7,252 matches
-
Hamburg, precum partea din Westfalia numită Renania de Nord-Westfalia și regiunea Holstein (Nordalbingia) din landul Schleswig-Holstein. La sfârșitul secolului al XII-lea, ducele Henric Leul a mai ocupat regiunea adiacentă din Mecklenburg (fosta Marca Billungilor). Potrivit "Res gestae saxonicae" a cronicarului Widukind de Corvey din secolul al X-lea, Saxonii veniseră din Britania pe coastă la Land Hadeln, în triunghiul format de râurile Elba și Wesser, chemați fiind de conducătorii merovingieni din Francia, pentru a sprijini cucerirea regatului thuringienilor. Mai probabil
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
Bavaria s-au întrunit la Forchheim pentru a-l alege pe ducele Conrad I de Franconia din dinastia Conradinilor ca rege al Germaniei. Un an mai târziu, fiul lui Otto, Henric I "Păsărarul" a succedat ca duce de Saxonia. Potrivit cronicarului Widukind de Corvey, regele Conrad I l-a desemnat pe Henric ca succesor al său, refuzând astfel succesiunea propriului său frate, Eberhard de Franconia, iar în 919 ducele saxon a fost ales ca rege al Franciei Răsăritene de către adunarea principilor
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
copilăria lui Isus sau evangheliei apocrife , Iacob nu era cel mai mare dintre frați, ci cel mai mic, fiind și motivul pentru care copilul Isus ajunge în grija sa. Termenul „frate” ("adelphos") se deosebește în greacă de “văr”("anepsios"), iar cronicarul creștin Hegesippus face distincție între cei care erau "veri" ai lui Isus (anepsioi) și "frații" săi. Începând cu secolul al IIII-lea, doctrina a fost bine stabilită și aparată de către , Eusebiu din Cezareea și Epifanie de Salamina, teologi importanți ai
Frații lui Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/327994_a_329323]
-
fost folosită atât de mult că în secolul al VI-lea d.Hr., de exemplu, în inscripția Zebed din Siria, din data de 24 a Gorpiaios 823 AG (24 septembrie 512 d. Hr.), și în scrierile lui Ioan din Efes. Cronicarii sirieni au continuat să-l folosească până la Mihai Sirianul, în anul 1100 d.Hr./1400 AG. A fost găsită pe pietrele funerare creștine nestoriene din Asia Centrală din secolul al XIV-lea. Calendarul evreiesc sau babilonian a fost folosit de evreiii
Era seleucidă () [Corola-website/Science/327095_a_328424]
-
că numele acestor stânci vine de la un rege maghiar, Solomon, care în fuga lui de urmăritori, ar fi sărit cu calul peste valea ce străbate cele două stânci, regele scăpând cu viață, iar dușmanii săi căzând în prăpastie. Julius Teutsch, cronicar sas (inițiatorul înființării Muzeului săsesc al Țării Bârsei), care a scris Etnografia Țării Bârsei, descoperă la începutul secolului al XX-lea (în anul 1913) o fortificație antică (cetate dacică) aflată în amonte de Valea cu Apă, în locul cunoscut de șcheieni
Pietrele lui Solomon () [Corola-website/Science/327216_a_328545]
-
Duce al Poloniei din 1058 până în 1076 și al treilea rege al Poloniei, din 1076 până în 1079. A fost fiul cel mare a Ducelui Cazimir Restauratorul și a prințesei Maria Dobroniega, fiica Marelui Cneaz Vladimir cel Mare al Kievului. Potrivit cronicarului Gallus Anonymus, în timpul domniei sale a fost numit "Generosul" ("Szczodry" în poloneză), pentru că a construit multe biserici și mănăstiri în întreaga țară. După moartea tatălui său, Cazimir Restauratorul, în 1058, Boleslav al II-lea, ca fiu mai mare, a moștenit Polonia
Boleslav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330614_a_331943]
-
