11,011 matches
-
Depresiunea Tîrnavelor (sl. trŭnŭ „arbore spinos“), Țara Almăjului (< magh. almás, „livadă cu meri“), Țara Făgăra șului (< fag). Formațiile slave care provin de la apelativul slav buc, formate de populația slavă, sau de autoritățile romînești, care au folosit mai multe secole limba slavă ca limbă de cancelarie, sunt numeroase în teritoriul romînesc: Bîcul, Bucul, Bucova, Bucovăț, Bucovel, Buceava, Bucecea, Buciștea, Bucerdea, Bucoșnița etc. În țările vecine există nume de locuri din aceeași familie: ceh. Bukovets, srb. Bučije, Bucov, ucr. Bukóv, Bukova, Bučyna, Bukovynka
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Transmiterea tracicului Buseos prin intermediarul slav Bozov (< Băzov) este mai plauzibilă decît formarea toponimului de la antroponimul maghiar Boza, Bodza (< boza, bodza, „soc“, „sombucus“). Soluția privind continuarea de numele Buzău a stră ve chiului Museos nu trebuie contrapusă mecanic unei variante slave (Bozov < sl. boz), care a putut funcționa ca o ipotetică for mă intermediară pentru „ajustare“, prin etimologie populară sau contaminare, a toponimului tracic. De altfel, un astfel de toponim, Bozovo, a fost înregistrat la aromîni de către Gustav Weigand. Forma Bozen
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
un colectiv *karpate, „stîncărie“), rădăcina i.e. *korpătă „stîncos“ etc. Reflexul a al indo-europeanului o este caracteristic limbilor dacă și iliră, la care se raportează, în ultimă instanță, cei mai mulți cercetători cînd trebuie să stabilească baza toponimului. A fost avansată și originea slavă (horbu, hrb, hrebet, „lanț muntos, coastă, culme“), baza fiind modificată de greci după mo de lul Karpathos (numele unei insule grecești), sau germană (comparat cu germ. *Harbotha, Harfoda), ca și o rădăcină tracică, dedusă prin comparația cu sanscritul Korpata, „stofă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de fapt „biserică albă“), Veriháza (< magh. Veresegyház, „casa roșie“, de fapt, „biserica roșie“), Chirpăr (< săs. Kirprich, „dealul bisericii“), Nocrich, (< săs. Nogrech „biserica nouă), Hărănglab (< magh. hăranglàb „clopotniță“ < harang „clopot“ + làb „picior“), Clopodia, Clopotiva (tema romînească, adaptată cu finală maghiară, respectiv slavă); Episcopia Bihorului (vechiul Piscopia), Simeria (< Sîn Maria, hramul bisericii din localitate), Pișchia (< Püspöki, „episcopie“). Cîmpina Este numele unui municipiu din județul Prahova, de la care, prin polarizare, s-au format Cîmpinița (o „văiugă“, afluent de dreapta al pîrîului Cîmpea, aflat în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
formată de la un antroponim provenit prin derivare (cu sufixul -eancă sau sufixeleeanu + -că) de la Cîmpina (a se ține cont că un fruntaș al revoluției de la 1848, mare boier, se numea Ion Cîmpineanu), antroponim atestat la 1536 sub forma Kompina. Proveniența slavă veche a toponimului Cîmpina (< v. sl. kopina, „mărăciniș“, „loc acoperit de mărăcini“) este foarte cunoscută, fiind dată exemplu în sintezele și în manualele de istorie a limbii romîne (alături de Glîmboca, Dîmbova, Dîmbo vița) de evoluție a vechii nazale slave o
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Proveniența slavă veche a toponimului Cîmpina (< v. sl. kopina, „mărăciniș“, „loc acoperit de mărăcini“) este foarte cunoscută, fiind dată exemplu în sintezele și în manualele de istorie a limbii romîne (alături de Glîmboca, Dîmbova, Dîmbo vița) de evoluție a vechii nazale slave o nazal la în, îm, ci nu la un, um, ca în alte toponime slave, ceea ce dovedește că slavii au fost puțin numeroși în marea majoritate a teritoriului din nordul Dunării pînă în secolele al X-lea și al XI
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
