10,108 matches
-
Haideți după nebunul ăsta, nu-l putem lăsa aici sin gur. Fiți cu băgare de seamă să nu nimerim dincolo de gratii. Oricum dacă scăpăm de uneltele de aici, ne așteaptă altă pedeapsă pentru neascultare... N-avem de ales. Într-adevăr, coridoarele erau pustii. Toți slujitorii erau pe ziduri pregătindu-se pentru luptă și urmărind cu spaimă cum se apropiau amenințător asediatorii. Între timp, oamenii lui Conrad ajunseseră sub zidurile fortăreței. Cercul ucigător se strângea din ce În ce mai mult. Un herald care Înaintase călare
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Oare o fi un semn bun? se Întrebă Solomon, clătinând din cap. Când intrară Însă sub bolta porții celei mari, știură că era prea târziu. Freamătul care domnea, neliniștea cu care călugării alergau Încoace și ncolo prin curte și pe coridoare arătau că se Întâmplase ceva neobișnuit. Nou-sosiții aflară că se făceau pregătirile pentru Îngroparea ducelui Bertold. și că Bodo Împreună cu tatăl său plecaseră să-l Întâlneas că pe Conrad. Solomon răsuflă ușurat când află că cei doi trăiau, dar nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mama la spital, unde a născut normal, asistată de personalul de specialitate. Bucurie mare! Primul născut era un băiețel dolofan, cu un smoc de păr blond în creștetul capului, ochi albaștri și o voce de tenor. Vocalizele lui răsunau pe coridoarele spitalului alertând persoanele în halate albe. Primul meu frățior a fost botezat Vasile, ca și tata. Totul era frumos și bine. Vasilică era sănătos, mânca și creștea. Dar... la un an și jumătate, Vasilică a decedat ca urmare a unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
alții ca sardelele într-o cutie de conserve, cu o asemenea forță încât cei care erau lipiți de ușă se sufocau, nu alta. Opinteala asta a durat câteva momente bune. În clasă nu se auzea nici musca. Văzând că pe coridor nu se aud pași, am slăbit strânsoarea și ne-am tras cu toții sufletul, rămânând mai departe pe poziție. Deodată se aud pași. Tot mai hotărâți, mai aproape și mai aproape și se opresc în fața ușii. El e! În clasă, liniște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Nu poți face carieră în cultură dacă nu ești purtător de cultură: în ea te regăsești, cu talentul tău, cu creația pe care o adaugi tu. Nu mă regăsec decât în poezia mea: "...Eu unul urc pe Pietrele Nordului prin/coridorul secret al Ochiului Orb/ și cu celălalt văd hârtiile care-mi sosesc pe biroul/ meu de la etajul XI din Palatul administrativ,/ cu o mână înfig bâta asta de la Gregory Corso între/ jnepenii de pe munte, cu cealaltă semnez dările/de seamă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
râd" hâtru: "... Am un bar în suburbiile Someșului, îi amăgesc./ Acolo vin plutașii și barcagiii, vânzătorii de sare,/ acolo beau ceață și vând ceață femeile ceții..."/ "Al dracului Ochiul Orb al lui Vulturescu, râde/ Alexandru Pintescu. Să ne salvăm prin coridoarele și/ firidele lui șapte zile și șapte nopți: /prin cenușile lui încălțările noastre de zece ocale/ sunt ca un șnur de mătase..." A.B.Aveți regrete? Este ceva ce v-ați fi dorit să faceți până acum și nu ați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
fratele, iubitul. Poemul este sfâșierea, urletul dragostei. Mă simt bine atunci când evadez din propria viață, invadând spațiul poetic, ori poate atunci când poemul îmi invadează viață și mă ajută să trăiesc mai bine să trec cu mult mai multă ușurință pe coridoarele sociale ce devin din ce în ce mai strâmte. Poezia este ceva dramatic, este sfâșierea, arsura și sângele din arterele poetului A.B.Doamna Paulina Popa, sau să vă spun Paulina Emia?! Mă bucură să ne găsească începutul acestui an 2014 în fața unei cești
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
fratele, iubitul. Poemul este sfâșierea, urletul dragostei. Mă simt bine atunci când evadez din propria viață, invadând spațiul poetic, ori poate atunci când poemul îmi invadează viață și mă ajută să trăiesc mai bine să trec cu mult mai multă ușurință pe coridoarele sociale ce devin din ce în ce mai strâmte. A.B.Prieteniile literare, cu ce să începem? Octavian Paler spunea: Prietenia este un dar pe care îl ai sau nu îl ai". Cred în darul prieteniei și mai cred că toți avem acest dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