fost la 3 noiembrie 1231. Nu se știe unde a fost îngropat. Unii cercetători, pe baza informațiilor, spun că Ducele a murit în exil, și cred că acesta a fost îngropat la Silezia, probabil în Racibórz. O altă bază a cronicarilor, presupune că ar fi îngropat la mănăstirea benedictă de la Lubin. La moartea sa, Henric I cel Bărbos, conform tratatului de moștenire, a devenit succesorul principal atât în Polonia Mare și Mică, cât și asupra drepturilor sale a zonelor contestate cu
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
cultură. Henric a fost un poet talentat, iar două dintre poemele sale au dost înregistrate în Codex Manesse. Henric al IV-lea a murit subit în anul 1290, la vârsta de nici 32 de ani. Detaliile morții sale, redate de cronicarul Ottokar de Styria, sunt văzute de unii istorici ca foarte fiabile și de alții ca detalii îndoielnice. Anul morții sale este acceptat, iar confrimarea acestuia poate fi găsită în numeroase surse. Cu toate acestea, ziua exactă a fost oferită de
Henric al IV-lea cel Drept () [Corola-website/Science/330655_a_331984]
-
23 iunie. Există totuși și alte propuneri, cum ar fi 24 iunie, 22 iulie sau chiar în aprilie. Despre moartea reală a lui Henric, au existat mai multe surse independente, acestea fiind mormintele ducilor Silezia, Cronica lui Jan Dlugosz, și cronicarii de mai târziu, cum ar fi Cronica Boemia și Cronica lui Ottokar de Styria. Potrivit lui Ottokar de Styria, care pare să aibă cele mai precise detalii, Henric al IV-lea a aspirat la titlul de Rege al Poloniei, cerându-i
Henric al IV-lea cel Drept () [Corola-website/Science/330655_a_331984]
-
Petru cel Mare (1682-1725), Comunitatea a căzut sub dominația Rusiei, iar de la mijlocul secolului al XVIII-lea, Polono-lituanienii au fost făcuți un protectorat virtual a vecinului din est, păstrând doar un drept teoretic de auto-guvernare. Până în secolul al XVIII-lea, cronicarii din afara țării ridiculizau lipsa de eficiență a Seimului, dând vina pe veto liberum. De-a lungul Europei, cronicarii politici numeau acest lucru ca fiind un eșec fatal. Mai mulți nobili polonezi considerau veto-ul ca un instrument constructiv, care putea
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
au fost făcuți un protectorat virtual a vecinului din est, păstrând doar un drept teoretic de auto-guvernare. Până în secolul al XVIII-lea, cronicarii din afara țării ridiculizau lipsa de eficiență a Seimului, dând vina pe veto liberum. De-a lungul Europei, cronicarii politici numeau acest lucru ca fiind un eșec fatal. Mai mulți nobili polonezi considerau veto-ul ca un instrument constructiv, care putea fi folosit ca o armă împotriva aspirațiilor tiranice a monarhiei. Rezultatul pe termen lung a fost faptul că
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
mănăstire, situată în partea de sud-vest a localității. Pe acest traseu mai pot fi vizitate Mănăstirea Cernica, situată la circa 12 kilometri nord-vest și Mănăstirea Negoiești, situată la circa 20 de kilometri sud-est. Conform tradiției locale, relatată în 1657 de cronicarul Paul de Alep, Matei Basarab a hotărât să ridice mănăstirea, după ce ar fi primit sprijinul sfântului Mercurie în una dintre bătăliile purtate cu Vasile Lupu. Obiceiul de a atribui ca hram nume de sfinți militari era bazat pe credința domnitorilor
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
Naturală din Iași și Societatea de Medici și Naturaliști. Clădirea a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea sau începutul secolului al XIX-lea, între anii 1801- 1811, pe locul unei case mai vechi care a aparținut un timp cronicarului Ion Neculce. Ion Neculce a vândut-o lui Ștefan Gane care o lasă moștenire lui Lupu Gane. Safta Roset, soția logofătului Vasile Roset, o cumpără de la acesta în 1760 și o dă ca zestre fiicei sale, Agripina, cu ocazia căsătoriei
