7,304 matches
-
căruia i s-a prevăzut pe latura estică o nișă pentru altar. Biserica are circa 970 de enoriași, care formează comunitatea evanghelică-luterană din București, a treia ca mărime din cadrul Bisericii Luterane din România. Ceremonia așezării pietrei de temelie a actualului lăcaș de cult a avut loc la 10 septembrie 1851. Fondurile necesare construirii bisericii au fost obținute printr-o amplă colectă, atât în cadrul comunității de credincioși luterani din București cât și în străinătate. Printre donatori s-au numărat: împăratul Franz Joseph
Biserica Evanghelică C.A. București () [Corola-website/Science/329073_a_330402]
-
la Înalta Poartă, baronul Gustav von Celsing, în 1753 domnitorul Constantin Racoviță a emis un hrisov prin care îngăduia construirea unei biserici de lemn pentru comunitatea evanghelică luterană, formată în marea majoritate din sași ardeleni stabiliți la București. Acest nou lăcaș de cult a fost sfințit la 15 august 1778 de Adormirea Maicii Domnului. Aceasta a fost cunoscută în București ca „Biserica Lutherană Sf. Maria”. În secolul al XIX-lea comunitatea luterană din București a cunoscut o perioadă înfloritoare, numărul enoriașilor
Biserica Evanghelică C.A. București () [Corola-website/Science/329073_a_330402]
-
a neo-confucianismului și persecuta budiștii, budismul a continuat să prospere din punct de vedere intelectual, mai ales școala Seon. Conform izvoarelor istorice în perioada dinastiei Joseon numărul templelor și mănăstirilor budiste a scăzut de la câteva sute la doar 36 de lăcașuri budiste. Unul dintre cele mai importante motive pentru care suprimarea budismului a luat sfârșit a fost ajutorul acordat armatei coreene din partea călugărilor budiști războinici împotriva invaziilor japoneze în Coreea, între anii 1592-1598. În aceea vreme guvernul coreean era slab și
Budismul în Coreea () [Corola-website/Science/329094_a_330423]
-
despărțeau naosul de pronaos, a închis pridvorul existent și a adăugat un alt pridvor cu trei arcade acoladă. Cu această ocazie, biserica a fost pictată în stil neobizantin de către preotul-zugrav Vasile Damian. După stricăciunile produse de cutremurul din anul 1977 lăcașul bisericii a fost consolidat începând din anul 1984, făcându-se trei centuri de beton armat legate între ele cu stâlpișori, consolidându-se și turla de pe pronaos. Pictura a fost curățată și împrospătată. Curând după terminarea lucrărilor de restaurare, în cadrul planului
Biserica Sfântul Ștefan „Cuibul cu Barză” din București () [Corola-website/Science/329102_a_330431]
-
maestrului, care i-a trimis învâțăturile mai departe este Kadīncīk Ana sau Hatun Ana. De asemenea, ordinul este recunoscut prin faptul că acordă libertatea femeilor de a participa la ceremoniile religioase, alături de bărbați și de a se afla în fruntea lăcașurilor de derviși. (tekke, zawiye) Numeroase surse atestă apropierea dintre străbunii primilor sultani și Ḥağğ Bektaš. Un exemplu în acest sens îl constituie Gazi Osman, înaintaș al sultanului Murad I(1362-1389), care se pare că a întreținut legături directe cu fondatorul
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
sultanii au menținut legături strânse cu membrii ordinului Bektași. Astfel Murad II este cel care a făurit stindardul sanctuarului fondatorului ordinului, din 1600 de piese de aur, în timp ce Bayazid II a recondiționat acoperișul acestui sanctuar. În timpul lui Selim I (1512-1520), lăcașul central este închis, ca urmare a influenței tot mai puternice a doctrinei heterodoxe a Kɪzɪlbașilor, fiind redeschis în 1551, sub domnia lui Soliman Magnificul (1520-1566). În lucrarea Vilăyetnăme, tradiția hagiografică a lui Ḥağğ Bektaš, se atestă prezența a 36 de
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
