75,079 matches
-
rebelii sectei budiste Ikkō și au contribuit în mod hotărâtor la încetinirea înaintării forțelor lui Nobunaga Oda. Un alt grup de mercenari din Japonia a fost cel al luptătorilor ninja. Aceștia au fost inițial țărani care s-au organizat pentru lupta împotriva samurailor lorzilor locali. În timp, ei au ajuns să fie angajați ca mercenari pentru îndeplinirea unor misiuni precum capturarea inamicilor, infiltrarea în zonele protejate și, de cele mai multe ori, asasinarea adversarilor. Se consideră că au fost organizate clanuri ninja încă
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
pentru perioadele de conflict. Asemenea companii se formau de regula la sfârșitul conflictelor militare, când soldații profesioniști erau aproape de terminarea contractului și veteranii erau obligați să-și găsească noi angajamente. Companiile libere se specializau de cele mai multe ori în forme de luptă care cereau perioade îndelungate de instrucție și antrenament, greu de asigurat de armatele neregulate. Compania Albă comandată de Sir John Hawkwood este cea mai bine cunoscută astfel de formațiune militară a secolului al XIV-lea. În perioada secolelor XIII-XVII, mercenarii
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
În timp însă, formațiunile lor relativ rigide au devenit mai puțin eficiente și vulnerabile la focul archebuzelor și pieselor de artilerie, care au cunoscut o tot mai puternică dezvoltare în acea perioadă. În această perioadă, locul elvețienilor pe câmpurile de luptă a fost ocupat treptat de mercenarii germani landsknecht. Ei și-au cucerit o reputație redutabilă, fiind angajați de toate statele medievale în perioada sfârșitului secolului al XV-lea și de-a lungul întregului secol al XVI-lea. Sir Thomas Morus
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
mercenarilor în locul soldaților recrutați din rândurile propriilor cetățeni. Războaiele din Scoția și Irlanda secolelor XIII-XVI au fost purtate cu participarea masivă a mercenarilor gallowglas. Aceștia erau infanteriști protejați de armuri, foarte bine înarmați, care erau folosiți atât pe câmpul de luptă cât și pe post de gărzi de corp pentru diferiți lideri militari. În această perioadă, Niccolò Machiavelli a pledat împotriva folosiri mercenarilor în opera sa "Principele". El afirma că, atâta vreme cât singura motivație a mercenarilor este banul, ei nu vor fi
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
ale cavaleriei ușoare pentru Europa Occidentală. La începutul secolului al XVI-lea, tacticile, armele și armurile cavaleriei grele europeană au fost modificate pentru ca să facă față provocărilor stratioti angajați de venețieni sau a husarilor maghiari. Stratioti au adus pe câmpul de luptă tacticile atacurilor impetuoase, urmate de retrageri rapide, a ambuscadelor, a retragerilor false și a altor manevre complexe. Aceste tactici copiau în parte pe cele ale spahiilor și achingiilor otomani. Datorită tacticilor noi pentru Europa Occidentală, stratioti au înregistrat o serie
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
parte la așa-numitul „zbor al gâștelor sălbatice”. Numeroși irlandezi au transformat mercenariatul în principala sau unica sursă de venit.Unul dintre cei mai vestiți mercenari irlandezi ai perioadei, contele Patrick Sarsfield, a fost ucis în bătălia de la Laden, pe când lupta de partea francezilor. Se povestește că ultimele sale cuvinte ar fi fost: „Măcar dacă asta ar fi fost pentru Irlanda”. Aproximativ o treime dintre regimentele de infanterie ale Armatei Regale Franceze de dinaintea Revoluției franceze era formată din soldați străini. Cel
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
pe străzi: jucătorul poate vedea creșterea culturilor din ferme și atunci când recolta este gata un muncitor va împinge un cărucior plin de la fermă către un depozit din apropiere sau grânar; apoi se va întoarce la fermă cu un coș gol. Luptele sunt date prin trimiterea unor legiuni să mărșăluiască spre inamic, apoi se pot aranja într-o anumită formație. După aceea soldații intră în luptă. Cu sulițașii se poate ataca de la distanță și apoi pot fi retrași în spatele altor legiuni. Nu
Caesar III () [Corola-website/Science/327626_a_328955]
-
un depozit din apropiere sau grânar; apoi se va întoarce la fermă cu un coș gol. Luptele sunt date prin trimiterea unor legiuni să mărșăluiască spre inamic, apoi se pot aranja într-o anumită formație. După aceea soldații intră în luptă. Cu sulițașii se poate ataca de la distanță și apoi pot fi retrași în spatele altor legiuni. Nu există nici o editare topografică în joc în afară de eliminarea permanentă a copacilor pentru a goli terenuri necesare pentru construcții. Scurte clipuri video sunt prezentate pentru
Caesar III () [Corola-website/Science/327626_a_328955]
-
