8,833 matches
-
patul, nu avea ezitări înaintînd în lanul de grâu și făcând să șuiere spicele sub lama bine ascuțilă a instrumentului său implacabil... Da, viziunea pictorului nu era rodul înfierbîntatei lui imaginații... Ce e umanitatea dacă nu un astfel de lan, strălucind în lumina fierbinte a soarelui în culori halucinante, sub un cer de un albastru dens, orbitor, și în care, tăcută dar fără slăbire, seceră moartea? Mă întrebai dacă n-ar trebui să ies o zi din spital și să mă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
plătite de Oraca, iar în ceea ce privește repetarea gestului cu floarea... hm! observam doar când nu mai era, când se veștejea în vază și o aruncam pe geam cu apă cu tot... și stătea goală câteva zile până să reapară, proaspătă și strălucind parcă de încîntare în culorile ei, fără să mă incinte însă și pe mine... dar, după cum îi spusesem, fără să-mi displacă... Ar fi fost într-adevăr greu de conceput... Dar cui îi displace o reacție de supunere? Avusese, vorbind
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ucigător, în timp ce pleoapele ei mari bătură cu o veselă viclenie, aluzie nedefinită la tot ceea ce gândeam și simțeam eu; cum adică să mă deranjeze pe mine vreodată orice-ar veni de la ea? Ieșiserăm de la birou mai devreme, ca toată lumea. Soarele strălucea orbitor peste bulevardele înzăpezite care forfoteau de oameni. Era o binefacere că nu mai treceau pe ele în viteză, zăngănind din toată fierăria grelele camioane. Ici, colo doar se vedeau oprite în fața magazinelor alimentare dube mai mici din care se
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
fost măritată înainte?" Aici se opri și râse triumfător. N-avea nevoie de răspunsul meu. Ajunsesem într-o poiană de unde se vedea uriașa elipsă de brazi care înconjura de pe înălțimi orașul nostru. Mă așezai jos pe un copac doborât. Soarele strălucea pe cer, îndepărtat de pe traiectul lui de vară. Încălzea totuși zăpada care îngreuia crengile arborilor; se auzea din când în când, ca și când ar fi plouat, cum cade în jurul nostru, cu zgomot de puf. Feeria îmi ascuți o senzație vie de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
-mi reamintesc cum poți frâna o alunecare prea vertiginoasă, plugul, o oprire, cristiana, echilibrul în viteză mare, flexiunea genunchilor, corpul înainte, căderea fără pericol... Trepida de nerăbdare, îmi dădea târcoale stârnind pulberea fină a zăpezii, cu chipul îmbujorat, cu privirea strălucind, stăpânită de o bucurie apropiată de violență, strigîndu-mi, din când în când, "aoleo, Victoraș... fricos mai ești... până faci tu o cristiană ne-apucă prînzul..." Până la urmă ii spusei: "Nu înțeleg de ce stai tu lângă mine și mă dădăcești. Ia
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Bine, domnule locotenent. Ferro mai zise un cuvânt, prea slab ca să fie trasmis. Ripley se îndoia că ar fi fost măgulitor Efectuară cercuri deasupra coloniei. Nimic nu se deplasa printre imobile, iar puținele lumini pe care le reperaseră de departe străluceau mereu. Epuratorul de atmosferă vuia în plan îndepărtat. ― Totul pare intact, comentă Burke. Poate au pierit într-o epidemie năprasnică. ― Posibil. Pentru Gorman, colonia aducea cu o epavă din cele care se găseau pe fundul oceanului. I se adresă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ocazia să-și analizeze din nou situația. Ceea ce vedea, din poziția culcat, cu capul dat într-o parte, era o cameră foarte luminoasă, înțesată de aparatură - în fața lui, pe un perete, erau instalate în șiruri orizontale, paralele, alte aparate. Acestea străluceau. Interesant, tot ca informație, era că cei doi erau albi ca și el. Dar fețele lor nu erau ca cele ale americanilor - europeni de vest, de pe Pământ, așa cum îi avea Gosseyn în memorie. Și îmbrăcămintea le era absolut ridicolă: mulate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
miște, unul dintre oamenii în uniformă ieși din grup și se îndreptă spre Patru și Gosseyn. Ceilalți curteni rămăseseră în același loc unde stătuseră de la început. Bărbatul care ieși din față față purta uniformă roșcată. Partea de sus a uniformei strălucea de bucăți de metal pe care pe Pământ, Gosseyn le-ar fi luat drept decorații. Tot pe Pământ, bărbatul în uniformă ar fi avut cam patruzeci de ani. Și, din moment ce Patru îi oferise comanda, era într-adevăr un personaj cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