Ӧyük. Se pare că printre aceștia se numără o femeie Kadɪncɪk Ana sau Hatun Ana, care deschide ramura feminină a ordinului. Libertatea de cult de care se bucură adeptele și faptul că, de multe ori, ele se află în fruntea lăcașurilor de cult a atras suspiciunile comunității asupra activității ordinului. Celui căruia i se datorează organizarea ordinului, în forma în care a ajuns la noi, este cel mai probabil Abdăl Musa, discipol al lui Ḥăğğ Bektaš. Cei doi pare să fi
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
se agravează ca urmare a luptei de la Kaldiran din 1514, în urma căreia Imperiul Otoman reușește să anexeze și teritoriile din sud-estul Anatoliei. În acest context, se întețesc persecuțiile asupra ordinului și se sistează ajutorul economic pe care sultanii îl ofereau lăcașurilor. Un rol important în reorganizarea ordinului l-a avut, în această perioadă, Hɪzɪr Balɪ sau Balɪm Sultăn (m. în 1516). Acest personaj misterios, în jurul căruia circulă numeroase legende privind concepția sa imaculată și originile sale creștine, este cel care a
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
Sultăn (m. în 1516). Acest personaj misterios, în jurul căruia circulă numeroase legende privind concepția sa imaculată și originile sale creștine, este cel care a stabilit o formă definitivă de organizare precum: introducerea unei ierarhii a dervișilor și reglementarea vieții din lăcașuri, crearea unor însemne distinctive: cercelul (mengūș) și piatra (pălhenk) purtate de ramura dervișilor celibatari și adăugarea unor practici rituale. Balɪm Sultăn poartă și titlul de "pīr-i ṯănī" al doilea fondator al ordinului, ceea ce reprezintă o recunoaștere a importanței sale în
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
otomanilor care doreau crearea unei variante moderate, în paralel, cu ramura Bektașī- Alevī puternic influențată de doctrina șiită duodecimană îmbrățișată de safavizi. Faptul că Balɪm Sultăn se bucura de sprijinul sultanilor reiese din numirea sa, de către Bayazid II, în fruntea lăcașului central al ordinului. Încă de la început, doctrina ordinului Bektașī se revendică de la un sistem religios sincretic, care înglobează tradiții islamice șiite, elemente de panteism, dar și credințe specifice anumitor zone rurale anatoliene. Pe lângă credințele și practicile specifice ordinelor șūfī, se
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
de conflict cu autoritățile otomane, pentru că primeau sprijinul Imperiului Safavid, adversar redutabil al otomanilor. După înfrângerea safavizilor în bătălia de la Kaldiran, din 1514, și masacrarea triburilor de kɪzɪlbași din estul Anatoliei, sultanii otomani au sistat orice contribuție de întreținere a lăcașurilor Bektașī urmând ca acestea să fie reluate în secolul XVIII. De asemenea, controlul pe care safavizii îl exercitau asupra acestor grupuri religioase Bektașī-Alevī și răscoalele lor împotriva otomanilor poate fi caracterizată ca o rezistență politică a triburilor turcmene împotriva autorității
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
influenței ordinului Bektașī, cu atât mai mult cu cât s-a început și o campanie de eliminare a acestuia din viața publică. Majoritatea liderilor au fost executați, iar proprietățile lor confiscate, adepții au fost deportați și strămutați în alte regiuni, lăcașurile ordinului au fost transformate în moschei, "madrasa" (școli coranice), spitale și caravanseraiuri, iar funcțiile militare ale membrilor Bektașī au fost preluate de un alt ordin important, dar de data aceasta intelectual, este vorba despre ordinul Mevlevi. După dizolvarea armatei ienicerilor
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
