8,699 matches
-
fete, pe care aș vrea să le am simultan În fața ochilor ca o concluzie a imaginii ei obsedante. Prima a dăinuit mult timp În mine, cu totul aparte de acea Polenka pe care o asociam cu praguri de uși și apusuri de soare, de parcă aș fi zărit Încarnarea Într-o nimfă a sărmanei ei frumuseți ce ar fi trebuit să fie lăsată În pace. Într-o zi de iunie, În anul În care amândoi aveam treisprezece ani, umblam pe malurile râului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
adolescenței mele, când treceam cu bicicleta prin fața casei ei, Îmi vorbesc acum cu glasul Polenkăi. Pe un drum dintre câmpuri, În locul unde se Întâlnea cu șoseaua pustie, mă dădeam jos și-mi rezemam bicicleta de un stâlp de telegraf. Un apus de soare, aproape unic În splendoarea lui, Întârzia pe cerul expus total luminii. Printre splendorile pe care le Îngrămădea acel apus și care se modificau imperceptibil, se deslușeau detalii de structură cu pete luminoase ale unor organisme cerești, maluri Întunecate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unde se Întâlnea cu șoseaua pustie, mă dădeam jos și-mi rezemam bicicleta de un stâlp de telegraf. Un apus de soare, aproape unic În splendoarea lui, Întârzia pe cerul expus total luminii. Printre splendorile pe care le Îngrămădea acel apus și care se modificau imperceptibil, se deslușeau detalii de structură cu pete luminoase ale unor organisme cerești, maluri Întunecate cu fisuri sclipitoare sau plaje netede, eterice, ce păreau mirajele unor insule pustii. Nu știam atunci (cum știu astăzi la perfecție
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
languroasa contesă G., doamna vărului meu; la Polenka zâmbind În agonia ultimelor mele vise - toate se contopeau pentru a alcătui o persoană pe care n-o cunoșteam, dar pe care urma s-o cunosc În curând. Îmi amintesc un anumit apus de soare. Clopoțelul bicicletei mele era parcă de chihlimbar. Sus, deasupra muzicii negre a stâlpilor de telegraf, un evantai de nori alungiți, violet-Închis, tiviți cu roz de flamingo, stătea neclintit; totul era o miraculoasă sărbătoare a formei și culorii! Totuși
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de soare. Clopoțelul bicicletei mele era parcă de chihlimbar. Sus, deasupra muzicii negre a stâlpilor de telegraf, un evantai de nori alungiți, violet-Închis, tiviți cu roz de flamingo, stătea neclintit; totul era o miraculoasă sărbătoare a formei și culorii! Totuși apusul era pe moarte și totul În jur se Întuneca; dar chiar deasupra orizontului, Într-un spațiu limpede, turcoaz, sub un strat negru, ochiul descoperea o priveliște pe care doar un neghiob ar fi confundat-o cu piesele de rezervă ale
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
moarte și totul În jur se Întuneca; dar chiar deasupra orizontului, Într-un spațiu limpede, turcoaz, sub un strat negru, ochiul descoperea o priveliște pe care doar un neghiob ar fi confundat-o cu piesele de rezervă ale unui alt apus de soare. Aceasta ocupa o porțiune foarte mică din cerul imens și avea acea claritate specifică a unui lucru văzut prin capătul nefolosit al unui telescop. Stătea acolo așteptând, o familie de nori senini În miniatură, o acumulare de circumvoluțiuni
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
grosolanele graffiti care au unit prenumele noastre cu ciudate diminutive, pe o anumită poartă albă și, puțin mai Încolo, acea mâzgălitură făcută parcă de idiotul satului, maxima „Prudența este prietenul Pasiunii“ notată cu un scris aspru, binecunoscut mie. Odată, la apusul soarelui, lângă râul portocaliu și negru, un tânăr dacinik (vilegiaturist) cu o biciușcă În mână s-a Înclinat când a trecut pe lângă ea; ea a roșit ca fetele din romane, dar a spus doar, chicotind amuzată, că nu s-a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pachet de ciocolată, rupând metodic câte o bucățică tare din ea și vorbind despre biroul unde lucra. De o parte a șinelor, deasupra smârcurilor albăstrui, fumul Întunecat al turbei care ardea se Îmbina cu focul mocnit al epavei unui imens apus de soare chihlimbariu. Cred că se poate dovedi prin consemnările publicate că Aleksandr Blok descria chiar atunci În jurnalul lui fumul de turbă pe care l-am văzut eu și epava cerului. A existat ulterior În viața mea o perioadă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