roman sau festivaluri religioase. Un manual însoțește jocul "Caesar III", deși există unele discrepanțe minore de joc în unele ediții. Comparativ cu alte jocuri de strategie stabilite în antichitate, "Caesar III" se concentrează mai mult pe construcția orașului decât pe lupte, deși invadatorii vor ataca uneori orașul jucătorului. Există două moduri de a juca acest joc: în "Mod Misiune" care este echivalentul unei "campanii tipice" din alte jocuri de strategie; și în "Mod Constructor" în care jucătorul joacă un scenariu de la
Caesar III () [Corola-website/Science/327626_a_328955]
-
și barăci este considerat mai puțin prosper decât un oraș cu dimensiuni egale dar cu mai multe locuințe de lux. Jocul se concentrează mai mult pe construcția clădirilor unui oraș decât pe aspectele militare, dar în joc se dau unele lupte, chiar și în unele dintre misiunile considerate "pașnice". Inamicii de la cei mai slabi la cei mai puternici sunt: Câteodată apar revolte populare, pot fi furați și dinari, răsculații putând fi uciși ușor, dar nu există niciun avertisment înainte de aceste revolte
Caesar III () [Corola-website/Science/327626_a_328955]
-
s-a obținut o dispensă papală de la Papa Alexandru al III-lea, cei doi copii (el în vârstă de 5 ani iar ea 2 ani) s-au căsătorit. Căsătoria a fost o încercare de a rezolva în cele din urmă lupta dintre conții de Anjou și regii francezi asupra posesiei districtului de frontieră Norman Vexin, pe care Ludovic al VII-lea l-a achiziționat de la bunicul lui Henric, Geoffrey Plantagenet, Conte de Anjou, în jurul anului 1144. Prin termenii înțelegerii, Margareta urma
Henric cel Tânăr () [Corola-website/Science/327622_a_328951]
-
din partea unei armate din Scoția. Arhivele scoțiene atestă faptul că regele Domnall al II-lea, primul domnitor care a trăit aici, a fost asasinat la Dunnottar în timpul unui atac din partea vikingilor din 900. Regele Aethelstan din Wessex a condus o luptă în 934 care a confiscat bunurile de la nord de Dunnotar. W.D. Simpson a afirmat faptul că sub actualul castel s-ar afla un altul, dar excavațiile făcute în anii '80 au infirmat acest lucru. În timpul domniei lui William Leul
Castelul Dunnottar () [Corola-website/Science/327624_a_328953]
-
armatei, l-a condus pe Carol în Lorena și s-a auto-încoronat rege al Francilor (rex Francorum) la Rheims la 29 iunie 922. După ce a strâns o armată, Carol a pornit împotriva uzurpatorului și, la 15 iunie 923, într-o luptă sângeroasă în apropiere de Soissons, Robert a fost ucis, în conformitate cu o tradiție, în luptă singură cu rivalul său. Cu toate acestea, armata sa a câștigat bătălia și Carol a fost capturat. Robert s-a căsătorit de două ori. Cu prima
Robert I al Franței () [Corola-website/Science/327671_a_329000]
-
Francilor (rex Francorum) la Rheims la 29 iunie 922. După ce a strâns o armată, Carol a pornit împotriva uzurpatorului și, la 15 iunie 923, într-o luptă sângeroasă în apropiere de Soissons, Robert a fost ucis, în conformitate cu o tradiție, în luptă singură cu rivalul său. Cu toate acestea, armata sa a câștigat bătălia și Carol a fost capturat. Robert s-a căsătorit de două ori. Cu prima soție, Aelis, a avut două fiice. Fiecare din ele s-a căsătorit cu vasali
Robert I al Franței () [Corola-website/Science/327671_a_329000]
-
prevestind prin dispariția ei și destrămarea societății Filarmonica, inițiatoarea și organizatoarea primei școli de artă teatrală și dramatică în țara românească. Apoi, după ce făcea referire, obligatorie în epocă, la "Documentele Congresului al II-lea al PMR", care au subliniat sarcinile luptei împotriva tendinței de a simplifica realitatea, împotriva schematismului și a nivelării în materie de creație, a încadrării ei mecanice în tipare scolastice, „Cuvântul de început” prezenta obiectivele revistei: Ultimul număr a fost cel din octombrie 1989, cu Nr. 10 (anul
Teatrul (revistă) () [Corola-website/Science/327656_a_328985]
-
Corabia. După trecerea Dunării, batalionul s-a deplasat spre Nicopole și a participat la Asediul Plevnei. La 30 august 1877 batalionul a trecut sub comanda maiorului Alexandru Candiano-Popescu, acesta înlocuindu-l pe maiorului Mateescu, rănit cu câteva zile înainte în luptele din jurul Plevnei. Grigore Ion a participat la a treia bătălie de la Plevna din 30 august 1877, bătălie în care trupele turcești din reduta Grivița 1, conduse de colonelul Sevfet, au fost nevoite să execute o manevră de retragere sub presiunea
Grigore Ion () [Corola-website/Science/327641_a_328970]
-
edificii antice, printre care: Biblioteca din Pergam, situată pe Acropole, a fost doua bibliotecă din Grecia antică. Este cunoscută mai ales datorită faptului că, odată cu sistarea exportului de papirus de către Dinastia Ptolemeilor, în mare parte datorită rezervei limitate și a luptei economice, slujitorii Bibliotecii din Pergamon au inventat o materie nouă pentru codice, numită "pergaminus" sau "pergamena", după numele orașului. Aceasta era realizată din piele fină de vițel, fiind un predecesor al calcului. Se mai spunea că biblioteca număra 200.000
