KorAP: Find »[drukola/base=domnișoară & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...282 283 284 ...371 >

9,274 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345

și de căciulă. La Râpa dracului nu se mai găsesc bilete așa că luați tramvaiul și intrați la cinema Timpuri Noi unde este săptămâna filmului românesc de păpuși. E foarte frumos, dar se zice că Râpa dracului e și mai frumos. Domnișoara Any este fata doamnei Schmerler. Doamna Schmerler e vecină cu voi la comun și are televizor. Din când În când vă cheamă și pe voi. Azi v-a chemat. După ce ai fost la cinematograf seara o să mergi și la televizor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Nici nu mă mir că te curemuri. Epigrama este nostimă, dar timpul trece din ce În ce mai greu. În fine vine ora. În fața televizorului, voi, adică tu și mama ta, taică-tu s-a dus la o gală de box la clubul Metalul, domnișoara Any, doamna Schmerler și domnul Schmerler. Întâi arată mira. Domnul Schmerler mișcă butoane și mira se face lunguiață și pe urmă rotundă. Se arată apoi un telejurnal cu politică. Imaginea tremură și se strică. Se tot dă de-a berbeleacul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
talentat organizator. Întreaga sa viață măreață și luminoasă a fost permanent pusă În slujba măreței cauze a lui Octombrie, partidului lui Lenin, intereselor poporului muncitor, construirii comunismului. Încerci să numeri câte ordine și medalii are Ceaușescu. Greșești socoteala. Nici o speranță. Domnișoarei fără nume chambre 231 Résidence Universitaire Montebello 96, avenue Valrose 06400 Nice - Cedex FRANCE Draga mea, Am primit Întâia scrisoare de la tine ieri seară În timp ce făceam ultimele aranjamente În vederea zugrăvitului. Nu am mai plecat la Weimar din motive lesne de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

piele, mică, funcțională, elegantă: un cadou de la Elsa. În dimineața asta nu am burtă, am strâns o gaură în plus la curea. Mă simt ușor, bine dispus, un copil plecat în excursie cu școala. Din spate îi ating fundul. — Pardon, domnișoară. — Ea e serioasă, nu se întoarce să mă privească, știe că este o intrusă. S-a îmbrăcat cu jacheta aceea sărăcăcioasă și cu o fustă mai lungă ca de obicei, silindu-se să nu bată prea tare la ochi. Primesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
profesor, aș interna-o oricum. Ar fi mai bine ca doamna să nu se obosească, cel puțin pentru câtăva vreme. Doamna rămăsese cu câțiva pași mai în spate, confuză; îi percepeam foarte clar agitația. Nu era o doamnă, era o domnișoară, amanta mea. Ne-am privit o clipă doar, pe furiș. Am schimbat încet greutatea corpului pe celălalt picior, pentru a evita să o înscriu în raza privirii mele. Nu trebuia să stabilesc nici un contact cu ea, cel puțin nu acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

atunci își dădu seama Augusto că o urmărise. Portăreasa casei îl privea cu ochi malițioși și privirea ei îi sugeră lui Augusto ce avea de făcut atunci. „Cerbera asta așteaptă - își spuse el - s-o întreb cum o cheamă pe domnișoara după care m-am ținut și ce-i cu ea, ceea ce, neapărat, se și impune acum. S-ar putea și să-mi abandonez urmărirea fără a mi-o încununa, dar nu, nici gând, lucrurile trebuie duse la bun sfârșit. Detest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ducă atunci și s-o schimbe; ar fi pierdut și timpul, și prilejul. — Spune-mi, femeie dragă - o interpelă el pe portăreasă fără să-și scoată din buzunar arătătorul și policele -, mi-ai putea spune, confidențial și inter nos, numele domnișoarei care tocmai a intrat? — Păi nu-i secret și nu-i nimic rău, domnule. — Tocmai de-aia. Păi o cheamă doña Eugenia Domingo del Arco. — Domingo? Poate Dominga... Nu, domnule, Domingo; Domingo îi e primul nume de familie. — Deși, fiind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
un ziar, îl întinse pe bancă și se așeză. Apoi blocnotesul, și-și agită în aer stiloul. „Iată un fleac cum nu se poate mai util - își spuse el -; cu alte cuvinte, ar trebui să notez cu creionul numele acestei domnișoare și s-ar putea șterge. Oare imaginea ei mi se va șterge din memorie? Dar cum este ea? Cum este dulcea Eugenia? Nu-mi amintesc decât de niște ochi... Am doar senzația contactului cu niște ochi... În timp ce eu divagam liric