Bucovinei la Imperiul Habsburgic din anul 1775, românii din această zonă aveau școli primare reprezentate de școli mănăstirești, domnești, episcopale, școli cu caracter particular sau școli pe lângă bisericile parohiale. În acestea se învăța citirea, scrierea, cântările bisericești. Cele mai vechi lăcașuri de învățământ au fost școlile mănăstirești de la Putna, Voroneț și Humor. După ocuparea Bucovinei, autoritățile austriece reorganizează radical învățământul adoptând o legislație austriacă, prin care se urmărea controlul întregului învățământ și politica de germanizare a populației locale. În ținutul Sucevei
Școala Gimnazială nr. 1 din Gura Humorului () [Corola-website/Science/329237_a_330566]
-
de băieți”" cu numele de "„Trivialschule”". Aceasta se află pe locul unde în prezent se găsește . Clădirea inițială a școlii era o construcție modestă din lemn, asemănătoare caselor țărănești. Aceasta este construită în imediata vecinătate a Bisericii romano-catolice Preasfânta Treime. Lăcașul de cult, folosit și în prezent ca biserică romano-catolică și considerat cel mai vechi lăcaș de această confesiune din Bucovina, a fost construit în anul 1811. Circumscripția școlară cuprindea următoarele sate: Mănăstirea Humorului, Capu Codrului, Capu Câmpului, Voroneț, Bucșoaia și
Școala Gimnazială nr. 1 din Gura Humorului () [Corola-website/Science/329237_a_330566]
-
găsește . Clădirea inițială a școlii era o construcție modestă din lemn, asemănătoare caselor țărănești. Aceasta este construită în imediata vecinătate a Bisericii romano-catolice Preasfânta Treime. Lăcașul de cult, folosit și în prezent ca biserică romano-catolică și considerat cel mai vechi lăcaș de această confesiune din Bucovina, a fost construit în anul 1811. Circumscripția școlară cuprindea următoarele sate: Mănăstirea Humorului, Capu Codrului, Capu Câmpului, Voroneț, Bucșoaia și Frasin. Între anii 1812-1816 învățător a fost Josef Miniewski, iar între 1816-1824 Franz Teil. În
Școala Gimnazială nr. 1 din Gura Humorului () [Corola-website/Science/329237_a_330566]
-
Bernardoni. Forma finală a fațadei din zilele noastre, domul și interiorul baroc îi aparține lui Giovanni Battista Trevano, care le-a construit în anii 1605-1619. Biserica a fost sfințită solemn pe 8 iulie 1635. În anii 1809-1815, în timpul împărțirii Poloniei, lăcașul de cult a servit ca biserică ortodoxă. Din 1842 până în prezent ea aparține parohiei romano-catolice Toți Sfinții.
Biserica Sfinților Petru și Pavel din Cracovia () [Corola-website/Science/329242_a_330571]
-
un artist anonim. Înfățișând aceeași planimetrie dreptunghiulară, des întâlnită în părțile zărăndene, anume un altar pentagonal decroșat, un naos cu doi umeri laterali rectangulari și o clopotniță centrală, încadrată de două turnulețe, toate beneficiind de coifuri ample, de factură barocă, lăcașul, acoperit cu țiglă, a fost împodobit iconografic în anii 1946-1947, de Ileana Hui din Arad; târnosirea s-a făcut în 1947. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice românești (HD-II-m-B-03372).
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Obârșa () [Corola-website/Science/329311_a_330640]
-
A avut o mare influență în Asia centrală și în India, dar astăzi are un număr restrâns de derviși în Iran. Maestrul ordinului, dr. Javad Nurbakhsh, a emigrat în Statele Unite după revoluția din 1979, unde a pus baza mai multor lăcașuri ("khanaqah"). Ordinul are un mare număr de adepți în vestul Africii, în Europa, America de Nord și Australia. are trei subdiviziuni - Safi‘alishahi, Sultan‘alishahi și Dhu`l-Riyasatayn (sau Munawwar‘alishahi). Maestrul actual este Alireza Nurbakhsh. Adepții ordinelor sufite se numesc derviși
Nimatullahi () [Corola-website/Science/329363_a_330692]
-
a preluat conducerea ordinului în 1953, după moartea predecesorului Mūnis ‘Ali Shad Dhu al-Riyasetin. În anul 1974, maestrul Nurbakhsh a pus bazele mai multor "khanaqah" în Statele Unite. După revoluție, în anul 1979, maestrul a emigrat în SUA. Astăzi, ordinul are lăcașuri în vestul Africii, în Abidjan în Coasta de Fildeș, în Porto-Novo în Benin și în Burkina Faso, în Senegal la Dakar, în Australia în Sydney și în Aukland în Noua Zeelandă. În Europa sunt "khanaqah" în Manchester și Londra, în Köln, în
