9,239 matches
-
cu energia de activare E, conform factorului lui Boltzmann formulă 1 - probabilitatea că o moleculă să aibă o energie mai mare sau egală cu E la o anumită temperatura Ț. Dependența exponențială a vitezei de reacție pe baza termică este numită "ecuația Arrhenius". Energia de activare necesară unei reacții chimice poate fi întâlnită sub forma căldurii, luminii, forței de natură eletrică sau forță mecanică sub forma ultrasunetelor. Conceptul înrudit de energie liberă, care încorporează considerații entropice, este un instrument fezabil în prezicerea
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
a fost un om de știință scoțian, activ în domeniul fizicii matematice. Cea mai notabilă realizare a sa a fost formularea teoriei clasice a radiațiilor electromagnetice, care reunește, pentru prima dată, electricitatea, magnetismul și lumina ca manifestări ale aceluiași fenomen. Ecuațiile lui Maxwell pentru electromagnetism au fost numite „a doua mare unire în fizică” după cea realizată de Isaac Newton. Cu publicarea lucrării sale "" în 1865, Maxwell a demonstrat că câmpurile electrice și magnetice se deplasează prin spațiu ca niște unde
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
de forță ale lui Faraday" a fost citită la . Lucrarea prezenta un model simplificat al operei lui Faraday și modul în care cele două fenomene erau legate. El a redus toate cunoștințele de la acea vreme într-un set legat de ecuații diferențiale format din 20 de ecuații în 20 de variabile. Această lucrare a fost publicată mai târziu sub titlul " în martie 1861. Pe la 1862, în timp ce ținea cursuri la King's College, Maxwell a calculat că viteza de propagare a unui
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
fost citită la . Lucrarea prezenta un model simplificat al operei lui Faraday și modul în care cele două fenomene erau legate. El a redus toate cunoștințele de la acea vreme într-un set legat de ecuații diferențiale format din 20 de ecuații în 20 de variabile. Această lucrare a fost publicată mai târziu sub titlul " în martie 1861. Pe la 1862, în timp ce ținea cursuri la King's College, Maxwell a calculat că viteza de propagare a unui câmp electromagnetic este aproximativ egală cu
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
de ). Într-o lucrare din 1864 intitulată ", Maxwell scria: „acordul rezultatelor pare să arate că lumina și magnetismul sunt afecțiuni de aceeași substanță, și că lumina este o perturbație electromagnetică propagată prin câmp potrivit legilor electromagnetice”. Celebrele sale douăzeci de ecuații, în forma lor modernă reduse la patru ecuații cu derivate parțiale, au apărut pentru prima dată în forma pe deplin dezvoltată în manualul său "" din 1873. Mare parte din această muncă a fost depusă de către Maxwell la Glenlair în perioada
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
scria: „acordul rezultatelor pare să arate că lumina și magnetismul sunt afecțiuni de aceeași substanță, și că lumina este o perturbație electromagnetică propagată prin câmp potrivit legilor electromagnetice”. Celebrele sale douăzeci de ecuații, în forma lor modernă reduse la patru ecuații cu derivate parțiale, au apărut pentru prima dată în forma pe deplin dezvoltată în manualul său "" din 1873. Mare parte din această muncă a fost depusă de către Maxwell la Glenlair în perioada când ținea postul din Londra și prelua și
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
