7,756 matches
-
-le ca bune de scris pe partea lor nefolosită) și, mai ales, mă mir că le recitesc fără nici un fel de tresărire. Mă simt tentat doar să aștern aceste rânduri oarecum reci, obiective, de simplă constatare, observând cât de ușor pier cuvintele. Cele care până nu demult au exprimat o durere reală, umană, recitite, acum, nu sunt decât simple vorbe circumstanțiale, bombate, emfatice, penibile. De-asta, probabil, nu este bine să recitești cele spuse sau scrise la dispariția unui om. Durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
hotărăsc în numele nostru, recunoscând cu cinism din când în când că „am greșit“, e o mare minune că mai trăim. Că mai există poporul acesta minunat. Poate că, într-adevăr, Dumnezeu are grijă de noi și nu ne lasă să pierim. Încercările pe care ni le trimite, prin ticăloșii care ne hotărăsc viețile, nu sunt de fapt decât dovezi ale dragostei dumnezeiești, ale credinței și dorinței Sale de a ne mântui. Cred în Dumnezeu și în bunătatea Sa revărsată asupra noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Evidentă-i doar indiferența ei în fața oricărei variante de text, cum ar fi și acela produs de cenzură. Indiferentă la faptul că astfel de texte ucid, mutilează, mint, părând chiar a ciobi marele text. Cât puhoi de lume n-a pierit aiurea, doar din falsitățile unui text. Un paragraf cenzurat câte victime inutile nu a produs, nu a provocat. Adevărul ascuns de cenzori a creat, la rându-i, alți și alți satrapi. Când textele încep a fi dezvăluite, răul este trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fără pic de grație. Semeț, a dat din nou ocol, cercetînd Încă o dată cunoscutul povîrniș de lavă fisurată care se ițea la adăpost de vînt, Într-un golf liniștit și micuț cu nisip alb, pentru a urca fără grabă ca să piară pe țărmurile Înalte și enorme, de care se spărgeau mugitoarele valuri ce veneau dimpotrivă. Priveliștea Îl neliniști. Fără Îndoială că plouase În absența lui, iar cactușii și arbuștii crescuseră peste măsură, Împrăștiindu-se printre stînci și blocurile de lavă, căutînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
chiu, cu vai să se urce pe coastă și zăceau cu fața În jos, leșinați și sîngerînd, pe o minusculă plajă de pietre. CÎnd, după tragica odisee pe care tocmai o trăiseră și În care fuseseră cît pe-aci să piară, văzînd și cum se Înecau ceilalți tovarăși de drum, reușiră În sfîrșit să deschidă ochii, descoperiră Îngroziți că fuseseră legați strașnic de mîini și se aflau În puterea celei mai abominabile și mai respingătoare ființe omenești. Unul dintre ei, majordom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
patru. Chiar așa, Înlănțuiți cum erau, dacă s-ar fi aruncat toți deodată asupra lui, ar fi reușit să-l pună la pămînt, anihilîndu-l odată pentru totdeauna, chiar cu riscul, În cel mai rău caz, ca jumătate dintre ei să piară În temerara Încercare. Dar groaza pe care o simțeau În prezența acelei creaturi infernale era atît de mare, Încît numai dacă Îi privea, mușchii li se contractau, iar membrele nu reacționau la comanda dată de creier. Dominique Lassa, care străbătuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
-i elibereze. Acelea erau aproape singurele momente În care cei trei se aflau Împreună, o ocazie ideală pentru a se arunca la unison asupra călăului lor și a sfîrși cu el o dată pentru totdeauna, cu toate că vreunul dintre ei ar fi pierit În temerara Încercare, dar Oberlus era la rîndu-i foarte conștient de acest fapt și de aceea era cît se poate de atent pînă și la cele mai mici gesturi, cu mîna Încleștată pe patul armelor sale și dispus să tragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
