71,024 matches
-
garanția cea mai sigură pentru viitor. Primesc dar cu mândrie, ca simbol al independenței și al tăriei României, această Coroană, tăiată dintr-un tun stropit cu sângele vitejilor noștri, sânțită de Biserică. Ea va fi păstrată ca o comoară prețioasă, amintind momentele grele și timpurile glorioase ce am străbătut împreună. Ea va arăta generațiunilor viitoare voinicia românilor din estimp și unirea care a domnit între țară și Domn. Pentru Regină și pentru Mine însă, Coroana cea mai frumoasă este și rămâne
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
dintre ele va porni. Ar trebui să notez ceea ce văd... o mare pustie, arbuști Înroșiți de vînt pe coastă, petice de zăpadă care, cînd am sosit, erau mai mari, o lumină păgînă ca În ultimele pînze ale lui Van Gogh, amintind mai degrabă de Dionysos decît de Apolo... Dar nu. Altceva are Însemnătate acum. Si e firesc să mă Întreb : ce mă interesează pe mine zeii antici În acest sfîrșit de iarnă de la care nu cer și nu aștept decît bucuria
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
răspundă. La rîndul său, Însă, monstrul era sortit să moară la primul răspuns adevărat. El se va sinucide Învins de soluția enigmei. Este, de fapt, Întrebarea Însăși, care moare numai prin răspuns. Socot că totul e bine, va murmura Oedip amintindu-și toate acestea. În schimb, pentru sfinxul nepăsător de la piramide nu există „bine” și „rău”. Nu există nici adevăr și minciună. Există numai nisipul și surîsul care Îl ignoră. Timpul care zboară iremediabil și ideea pe care o va nota
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
un sfinx care pune Întrebări e mult mai plin de speranță. Căci nu ne e dat să trecem nepăsători prin nisipul din propriile clepsidre. Și, poate, acesta e lucrul cel mai important. Surîsul acela absurd, fardat de nisip ne va aminti cel mult că fiecare pas e ireversibil ; În urma noastră nu sînt alte urme decît cele pe care le-am lăsat trecînd. Cu fața lui imobilă, sfinxul tolănit cu spatele la deșert Întoarce spatele și piramidei ; el nu promite nimănui nimic, În vreme ce sfinxul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
că sînt cele mai ispititoare, nu ne vor dărui nimic În afară de parfumul lor melancolic. Însă, Înainte de orice, labirintul ne vorbește, Într-un fel nou, tot despre dragoste și despre memorie. Pentru a ieși din coridoarele Întortocheate, infidelul Tezeu Își va aminti drumul parcurs, pentru că aceasta face, de fapt, Ariadna, Îl ajută să nu uite În labirint. El o va părăsi după aceea În prima insulă cu o grabă penibilă, dar nu de recunoștință avem nevoie cînd iubim. Marea Îmi amintește acest
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
va aminti drumul parcurs, pentru că aceasta face, de fapt, Ariadna, Îl ajută să nu uite În labirint. El o va părăsi după aceea În prima insulă cu o grabă penibilă, dar nu de recunoștință avem nevoie cînd iubim. Marea Îmi amintește acest adevăr simplu Împreună cu altul. La Înțelepciunea grecilor antici ar trebui să avem acces tocmai pentru că este o Înțelepciune limitată, care respinge indeterminatul și arbitrariul și care nu numai că nu-și exasperează limitele, dar se retrage În spatele lor și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
corăbii cu pînzele umflate de vînt. Elada nu e chiar atît de departe cum o regretă nostalgiile neoclasice. Dar ce ar rezolva Întîrzierea pe coridoarele labirintului? Trăim Într-o lume În care totdeauna a trebuit să intervină o alegere. Îmi amintesc un roman În care personajul rătăcește printr-un oraș uniform și ambiguu, cu toate casele și străzile la fel, cu ușile identice, cu intrări care duc În coridoare identice și ele, În timp ce o ninsoare monotonă ca o moarte albă acoperă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mă țineai strîns În brațele memoriei... lată Însă că-mi contrazic destinul, Ariadna. Ceva mă Împinge să-mi Întorc privirea spre țărmul acela unde te deslușesc din ce În ce mai greu. Și poate că mă voi Întoarce spre acest țărm și mai tîrziu, amintindu-mi-l... Trebuia totuși să plec. Numai cei care se tem de singurătate stau În cumpănă cînd e vorba să plece mai departe. Eu nu mă tem, Ariadna. Dacă m-aș teme, aș fi rămas...) Plimbîndu-se pe puntea spălată de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
părăsească apoi fără scrupule inutile. Iese din labirint nepăsător ca acel tînăr care la Florența traversa Într-o zi strada În dreptul catedralei Santa Maria del Fiore fredonînd Sono contento di morire. Dar soluția găsită de greci prin firul Ariadnei Îmi amintește (ridic ochii și văd țărmul toropit de o primăvară timpurie) că pe lîngă victoria inteligenței, calul troian, Ulise a obținut și o victorie a inimii, Ithaca; Întrucît și pentru cel intrat În labirint izbăvirea e să se Întoarcă acolo de unde
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
un sens. Îl revoltă gîndul că ar fi putut muri Întîmplător și că sentința ar fi putut fi alta. Întreg interogatoriul urmărește acum un singur scop: să reconfirme sentința pronunțată odinioară Împotriva lui. Aproape că-și imploră judecătorii să-și amintească toate motivele pe care le-au avut ca să-l urască și să-l considere un pericol pentru cetate. Inima lui Socrate tremură la gîndul că refăcînd procesul ar putea fi achitat. Aceasta ar Însemna că moartea lui a fost absurdă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cunoști insula mea. E stîncoasă și Îngustă, dar n-am Întîlnit nimic mai frumos pe acest pămînt. Și apoi ți-am spus, nu atît o insulă caut eu, cit un țărm. Un țărm pe care În același timp mi-l amintesc și l-am visat. Dacă aș rămîne În insula ta ar Însemna să renunț să mai sper. Ai avea lîngă tine o stîncă. Sau o trestie dintre acestea ce se leagănă În bătaia vîntului. Nimic altceva. Deoarece sufletul meu e