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
copii. Când valetul îi deschise ușa, Augusto îl întrebă dacă venise cineva în lipsa lui. — Nimeni, domnișorule. Întrebarea și răspunsul erau sacramentale, căci Augusto nu prea primea vizite acasă. Întră la el în birou, luă un plic și scrise pe el: „Domnișoarei doña Eugenia Domingo del Arco. Personal.“ Și apoi, în fața filei albe, își rezemă capul în ambele mâini, cu coatele pe masa de scris, și închise ochii. „Să ne gândim mai întâi la ea“, își spuse el. Și se strădui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cel pe care i-l dau ceilalți, de cel pe care i-l dă Margarita, portăreasa? Cum să-i spun?“ — Poți pleca - îi spuse el valetului. Se ridică din balansoar, se duse în birou, luă tocul și începu să scrie: „Domnișoară: Chiar azi de dimineață, sub domoala burniță din cer, ați trecut, nălucire întâmplătoare, prin fața porții casei unde încă locuiesc, dar unde nu-mi mai aflu căminul. Când m-am trezit, am ajuns la poarta casei dumneavoastră, unde nu știu dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Margarita. — Bună ziua, domnișorule. — Augusto, femeie dragă, Augusto. — Don Augusto - adăugă ea. — Nu tuturor numelor le cade bine don - observă el -. Așa cum între Juan și don Juan e o prăpastie, la fel și între Augusto și don Augusto. Mă rog, fie! Domnișoara Eugenia a plecat? — Da, acușica. — În ce direcție? — Într-acolo. Și-ntr-acolo o apucă și Augusto. Dar imediat se și întoarse. Uitase de scrisoare. — Ai bunătatea, doamnă Margarita, să faci ca scrisoarea asta să ajungă chiar în dalbele mâini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
a plecat? — Da, acușica. — În ce direcție? — Într-acolo. Și-ntr-acolo o apucă și Augusto. Dar imediat se și întoarse. Uitase de scrisoare. — Ai bunătatea, doamnă Margarita, să faci ca scrisoarea asta să ajungă chiar în dalbele mâini ale domnișoarei Eugenia? — Cu multă plăcere. — Dar chiar în dalbele-i mâini, nu-i așa? În mâinile ei ivorii precum clapele pianului mângâiate de ele. — Da, știu, ca și-n alte dăți. — Ca și-n alte dăți? Cum vine asta ca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Păi cum, domnule, credeți că asta-i prima scrisoare de felul ăsta? — De felul ăsta? Cum, dumneata știi ce fel de scrisoare este a mea? Sigur. Ca alelalte. — Cum alelalte? Ce fel de alelalte? — Păi ce, puțini pretendenți a avut domnișoara?... — Aa! Dar acum e liberă? — Acum? Nu, domnule, nu; are un fel de logodnic..., deși cred că e doar un logodnic aspirant... Pesemne doar îl pune la probă... o fi temporar... — Și de ce nu mi-ai spus? — Dacă nu m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
a ști cum anume, că în sinea lui se reînstăpânea calmul. Mă duc s-o chem - zise don Fermín, dând să se ridice. — Nu, sub niciun motiv! - exclamă doña Ermelinda și strigă. Și apoi servitoarei care se înfățișase: — Spune-i domnișoarei Eugenia să vină! Urmă o clipă de liniște. Tustrei, complici parcă, tăceau. Și Augusto își spunea: „Am să-i pot oare face față? N-o să mă fac roșu ca un mac sau alb ca un crin atunci când ochii ei au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
pe prietenul nostru don Augusto Pérez...“ își veni în fire și se ridică în picioare, încercând să zâmbească. — Iată-l pe prietenul nostru don Augusto Pérez, care dorește să te cunoască... — Cel cu canarul? - întrebă Eugenia. — Da, cel cu canarul, domnișoară - răspunse Augusto, apropiindu-se de ea și întinzându-i mâna. Și gândi: „O să mă frigă cu mâna ei!“ Dar n-a fost așa. O mână albă și rece, albă ca zăpada și ca zăpada de rece, i-o atinse pe-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
am cunoscut-o nițel și am respectat-o mult; domnul acesta, dat fiind că e deja prieten al casei, a dorit să te cunoască, Eugenia. — Și să vă admire! - adăugă Augusto. — Să mă admirați? — Da, ca pianistă! — Ei, lăsați! Cunosc, domnișoară, marea dumneavoastră iubire pentru artă... — Pentru artă? Pentru care, pentru muzică? — Evident! Păi vă-nșelați, don Augusto! „Don Augusto! Don Augusto! - gândi acesta -. Don...! Tot de rău augur e și acest don, aproape la fel de rău ca și domnule!“ Iar apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
