11,066 matches
-
Îl invitase la petrecerea ei de aniversare. Simțea chiar o durere, ca un pumn În stomac. Ne vedem diseară, puișor. Dacă pentru cină Îți fac cotlet și cartofei, de la unu la zece, cât...? — Ze-zece cu fe-felicitări, bâigui Kevin. Emma se aplecă, Îl Îmbrățișă și Îl sărută pe guriță. Maja consideră sărutul prea lung, cu siguranță erotic. Dar blonda Încă nu sfârșise, Îi Îndreptă ochelarii și Îi dădu un pupic și pe frunte, și altul peste plasturele murdar. Kevin se agăță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
grecești, magnifică mărturie a unor civilizații demult apuse. Iar decadența aceasta, această nepăsare, singurătatea frescelor și a altarelor, a sacristielor și a corurilor Îl Întristau, dar nu știa cum să le pună stavilă. Onorabilul Își făcu semnul crucii și Își aplecă genunchiul, privind altarul - iar polițiștii care Îl urmau Îl imitară. Antonio nu intrase niciodată În Sant’Agostino. Înălțimea tavanului Îl impresionă. Așa cum Îl impresionase și cerul albastru presărat cu stele care străluceau pe cupola din dreapta. Peste capelele laterale erau Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
O, da, răspund, spuse. Băiatul Îi puse telefonul lângă urechea umedă - astfel Încât ea nici măcar nu trebuia să se miște. La picioarele ei, manichiurista, care-i ținea mâna abandonată În poală, continuă impasibilă să-i vopsească unghiile. Cu atenția unui artist aplecat asupra unei miniaturi, aplica vopseaua În ovalul unghiei - o umbră de sidef foarte șic, transparentă, aproape invizibilă. — Agenția imobiliară Gabetti, spuse o voce necunoscută. Ne-ați sunat cu puțin timp În urmă În legătură cu apartamentul de la Aventino. Vă stau la dispoziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Emma - Însă Îi spuse: — Ești atât de ocupată cu distracțiile că nu găsești o oră măcar pentru soțul tău? — Dumnezeule, n-o lua de la capăt, suspină Emma. Pentru o clipă Întâlni privirea uimită a vecinei sale de cabină, care se aplecase În spatele peretelui despărțitor. Toate telefoanele tăceau. În salonul call-center-ului domnea o tăcere de muzeu. — Ce ți-a spus psihologul? Întrebă bănuitoare. — M-a sfătuit și m-a convins să mai Încerc odată, minți Antonio, care nu se prezentase nici măcar o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
lui. Consideră admirabil efortul lui de a face față În mod onorabil acelui prânz. Apoi, când Își dădu seama că era deja unu fără douăzeci, cunoscând nerăbdarea Majei și susceptibilitatea ei, se hotărî să golească sacul. Fără nici un preambul. Se aplecă Înspre el și Îi spuse: Am nevoie de bani. Nu ți-ai primit cecul? se interesă Elio birocratic, de parcă ar fi fost un casier de bancă. Conform acordului pe care Îl făcuse În urma divorțului amical de Ornella, Îi dădea fiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
niciodată despre muncă. Bunica spune că pe vre-vremea ei anumite me-meserii nu existau, iar ei Încă Îi vine greu să vorbească la te-telefon de parcă ar vorbi cu morții de pe lumea ailaltă. Maja agăță hanoracul treningului În cuier și se aplecă pentru a-i da jos pantalonii. Ce blânzi și fragili sunt băiețeii. Ginecologa spune că și al meu va fi un... O, Doamne, nu vreau să mă gândesc azi la asta. Se retrase brusc. — Termină singur să te dezbraci, Încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
al angajatorul său. Iar asta iarăși era nedrept, rușinos, inutil. Nu se va schimba nimic, Aris, Îi spuse Maja Împăciuitoare. — Nimic? aproape că țipă el. Deja s-a schimbat totul. Ea se Înroși de parcă ar fi pălmuit-o și se aplecă să semneze cartela de la Gabetti. Îi păruse că Își poate permite un vis, un joc inocent, să se prefacă pentru câteva ore că este liberă - fără consecințe. Iată, poate că Într-o altă viață, la treizeci de ani, Maja Riva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
torpedoul ascunzând astfel Springfield-ul, dar știind că ea Îl văzuse, știind că ea știa că aceasta era ultima lor Întâlnire. Îi Întinse un șervețel de hârtie. Emma Încerca să deschidă ușa, dar nu reușea, căci Antonio blocase centralizat ușile. Se aplecă peste ea și-i adulmecă mirosul binecunoscut al corpului ei și al șamponului de mere și parfumul acela Îl excită și-l impresionă. Îi apăsă șervețelul pe gură cu duioșie, cu ură, repetând Într-una iartă-mă, n-am vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
