12,849 matches
-
creștetele-a doi copii Cu plete lungi, bălaie. Ea, îmbătată de amor, Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede: {EminescuOpI 180} {EminescuOpI 181} - " Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n codru și în gând, Norocu-mi luminează! " El tremură ca alte dăți În codri și pe dealuri, Călăuzind singurătăți De mișcătoare valuri; Dar nu mai cade ca-n trecut În mări din tot înaltul: - " Ce-ți pasă ție, chip de lut, Dac-oiu fi eu sau altul
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
răsărit în mine! Cu câte lacrimi le-am udat, Iubito, pentru tine! Cum străbăteau atât de greu Din jalea mea adâncă, Și cât de mult îmi pare rău Că nu mai sufăr încă! Că nu mai vrei să te arați Lumină de-ndeparte, Cu ochii tăi întunecați Renăscători din moarte! {EminescuOpI 185} Și cu acel smerit surâs Cu acea blândă față Să faci din vieața mea un vis Din visul meu o vieață. Să mi se pară cum că crești De cum răsare
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
atât de sfânt noroc Străbătător durerii! {EminescuOpI 186} CÎND AMINTIRILE... Când amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme, Pe drumul lung și cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. De-asupra casei tale ies Și azi aceleași stele, Ce-au luminat atât de des Înduioșării mele. Și peste arbori răsfirați Răsare blânda lună, Ce ne găsea îmbrățișați Șoptindu-ne-mpreună. A noastre inimi își jurau Credință pe toți vecii, Când pe cărări se scuturau De floare liliecii. Putut-au oare-atîta dor
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
în sinea lui. „Și atunci, peste acești preoți mă vor numi episcop pe mine.” Mângâind stâlpul ușii cu o mână, omul asculta cuvintele misionarului și mai trist decât adineauri. Lumânarea se micșorase, dar flacăra ei se aprinse și mai tare luminând spinarea bărbatului care se îndepărta. — Întoarce-te la coliba ta! Mergi și spune-le tuturor ce ți-am zis. Suferința voastră se va sfârși curând. Vă promit. La fel ca și la prânz, și acum umerii și spinarea bărbatului erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fie în sala de mese, fie pe culoar. Nimeni nu avea puterea să-și ajute tovarășii, numai Velasco umbla singur printre oamenii sprijiniți de perete sau prăbușiți pe burtă ca niște cadavre și îi îngrijea pe răniți. În sfârșit se lumină de ziuă. Acum că furtuna trecuse, orizontul își schimba ca prin miracol culoarea din auriu în trandafiriu. Pe măsură ce văzduhul se colora, se lumina și oceanul. Nu se mai auzea nimic altceva în afară de sunetul valurilor ce se loveau de carenă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de perete sau prăbușiți pe burtă ca niște cadavre și îi îngrijea pe răniți. În sfârșit se lumină de ziuă. Acum că furtuna trecuse, orizontul își schimba ca prin miracol culoarea din auriu în trandafiriu. Pe măsură ce văzduhul se colora, se lumina și oceanul. Nu se mai auzea nimic altceva în afară de sunetul valurilor ce se loveau de carenă. În lumina dimineții, cu o velă sfâșiată, San Juan Baptista plutea ca o stafie pe marea încă învolburată. Pe vas nu se vedea nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
al unchiului curge și prin vinele mele, iar Domnul vrea să folosească acest sânge pentru Japonia... Luna strălucește. Marea sclipește în noapte. La ora zece se sting toate lămpile din locurile unde nu e nevoie de lumină, dar pe puntea luminată de lună uneltele marinărești se văd limpede una câte una. „O, Doamne, fă-mă un conducător trebuincios pentru binele Japoniei! Așa cum ai folosit sângele Tău pentru mântuirea omenirii, folosește sângele meu pentru mântuirea Japoniei!” În timpul nopții, starea celor doi răniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de la plecarea din Japonia, erau copleșiți de sentimentul că deja călătoriseră o veșnicie. S-au îmbrățișat bucuroși că reușiseră cum-necum să o scoată la capăt. Ziua următoare, vasul se apropie de țărm. Era o arșiță cumplită. Razele puternice ale soarelui luminau plaja întinsă, orbitor de albă. Pe dealurile din spate se înșiruiau copaci nemaiîntâlniți, plantați în ordine. De la marinarii spanioli aflară că acești copaci se numeau măslini, că fructele lor erau bune de mâncat și că din ele se făcea ulei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