-și fără Îndoială de erupția vulcanică, milioane de pești veniră la suprafața apei, atrași de lumina puternică, iar bătrînul căpitan plînse fără contenire și fără să Încerce să se ascundă, privind neputincios cum vaporul lui dispărea pentru totdeauna, iar echipajul pierea În cea mai Înspăimîntătoare moarte posibilă. - Monstru blestemat! strigă el de mai multe ori. Monstru blestemat! și s-ar fi zis că nu era În stare să-și mai amintească nici un alt cuvînt, ca și cum mintea i s-ar fi Încețoșat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mărturisi și plânge, pentru păcatele lui! Ajută-l, Doamne, să primească cu vrednicie Sfânta Împărtășanie și, numai așa, să treacă din viața aceasta la cealaltă, numai împăcat cu Tine. „Milostivește-te de sufletul lui, Doamne, și nu-l lăsa să piară.” Așa se ruga mereu pentru el.” Povestirea, „Mărturisirea”, înglobează, nu cum s-ar crede descrierea unei singure mărturisiri, ci avem, de fapt, mai multe mărturisiri, a autoarei, a soției credincioase, a soțului la ceas sublim de convertire, dar, și mărturisirea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mărturisi și plânge pentru păcatele lui! Ajută-l, Doamne, să primească cu vrednicie Sfânta Împărtășanie și numai așa să treacă din viața aceasta la cealaltă, numai împăcat cu Tine. Milostivește-te de sufletul lui, Doamne, și nu-l lăsa să piară. Așa se ruga mereu pentru el. Seara, după ce termina ziua de muncă, se așeza în genunchi în fața icoanelor și citea multe rugăciuni, pe care soțul bolnav care stătea în pat le asculta. El, care altădată nu credea, acum le asculta
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nu puteam ieși. Reușisem de vreo două ori să ies din casă fără voie, întorcându-mă udă și cu hainele aproape înghețate pe mine, dar nu mai îndrăznisem mai mult, pentru că, bătaia ce o primisem de la mama făcuse să-mi piară tot elanul de a mai ieși. Într-o zi, simțisem o dorință foarte mare de a avea o păpușă. Mi-o doream din tot sufletul și numai la ea mă gândeam. Îndrăznisem să-i spun mamei dorința, cu toate că știam din
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
-i așa, poi las-pe mine... zice Strolea cel viclean. Îl desleagă și-l urmează... El văzu atunci legat (160) Un voinic care când vede că smeii s-au depărtat, Se smuci lăsând în urmă a lui mâni și-n codru piere. Luna ese dintre codri, noaptea toată stă s-o vadă, Zugrăvește umbre negre peste giulgiuri de zăpadă Și mereu ea le lungește și suind pe cer le mută, (165) Parcă fața-i cuvioasă e cu ceară învăscută; Și cu neguri
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
le poruncise Împăratul Să nu care cumva să-și amăsoare Ca să deschidă ușile, palatul - 190Dar totuși, când văzură că ea moare, Nu știu ce or să facă, să se poată, De l-ar urma, el ar găsi-o moartă. Văzând cu ochii, piere de-a-n picioare Din zi în zi - atunci el[e] -au deschis Ferești înnalte și, la mândrul soare, 195Din boal - adâncă fata a învis Și se făcu și mai fărmăcătoare, Astfel cum nu îți trece nici prin vis - Se rumeni
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ele una: De-o dorești cu dinadinsul, Fie-i dat ca totdeuna El să simt - adânc într-însul, Dorul după ce-i mai mare N-astă lume trecătoare, După ce-i desăvârșit Și să-și vadă la picioare Acest dar neprețuit. Ele pier. Iară băietul A crescut cum L-a menitu-l, Se făcu frumos cu-ncetul, Cine-l vede L-a-ndrăgitu -l. Și deși ca leul tare, Era gingaș ca o floare Și isteț era cu duhul, Cum a toate-s
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sunt dezmierdători, Fiind albe și rătunde Inima mi se pătrunde, Cu gurița mă adapă Și de focul meu mă scapă; Adormit pe brațul stâng Nu te teme c-am să plâng, Teamă n-ai că te-oi trezi, Că eu pier în zori de zi; Ci-am să suflu - așa de cald În miroase să te scald, Să-mi vezi fața de ninsoare Și aripele ușoare, Căci viața mea o țin Cu miros de flori de crin; Nu beau apă, ci
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mă lași Singur să fiu pătimaș? - Nu te las, nu... Spune-mi bine Că cu cine și prin cine Să mă înțeleg cu tine Ca să vii sara la mine. Peste vârfuri trece lună Iar izvorul dulce sună Merg alăturea călare, Pier în umbră de cărare, Iară cornul lui duios Sună dulce dureros, Mai încet în codrul verde Se tot pierde, se tot pierde. {EminescuOpVI 130} {EminescuOpVI 131} {EminescuOpVI 132} {EminescuOpVI 133} A. DOINE DE DRAGOSTE 1 Cat la lună, luna-i