sărind în picioare -. Da’ ce-i asta, ce-nseamnă toate astea, ce rost are vizita asta? — Ți-am mai spus, nepoată, că domnul acesta dorește să te cunoască... Și nu te-aprinde-așa... Dar sunt lucruri... — Scuzați-o pe doamna dumneavoastră mătușă, domnișoară - o imploră și Augusto, ridicându-se la rându-i în picioare, și la fel făcură și unchiul și mătușa -; dar nu a fost altceva... Cât despre chestiunea ipotecii și despre abnegația și pasiunea dumneavoastră pentru muncă, eu unul n-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
să mă constrângă. Și acum e mai bine să mă retrag. — Bine, foarte bine! - exclamă don Fermín -. Iată, asta înseamnă integritate și libertate! Iată femeia viitorului. Femei de felul ei trebuie să le câștigi cu forța, prietene Pérez, cu forța! — Domnișoară! - o imploră Augusto, apropiindu-se de ea. — Aveți dreptate - zise Eugenia, întinzându-i de bun-rămas mâna, la fel de albă și la fel de rece ca zăpada ca prima oară. Când îi întoarse spatele ca să iasă și când ochii aceia, izvoare de misterioasă lumină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
lumea reală altceva decât visul pe care-l visăm toți, visul comun?“ Și se cufundă în somn. XIII Câteva zile mai târziu, Liduvina intră într-o dimineață în camera lui Augusto și-i spuse că dorea să-l vadă o domnișoară. — O domnișoară? — Da, aia, pianista. — Eugenia? — Eugenia, da. Hotărât lucru, nu doar dumneavoastră ați înnebunit. Bietul Augusto începu să tremure. Și pe deasupra se simțea vinovat. Se sculă, se spălă în pripă, se îmbrăcă și fu gata de orice. — Am și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
altceva decât visul pe care-l visăm toți, visul comun?“ Și se cufundă în somn. XIII Câteva zile mai târziu, Liduvina intră într-o dimineață în camera lui Augusto și-i spuse că dorea să-l vadă o domnișoară. — O domnișoară? — Da, aia, pianista. — Eugenia? — Eugenia, da. Hotărât lucru, nu doar dumneavoastră ați înnebunit. Bietul Augusto începu să tremure. Și pe deasupra se simțea vinovat. Se sculă, se spălă în pripă, se îmbrăcă și fu gata de orice. — Am și aflat, domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Am și aflat, domnule don Augusto - îi spuse cu solemnitate Eugenia după ce se văzură -, că mi-ai răscumpărat datoria de la creditorul meu, că ipoteca pe casa mea e în posesia dumitale. Nu neg. Și cu ce drept ai făcut asta? — Domnișoară, cu dreptul pe care-l are tot cetățeanul de-a cumpăra tot ce crede de cuviință, și posesorul acelui bun de a-l vinde. Nu asta vreau să spun, ci de ce ai cumpărat-o dumneata? — Ei bine, pentru că mă durea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
nici tânără, nici frumoasă, pe care Emilia o adusese ca zestre la căsătorie -, că ea, pentru cei treisprezece duros de văduvie, l-ar fi îngrijit la fel de bine ca și baba aia?“ Și umblă vorba că Encarna a adăugat: „Aveți dreptate, domnișoară, m-aș fi măritat și eu cu el, și pentru treisprezece duros l-aș fi îngrijit câte zile ar mai fi avut, că n-or mai fi multe.“ — Toate astea îmi par o scorneală, Víctore. — Ei bine, nu. Există lucruri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
nici nu se răzgândesc față de ce au spus odată. Or, el supusese că avea să facă o călătorie lungă și îndepărtată. O călătorie lungă și îndepărtată! De ce? La ce bun? Cum? Unde? Fu anunțat că dorea să-l vadă o domnișoară. — O domnișoară? — Da - zise Liduvina -; mi se pare că e... pianista! — Eugenia! — Chiar ea. Rămase perplex. Ca un fulger amețitor îi trecu prin minte ideea de a o expedia, de a porunci să i se spună că nu-i acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
se răzgândesc față de ce au spus odată. Or, el supusese că avea să facă o călătorie lungă și îndepărtată. O călătorie lungă și îndepărtată! De ce? La ce bun? Cum? Unde? Fu anunțat că dorea să-l vadă o domnișoară. — O domnișoară? — Da - zise Liduvina -; mi se pare că e... pianista! — Eugenia! — Chiar ea. Rămase perplex. Ca un fulger amețitor îi trecu prin minte ideea de a o expedia, de a porunci să i se spună că nu-i acasă. „Vine să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
fost! — Da, totdeauna ce-a fost a fost; nici nu se poate altfel. — Mă înțelegi. Și nu vreau să dai faptului de a-ți fi acceptat generoasa donație altă semnificație decât cea pe care o are. — Așa cum vreau și eu, domnișoară: să nu i se dea donației mele altă semnificație decât cea pe care o are. — Perfect, lealitate contra lealitate. Și acum, întrucât trebuie să vorbim limpede, trebuie să-ți spun că după tot ce-a fost și tot ce ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]