întoarce împotriva lui Tanaka și a propriei sale ființe lăuntrice. Să mergem! se ridică el. Se îmbrăcară în liniște și ieșiră din cameră în vârful picioarelor. Nu luaseră cu ei nici o lumânare, însă razele lunii care pătrundeau prin ferestrele coridorului luminau calea spre ușa ce dădea în grădina interioară. Mănăstirea era cufundată în somn, iar grădina poleită de razele palide ale lunii era plină de mireasma tare a florilor tropicale. Se furișară din mănăstire fără ca nimeni să bage de seamă. Orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fiecare zi vorbindu-se numai despre creștinism. Din clipa în care pusese pentru prima dată piciorul pe pământul Nuevei España, văzuse peste tot femei și bărbați îngenunchind în biserici și statui cu trupul gol al acelui om pocit și sfrijit luminat de flăcările lumânărilor. Îi părea că lumea aceasta largă pe care o vedea pentru prima dată în viață se întemeia numai pe credința sau pe necredința în acel bărbat pocit. Însă, în sufletul lui de japonez crescut în valea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o slujbă specială pentru solii japonezi. Încă de dimineață, huruind pe drumul pietruit, trăsurile se înșiruiră una după alta la intrarea în catedrală. Nobili și negustori gătiți de sărbătoare umpleau catedrala susținută de șiruri de stâlpi, o mulțime de lumânări luminau cu flacăra lor altarul aurit, iar sunetul orgii răsuna din ce în ce mai tare, izbindu-se de pereții de piatră. Din amvonul împodobit cu ghirlande, episcopul Lerma binecuvântă mulțimea și grăi astfel: — La slujba de astăzi sunt prezenți împreună cu părintele Velasco, născut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se însănătoșise grație îngrijirilor atente și rugăciunilor locuitorilor de aici, astfel că în cele din urmă reușise să plece împreună cu ceilalți către Madrid de unde veniseră pentru ei patru trăsuri. Japonezii dădură roată cu privirea peste casele și caldarâmurile de piatră luminate de soarele ce sta să apună. Aveau un sentiment nespus de ciudat la gândul că înaintea lor niște compatrioți de-ai lor merseseră pe acest povârniș și priviseră și ei aceste case străine colorate în trandafiriu de lumina amurgului. Niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
imn de slavă închinat lui Buddha Amida pe care unchiul său îl cânta uneori așezat lângă vatră și frecându-și piciorul rănit: „De când Buddha Amida a dobândit iluminarea Au trecut zece ere. Nimbul de lumină izvorând din ființa lui iluminată Luminează întunericul lumii acesteia.” Întotdeauna după ce isprăvea de cântat imnul, unchiul repeta încet de nenumărate ori: „Laudă lui Buddha Amida, laudă lui Buddha Amida”. Apoi împăcarea i se așternea pe chip. Samuraiul parcă auzea în urechi glasul unchiului său. Da, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
meu. M-au însoțit până în ocol, unde m-am urcat în trăsură. Cădea o ploaie rece. M-am întors la mănăstire de-a lungul străzilor pietruite. Orașul era iarăși cufundat într-o liniște deplină. Era întuneric beznă, în afară de felinarele ce luminau imaginea Fecioarei prinsă în vreun perete sau de-a lungul drumului. Ascultând tropotul cailor, am închis ochii și am încercat din nou să mi-l închipui pe părintele Valente pe care trebuia să-l întâlnesc. Îmi frământam mintea încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
frigul dimineții, înainte să se crape de ziuă, dangătul clopotului le vestea începerea slujbei. Cu lumânări în mână la fel ca și călugării, japonezii se aliniau atunci în șir indian de-a lungul coridorului și intrau în biserică. În altarul luminat de jur împrejur doar de flacăra lumânărilor, omul acela sfrijit stătea cu brațele desfăcute. Preotul recita cu glas scăzut canonul slujbei în limba latină și în cele din urmă ridica pâinea și Sfântul Potir deasupra capului. În timpul fiecărei slujbe samuraiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Nishi erau cu toții așezați pe scaune și ascultau cântecul unuia dintre însoțitorii lor. Din ziua plecării în călătorie, nu mai fuseseră atât de fericiți. Până astăzi chipurile lor fuseseră mereu umbrite de istovire și resemnare. Însă acum fețele le erau luminate de o bucurie fără margini. În dimineața aceea, înainte de a se urca în trăsura care urma să-l ducă la tribunalul bisericesc, Velasco le spusese plin de încredere că în curând aveau să-și ducă însărcinarea la bun sfârșit, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