făcut din potențialul electromagnetic elementul central al teoriei sale. În 1881 Oliver Heaviside a înlocuit câmpul potențial electromagnetic al lui Maxwell cu „câmpuri de forță” ca element central al teoriei electromagnetice. Heaviside a redus complexitatea teoriei lui Maxwell la patru ecuații diferențiale, cunoscute colectiv ca lui Legile lui Maxwell sau ecuațiile lui Maxwell. Potrivit lui Heaviside, noțiunea de câmp potențial electromagnetic era arbitrară și trebuia „omorâtă”. Utilizarea potențialilor scalar și vectorial este acum standard în soluția ecuațiilor lui Maxwell. Câțiva ani mai
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
1881 Oliver Heaviside a înlocuit câmpul potențial electromagnetic al lui Maxwell cu „câmpuri de forță” ca element central al teoriei electromagnetice. Heaviside a redus complexitatea teoriei lui Maxwell la patru ecuații diferențiale, cunoscute colectiv ca lui Legile lui Maxwell sau ecuațiile lui Maxwell. Potrivit lui Heaviside, noțiunea de câmp potențial electromagnetic era arbitrară și trebuia „omorâtă”. Utilizarea potențialilor scalar și vectorial este acum standard în soluția ecuațiilor lui Maxwell. Câțiva ani mai târziu, a existat o dezbatere între Heaviside și despre meritele
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
teoriei lui Maxwell la patru ecuații diferențiale, cunoscute colectiv ca lui Legile lui Maxwell sau ecuațiile lui Maxwell. Potrivit lui Heaviside, noțiunea de câmp potențial electromagnetic era arbitrară și trebuia „omorâtă”. Utilizarea potențialilor scalar și vectorial este acum standard în soluția ecuațiilor lui Maxwell. Câțiva ani mai târziu, a existat o dezbatere între Heaviside și despre meritele relative ale analizei vectorială și cuaternionilor. Rezultatul a fost realizarea că nu era nevoie de mai marea perspectivă fizică oferită de cuaternioni dacă teoria este
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
mediu, care pătrunde tot spațiul și totuși este aparent nedetectabil prin mijloace mecanice, s-a dovedit imposibil de conciliat cu experimentele, cum ar fi experimentul Michelson-Morley. În plus, părea să fie nevoie de un sistem de referință absolut în care ecuațiile să fie valabile, cu dezagreabilul rezultat că ecuațiile își schimbau forma pentru un observator care se deplasează. Aceste dificultăți l-au inspirat pe Albert Einstein să formuleze teoria relativității restrânse; în procesul de elaborare a acesteia, Einstein a renunțat la
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
aparent nedetectabil prin mijloace mecanice, s-a dovedit imposibil de conciliat cu experimentele, cum ar fi experimentul Michelson-Morley. În plus, părea să fie nevoie de un sistem de referință absolut în care ecuațiile să fie valabile, cu dezagreabilul rezultat că ecuațiile își schimbau forma pentru un observator care se deplasează. Aceste dificultăți l-au inspirat pe Albert Einstein să formuleze teoria relativității restrânse; în procesul de elaborare a acesteia, Einstein a renunțat la necesitatea unui eter luminifer staționar. Ca majoritatea fizicienilor
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
Molecula diatomică de clor se poate obține din clorurile sale prin oxidare cu agenți oxidanți puternici sau electroliză, sau din compușii cu numere de oxidare superioare lui 0 prin reducere. Industrial, se obține prin electroliza unei soluții de NaCl, după ecuația: 2NaCl + 2 HO → Cl + H + 2 NaOH În industria chimică, clorul este, de obicei, produs prin electroliza clorurii de sodiu dizolvată în apă. Această metodă, industrializată în 1892, este folosită în prezent pentru a traduce tot clorul gazos industrial. Odată cu
Clor () [Corola-website/Science/298436_a_299765]
-
1892, este folosită în prezent pentru a traduce tot clorul gazos industrial. Odată cu clorul, metoda produce hidrogen gazos și hidroxid de sodiu (hidroxidul de sodiu fiind, de fapt, cel mai importantă dintre cele trei produse industriale obținute). Procesul funcționează conform ecuației chimice următoare: 2NaCl + 2HO → Cl + H + 2NaOH Electroliza soluțiilor de clorură are loc în conformitate cu următoarele ecuații: Catod: 2H + (aq) + 2 e-→ H (g) Anod: 2Cl-(aq) → Cl (g) + 2 e- Procesul global: 2NaCl (sau KCl) + 2HO → Cl + H + 2NaOH (sau