oțel ce se Îndreptau În sus, spre ieșire, scârțâind. Parcă nici nu se vedea capătul acelei scări verticale. Să urce. Să urc spre ieșire În ziua funeraliilor iluziilor mele. Nu te invit la cină, Îi spuse Emma Întorcându-se și aplecându-se asupra lui pe neașteptate, simțea impulsul de necontrolat de a-i curăța tâmpla cu penele șalului. Copiii mei au fost Întotdeauna agresivi cu bărbații care au făcut greșeala de a se apropia de mine. — Mulți? spuse Sasha. Se trezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mașinii, și o Întreagă lume reală și necunoscută prindea formă În jurul lui. Treceau pe lângă panouri publicitare, piețe, stâlpi galbeni Înalți ce marcau stațiile de autobuz, brazi, rondouri de flori ca niște altare, străzi perpendiculare, lampioane palide, blocuri deteriorate ce se aplecau amenințător deasupra străzii. Și apoi, la un moment dat, Emma spusese: oprește-te aici, nu veni până lângă casă, Antonio ar putea fi În parcare. Nu vreau să pățești ceva. Iar Sasha oprise acolo, chiar dacă În locul acela era o zonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
niciodată kalașnikovul spre inima mamei, n-o mai luase la șuturi - acela era străinul dispărut pe neașteptate În piața Navona, era geamănul cel rău care, nu se știe cu ce ocazie, Îi luase locul. Omul așezat la măsuță care se apleca Înspre ei, căci În confuzia aceea generală nu reușea să le audă vocile, era tati al lor, care se Îndopa cu plăcintă cu mere - era Înnebunit după ea - și se interesa de școală, de echipa de volei și de prietenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
voce sugrumată de spaimă. Kevin, Kevin, unde ești? Iar acolo unde frunzele teilor mângâie zidurile Începe strada Carlo Alberto. Acasă. Alergară În sus pe scări. Intrarea În hotel era iluminată. Niște pelerini slovaci abia coborâți dintr-un autocar preistoric stăteau aplecați peste biroul de la oficiu Înconjurați de valize și genți prăfuite. Antonio Îl salută pe portar printr-o fluturare a mâinii. De obicei se ignorau reciproc. E ciudat să locuiești Într-o clădire În care pe lângă locuințe funcționează și un hotel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de deasupra blocului. Vara smoala se topea, iar ei se amuzau cufundându-și picioarele În mâzga aceeași fierbinte. Poate că acolo sus Încă se mai păstrau urmele lor - amprente de picioare foarte mici, ale fetiței care nu mai era. Se aplecă peste balustradă. Cu șase etaje mai În jos, strada Carlo Alberto nu se mai zărea - doar vârfurile teilor și fațada seminarului Russicum, de pe cealaltă parte a străzii. Se Întrebase mereu ce putea fi clădirea aceea austeră și puțin lugubră. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe bază de subscripție, o avertiză un tânăr cu părul verde, cocoțat pe un bidon, În fața ușii de fier Întredeschise. Maja nu Înțelese ce voia să spună și Îi ceru să repete - pentru a-i asculta cuvintele trebui să se aplece Înspre el, aproape să-l atingă. Băiatul avea același miros ca și Aris. Câine, transpirație și vopsea. Poate era unul din prietenii săi. Maja nu-i cunoștea pe prietenii lui Aris. Lumile lor erau atât de Îndepărtate, ca niște planete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
râdeau de ea În timp ce sorbeau un lichid gălbui din pahare de plastic. Îi recunoscu pe câinii lui Aris, care se strecurau printre picioarele dansatorilor și le lingeau mâinile cerșind mângâieri și mâncare. Dar câinii nu o recunoscură, și când se aplecă să-i mângâie Își rânjiră dinții. Erau acolo Mabuse, câinele cu barbă, Dillinger, Shylock - și unul nou, poate paralizat, care se târa comic, trăgând după el, legat de labele din spate, un cărucior. Câinii lui. Aris spune că sunt singurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Asta nu-mi va putea fi niciodată luată. Nou-născutul avea părul negru ca al lui. Și el se gândise dintr-o dată liniștit, Îndrăgostit, nebun de fericire, deci este Într-adevăr fiul meu. Nu, nu știu, Kevin, spuse Antonio și se aplecă ușor. Pe perete, umbra lui o acoperi pe cea a fiului. O Înghiți. Acum erau din nou o singură ființă. Și nimeni nu avea să-i mai poată despărți. — Încearcă să dormi, comoară mică, e târziu, șopti Elio. În lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de viețile noastre. Preț de câteva minute merse alături de el, alunecând și oprindu-se la fiecare pas, căci nu reușea să urmeze firul lucios al șinei. Era prea Îngust și talpa pantofilor ei nu era aderentă la metal. Atunci se aplecă să-și dezlege curelușele din jurul gleznelor și Își dădu jos pantofii cu o grație care Îl lăsă fără suflare. Zero luă prețioasele Încălțări și le puse În gluga hanoracului său. Nu avea să i le mai Înapoieze niciodată, indiferent ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