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mere. 3 Frunză verde de sacară Ieși tu mândră pîn-afară - Și auzi mândră cucu Că eu acuma mă ducu Pe-un drumuț cu iarbă verde - Mândra mea nu mă mai vede. 4 Câte stele sunt pe ceriu Pân-la ziuă toate pier, Numa luna și o stea Așteaptă durerea mea. 133 {EminescuOpVI 134} 5 Fire-ai lume n-ai mai fi Dacă nu putui trăi, Că cu cine - aș fi trăit De mine s-a despărțit, Și tare s-o depărtat Și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
încunjura, Nu-i ca flacările crunte Care dorul te pătrunde. Dar nici dorul de surori Nici cel dor de frățiori Nu-i ca dorul de măicuță Și ca dorul de drăguță. Multe stele sunt pe cer Eu de dorul mândri pier. Mîndră-i luna când răsare Eu mă-ntrist de dorul mare - Mult întreb de ceea stea Mai vede-te-oi mândra mea - Că de când, mândruță dragă, Mă luai pin lumea largă, Nici soarele nu se stinge Sufletul meu tot îmi plânge, Nice
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
lui nu era în duhurile întunericului, ci în Dumnezeu. - Făt-Frumos, - zise Genarul - mult ești frumos și mi-e milă de tine. De astă - dată nu-ți fac nimica, dar de altă - dată... ține minte! Și luîndu-și fata alături cu el, pieri în vânt, ca și când nu mai fusese. Dar Făt-Frumos era voinic și știa drumu înapoi. El se reîntoarse și găsi pe fată iar singură, însă mai palidă și mai plânsă ea părea și mai frumoasă. Genarul era dus iar la vânătoare
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
când cade pe pietre. Ca sunetul pe văi. 372 {EminescuOpVI 373} {EminescuOpVI 374} {EminescuOpVI 375} 205 Averea-i ca o baltă, cum îi face un șănțuleț, toată se scurge. 206 Averea celui scump, ca un ban îngropat. 207 Ajutorul când piere, ca pânza corabiei când se rupe. 208 Cel ce n-ajută la vreme, ca cel ce după ploaie vine cu iepăngeaua. 209 Aleargă ca cu poșta. 210 Aleargă ca la colaci. 211 Ca călugării la morți. 212 Ca căruța lui
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
289Omul în lume se dă ca pe gheață, până ce se ține drept merge și el mai bine, cum se pleacă la o parte cade și-și sparge capul. 290Omul ca o minciună în lume se arată. 291Omul ca o beșină, piere cum se sparge. 292Omul ca o beșină ce e plină de vânt și iarăși de vânt se sparge. 293Omul ca umbra, îndată piere cum îi lipsește lumina. 294Omul ca un suflet, cu un mort în spinare, ce-l poartă ca
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cade și-și sparge capul. 290Omul ca o minciună în lume se arată. 291Omul ca o beșină, piere cum se sparge. 292Omul ca o beșină ce e plină de vânt și iarăși de vânt se sparge. 293Omul ca umbra, îndată piere cum îi lipsește lumina. 294Omul ca un suflet, cu un mort în spinare, ce-l poartă ca pe un orbeț. 295Omul ca vremea, când veselă, când turburată. 296Omul ca luminarea, când luminează, atunci se sfârșește. 297Omul ca plosca, nu se
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
multele zavistii, Eu caut în natură Un loc făr-de murmură, Supus singurătății. Că fiind făr-de minte Renaște - a mea durere Și inima nu poate A duce mângâiere. Ca umbra trecătoare Eu trec această lume, O foaie plutitoare Ce saltă până piere. Tovarăș la mâhnire, Un câne lângă mine: În urletele sale Natura se răscoală. Ființă făr de nume Ce-i dai paserei sbor, Ce dai omului nume Și apelor isvor, Tu pui copaci pe munte, 414 {EminescuOpVI 415} Pe ceruri curcubeu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
poveste. Acum crez adevărat C-oi să-mi fiu singur gelat - Simțiri nu mi-au mai lăsat, 419 {EminescuOpVI 420} Mințile mi le-au luat, Oi să mor spre pildă dat, Osândit și înșălat. No. 10 Suspin cu durere și-nnecare, pier Și n-am mângâiere la cine să cer, Ud fața cu lacrimi, ne-ncetat oftez Și n-am unde dorul să-mi încredințez; L-a cui îndurare stând mă năzuiesc D-această mâhnire să mă mântuiesc, Toat-a mea nădejde e la
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
a-mi străluci Și de poate întru toate Iarăși a mă ferici. Dar virtutea îmi slăbește Și-n zadar mă ostenesc. Nu mi-ajută ci-mi grăbește Cu pământ să mă-nvălesc. Iată dar că și norocul Și nădejdea mi-au pierit, Iată mi-au venit sorocu Să mor desnădăjduit. Auz lumea strigând moarte, Eu zic vie c-o voiesc Să mă ia să scap de toate Ca să nu mai pătimesc. Pătimesc fără durere Și nu am gură și glas, Milă n-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]