KorAP: Find »[drukola/base=interbelic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...282 283 284 ...382 >

9,535 matches

Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465

al pedagogiei. Se pare că această dezbatere se impunea, întrucît unii nu mai recunoșteau decît pedologia. Punctul de vedere pe care-l adoptă Vl. Ghidionescu poate fi considerat ca semnificativ pentru pedagogia românească care, nici atunci și nici în perioada interbelică, nu s-a situat pe poziții extreme, dăunătoare spiritului științific. Pedagogul român pornește de la recunoașterea faptului că, dezvoltîndu-se, pedagogia a fost obligată să îmbrățișeze noi aspecte, creîndu-se astfel numeroase discipline care abordează fenomenul educației din perspective variate. El compară această

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
așadar, spiritul "educației noi", manifestat în scrieri românești, din aceeași necesitate de a da o nouă direcție educației, mai potrivită naturii copilului. Ideea era exprimată însă de un pedagog care nu nesocotea exigențele vieții sociale. 6 REORGANIZAREA ÎNVĂȚĂMÎNTULUI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ Îndată după încheierea celui mai distrugător război pe care-l cunoscuse omenirea pînă atunci, în timp ce popoarele își vindecau rănile și visau la o viață pașnică, statele își îndreptau atenția spre școală, cu un interes sporit față de perioada anterioară. Le obligau

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
a școlii românești a fost una din principalele teme ale dezbaterilor cu caracter cultural din primii ani ai deceniului al treilea. Frămîntările politice care reflectau puternicele contradicții economice și sociale n-au îngăduit nici atunci și nici în întreaga perioadă interbelică să se adopte o lege care să cuprindă toate gradele și tipurile de instituții școlare. În cursul celor două decenii au fost adoptate două legi ale învățămîntului primar (1924 și 1939), două pentru învățămîntul secundar teoretic (1928 și 1939), cîte

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
funcționînd, deseori, pe lîngă marile întreprinderi particulare. În general, bugetul statului a acordat fonduri reduse pentru acest tip de școli. În ceea ce privește învățămîntul secundar, acesta, sub anumite aspecte, s-a bucurat de o mai mare atenție din partea cercurilor guvernante din perioada interbelică. Pînă în 1928, cînd a fost adoptată Legea privind organizarea învățămîntului teoretic (dr. C. Angelescu), o singură schimbare mai importantă a intervenit față de legea din 1898: reintroducerea, în 1925, a bacalaureatului. Evenimentul își are semnificația sa. Îndată după război, a

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
de stînga sau de dreapta în rîndurile tineretului studios s-a datorat nu școlii, ci unor factori extrașcolari. Orientarea spre fascism a unora dintre elevi și studenți se explica, mai ales, prin factori extrașcolari. În aprecierea școlii românești din perioada interbelică, trebuie să pornim de la faptul că învățămîntul de toate gradele s-a extins mult în comparație cu anul 1918 (vezi Tabelul 1) și că învățămîntul secundar și superior au avut o bună organizare. Tabelul l Învățămîntul din România în anul școlar 1938

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
de învățămînt, al puternicei manifestări a spiritului creator din diverse domenii ale științei, tehnicii, literaturii, artei, sub influența unei filosofii raționaliste, a unei teorii sociologice orientate spre lumea satelor și a unei psihologii în plin efort de științifizare, pedagogia românească interbelică a cunoscut un veritabil salt în afirmarea sa în viața culturală românească. Dacă înainte de 1918 cercetările teoretice asupra educației și învățămîntului vizau cu prioritate școala primară și constituiau o preocupare, mai ales, a profesorilor de pedagogie de la școlile normale, în

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
problema stabilirii unor criterii pentru gruparea acestora. Nu este locul să se comenteze propunerile formulate în diverse lucrări (11, 12, p. 259; 13, pp. 184-192). Apreciem însă aceste propuneri, fie că omit una sau alta din direcțiile de manifestare pedagogică interbelică, fie că propun criterii care conduc la includerea multor teoreticieni în mai multe "grupări". Din multitudinea de scrieri apărute în acea perioadă rezultă că teoreticienii educației au pornit în construirea sistemului lor fie de la o bază filosofică, fie de la o

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
întregii construcții un caracter unitar. Este primul pedagog român care a realizat o astfel de performanță. Este meritoriu, de asemenea, faptul că a creat o școală științifică la București la care s-au format alți reprezentanți de frunte ai pedagogiei interbelice (I. C. Petrescu, I. I. Gabrea, V. P. Nicolau ș.a.). Se cuvine să fie menționat și faptul că, neimpunînd discipolilor o fidelitate rigidă față de sistemul său, a permis orientarea acestora spre direcții noi, potrivit tendinței de diversificare și dezvoltare a disciplinelor