Casa Roset din Iași () [Corola-website/Science/330164_a_331493]
-
locul în care se află actuala Hală centrală din Iași de pe strada Anastasie Panu exista la începutul secolului al XIX-lea Mănăstirea Sfânta Vineri, cu o biserică ctitorită prin 1594 de marele vornic al Țării de Jos, Nistor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche. Cutremurul din 1803 produce daune importante clădirilor mănăstirii, aceasta fiind abandonată și cimitirul alăturat lăsat în paragină. Câțiva ani mai târziu, pe la 1820, vistiernicul Petrache Surza înființa un bazar în preajma mănăstirii, piață care va fi numită „Medeanul de la
Hala de zid și fier () [Corola-website/Science/330401_a_331730]
-
mai puțin de 2.303. Catedrala se înscrie, prin acestea, în Patrimoniul mondial UNESCO din 1991. Unul din cele mai căutate locuri ale turismului din Champagne, catedrala a primit 1.500.000 de vizitatori, în 2007. Potrivit istoricului, poetului și cronicarului Flodoard (~894-966), Sfântul Nicasiu, episcop de Reims, a fondat prima catedrală din Reims la începutul secolului al V-lea, probabil spre anul 401, pe vechile terme gallo-romane. Se situa nu departe de bazilica precedentă, cea a Sfinților Apostoli, ridicată sub
Catedrala Notre-Dame de Reims () [Corola-website/Science/329035_a_330364]
-
polonez legendar, fondatorul Cracoviei. Se presupune că el a domnit în anii secolelor VI—VII. Conform lui Wincenty Kadłubek, dovezile căruia sunt cele mai vechi, Krak a fost unul dintre conducătorii polonezi, luptându-se cu galii în Panonia sau Carintia (cronicarul nu indică direct locul), după care a fost ales domn, și a pus baza organizării statului polonez. Întorcându-se pe pământul polonez, Krak a fost proclamat domn. El a avut doi fii, Krak II și Lech II, și o fiică
Krak () [Corola-website/Science/329152_a_330481]
-
a fost fiica lui Krak, fondatorul legendar a orașului Kraków. După moartea tatălui ei, ea a devenit regină a polonezilor, dar s-a sinucis pentru a evita un mariaj nedorit. Prima menționare scrisă a legendei despre Wanda a fost făcută cronicarul polonez Wincenty Kadłubek. Conform versiunii lui, Wanda a condus Polonia după moartea conducătorului polonez Krak. Când pământul ei a fost invadat de „Aleman tiranul”, care a încercat să profite de moartea conducătorului precedent, Wanda și-a condus trupele ca să-l
Wanda (personaj legendar) () [Corola-website/Science/329159_a_330488]
-
fost folosit prima dată de către Jan Długosz în lucrarea sa din secolul al XV-lea din istoria Poloniei. Długosz a fost, de asemenea, responsabil pentru conectarea sarmaților la perioada preistorică a Poloniei și această idee a fost continuată de alți cronicari și de istorici, cum ar fi Marcin Bielski, Marcin Kromer, și Maciej Miechowita. "Tractatus de Duabus Sarmatiis" al lui Maciej Miechowita]] a devenit o lucrare influentă în străinătate unde, pentru o perioadă de timp, a fost lucrarea de referință cel
Sarmatism () [Corola-website/Science/329189_a_330518]
-
ale istoricului Așīkpașazăde (descendent al lui Baba Ilyăs). Ḥağğ Bektaš Walī apare menționat și în hagiografia maestrului său spiritual Baba Ilyăs numit și Baba Rasūl sau Rasūlu-llah care a organizat revolta turcmenă din 1239 în care și-a găsit sfârșitul. Cronicarul otoman Așikpașazăde menționează legătura dintre conducătorul revoltei Babaī, Baba Ilyăs și Ḥağğ Bektași, dar acesta din urmă nu participă la luptă, ci se retrage în provincia Kɪrșehir, la Soluca Kara Ӧyük, unde va duce o viață pioasă în rugăciune și