învețe să controleze asta, desigur; aceste incidente trebuiau analizate și trebuia făcut ceva, dar... puștiul se aflase în această lume înghețată cu douăzeci de minute mai mult ca el. Și, evident, două lucruri îl salvaseră până acum. În acele minute strălucise soarele. De asemenea circulația mai bună a trupului tânăr și hainele mai călduroase avuseseră și ele rolul lor. Din nefericire, trecuse prea mult timp chiar și pentru acele avantaje speciale. Așadar, venise momentul - pentru amândoi - să se folosească de una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
bun răspuns pe care ți-l pot da se bazează pe o hartă generalizată, pe care o am în mintea mea, a felului în care funcționează guvernele. - Dar ai spus că harta nu este același lucru cu teritoriul. Ochii băiatului străluceau. Bărbatul zâmbea. - Am spus că harta nu este neapărat același lucru cu teritoriul. Și lucrul acesta este adevărat mai ales când avem de-a face cu hărțile pe care le avem despre mersul lumii ci felul de a fi al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
start (pe Mihnea îl îndemnam să devină un al doilea Ottescu, iar lui Cezar îi sugeram să picteze fresce pe pereții din sufrageria părinților). Îi bibileam cu vorbe alese, stârnind pasiuni efemere și măgulind orgolii ridicole. Ne îmbrățișam, ochii ne străluceau de fericire și recunoștință. Dincolo de pupilă, rânjeam de la adăpostul marilor mele teritorii cerebrale. Pe stradă, îmi găseam plăceri extatice, ascunse după un gest infim. Ieșeam după-amiezele pe Calea Victoriei, în căutarea femeilor de rasă; mă atrăgea răceala lor de-abia ținută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
avea curajul să mă întrebe ce sunt. „Va-ri-a-bi-lă“, notau fetele, privindu-mă cu speranță, atenție sau poate doar cu milă. Cine știe ce le trecea de fapt prin cap, ce mâini de iubiți le frământau umerii și sânii, câte inele noi le străluceau pe degete sau la ce film se refugiau în momentul ăla. În timp ce fâlfâiam o fotografie cu Eminescu bărbos, sub care tipărisem numele CREANGĂ, mă gândeam și eu la ale mele. Ce căutam acolo, bătându-mi joc de viața mea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un container: asfaltul se rupea, casele vechi începeau trist, abrupt, cu zidurile laterale retezate și grădinile ciobite de moloz. Îți venea să urli. Privirea se-așeza apoi liniștită pe ochiurile mansardelor. Acoperișurile de țiglă apăreau dintre copaci, coloanele și capitelurile străluceau prin iederă, brâurile din piatră albă de râu alunecau pe fațade și-n colțul irisului, împreună cu câte-un motan leneș care încerca să se cațere pe ele. Grădinile foșneau discret, puțin neîngrijite, puteai să întinzi mâna și să simți izma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu tricolorul (și pe-ăsta trebuia să-l iubim). Ți se-apleca de-atâta armonie. Tot cu ce vroiau ei s-a întrerupt brusc, fără avertisment: într-o zi, m-am hotărât să nu mai pună nimeni mâna pe mine. Străluceam ca un bibelou, lustruit cu săpun. Dacă urma să fiu admirat, trebuia de la distanță. La lecții, nu ieșeam la tablă. Mă feream de colegi prin clasă, de profesori pe holuri. La fotbal, jucam în atac, la pomană, unde mingea ajungea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Îl încercasem și eu, închisesem repede ochii, să nu vomit. Între tine și pământul care te născuse stăteau doar o fâșie de tablă și nouă kilometri de spațiu gol; îți priveai vârfurile pantofilor și vedeai tabla zbârnâind. Dincolo de hublou, soarele strălucea mort pe fuselaj. O lumină înghețată, metalică, pâlpâind în oxigenul rarefiat. Dacă ai fi scăpat de frig și sufocare, te-ar fi strivit presiunea, ca un bloc de zece etaje. Aveam de unde-alege. Cu „Avianca 45“ m-aș fi dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca un fax tras după un xerox. Aș fi sfârșit neplăcut, administrativ, cum nu puteam să înghit: un nume pe-o foaie de hârtie, lipită de-un geam de-aeroport. Mai trăgeam câte-o dușcă de „Bragadiru“ și catastrofele parcă străluceau mai tare, ca sabia voievodului național. Arma sărise de pe etichetă direct în Muzeul de Artă: o aduseseră de curând din Turcia, păzită de doi haidamaci. După o săptămână, o încărcaseră înapoi pe TIR, cu tot cu vitrină. Priveam scenele de pe monitor nemulțumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-te că ți-a găsit probleme prin altă parte; ți le și semnala, corect, în căsuțe luminoase cu sigla firmei. Tu le ștergeai, în timp ce musafirul își vedea bine-mersi de treabă. Îl botezasem Lepidopteros; când îl deschideam, arăta ca un fluture-amiral, strălucind de electricitate. Cu fiecare bătaie de aripi, formulele sale risipeau cifre și litere aurii, imprevizibile, pregătite să invadeze locul unde se-așezau. Era de la sine înțeles că nu-l țineam de frumusețe. Lepidopteros îmi împlinea mintea, umplând-o cu informațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