frigul din jur (cea de a doua iarnă petrecută la Cambridge mi se pare a fi fost cea mai rece și cea mai prolifică). Flăcările roșiatice albăstrui, În care văzusem o bătălie Închipuită, se micșoraseră, licărind acum sinistru ca un apus de soare arctic printre brazi brumați. Și totuși nu mă Înduram să mă culc, temându-mă nu atât de insomnie, cât de inevitabila sistolă dublă, produsă de răceala așternutului și totodată de ciudata afecțiune numită anxietas tibiarum, o stare dureroasă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
spună o poveste; E. Harrison dăruindu-mi din senin Flăcăul din Shropshire, un mic volum de versuri despre tineri și moarte. Ziua aceea mohorâtă Începea să se micșoreze, din ea rămânând doar o dungă galbenă palidă pe cerul cenușiu, la apus, când, acționând la primul imbold, m-am hotărât să-l vizitez pe vechiul meu Îndrumător. Am urcat ca un somnambul scara familiară și automat am bătut la ușa Întredeschisă pe care era scris numele lui. Cu un glas care era
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un veac sângeros, zbuciumat, un veac de răscruce în istoria omenirii. În Răsărit, la Gurile Dunării, țările române, luptând singure împotriva cotropirii otomane, apărându-și ființa și libertatea, și-au adus modesta contribuție și la apărarea civilizației europene. Din păcate, Apusul n-a înțeles atunci, precum nici mai târziu, nici astăzi chiar rostul nostru de străjer la "Porțile Creștinătății", în acest spațiu "geostrategic" de la Marea Neagră; și nu ne-a ajutat ca împreună să aducem pacea Moldovei, pacea Europei în pericol. Dimensiunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
unirii țărilor române. Neunirea Europei, atunci, ca și acum în secolul nostru bântuit de două războaie mondiale -, dezbinarea, a avut consecințe incalculabile pentru omenire. Ascensiunea lui Mahomed, a Imperiului Otoman atunci și a lui Hitler acum puteau fi oprite, dacă Apusul era unit. Ștefan Vodă, atunci, la Valea Albă, înșelat, părăsit, a stat, totuși, cu sabia, singur împotriva urgiei otomane, singur, într-o luptă inegală, disperată, pe viață și pe moarte. Unde în istoria universală se mai poate găsi un exemplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sacrificiul, și suferința, și moartea "ce a 'nălbit poienile Moldovei cu trupurile flăcăilor ei?" N-a fost nesăbuită cutezanța nebună de a ridica o țărișoară împotriva unei împărății? Oare dorul de libertate, scuturarea oricărui jug, fie de la Răsărit, Miazăzi sau Apus, a meritat prețul de sânge pe care l-a plătit Moldova? Drama, conflictul sunt lăuntrice, devastatoare, considerându-se vinovat de dezastrul Moldovei. Are un moment de rătăcire, când nu vede altă ieșire din tragica dilemă decât o moarte demnă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
În toată splendoarea strălucirii mele!... Oare, nu mă cântă prostimea: "Ștefan, Ștefan Domn cel Mare, Seamăn pe lume nu are, Decât numai mândru' soare"?! Mă iartă, se căinează vinovat Daniil. Ochii... Bătrânețile... Nu-s ochii, Sihastre! răbufnește Ștefan necruțător:... E apusul! Soarele a apus! Daniil se zbârlește: Ce vorbe-s-aistea Doamne?! Apoi, deodată, înfiorat la un gând, îngână cu teamă: Turcii?... Ha!! Ha!! Ha!! izbucnește Ștefan într-un hohot de râs sarcastic. Turcii?!?! Praful și pulberea! zice și se agită de colo-colo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dar am făcut o trebușoară pe cinste. Pentru noi... Pentru "Creștinătate". Noi ne-am cucerit "Neatârnarea". Lor, le-am fost bună pavăză. Socot că pentru trebușoara aiasta bine făcută și scump plătită merităm respectul, chiar recunoștința și, mai ales, ajutorul Apusului. Numa' să nu facă precum aceia: "După ce-și văd sacii-n căruță, dau bice cailor"... Au mai pățit-o și alții, spune Stanciu. Amu, n-o să mai cârâie nimeni, căci "am intrat și noi în Europa!" spune vornicul Bodea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să-și dea duhul: Altă moarte, alt scrum, alte lăcrămi... Nu... nu s-ar putea să cădem la o pace, cumva? Nu mai putem da îndărăt. Ar fi păcat să pierdem ce-am cucerit. Și-apoi, nu vom fi singuri, Apusul va merge cu noi. Avem înțelegeri, avem tractate. De nu eram noi pavăză, ar fi înțeles pe pielea lor, spune Bodea. O să repezim crailor Europei strigătul de luptă, carte de biruință și ajutor, steaguri de-ale Profetului și câte un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