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
I(1362-1389), care se pare că a întreținut legături directe cu fondatorul ordinului. Din acest motiv, Murad I este cel care a poruncit ridicarea unui mausoleu la mormântul sfântului, informație coroborată de cele două cronici hagiografice: "Vilăyetnăme" și "Menăkibnăme". Conform cronicarului otoman Oruc, Ali Pașa, fratele sultanului Orhan a renunțat la toate privilegiile de conducere pentru a deveni derviș Bektași. Tot el a fost cel care a propus trecerea corpului de armată al ienicerilor sub protecția ordinului. În această împrejurare, sultanul
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
fost cleric și poet francez, devenit episcop de Laon din 977. Adalberon era fiu al lui Reginar de Bastogne și nepot al episcopului Adalberon de Reims. El a studiat la Reims și s-a aflat în capitlul catedralei din Metz. Cronicarul Richerus de Reims amintește de o acuzație din 977 la adresa sa, lansată de ducele Carol de Lotharingia, fratele regelui Lothar al Franței, episcopul fiind acuzat de adulter cu regina Ema de Italia, soția lui Lothar. Fiul Emei, Ludovic al V
Adalberon de Laon () [Corola-website/Science/328580_a_329909]
-
bulgarii controlau în acele vremuri drumurile care legau Moravia de minele de sare din Carpații Răsăriteni. Autorul anonim al Gesta Hungarorum enumeră alți lideri și formațiuni politice din regiunea Moraviei Mari decât Svatopluk I și urmașii săi, nemenționați de alți cronicari de la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul celui de-al X-lea. Astfel, Gesta Hungarorum amintește de Menumorut, „ducele din Biharia”, de Zobor "ducele din Nitra, prin mila ducelui cehilor” și de Gelou „un valah” , care domnea în Transilvania
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
să se mute în Panonia. Este știut că, după o pauză de 11 ani, ungurii au revenit în Bazinul Panonic în 892. Ai au venit ca aliați ai regelui Arnulf al Franciei Răsăritene în conflictul cu Svatopluk I al Moraviei. Cronicarul saxon Widukind de Corvey avea de altfel să îl critice pe Arnulf pentru alianța cu ungurii deoarece aceștia din urmă, profitând și de slăbiciunea fortificațiilor regatului, aveau să atace Francia Răsăriteană. Un cronicar târziu, Aventinus, a notat că „regele ungurilor
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
în conflictul cu Svatopluk I al Moraviei. Cronicarul saxon Widukind de Corvey avea de altfel să îl critice pe Arnulf pentru alianța cu ungurii deoarece aceștia din urmă, profitând și de slăbiciunea fortificațiilor regatului, aveau să atace Francia Răsăriteană. Un cronicar târziu, Aventinus, a notat că „regele ungurilor” Kurszán "(Cusala)", a dat asigurări că oamenii săi aveau să lupte doar împotriva moravilor, dacă aveau să primească teritoriile pe care le-ar fi ocupat în timpul acțiunilor militare. Aventinus afirmă în continuare că
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
din 894, când ungurii au traversat Dunărea în Panonia unde „au omorât deopotrivă bărbați și femei bătrâne și au mânat femeile tinere singure ca pe vite pentru ca să-și satisfacă poftele și au redus transformat întreaga” provincia „într-un deșert” . Deși cronicarul descrie acest atac al maghiarilor ca și cum ar fi avut loc după moartea lui Svatopluk I' György Györffy, Gyula Kristó, András Róna-Tas, și alții consideră că ungurii au invadat Panonia în alianță cu monarhul Moraviei Györffy și Kristó consideră chiar că
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]