foarte cunoscută, fiind dată exemplu în sintezele și în manualele de istorie a limbii romîne (alături de Glîmboca, Dîmbova, Dîmbo vița) de evoluție a vechii nazale slave o nazal la în, îm, ci nu la un, um, ca în alte toponime slave, ceea ce dovedește că slavii au fost puțin numeroși în marea majoritate a teritoriului din nordul Dunării pînă în secolele al X-lea și al XI-lea, cînd a înce tat evoluția la u și a început evoluția la î. De
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pînă în secolele al X-lea și al XI-lea, cînd a înce tat evoluția la u și a început evoluția la î. De pildă, așa cum a observat Emil Petrovici, pe Valea Almăjului, în apropierea teritoriului sîrbesc, există și toponime slave cu reflexul u (Dubăușa), caracteristic variantei slave sîrbești, mai puțin arhaică decît cea bulgărească, cu ă (transformat în romînește, în poziție nazală, în î, ca în campus > cămp > cîmp). O curiozitate este numele pîrîului Cîmpea, lung de paisprezece kilometri, necunoscut
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
al XI-lea, cînd a înce tat evoluția la u și a început evoluția la î. De pildă, așa cum a observat Emil Petrovici, pe Valea Almăjului, în apropierea teritoriului sîrbesc, există și toponime slave cu reflexul u (Dubăușa), caracteristic variantei slave sîrbești, mai puțin arhaică decît cea bulgărească, cu ă (transformat în romînește, în poziție nazală, în î, ca în campus > cămp > cîmp). O curiozitate este numele pîrîului Cîmpea, lung de paisprezece kilometri, necunoscut de localnici, consemnat în Dicționarul geografic din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
citat de Emil Petrovici, care, de altfel, precizează că afluentul rîului Prahova se numește Cîmpinița, nu Cîmpea (în care s-ar vărsa Cîmpinița, potrivit Dicționarului geografic). Baza v. sl. kopina este susținută și de numeroasele alte toponime formate în romînă, slavă (sau maghiară) de la nume de arbori mărăcinoși: Mărăcine, Mărăciniș, Scaiu, Schineni, Dracea (< srb. dracă, „spiniș“), Glogova (< sl. glog, „păducel“), Tîrnava (v. sl. trunu, „spin, arbore spinos“), Băgaciu (< magh. bogacs, „spin“), Cochinișu (< magh. kökényes < kökény, „porumbă“), Bodac (< ucr. bodak, „scai“) Sibiu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
mai ales că unele dintre formații ar fi putut cunoaște un intermediar antroponimic). Astfel, Cerna, Cernaia, Cerneovca, Cerneț conduc spre un etimon slav (vechi sau nou, pentru toponimele din Deltă), iar celelalte spre derivați ai bazei Cerna, în primul rînd slavă la origine (specimenele formate în romînă de la apelativele menționate trebuie dovedite, dat fiind sensul lor restrîns onomasiologic). Cernat poate avea la bază sl. Cernatŭ, dar ar putea să fie și o formație romînească (dat fiind sufixul -at), poate intermediată de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
mănăstirii din Ilfov); Cernicari este un derivat romînesc (însemnînd „cei care se ocupă cu găsirea și întrebuințarea lutului folosit pentru spoirea pereților“); Cernitul este format în romînește cu sufixul romînesc -it (după modelul Negrita); Cernaia pare mai degrabă format în slavă, pentru că sufixul -aia este slav (în acest caz, Negraia s-a putut forma după model slav); Cernu este ori o formație slavă desprinsă de lîngă un determinant masculin, ori un nume slav de bărbat, iar Cernuc, un diminutiv de la un
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Cernitul este format în romînește cu sufixul romînesc -it (după modelul Negrita); Cernaia pare mai degrabă format în slavă, pentru că sufixul -aia este slav (în acest caz, Negraia s-a putut forma după model slav); Cernu este ori o formație slavă desprinsă de lîngă un determinant masculin, ori un nume slav de bărbat, iar Cernuc, un diminutiv de la un antroponim slav, Cernu. În ceea ce privește numele rîului Cerna, afluentul Dunării, lucrurile sunt mai complicate. Ptolemeu semnalează pe la anul 150 e.n. un oraș roman