Clor () [Corola-website/Science/298436_a_299765]
-
hidrogen gazos și hidroxid de sodiu (hidroxidul de sodiu fiind, de fapt, cel mai importantă dintre cele trei produse industriale obținute). Procesul funcționează conform ecuației chimice următoare: 2NaCl + 2HO → Cl + H + 2NaOH Electroliza soluțiilor de clorură are loc în conformitate cu următoarele ecuații: Catod: 2H + (aq) + 2 e-→ H (g) Anod: 2Cl-(aq) → Cl (g) + 2 e- Procesul global: 2NaCl (sau KCl) + 2HO → Cl + H + 2NaOH (sau KOH) În electroliza cu diafragmă, o diafragmă din azbest (sau fibră de polimer) separă un catod
Clor () [Corola-website/Science/298436_a_299765]
-
putând fi construit prin tăierea cu o dreaptă a pătratului mare reprezentat mai sus, în cadrul celei de-a doua demonstrații algebrice. Astfel, se obține trapezul reprezentat în diagramă. Deci suprafața trapezului este jumătate din cea a pătratului, adică Folosindu-se ecuația pătratului mare, vom aveam rezultatul înjumătățit pentru trapez. Raportul formula 19 se reduce, astfel că în final rămâne relația pitagoreică. Se poate ajunge la teorema lui Pitagora prin intermediul studiului modului în care schimbările într-o latură produc o schimbare în ipotenuză
Teorema lui Pitagora () [Corola-website/Science/298476_a_299805]
-
care (cu "E" ales astfel încât "CE" să fie perpendicular pe ipotenuză) este un triunghi dreptunghic aproximativ asemănător cu "ABC". De aceea, rapoartele dintre laturile lor trebuie să fie la fel, adică: Asta poate fi rescris după cum urmează: Aceasta este o ecuație diferențială care prin rezolvare dă Iar constanta poate fi dedusă de la "x" = 0, "y" = "a" pentru a obține ecuația Această demonstrație este mai degrabă intuitivă; se poate face și mai riguros dacă în locul valorilor "dx" și "dy" se folosesc limite
Teorema lui Pitagora () [Corola-website/Science/298476_a_299805]
-
De aceea, rapoartele dintre laturile lor trebuie să fie la fel, adică: Asta poate fi rescris după cum urmează: Aceasta este o ecuație diferențială care prin rezolvare dă Iar constanta poate fi dedusă de la "x" = 0, "y" = "a" pentru a obține ecuația Această demonstrație este mai degrabă intuitivă; se poate face și mai riguros dacă în locul valorilor "dx" și "dy" se folosesc limite. După cum s-a arătat și în introducere, dacă "c" reprezintă lungimea ipotenuzei, iar "a" și "b" reprezintă lungimile celorlalte
Teorema lui Pitagora () [Corola-website/Science/298476_a_299805]
-
pot fi derivate plecând de la aceasta. Un exemplu tipic în care distanța dintre două puncte este convertită în coordonate curbilinii poate fi găsit în cadrul aplicațiilor polinomialelor lui Legendre în fizică. Formulele pot fi deduse folosindu-se teorema lui Pitagora cu ecuațiile ce fac legătura dintre coordonatele curbilinii și cele carteziene. De exemplu, coordonatele polare pot fi scrise ca: Cele două puncte cu locațiile și sunt separate de distanța "s": Combinând termeni și rezolvând diferite operații în pătrate, formula lui Pitagora în
Teorema lui Pitagora () [Corola-website/Science/298476_a_299805]
-
și Teorema lui Pitagora Generalizată. Într-un triunghi drept cu catetele "a", "b" și ipotenuza "c", din punct de vedere trigonometric sunt determinate sinusul și cosinusul unghiului "θ" dintre latura "a" și ipotenuză astfel: De unde se deduce că: unde ultima ecuație aplică teorema lui Pitagora. Această relație dintre sinus și cosinus este câteodată denumită identitatea trigonometrică pitagoreică fundamentală. În triunghiuri asemenea, raportul dintre laturi este același indiferent de mărimile lor, și depinde de unghiuri. Astfel, în figură, triunghiul cu ipotenuza de