acest lucru atunci când vizita celula și îl amenința pe Bordeianu. Într-o zi, l-a mutat pe acesta împreună cu Munteanu, Comșa și Iosub la celula 16 de la etajul II, prilej pentru Bordeianu de a observa că nu era nimeni pe coridoare, de la etajul III până la parter. Desigur, absența gardienilor nu era întâmplătoare, ci pentru a elimina martorii. Scopul mutării sale în camera 16 era acela de a-i trage de limbă pe cei de aici. Pe la sfârșitul lui iulie 1950, a
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
viața ce se profilează deodată și ireversibil ca sediu al tuturor valorilor precare, semn al limitei și imperfecțiunii umane. Creație nereușită a zeilor din care budiștii, dar și creștinii au făcut doar un „loc de trecere”, un Îngust și mizerabil coridor spre o valoare cu adevărat sigură și recomandabilă, Nirvana sau Paradisul. Nu, eu Îmi accept senectutea și Încerc să o contemplu În lumina și În psihologia vechilor Greci, ca o stație venerabilă a existenței, loc al prestigiului real și al
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
romancierul - mereu același și același „lucru”: ființa umană și marile furtuni ce se iscă În ea, de parcă toate bătăliile și probleme lumii se duc, Înainte de orice și „după”, când totul pare a se fi terminat, epuizat, acolo, În temnițele și coridoarele minții și sufletului uman, loc secret și incitant care i-a interesat și pasionat pe cei din vechime; Grecii, În primul rând, și care le-au exprimat desăvârșit și inegalabil, Într-un fel, prin limbajul lor ce era cel al
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
tras încet pe McInerney după mine. Micuța păpușă simpatică rămase în atenția tuturor chiar și atunci când Don’t Fear the Reaper începu să zguduie casa - un moment de cumpănă, dar o șansă să scăpăm. În timp ce îl conduceam pe Jay pe coridorul lung ce duce spre ușa care se deschidea în garaj, îmi spuse: - Te-ai descurcat foarte bine acolo. - Jay, are șase ani și crede că pasărea-păpușă e vie, i-am spus exasperat. Zi-mi, vrei să mă-ntorc acolo și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o nouă linie de prizat. Era atât de liniște, că abia dacă puteam auzi cheful de la parter; atât de mare era casa. Dar era și foarte frig și am început să tremur fără să mă pot controla în timp ce înaintam pe coridorul întunecat. Am trecut de camera lui Robby - prietenul lui dormea dus în patul dublu masiv, iar filmul lui Steven Spielberg 1941 (difuzat deseori în ultima vreme) pâlpâia pe ecranul televizorului cu ecran lat, singura sursă de lumină din camera fiului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Robby - prietenul lui dormea dus în patul dublu masiv, iar filmul lui Steven Spielberg 1941 (difuzat deseori în ultima vreme) pâlpâia pe ecranul televizorului cu ecran lat, singura sursă de lumină din camera fiului meu. Am continuat să înaintez pe coridor și m-am oprit în fața ferestrei uriașe care se deschidea spre curtea casei: petrecăreții înotau în piscina încălzită și se lăfăiau pe șezlonguri. În cimitir se strânsese un grup de studenți în jurul unei țigări de marijuana, pasând-o de la unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de cântat, clar, o voce subțire care se transformă într-o cotcodăceală guturală - venea din pat - și un val de adrenalină îmi străbătu trupul, se revărsă din mine și inundă dormitorul cavernos. N-am privit înapoi în timp ce am alergat pe coridor, aplicele pâlpâind și stingându-se în timp ce treceam pe lângă ele, iar când am năvălit în jos pe scările curbate care duceau spre sanctitatea biroului meu, mi-am dat seama că pentru mine, petrecerea se sfârșise. Vineri, 31 Octombrie 3 d i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
spun ceva care să-l ajute să plece. - Mi-a părut bine Clayton. - Da, și mie. I-am întins mâna. Mi-a strâns-o brusc, uitându-se în altă parte, bâiguind un soi de mulțumire în timp ce am auzit pași pe coridor. Clayton i-a auzit și el și fără să mai adauge nimic se întoarse să iasă din birou. Dar Aimee Light apăru în cadrul ușii; amândoi se scrutară sumar înainte ca Clayton să dispară în grabă. - Cine era? întrebă Aimee, firesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Aimee Light apăru în cadrul ușii; amândoi se scrutară sumar înainte ca Clayton să dispară în grabă. - Cine era? întrebă Aimee, firesc, legănându-și șoldurile prin încăpere. Am mers la ușă, încă destul de bulversat, și am văzut cum Clayton dispărea pe coridorul pustiu. Am răsmas acolo gândindu-mă de ce oare o fi mințit că nu fusese la petrecere. Ei bine, poate era timid din fire. Bine, dar nu fusese invitat. Însă dorise să vină. Cine știe? Aimee încercă din nou. - Un student