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
tradus în limba lor ca Cerna < črŭna (la feminin, pentru că subînțelegeau alături reca, voda, dolina, care erau feminine). Părerea unor învățați care susțin că slavii ar fi putut da numele apei este cu totul inacceptabilă, întrucît se știe că triburile slave n-au ajuns în teritoriile noastre decît în secolul al VI-lea, după căderea statului hunilor (453), iar numele fusese atestat încă din secolul al II-lea, deci exista cu cel puțin patru sute de ani înainte de venirea slavilor în părțile
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
zona Bărăganului, au acordat credit deducerii numelui din apelativul ciuliniță, diminutiv al lui ciulin(ă), „plantă erbacee bianuală cu frunze spinoase“ (vezi romanul Ciulinii Bărăganului de V. Em. Galan), cu sincoparea lui i în silabă neaccentuată, prin confuzia cu formațiile slave de același tip (întîlnită, se spunea, și în Ciulnețul din județul Tulcea, variantă a lui Ciulinețul din județul Galați). Erau date, ca mărturie pentru cîmpul onomasiologic prezent în toponimie, Ciulina, Ciulinești, Ciulinețul, Ciulinii Mari, Ciulinii Mici, Ciulinoasa, Ciulinosul (care au
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
prezența acestui presupus formant turcic doar în hidronimele mici (oare apele mari și mijlocii nu le-au atras atenția turcicilor, sau n-au putut să-și impună toponimele în concurență cu cele străvechi, traco-dacice, ori chiar cu cele romînești și slave?) nu le-a ridicat semne de întrebare. Culegerea sistematică a materialului toponimic de pe întreg teritoriul țării și din documente, analiza lui și publicarea, pînă acum parțială, a Dicționarului/Tezaurului toponimic al Romîniei pe regiuni au oferit o imagine mai complexă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
koza „capră“, căruia i s-a adăugat sufixul -je (care derivă adjective posesive din substantive) și desinența -a, putînd fi inițial un compus de tipul „muntele Caprei“, după modelul Cravia (sl. < Kravia „al vacii“, Orlea (< orlja, „al vulturului“). În favoarea etimologiei slave pledează și existența în Grecia a unui toponim identic (Kozia), considerat de Emil Petrovici o paralelă romîno-grecească de origine slavă, ca și destul de multe alte toponime (Lozna-Losna, Țărova- Țerovas, Hîrșova-Hersova, Breaza-Briaza, Vriaza, Dobra-Dobra, Slatina-Zlatina, Găvoșdia-Guvojda, Kavojda, Predeal- Pradala, Peșteana-Pistiana, Vlaha-
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
inițial un compus de tipul „muntele Caprei“, după modelul Cravia (sl. < Kravia „al vacii“, Orlea (< orlja, „al vulturului“). În favoarea etimologiei slave pledează și existența în Grecia a unui toponim identic (Kozia), considerat de Emil Petrovici o paralelă romîno-grecească de origine slavă, ca și destul de multe alte toponime (Lozna-Losna, Țărova- Țerovas, Hîrșova-Hersova, Breaza-Briaza, Vriaza, Dobra-Dobra, Slatina-Zlatina, Găvoșdia-Guvojda, Kavojda, Predeal- Pradala, Peșteana-Pistiana, Vlaha- Vlaha etc.), precum și nu puține toponime similare întîlnite în diferite teritorii de limbă slavă (Kozjak, Koziek, Kozje, Kozina, Kozik, Koznic
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Petrovici o paralelă romîno-grecească de origine slavă, ca și destul de multe alte toponime (Lozna-Losna, Țărova- Țerovas, Hîrșova-Hersova, Breaza-Briaza, Vriaza, Dobra-Dobra, Slatina-Zlatina, Găvoșdia-Guvojda, Kavojda, Predeal- Pradala, Peșteana-Pistiana, Vlaha- Vlaha etc.), precum și nu puține toponime similare întîlnite în diferite teritorii de limbă slavă (Kozjak, Koziek, Kozje, Kozina, Kozik, Koznic etc.). E drept că și nume formate de la tema turcică koz-, „alun, nuc“ (sensul „alun“ e mai potrivit pentru numele unui munte) se întîlnesc în toponimia popoarelor sud-dunărene (Kozluka, Kozlukioi, Koz Bunar, Kozlu Dere