Teorema lui Pitagora () [Corola-website/Science/298476_a_299805]
-
definiția produsului vectorial și scalar ca: unde n este un vector unitate normal pentru a și b. Relația se deduce prin aceste definiții și prin identitatea trigonometrică pitagoreică. Aceasta poate fi de asemenea definită și prin produs scalar. Prin rearanjarea ecuației următoare se obține: Această relație poate fi considerată ca o condiție în produsul scalar și astfel parte din definiția sa. O generalizare a teoremei lui Pitagora are la bază pătratele plasate pe un triunghi dreptunghic. Proprietățile referitoare la figurile asemenea
Teorema lui Pitagora () [Corola-website/Science/298476_a_299805]
-
frunză a unei ferigi este o copie în miniatură a întregului: nu identice, dar similare. În 1999, s-a demonstrat despre anumite forme de fractali auto-similari că au o proprietate de "frequency invariance" — aceleași proprietăți electromagnetice indiferent de frecvență — din Ecuațiile lui Maxwell. Tipare de fractali au fost descoperite în picturile artistului american Jackson Pollock. Deși picturile lui Pollock's par a fi doar stropi haotici, analiza computerizată a descoperit tipare de fractali în opera sa. Fractalii sunt de asemenea predominanți
Fractal () [Corola-website/Science/307004_a_308333]
-
O epitrohoidă este o ruletă trasată de un punct atașat pe un cerc de rază "r" care se rostogolește pe exteriorul unui cerc fix de rază "R", când punctul se află la distanța "d" de centrul cercului exterior. Ecuațiile parametrice pentru o epitrohoidă sunt: Cazurile speciale includ melcul lui Pascal cu "R" = "r" și epicicloida cu "d" = "r". Jucăriile Spirograph trasează curbe epitrohoide și hipotrohoide. Orbitele planetelor din sistemul geocentric al lui Ptolemeu sunt epitrohoide. Statorul motorului Wankel este
Epitrohoidă () [Corola-website/Science/307058_a_308387]
-
(n. 29 aprilie 1882, Adam, Galați d. 30 mai 1964, Cluj-Napoca) a fost un matematician și profesor universitar român, membru de onoare al Academiei Române. A fost profesor la Universitatea din Cluj. Autor al unor importante lucrări privind teoria ecuațiilor integrale lineare și a ecuațiilor funcționale. Este cunoscut și prin cercetările sale asupra limitării modulelor rădăcinilor ecuațiilor algebrice. S-a născut în satul Adam, Galați, ca fiu al unui țăran. A efectuat studiile secundare la Bârlad, iar în perioada 1902
Theodor Angheluță () [Corola-website/Science/307077_a_308406]
-
1882, Adam, Galați d. 30 mai 1964, Cluj-Napoca) a fost un matematician și profesor universitar român, membru de onoare al Academiei Române. A fost profesor la Universitatea din Cluj. Autor al unor importante lucrări privind teoria ecuațiilor integrale lineare și a ecuațiilor funcționale. Este cunoscut și prin cercetările sale asupra limitării modulelor rădăcinilor ecuațiilor algebrice. S-a născut în satul Adam, Galați, ca fiu al unui țăran. A efectuat studiile secundare la Bârlad, iar în perioada 1902 - 1905 urmează Facultatea de Științe
Theodor Angheluță () [Corola-website/Science/307077_a_308406]
-
și profesor universitar român, membru de onoare al Academiei Române. A fost profesor la Universitatea din Cluj. Autor al unor importante lucrări privind teoria ecuațiilor integrale lineare și a ecuațiilor funcționale. Este cunoscut și prin cercetările sale asupra limitării modulelor rădăcinilor ecuațiilor algebrice. S-a născut în satul Adam, Galați, ca fiu al unui țăran. A efectuat studiile secundare la Bârlad, iar în perioada 1902 - 1905 urmează Facultatea de Științe din cadrul Universității din București. În perioada 1909 - 1914 se specializează la Sorbona
Theodor Angheluță () [Corola-website/Science/307077_a_308406]