însuși, cu forțe proaspete, trebuia să vină, să ducă războiul mai departe, biruitori, asupra Poloniei, asupra Ungariei și mai departe..." Pentru nimeni nu e o taină: Mahomed visează cucerirea Europei. Bun zid și pavăză le-am fost, repetă Tăutu. Puterile Apusului și ale Răsăritului s-au adunat într-o mare "Ligă creștină antiotomană" ce țintește dezrobirea Constantinopolului, zdrobirea și alungarea turcilor peste mare: Papa de la Roma, Veneția stăpâna mărilor, Mathiaș al Ungariei, Cazimir Crai, Imperiul german, regele Podybrady al Boemiei, șahul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Constantinopolului, zdrobirea și alungarea turcilor peste mare: Papa de la Roma, Veneția stăpâna mărilor, Mathiaș al Ungariei, Cazimir Crai, Imperiul german, regele Podybrady al Boemiei, șahul Persiei Uzum-Hassan, craiul Ivan al Moscovei, regele Franciei, regele Georgiei, noi, Moldova, și câți încă. Apusul și Răsăritul, Europa toată, unită, ce forță! Să le trimitem veste! Să strigăm: "Vin turcii!" Săriți! Creștinătatea în primejdie! Nu suntem singuri! Tăutule! Peana și calamara! Slujba Domnului! Tăutul așteaptă cu peana în mână. Ștefan, cuprins de febră, se agită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
an de an. Eram de-o șchioapă și prima mea amintire este fuga din Constantinopolul în flăcări. Și crezi că vor fi pedepsiți, undeva, cândva, pentru tot ce-au săvârșit? șoptește Maria. Cred!! își afirmă cu tărie Alexandru nestrămutata credință. Apusul și Răsăritul și-au dat mâna într-o "Ligă antiotomană" cu care îi vom zdrobi! Vinzi castraveți grădinarului? La "Congresul de la Mantova" s-a hotărât o mare "Cruciadă antiotomană" pentru recucerirea Constantinopolului și alungarea turcilor din Europa. Chiar eu, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
peste care nu s-a putut, nu s-a vrut să se arunce o punte. Și, astfel, Europa a rămas până în zilele noastre ruptă în două, dezbinată și slabă. Două lumi diferite, cu consecințe incalculabile. Că mult le păsa cârmuitorilor Apusului, mult le păsa lor de Constantinopol, de Sfânta Sofia, de Sfântul Mormânt și alte fleacuri de-astea!... Dimpotrivă, în sinea lor, cu Papa în frunte -, se bucurau că, o dată cu Împărăția Romană de Răsărit, piere și pravoslavnica ortodoxie schismatică ce le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
paț. M-a pus dracu' și-am scris un poem în care preamăream omul... "Măicuța" Inchiziția", ce prea mocirlise omul în păcat, m-a luat la întrebări. N-a lipsit mult să mă facă friptură în suc propriu... Ce este Apusul veacului nostru? Pe lângă Divina Comedie, pe lângă ideile ce scormonesc adevărul despre om și natură, pe lângă dantelele în piatră ale catedralelor ce sfidează norii, pe lângă minunile făurite de dalta și penelul artiștilor, Apusul înseamnă și o mână de oase arse. Leonardo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mă facă friptură în suc propriu... Ce este Apusul veacului nostru? Pe lângă Divina Comedie, pe lângă ideile ce scormonesc adevărul despre om și natură, pe lângă dantelele în piatră ale catedralelor ce sfidează norii, pe lângă minunile făurite de dalta și penelul artiștilor, Apusul înseamnă și o mână de oase arse. Leonardo da Vinci versus Savonarola. Când ducele Veneției m-a trimis cu un mesaj la Ștefan Vodă, m-am legat de țara asta, de oamenii ei ce m-au primit cu brațele deschise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
curajoasă țărișoară, necunoscută aproape -, acest uimitor voievod, el, el singurul la vremea aceasta, ar putea, bineînțeles, de va pune și Europa umărul. Asta n-o spun numai eu, care aș putea fi învinuit de părtinire -, o recunosc mulți, chiar în Apus. Omul acesta face lucruri peste fire. E uimitor, e paradoxal, dar e perfect adevărat. Faptele o dovedesc. E cel mai mare conducător de oști al timpului nostru. La el, nu știi ce să admiri întâi? Sabia lui victorioasă? Mintea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și pornit către împlinirea lor! Abia aștept să mă avânt în luptă! Voi dezrobi Mangopul! Apoi... Și... și turcii?! întreabă Voichița ciupind struna cea mai gravă. Dacă dau turcii?! Voi pune mâna pe sabie! se avântă Alexandru, teribil. Voi ridica Apusul! Vom porni o mare cruciadă! Vom... Până atunci, le vine de hac Măria sa Domnul Ștefan! îl întrerupe cu înfocare Voichița. Domnul Ștefan în sus, Domnul Ștefan în jos! sare țâfnos Alexandru. Cu oastea lui de opincari?! Mă rog, o dată, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Într-adevăr... Și pe deplin meritate. Omul ăsta n-a avut odihnă. A riscat totul. S-a dăruit total, nebunește! Numai eu știu cât am tremurat pentru viața lui, se plânge Maria. E de mirare ce faimă a stârnit în Apus biruința aceasta, adăugă Alexandru cu o invidie greu stăpânită în glas. Mi-a povestit Don Ogniben... Când s-a aflat vestea zdrobirii turcilor la Podul Înalt, s-au înălțat rugi de mulțumire prin catedrale, dangătul clopotelor a umplut Europa. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]