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
determina inițial un substantiv cu sensul „oraș, așezare, scaun, district“ etc. (formație neatestată însă), din care cu timpul s-a desprins, substantivizîndu-se, adjectivul ca nume autonom. Așadar, în perioada cnezatelor, Craiova ar fi putut fi scaunul „unui regișor“ local. Formele slave cu -ov, -ova („dure“, cum le numesc lingviștii), care sunt mai noi, caracteristice graiurilor de tip bulgăresc, au înlocuit în unele teritorii sudice formele „moi“ (cu -ev, eva), caracteristice graiurilor de tip sîrbesc. Pisarii au refăcut uneori, în documentele mai
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Krs, kres, „multicolor“, corelat cu sanscr. Krșna, prus. Krisnas, ir. ciar(s), „negru“; gr. hrisia > hrisos „aur“ (ungurii l au tradus o perioadă cu Aranyos, lat. Auratus), toate greu de „condus“ fonetic spre Criș; sl. kriș, „cruce“ (apropiat de toponimele slave Bjebvar Kriș, Garni Kriș, Hrastovički Kriș, Koranski Kriș), probabil prin intermediul unui nume de persoană, greu de acceptat la populațiile slave încreștinate mai tîrziu (să nu uităm că prima atestare datează din secolul al VI-lea); germ. grioz, griess, „prund, nisip
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
tradus o perioadă cu Aranyos, lat. Auratus), toate greu de „condus“ fonetic spre Criș; sl. kriș, „cruce“ (apropiat de toponimele slave Bjebvar Kriș, Garni Kriș, Hrastovički Kriș, Koranski Kriș), probabil prin intermediul unui nume de persoană, greu de acceptat la populațiile slave încreștinate mai tîrziu (să nu uităm că prima atestare datează din secolul al VI-lea); germ. grioz, griess, „prund, nisip“, gris, „gri, vînăt“; romînescul criș, „tină, murdărie“; lat. *griseus. Ipotezele nu sunt susținute riguros, lingvistic și istoric, rămînînd la asemănarea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lor, au transformat forma Kris în Kiris > Keres > Körös). Etimonul formei vechi, preluată de slavi, este nesigur (fie lat. criso, -are, „a se legăna“, fie lat. medieval Crisius, devenit la slavii de sud Kriș, fie o rădăcină iliră, traco-dacă ori slavă), dar limba care l-a preluat și l-a transmis celorlalte este, foarte probabil, romîna. Dîmbovița Este numele rîului, lung de 286 de kilometri, afluent de dreapta al Argeșului, care străbate Bucureștiul (fiind un fel de „senă“ sau „tamisă“ a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
au fost formate Dîmbovicioara (pîrîu, afluentul său de stînga, și două sate în județele Argeș, respectiv Dîmbovița), Cheile Dîmboviței (numite și Cheile Dîmbovicioarei, Cheile Brusturelului), microtoponimele Dîmboviceanca, Dîmboviceanu și, indirect (prin diminutivul său, Dîmbovicioara), Peștera Dîmbovicioarei. Toponimul are o etimologie slavă unanim recunoscută, sl. dǔbǔvica. De altfel el este atestat de mai multe ori, începînd din secolul al XV-lea sub forma Dobovica, „(valea) cu stejari“, (< sl. dǔb, „stejar“ + sufixul toponimic -ovica), o nazal evoluînd la î, potrivit reflexului bulgăresc al
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sl. dǔbǔvica. De altfel el este atestat de mai multe ori, începînd din secolul al XV-lea sub forma Dobovica, „(valea) cu stejari“, (< sl. dǔb, „stejar“ + sufixul toponimic -ovica), o nazal evoluînd la î, potrivit reflexului bulgăresc al elementelor vechi slave. Există în Oltenia și două toponime Dîmbova (un pîrîu și un sat), care provin dintr-un sl. dǔbova (< dǔb „stejar“ + sufixul toponimic -ov). Dîmbovița nu poate fi derivat diminu tival romînesc de la Dîmbova, deși sufixul -ița, împrumutat din slavă, este
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]