. Aș putea crede că ochii doamnei Teona sînt numai asupra lui dacă nu mi-ar fi proaspete în memorie vorbele șefului, spuse atunci, pe alee: "Un bătrîn ca mine are și-acasă". A mai spus Don Șef atunci și altele despre doamna Teona, în urma cărora am început să devin ridicol, curtînd-o. Ridic ochii și-o privesc cum țăcăne mereu un pix cu mai multe culori

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Tăcem amîndoi o clipă, surîzînd un surîs trist, care ne înflorește pe buze -, apoi Fulvia face un semn de prietenie spre mine și urcă în microbuzul șantierului. Ceilalți au urcat deja. Portiera e trasă cu putere, iar microbuzul pornește pe alee, spre Zona Cinci. A naibii treabă! îmi zic. Fata asta ori mă consideră coleg și se amuză, ori mă provoacă. Și într-un caz, și-n altul, trebuie să fiu cu foarte mare băgare de seamă. Nu am motive s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Brăduț. Înțeleg, Graure, zice domnul Luchian, dacă ar fi fost altcineva, dar cînd e-n joc amicul nostru Mihai... Hai, îmi zice, luîndu-mă furios de braț, hai că timpu-i scump... Ce zici de vreme? mă întreabă el în timp ce mergem pe alee, grăbindu-ne să-i ajungem pe Brăduț și Lupu. Urîtă vreme, zic. Aerul e tare umed... Va trebui să bag și bateriile de rezervă pentru uscare... Ai destule? mă întreabă Luchian. Am, îngîn eu abătut. Rezervele au sită moleculară... Excelent

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
artistice, în sprijinul creației. Nu mă pricep la literatură. Ce să-ți spun ? Generalități? Am spus cam cît știu... Ce facem, schimbă el brusc tonul, pe unde-o luăm? întreabă, arătîndu-i pe Lupu și Brăduț, opriți la o intersecție de alei. La dreapta! strig eu. Trecem pe lîngă niște depozite și ajungem pe platforma unde sînt rezervoarele. Printre rezervoare o adevărată armată de oameni. Cred că numai mecanici sînt vreo cincizeci. În două locuri se mai sudează electric, în alt loc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Rămînem dacă-i nevoie, răspunde Lupu. Unde-s mai mulți ochi, scade posibilitatea de-a greși, spune Dinu. Am să vin mai tîrziu pe la separator, hotărăște Luchian, făcîndu-mi semn că rămîne și el. Bine, mulțumesc! le zic și plec. Pe aleea dinspre separator mă întîlnesc cu directorul general, însoțit de vreo cinci-șase ingineri, grăbindu-se spre platforma rezervoarelor. Cum merge la rezervoare, tovarășe Vlădeanu? mă întreabă directorul. Bine. Dacă mai e nevoie de forțe, să-mi spui. Nu, că unde-s

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
plimbînd prin văzduh una din grinzile de beton cu care a fost acoperită încăperea separatorului. Sus, pe colțul clădirii, stă mecanicul Valeriu. Jos, lîngă grinzile așezate la rînd, stau cîțiva mecanici, care au ajutat la depozitarea grinzilor. Mai încolo, pe alee, stau două mașini ale pompierilor. De ce-au fost scoase, domnule, grinzile?! mă întîmpină furios Marinescu. Vreau aerisire, îi răspund sec, văzîndu-mi de drum. Mecanicul Valeriu se agață de odgoanele macaralei și-i face semn macaragiului să-l lase jos

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
furios Marinescu. Vreau aerisire, îi răspund sec, văzîndu-mi de drum. Mecanicul Valeriu se agață de odgoanele macaralei și-i face semn macaragiului să-l lase jos. Macaragiul mișcă încet brațul prin aer, Valeriu fluieră admirativ, apoi, cînd este lăsat în alee, în fața mea, își duce mîna la cască, arătînd spre grinzile scoase: Dom' inginer, gata! Calea spre cer e liberă... Dă-ți cu palma peste gură! îi zic. Îmi dau, zice Valeriu și se lovește cu palma peste gură. Mă duc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ai sită moleculară; granulele sînt prea mici, spațiul dintre ele e mic; îți dai seama cît o să frîneze trecerea aerului?!... De unde presiune ca să egalezi contrapresiunea amestecului la trecerea forțată?!... Mda, îngîn eu, fiindu-mi clar de ce m-a neliniștit, pe alee, vremea asta: mi-am amintit că, după ce a studiat documentația, Vlad mi-a spus: "vezi să pornești pe zi cu soare", dar am crezut că-i vreuna din glumele lui. Așa-i, zic, presiunea aerului n-o să învingă, la momentul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]