Nimatullahi () [Corola-website/Science/329363_a_330692]
-
Sydney și în Aukland în Noua Zeelandă. În Europa sunt "khanaqah" în Manchester și Londra, în Köln, în Paris și Lyon, în Geneva și Berna, în Madrid, în Stockholm și în Leiden, Moscova și Sankt Petersburg. În Statele Unite și în Canada lăcașurile ordinului se găsesc în Washington, Boston, Seattle, Los Angeles, Chicago, Santa Fé, Santa Cruz, San Francisco, San Diego, New York, în Toronto, Montreal și Vancouver. În Mexic s-a deschis un lăcaș în Guanajuato. Maestrul dr. Javad Nurbakhsh a fost succedat
Nimatullahi () [Corola-website/Science/329363_a_330692]
-
Moscova și Sankt Petersburg. În Statele Unite și în Canada lăcașurile ordinului se găsesc în Washington, Boston, Seattle, Los Angeles, Chicago, Santa Fé, Santa Cruz, San Francisco, San Diego, New York, în Toronto, Montreal și Vancouver. În Mexic s-a deschis un lăcaș în Guanajuato. Maestrul dr. Javad Nurbakhsh a fost succedat de fiul său, maestrul Alireza Nurbakhsh, doctor în filologie la Universitatea din Wisconsin și avocat în Londra. Numele lui de derviș este Reza Ali Shah. Alireza Nurbakhsh (Reza Ali Shah) este
Nimatullahi () [Corola-website/Science/329363_a_330692]
-
întâlniri. Ordinul Nimatullahi contemporan respectă obiceiurile tradiționale, dar încearcă să se adapteze la culturile vestice. Dervișii provin atât din Iran, cât și din țerile din Occident. În "khanaqah" predomină cultura persană. Ordinul promovează cultura, arta și muzica persană. Întâlnirile în lăcașuri au loc de două ori pe săptămână, în serile de marți și duminică. Acesta este obiceiul atât în Iran, cât și în vest. Dervișii se adună pentru a se ruga, pentru a medita și pentru a-și da seama de
Nimatullahi () [Corola-website/Science/329363_a_330692]
-
derviș este pregătit de inițiere. Atunci când devine inițiat, adeptul este oficial convertit la islam. Cei care se convertesc în cadrul acestui ordin nu primesc nume de musulmani, spre deosebire de dervișii altor ordine. Ordinul Nimatullahi încurajează respectarea practicilor islamice de către toți dervișii. În lăcașurile ordinului Nimatullahi din Occident, bărbații și femeile își spun rugăciunile și meditează împreună în aceeași încăpere. În Iran, bărbații și femeile stau în încăperi separate. Centrele ordinului promovează idealurire căii sufite, promovează limba, literatura, poezia și mistica persană. Celebrează muzica
Nimatullahi () [Corola-website/Science/329363_a_330692]
-
1700 credincioșii români din Teiuș au aparținut de biserica ortodoxă. După anul 1700 au aderat la Biserica Romei. Singura biserică românească din Teiuș, construită în secolul al XVI-lea, odată cu aderarea a trecut în patrimoniul bisericii greco-catolice. După anul 1948 lăcașul a aparținut Bisericii Ortodoxe Române. În anul 1990, cea mai veche biserică românească din Teiuș a fost retrocedată Bisericii Greco-Catolice. În anul 1948 a fost preluată de către Biserica Ortodoxă Română. După anul 1990, prin trecerea preotului paroh Vasile Chețean și
Biserica Greco-Catolică din Teiuș () [Corola-website/Science/328823_a_330152]
-
număr de 12900 de locuitori; în realitate, socotind și pe flotanți, destul de numeroși în porturi, și pe cei nedeclarați, din motive fiscale, iarăși numeroși, se crede că cifra locuitorilor depășea 15000. În afară de cetate, noii stăpânitori ai orașului au ridicat și lăcașuri de rugăciune, în legea lor, adică meceturi și geamii. Vechile vederi ale orașului arăta mai multe minarete, deci implică existența mai multor lăcașuri, în diferite cartiere sau mahalale. Clădirea uneia singure s-a păstrat până astăzi, dar transformată în biserica
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]