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
fi căutat să pună în evidență efortul de științifizare a pedagogiei, inițiat, într-adevăr, în jurul anului 1900, precum și amplificarea preocupărilor din acest domeniu, concretizată prin apariția unor noi discipline pedagogice. Se poate vorbi de continuarea tendinței de științifizare în perioada interbelică, prin depășirea caracterului unilateral al pedagogiei experimentale, limitată la studierea copilului, și prin orientarea cercetărilor spre fenomenul educației ca atare, în care sînt implicați elevul, educatorul și conținutul procesului instructiv-educativ. O lucrare de epistemologie pedagogică presupune însă și o cercetare

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
studii ulterioare și prezente unele dintre ele și în scrierile colaboratorilor săi apropiați reprezentanți ai pedagogiei sociologice (I. C. Petrescu, Stanciu Stoian), semn că ideile, mult dezbătute, deveniseră un fond comun al acestei puternice și unitare direcții din mișcarea pedagogică românească interbelică. În înfăptuirea politicii școlare, Gusti considera că trebuie să se pornească de la realitatea complexă care este națiunea, dîndu-se astfel și învățămîntului un caracter național. Ca orice entitate complexă, națiunea este constituită din mai multe centre sociale regiuni diferențiate prin trăsături

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
PETRE ILCUȘ, autor al unei lucrări despre Inteligența copilului, și GHEORGHE COMICESCU, care a elaborat mai multe lucrări, printre care una poate fi considerată ca cea mai amplă dintre scrierile care sintetizează rezultatele unui minuțios experiment pedagogic, publicată în perioadă interbelică: Raportul dintre intuiție și abstracție în învățămînt (1929). Într-un moment în care învățămîntul intuitiv trecuse masiv din planul teoriei în acela al practicii pedagogice, se făcea constatarea că numeroși educatori transformaseră intuiția în scop; supraapreciind rolul concretului în instrucție

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
limitarea problematicii "științei și educației" la cele opt "componente", constituite slăbiciunea sa; această a doua latură a activității "Cercului" a grevat și asupra celei dintîi. Se poate pune întrebarea: de ce nu a reușit să se dezvolte pedagogia experimentală în România interbelică? (62). Mai întîi, pentru că, în acea perioadă, în atenția cercurilor guvernante se aflau mai ales problemele de politică școlară. Interesul pentru cercetările de amănunt apar cînd învățămîntul a dobîndit o structură relativ stabilă. Chiar faptul că pedagogia experimentală nu numai

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
În condițiile în care nimeni nu le-a putut preda abecedarul experimentului pedagogic, cîțiva entuziaști s-au apucat să-l învețe singuri și, după ce l-au asimilat, nimeni n-a avut nevoie de știința lor. Mișcarea pedagogică românească din perioada interbelică nu a cunoscut numai confruntări între pedagogia clasică, pe de o parte, și pedagogia experimentală și pedologie, pe de altă parte. Ca și în alte situații, s-a afirmat, mai puternică chiar, tendința spre echilibru. Semnificativă este, în acest sens

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
de a elabora o teorie a educației desprinsă din înseși realitățile specifice poporului român și care să călăuzească atît politica școlară, cît și activitatea instructiv-educativă din instituțiile de învățămînt. Se aprecia că impasul în care se afla școala în perioada interbelică era și o consecință a împrumuturilor din domeniul teoriei pedagogice care au îndepărtat școala de viața poporului, iar ieșirea din impas devenea posibilă, cel puțin în parte, prin renunțarea la aceste elemente, atît în organizarea școlii, cît și în teoria

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
cu realitatea socială, susținînd că numai cu ajutorul ei se pot extrage elementele fundamentale pentru construirea unei politici școlare eficiente. Datele statistice l-au condus pe I. I. Gabrea la concluzii care făceau evidente unele din carențele școlii românești din perioada interbelică și la unele propuneri care, analizate din perspectiva timpului, ni se par judicioase: să se organizeze mai bine învățămîntul primar (pentru a cuprinde toți copiii; să se reglementeze fiecare tip de școală secundară după nevoile de cadre; să crească ponderea

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
care să pună accentul pe cultivarea capacităților creatoare ale elevilor, dar printr-o activitate în care se îmbina spontaneitatea și efortul voluntar (73, pp. 25-72). * * * După această sumară prezentare, se poate afirma că ideea creării unei pedagogii românești în perioada interbelică nu a fost expresia unei concepții politice naționaliste, nici a unei încercări de izolare, de negare a realizărilor pedagogice pe plan mondial. Era, mai curînd, un efort de căutare a unor soluții pentru o mai strînsă legare a școlii de

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
să intre în "patrimoniul general" al pedagogiei! Un astfel de punct de vedere ni se pare a corespunde nevoilor de dezvoltare atît ale pedagogiei ca știință, cît și ale unei școli naționale pedagogice. * * * Referitor la pedagogia românească promovată în perioada interbelică s-a manifestat, nu de puține ori, tendința mai mult sau mai puțin deschisă a unora din reprezentanții acesteia sau a discipolilor lor, de a considera că unele orientări de atunci și-au dovedit perenitatea eventual cu unele amendamente. Considerăm