izbânzi. În ultima vreme, mi-am tot repetat aceste cuvinte în sinea mea în timpul rugăciunii din fiecare seară. Dar inima mea nu și-a aflat alinarea sau mulțumirea doar cu atâta lucru. „Oh, Doamne Dumnezeule!”, Te rog din adâncul inimii, „Luminează-mă! A fost vrerea Ta ca eu să-mi întorc fața de la Japonia? Sau îmi spui să-mi păstrez speranța până la capăt? Atâta... vreau să știu.” În fața mea nu se întinde însă decât tăcerea. În întunericul adânc Dumnezeu rămâne mut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o onoare la care nici nu visau. Pentru niște samurai de țară ca ei care nu-l văzuseră niciodată nici măcar pe Stăpân, toate acestea ar fi fost niște evenimente nemaipomenite și neînchipuite. Însă, acum nici o urmă de bucurie nu le lumina chipurile. Nu simțeau nici un avânt, cât de mic. Solii știau că această întrevedere avea loc din mila cardinalului care se înduplecase la implorările lui Velasco. Își dădeau seama că era o punte de flori clădită pentru a le porunci pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pe fereastră. Primiseră aceeași încăpere ca și la dus, când înnoptaseră în această sală de întruniri, dar pe atunci Tanaka Tarozaemon încă mai trăia. Nimic altceva nu se schimbase. În perete, omul acela sfrijit cu brațele bătute în cuie era luminat de flacăra pământie a lumânării. După aceea... când ? întrebă samuraiul cu glas istovit. Se simțea sleit de puteri nu numai până în măduva oaselor, ci și până în adâncul inimii. I se părea trist și chinuitor să se gândească la ce va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
înălța o mică fortăreață de samurai de țară, se ascundea neștiut un lac năpădit de tufișuri uscate. Cum se apropiară, de pe lac se înălțară în zbor vreo patru-cinci rățuște. Întreaga priveliște era întocmai ca în visele sale. Pe suprafața apei luminată de un soare firav, se adunaseră o mulțime de rățuște care țipau cu glasurile lor ca niște fluiere, își atingeau ciocurile pentru ca apoi să se depărteze unele de altele și înotau în șir indian până la mal. Puțin mai departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de mâna firavă și se rugă fierbinte la Dumnezeu să treacă toată acea suferință pe umerii lui. Părintele Carvalho îngenunche alături de Sasada și se rugă și el pentru tânărul care plângea tremurând din tot trupul. Curând celula începu să se lumineze puțin câte puțin. Sosise dimineața osândei. Zori de zi. Era senin, dar vântul sufla tare. Când fură scoși din temniță, în grădină erau deja aliniați pedestrași cu sulițe și puști, iar în vânt fâlfâiau flamuri cu blazonul domeniului Ōmura. În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fi frică. Sigur că nu. Dar mă enervează că l-am auzit urlând toată noaptea. — O să-l ucizi ca un maestru. Sunt sigură de asta. Abia aștept să te văd. — Termină-ți masa și să mergem. Nici nu s-a luminat Încă, e absurd să plecăm la ora asta. Tocmai atunci se auzi din nou leul. Acum scotea din adâncul pieptului un fel de geamăt care dintr-o dată deveni gutural, trimițând niște vibrații care zguduiau parcă aerul din jur. Totul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
niciodată, și, după cum scrisese un cronicar monden, urmau să-și condimenteze cu ceva adventure mult invidiatul și etern durabilul lor romance printr-un safari În ceea ce se numește Îndeobște The Darkest Africa - asta Înainte ca soții Martin Johnsons să o lumineze pe atâtea ecrane unde puteau fi văzuți În urmărirea leului Old Simba, a bivolului, a lui Tembo, elefantul, toate astea În timp ce colecționau diverse specimene pentru Muzeul de Științe Naturale. Același cronicar Îi declarase până atunci cel puțin de trei ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-ți pierzi deloc timpul când ești În avantaj, nu? — Te rog să terminăm cu discuția asta dragule. Mie foarte somn. — Eu vreau să discut. — Bine, eu n-o să te deranjez, mă culc. Și adormi. A doua zi, Înainte de a se lumina, erau din nou așezați În jurul mesei, la micul dejun, și atunci Francis Macomber Își dădu seama că dintre numeroșii tipi pe care-i urâse, cel mai tare Îl ura pe Robert Wilson. — Ai dormit bine? Îl Întrebă Wilson cu vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Nick stătea cu capul În mâini. — O să iau eu barca, Îi spuse. Tu poți să te-ntorci pe jos pe lângă dig. — Bine. Să-ți Împing barca. Nu-i nevoie, zise fata. Stătea În barca ce plutea pe apă, cu fața luminată de lună. Nick se-ntoarse și se trânti pe pătură, lângă foc, cu fața-n jos. O auzea pe Marjorie vâslind. Stătu așa multă vreme. Stătu la fel și când Îl auzi pe Bill venind printre copaci. Îl simți cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]