avertisment, Mihnea a tras de-un cearșaf și ne-a invitat să ne-apropiem. Sub cearșaf zumzăia un calculator extraplat, luminos, cu ecranul fosforescent de mișcare. Lângă calculator, uitat pe masă, un acvariu gol, închis cu capac de sticlă. Ecranul strălucea de curent. Informația curgea continuu, în cascade liniare, ca atunci când ai luat un virus. Doar că Mihnea nu lua niciodată viruși, doar îi dădea altora. „Am instalat de curând niște programe șmechere. Mă rog, înainte să le instalez, le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Prin fața ochilor îmi treceau dantele, volane, ștrasuri, chiar și motănei (pe-ăștia nu-i primise de la mine; mi-ar fi plăcut să-i fi cumpărat eu). Și-a mulat o pereche invizibilă, stinsă, de culoarea pielii. Doar sus, între fese, strălucea o perlă, ca o picătură de spermă. Mă lăsa să mă uit exact cât trebuia. Știa unde se duce privirea mea, în locul în care era dirijată, oprită, purtată-n lesă; unde dorința și curiozitatea se contopesc într-un punct pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dintr-un sac de nuci. Pe la fără zece, a ieșit și Maria din baie. Chipul păstra urmele pointiliste ale machiajului, întinse de-o mână fină și delicată, poate Signac, poate Seurat, știa ea mai bine, doar cu asta se ocupa. Strălucea, dacă ar fi avut treizeci de bărbați prin preajmă, ar fi întors toți capul după ea. Ar fi mers înainte, mândră, importantă, admirată, zâmbindu-mi doar mie. „Arăți nemaipomenit azi!“, i-am zis, și nu mințeam deloc. „Adică ieri nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
centrat, perpendicular pe ochi. Știam că Brutus văzuse ceva, Mihnea îl așeza deseori pe masă, lângă computer. Dacă punea cerșaful, animalul se băga singur pe dedesubt, instalându-se sub monitor. Am scos poza, examinând ochii: irisul, pupila, retina, toate vizibile, strălucind de informație. Aveam mica mea teorie. Bănuiam că ultima imagine rămâne pe retină, se reține în conurile și bastonașele celulare, depozitată ca o amprentă lichidă. Așa se întâmpla cu toți nefericiții pe care îi examinam la televizor, călcați de tren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mapă, mapa într-un rucsac. L-am ridicat și pe Brutus și l-am îndesat tot acolo. Nu-i plăcea, dar parcă-l întreba cineva. L-am consultat încă o dată pe Lepidopteros, înainte să ies. Îmi pregătise un nou fișier, străluceau vreo trei căsuțe pe ecran; probabil lucrase noaptea, amorțit dar viu, ca toate programele astea noi și sofisticate. L-aș fi întrebat niște chestii de suflet, așa, ca între mașinării deștepte, dar nu mai rămăsese timp. 11.01, zăream cifrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
n-am zis-o. „Cum, doar copia asta? Dar originalul, toată splendoarea de hârtie olandeză, cu cerneluri aromate? Nu-mi spune că n-o mai are...“ Maria mă privea suspicios. Se enerva ușor, la foc mic, cum îmi plăcea mie. Strălucea de nemulțumire. „Te rog eu, vezi puțin ce-i cu ea, du-o la microscop, poate mai apare ceva. Și-așa...“ „Și-așa, ce?“ Vroiam să zic că și-așa lipseam de pe ea, nu tu popor, nu tu țărișoară mândră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
limbă: „Ai reușit să scoți ceva?“ „Cea mai clară poză făcută cu un aparat digital miniatural. Aruncă o privire...“ Maria și-a desfăcut pudriera; nici vorbă de pudră înăuntru. Pe oglindă se deschisese un ecran cât o piesă de domino, străluceau petele de lumină și umbră pe el. Chipul femeii lui Luchian se zărea limpede, parcă ne dădea cu tifla dintre pixeli. „Acasă vom ști exact despre cine-i vorba. Trebuie doar să printăm imaginea și să mă lași singură două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de canal, țiganii trecuseră și la capacele mici, pătrate, de gaze. Ca să faci fier vechi din astea, trebuia să le strângi pe toate; nici o problemă, dacă încărcai repede și demarai cu căruța. Capacele fuseseră montate prin 1928, pe unele mai strălucea anul și câte-o inscripție cu „BUCURESTI-CANALISARE“ sau „Kaiserslautern Gmbh“; atât de rar, că-ți venea să le pupi sau să le faci o fotografie, poate chiar să le iei și tu acasă. Ieșiseră din interbelică, trecuseră prin război și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]