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
toate celelalte tendințe din psihologia contemporană prezentate în paginile anterioare. Ea a fost elaborată de SIGMUND FREUD (1856-1939) încă de la începutul secolului XX. Primită cu multă rezervă în lumea medicală și psihologică, teoria s-a extins totuși, cunoscînd, în perioada interbelică, entuziaste adeziuni, răsunătoare sciziuni ca acelea ale lui ALFRED ADLER și C. G. JUNG puternice opoziții, noi clarificări, pentru ca în a doua jumătate a secolului XX, după îndelungi decantări, să devină posibilă o mai obiectivă apreciere a ei. Semnificativ este

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
lungă de timp accentul s-a pus pe problemele elaborării programelor și manualelor școlare. Chestiunile de tehnologie didactică au fost abordate, la început, cu oarecare timiditate, și ele au vizat, mai ales, structura lecției. Deși teoria pedagogică românească din perioada interbelică a fost dominată de spiritul "școlii active", practica pedagogică păstra încă multe elemente din didactica herbartiană, îndeosebi modul de desfășurare a lecției după schema "treptelor psihologice". Tocmai de aceea în deceniul al șaselea, pe prim plan a și apărut problema

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
a cunoaște alte sisteme de învățămînt, pentru a-l putea aprecia mai obiectiv pe cel românesc, au început să apară la noi unele articole și studii care abordau aspectele principale ale unei analize comparative ale fenomenului educației. Dacă în perioada interbelică s-au scris cîteva lucrări în care comparația era doar implicită (v. Șt. Bârsănescu, Unitatea pedagogiei contemporane ca știință), după 1950 se afirmă explicit necesitatea, valoarea și condițiile metodei comparative. Într-un timp relativ scurt, cercetările de pedagogie comparată capătă

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
trei decenii s-au întreprins numeroase investigații asupra școlii și gîndirii pedagogice de pe teritoriul țării noastre din cele mai vechi timpuri pînă către mijlocul acestui secol. Numărul și valoarea lucrărilor de istoria învățămîntului întrec cu mult pe acelea din perioada interbelică. Autorii aparținînd unor generații diferite au făcut ample investigații în arhive în țară și peste hotare aducînd noi date semnificative asupra organizării învățămîntului de pe teritoriul românesc, a rolului unor instituții școlare din trecutul mai îndepărtat în viața culturală a poporului

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
ILIESCU, Contribuții la istoricul cercetării pedagogice și al școlilor experimentale din România, E.D.P., București, 1967. 39. Cf. NICOLAE ȚANE, Ion Slavici educator, în revista "Cetatea Albă", nr. 3-4, 1936. 40. ION SLAVICI, Educația morală, 1909. 6. Reorganizarea învățămîntului în perioada interbelică 1. B.I.E., L'organisation de l'instruction publique dans 53 pays, Genève, 1933. 2. G. G. ANTONESCU și I. I. GABREA, Organizarea învățământului în 28 de țări, Editura Institutului pedagogic român, București, 1933. 3. Cf. GH. COMICESCU, Realizări și tendințe

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
Românească, București, 1940. P. Petersen și-a expus sistemul și într-o altă lucrare de proporții mai mari Der Grosse Plan Jena (Marele Plan Jena), în 3 volume. 15. În afara lucrării lui I. C. Petrescu (vezi 2), în literatura pedagogică românească interbelică pe această temă au mai apărut: ILIE POPESCU-TEIUȘAN, Pedagogia comunităților de muncă, Editura Ramuri, Craiova, 1940; C. NARLY, Metode de educație, Casa Școalelor, București, 1943. 16. JAQUELINE CAMBON, RICHARD DELCHET, LUCIEN LEFÈVRE, Antologia pedagogilor francezi contemporani, E.D.P., București, 1977. 17

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
E.D.P., București, 1972. c. ILIE CRlSTEA, Impasul școlii, în "Era nouă", nr. 3 (I-IV), 1936. 10. Cf. I. I. GABREA, Mișcarea pedagogică din România între anii 1920-1940, în "Revista de pedagogie", volumul X, 1940. 11. ERMONA ZAHARIAN, Pedagogia românească interbelică, E.D.P., București, 1971. 12. ȘTEFAN BÂRSĂNESCU, Unitatea pedagogiei contemporane ca știință, E.D.P., București, 1976. 13. STANCIU STOIAN, Pedagogia română modernă și contemporană, E.D.P., București, 1976. 14. G. G. Antonescu a făcut studii de filosofie în Germania și o specializare în

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
făcut studii de filosofie în Germania și o specializare în pedagogie cu W. Rein, la Jena. A funcționat la catedra de pedagogie a Universității din București între anii 1910-1947, fiind unul din cei mai fecunzi teoreticieni ai educației din perioada interbelică. În 1926 a organizat Institutul pedagogic român. Autor a două lucrări de sinteză (Istoria pedagogiei, 1927 și Pedagogia generală, 1930) și a mai multor volume în care a abordat unele din problemele școlii românești din acea perioadă (Din problemele pedagogiei

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]