Pergam () [Corola-website/Science/327664_a_328993]
-
1665) un Hatman de câmp al Coroanei și membru al șleahtei (aristocrației) Uniunii statale polono-lituaniene. El este considerat unul dintre cei mai de succes comandanți militari și un erou național al Poloniei. El și-a adus o contribuție marcantă la luptele din timpul Răscoalei lui Hmelnițki, Primul Război Nordic și a Războiului polono-suedez (Potopul). În timpul „Potopului”, el a folosit cu succes tacticile războiului de gherilă, contribuind în mod hotărâtor la victoria polonezilor. Rolul foarte important la lui în istoria Poloniei este
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
de cazaci, acesta din urmă recrutându-și pe unii dintre frați . Tinerii Czarniecki au luptat sub comanda hatmanului Stanisław Koniecpolski în campania în campania împotriva tătarilor din 1624 (participând la bătălia de la Martynów). În 1625 ei au luat parte la luptele pentru înăbușirea rebeliunii cazacilor lui Marko Jmailo (Marek Żmajło). În anii care au urmat, Stefan a luptat în Războiul Polono-Suedez împotriva lui Gustav Adolf . Unitatea de cavalerie ușoară din care făcea parte a fost utilizată în acțiuni de recunoaștere, diversiune
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
desăvârșit pregătirea militară învățând de la comandantul său, hatmanul Koniecpolski, dar și de la cazaci,tătari și nu în ultimul rând de la suedezi . După terminarea Războiului Polonezo-Suedez, Czarniecki s-a înrolat în 1630 în trupele habsburgilor Sfântului Imperiu Roman și a continuat luptele împotriva suedezilor, participând la bătălia de la Breitenfeld. În 1633, el s-a reîntors în Polonia, înrolându-se sub comanda noului rege polonez Vladislav al IV-lea Vasa împotriva Cnezatul Moscovei în Războiul Smolenskului care a durat până în 1634. În acest
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
forțelor Rzeczpospolitei în bătălia de la Batoh. Acest evenimemt l-ar fi făcut pe Czarniecki să respingă orice compromis cu inamicii. Pe de altă parte, Podhorodecki arată că istoricul Wojciech Jacek Długołecki nu crede în prezența lui Czarniecki pe câmpul de luptă de la Batoh, neexistând dovezi credibile pentru susținerea acestei ipoteze. Uciderea prizonierilor polonezi nu a făcut decât să întețească conflictul polono-ucrainean. Într-o scrisoare, Czariecki avea să afirme că, dacă i s-ar pune la dispoziți o forță militară suficient de
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
al Coroanei. În 1653 a participat la o misiune de pedepsire în ținuturile controlate de cazaci. Unitatea sa a provocat distrugeri importante în regiune, dar a avut parte de pierderi importante În această campanie, Czarniecki a fost rănit într-o luptă la Monastîrîska. În ciuda rănilor și pierderilor de personal, el a participat la o nouă campanie anticăzăcească în 1654, iar în anul următor a luat parte la bătălia de la Ohmativ. În mai 1655 el a fost chemat la Varșovia de către regele
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
la Varșovia de către regele Ioan Cazimir, care a considerat că experiența lui Czarniecki va fi de folos în consiliul de război convocat pentru discutarea amenințării suedeze. În acele vremuri, reputația lui Czarniecki era importantă: Seimul îi recunoscuse public aportul la lupta pentru recucerirea Ucrainei, iar otomanii, aliați temporar cu Polonia, își exprimaseră la rândul lor admirația pentru el. Pe 14 mai 1655, Czarniecki a primit titlul de castelan al Kievului, titlul care îi asigura poziția de membru Senatului. În timpul invaziei suedeze
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
trecuseră de partea suedezilor. În condițiile în care regele Ioan Cazimir susese obligat să se refugieze peste graniță și lua în considerație abdicarea, sprijinul puternic al lui Czarniecki l-au făcut pe monarh să-și schimbe deciziile și să continue lupta antisuedeză. Pentru sprijinul său necondiționat, regele l-a răsplătit cu funcția de regimentarz regal și cu noi moșii. Czarniecki a condus un război de gherilă împotriva trupelor lui Carol al X-lea, care s-a dovedit foarte eficient, în ciuda opoziție
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
Ivan Sirko. Pe 22 iulie 1664, Czarniecki a fost numit voievod al Kievului, iar pe 2 ianuarie 1665 a fost numit hatman de câmp al Coroanei. Mai înainte chiar ca să primească vestea numirii ca hatman, el a fost rănit în luptele de la Lisianka. Chemat în ajutor de rege, care tocmai intrase în conflict cu Lubomirski, Czarniecki nu a mai reușit să răspundă convocării, murind pe 16 februarie 1665 de pe urma urma rănii infectate în apropiere de Lviv. Czarniecki a avut parte de
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]