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sângele meu și, cu toate astea pașii mei erau măsurați și lenți. Mă țineam de balustradă, lăsând-o să-mi ghideze ascensiunea, simțindu-mă atât de neutru de parcă aș fi fost în transă. În capul scărilor am luat-o pe coridorul întunecat și silențios care ducea spre dormitor. Ochii mi s-au adaptat curând, coridorul înotând într-o tentă violetă. Puterea de a înainta pe coridorul acela provenea exclusiv din panica tot mai intensă. - Hei! am strigat în întuneric, vocea mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de balustradă, lăsând-o să-mi ghideze ascensiunea, simțindu-mă atât de neutru de parcă aș fi fost în transă. În capul scărilor am luat-o pe coridorul întunecat și silențios care ducea spre dormitor. Ochii mi s-au adaptat curând, coridorul înotând într-o tentă violetă. Puterea de a înainta pe coridorul acela provenea exclusiv din panica tot mai intensă. - Hei! am strigat în întuneric, vocea mea vibrând răgușită. Hei! O aplică a pâlpâit în timp ce am trecut pe lângă ea. Apoi alta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de neutru de parcă aș fi fost în transă. În capul scărilor am luat-o pe coridorul întunecat și silențios care ducea spre dormitor. Ochii mi s-au adaptat curând, coridorul înotând într-o tentă violetă. Puterea de a înainta pe coridorul acela provenea exclusiv din panica tot mai intensă. - Hei! am strigat în întuneric, vocea mea vibrând răgușită. Hei! O aplică a pâlpâit în timp ce am trecut pe lângă ea. Apoi alta. După care am auzit ceva. Ca un hârșâit. Venea de dincolo de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
baza ei s-a stins. După care am auzit sunetul distinct al unui chicotit. Am scos un geamăt. Chicotul de dincolo de ușă continuă să răsune. Însă era un chicotit lipsit de umor. Aplicele nu mai pâlpâiau și singura lumină de pe coridor era a lunii care se revărsa prin fereastră mare care dădea spre grădină. Îl vedeam pe Victor cu urechile ciulite, privind fix spre casă, ca și cum ar fi stat de pază (dar împotriva cui?), iar în spatele câinelui nu era decât câmpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
era vorba de o fantasmă cauzată de sangria și marijuana; un sentiment general foarte negativ mă invadă pe tăcute. Jayne începu să urce scările. Am urmat-o pentru că nu știam ce altceva să fac. Aplicele de pe hol erau aprinse, scăldând coridorul în obișnuita lumină rece. Ușa camerei lui Robby era închisă, iar când Jayne încercă s-o deschidă, își dădu seama că era încuiată. - Robby? strigă Jayne. Dragul meu? - Mamă - sunt bine. Lasă-mă, am auzit de dincolo de ușă. - Robby, lasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe care l-am observat a fost că Sarah zăcea pe patul lui cu Terby în brațe, uitându-se la ceva. Robby stătea turcește pe mochetă în fața televizorului, cu spatele la mine, manevrând joystick-ul care îi permitea să se năpustească în interiorul altui coridor întunecat al altui castel medieval. În timp ce examinam încăperea, primul meu gând: mobila fusese aliniată asemeni aceleia din camera mea de copil din Sherman Oaks. Aranjamentul era identic - patul lângă peretele de lângă dulap, biroul sub fereastra care dădea spre stradă, televizorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Jayne în cameră și Sarah strigă: „Mami!“ și în loc să zic Sunt tatăl tău Robby, am fost întotdeauna și voi fi mereu, pur și simplu am plutit afară din spațiul lui, lăsând-o pe mama lor să mă înlocuiască. Am parcurs coridorul, în timp ce aplicele pâlpâiau succesiv, și am intrat în dormitorul principal, închizând ușa în urma mea și sprijinindu-mă de ea, pentru o clipă îngrozitoare n-am mai știut cine eram și unde trăiam și cum de ajunsesem pe Elsinore Lane, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
uzi care se uscară rapid pe placa de ciment. Aparatul de filmat făcu o pauză, apoi se grăbi se dea colțul casei și să facă ceea ce mă rugam să nu facă. Intră în casă. Străbătu bucătăria. Apoi ajunse pe un coridor. Se opri brusc atunci când îl surprinse pe tatăl meu târându-și picioarele spre scările care duceau la primul etaj. Și când tata începu să urce, cu spatele la aparatul de filmat, aparatul începu să urce încet în spatele lui. Mi-am dus mâinile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]