zâne și personaje din lumea lui Walt Disney. Pe podea, un corp alb chircit. Pare să fie Învelișul unei fantasme. E un capot. Grămada aceea de stofă fără viață Îi provoacă o neliniște surdă. Nu Îndrăznește s-o atingă. Se apleacă să analizeze ceva auriu care lucește pe mochetă. E un cartuș. Și totuși În Încăpere nu este nimeni, iar glasvandul care dă spre terasă e bine Închis. — Vino, repetă agentul simplu. Se Întoarce. Traversează din nou salonul și intră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și el sub masă? O fi Înalt, o fi atletic, e un italian ca toți ceilalți - unul ca noi. Oricum, el nu a trebuit să alerge așa de mult, casa e mică, cel mult optzeci de metri pătrați, s-a aplecat și a Împușcat-o În inimă de la zece centimetri. Privind-o În ochi și știind că ea știe. Isuse. Adolescentă asasinată sub masa din bucătărie, desculță, cu bluza albă pătată de sânge și răvășită, descoperind buricul În care strălucește - lucios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
iar când s-a aruncat asupra lui a nimerit-o prost, și ea a scăpat, iar el a trebuit să fugă după ea, să o tragă jos de pe suportul de rufe, să o urmărească În cutia de sticlă, să se aplece, poate chiar să-i vorbească, și să o ucidă sub masă. Ce simțise? Puișorul sașiu, cu bandaj pe ochi, ghemuit pe divan, cu capul Înclinat pe spătar. Un balon roșu legat la Încheietura mâinii plutește deasupra capului său. Cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-și desprindă privirea de la piciorușele copilului chircit pe canapea. Degetul mic Îi iese din șosețica albă, găurită. Polițistul palid consideră imaginea aceea atât de insuportabilă, Încât deși știe că nu are voie, pentru nimic În lume, să atingă cadavrul, se apleacă și Îi aranjează șoseta ca să ascundă găurica aceea. Se cutremură, căci pielea copilului Începe să se răcească, gheață și piatră - de-acum materie inertă. În camera lui Buonocore se completează inventarul motivelor și al instrumentelor. Este sechestrată arma crimei. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spectru catatonic smuls din somnul lui de pe bancheta ascunsă În spatele ghișeului de la panoul cu chei. — Ce s-a Întâmplat? A fost rănit cineva? Fata pare moartă - trebuie să fi fost moartă. I-a căutat pulsul acolo sus, În verandă, se aplecase să-i asculte inima. Nimic. Doar suflul sângelui care ieșea din rană. Chiar și acum pare moartă. Are ochii Închiși. E complet inertă. Dar pe gura ei, masca de oxigen s-a aburit. Răsuflarea, poate. — Trăiește? Îl Întreabă pe doctor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
aburit. Răsuflarea, poate. — Trăiește? Îl Întreabă pe doctor, dar acela nu are timp să-i răspundă. Nu are timp. Împinge targa spre ambulanță. Pe trotuarul spart, roțile se Împiedică, targa se clatină. Fata Întinsă, poate instinctiv, tresare. Capul i se apleacă pe pernă. Buzele i se Întredeschid și ochii par să i se anime. Asistenții țin deschise portierele ambulanței și, pentru o clipă, fata rămâne singură, ținta miilor de priviri - zecile de polițiști care așteaptă În stradă, locuitorii ieșiți la ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
grijă În mașină, de parc-ar fi din cristal. Chiar este. Fata cu inelul de inox nou-nouț În buric. — Trăiește? strigă agentul principal, emoționat de parcă sentința l-ar fi privit pe el Însuși. În luminile palide ale ambulanței, doctorul e aplecat asupra fetei. Cu o mână Îi simte pulsul la vena de la gât. Poate că așa făcuse și Buonocore. Și Dumnezeu știe ce simțise În clipa aceea. Poate simțise tăcerea corpului pe care el Însuși Îl crease. Poate simțise chemarea sângelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
închidea o casă mare, cu două turnulețe bătute în cărămidă roșie. Ușa de la intrare era sculptată, iar pe treapta de sus a scării strâmte și înalte, o prințesă de marmură privea cu tristețe spre musafiri. Astrologul era un bărbat grăsuliu, aplecat peste o hartă desenată pe piele și țintuită pe masa de brad. Îl chema Xenopol și vorbea alene, ca omul care n-are nici o treabă. - Și numele adevărat care-ți este? începuse Ghighina interogatoriul. - De botez? Pârvu, domnița mea. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]