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de om pe care o voi plăti, da, voi rosti cuvîntul, cu toate că-ți văd ochii lucind batjocoritor, o voi plăti prin moartea mea. Orice drum spre fericire ne cere să ne simțim liberi, iar pentru mine libertatea Înseamnă să-mi amintesc și să-mi visez țărmul. Am ajuns tîrziu la acest adevăr, după ce am colindat toată lumea, dar acum nu-l mai pot smulge din mine. Nu apele creează rîul, Calypso, ci curgerea lor, n-o să te Învăț eu acest lucru tocmai
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
coboară În Ithaca numai ca să moară? Amintirea Ithacăi e corabia ce-l va duce pînă la urmă În insula natală. Dar În Ithaca se poate ajunge și prin speranță. E un țărm pe care În același timp Ulise și-l amintește și l-a visat. El reprezintă de aceea mai mult decît o retragere În memorie, o victorie a memoriei. Probabil, mult mai important e că acolo totul e familiar, urmînd legi cărora Ulise a Învățat sa le cunoască sensul. Știe
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ar fi săvîrșit această eroare. Pentru el nu există alt destin și alt zeu decît amnezia. Însă nici altă șansă... Poate că melancolia se naște Într-adevăr din comparații. CÎteva ore de insomnie au fost suficiente pentru a le declanșa, amintindu-mi cîte lucruri aș face astăzi altfel, cu mai puțină ușurință, mai puțină naivitate și, poate, mai puțin orgoliu. Ce Însemnătate mai au ele acum? Oricum, nimic nu mai poate fi repetat. Soarele va ieși azi umed și strălucitor deasupra
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pentru totdeauna. V-am Învăța fericirea de a uita și nu v-ar mai chinui Ithaca de care vorbiți atît. Tot ce e pierdut, Ulise, e pierdut definitiv cînd e vorba de timp. Și atunci ce importanță mai are să-ți amintești ceva ce n-o să mai ai niciodată? Dacă nu există decît fericiri pierdute, atunci nu există decît fericiri imposibile. De ce să pierd clipa care trece umplîndu-mi palmele cu un nisip inutil? Pentru noi, Ulise, nu există trecut. Nici pentru zei
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pentru a zbura Își părăsește umbra. Orice bucurie ne așteaptă vrea sa găsească cuibul gol, să fie singură. Menalque repetă astfel filosofia lui Tezeu. El confundă a nu mai fi cu a nu fi fost niciodată și Își Închipuie că amintindu-și Împiedică viitorul să sosească. În chiar argumentele sale apare vizibilă Înfrîngerea lor. A te asemăna cu apa izvorului Ameles care nu se putea păstra În nici un vas e, negreșit, o recunoaștere plină de tristețe. N-are rost să ne
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Lethei separă la greci Infernul pe partea Vieții, așa cum Styxul Îl separă pe partea Morții. Un Sisif lovit de amnezie nu mai așteaptă nimic de la muntele său. El Își Împinge stînca fără să mai spere nimic pentru că nu-și mai amintește nimic. O apatie de acest gen trebuie că era Întipărită pe fețele puținilor locuitori care, În perioada de disoluție a imperiului roman, umblau prin Roma, Într-un oraș, cum s-a spus, mult prea mare pentru ei, plin de monumente
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a mării peste florile de lotus strivite pe un țărm pustiu. Adulmecînd vîntul sărat care-i aduce miros de cadavru, lotofagul se crispează fără să știe de ce. Poate că Andromaca e mai Îndreptățită decît Ulise să se Împotrivească lotofagilor. Îmi amintesc scena descrisă de Seneca În Troienele. Nefericita soție a lui Hec-tor e amenințată să-și piardă și copilul, pe Astianax, după ce rămăsese văduvă. Îl ascunde atunci În mormîntul lui Hector. În acest timp, grecii Îl caută pe Astianax să-l
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
dragostea e capabilă să Învingă chiar un „viciu absurd” cum e moartea. Totul În jur nu așteaptă decît o inimă și mîini care să iubească lucrurile și viața. Ajuns aici, voi lăsa privirile să se bucure lacome. Și să-și amintească... SÎnt la o vîrstă cînd cunosc, poate, toate consecințele la care face aluzie răspunsul lui Oedip. Olimpul Cum bine a zis un grec, observa un filosof, oamenii ne Învață să vorbim, iar zeu să tăcem. Trebuie făcută o excepție pentru
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
lucruri cu simplitatea de la Început, cînd Întreg acest peisaj Îmi aparținea fără amintiri... Între noi și lucruri se așterne umbra subțire a vîrstelor noastre trecute și de la o vreme nu mai vedem obiectele ca atare, ci, privindu-le, ni le amintim . CÎnd mă reîntorc acolo, mă gîndesc uneori astfel și la mine Însumi și parcă aștept să mă alunge lumina ascuțită a dimineții care aprinde mai Întîi florile galbene de lingă garduri... Dar numai după ce coborîm din Olimp avem amintiri. CÎt
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nu Înseamnă că propriile noastre cuvinte ne omoară. Prefer să stau cu ochii deschiși În soarele care-mi strivește pleoapele. Căci știu, de asemenea, că toate trădările s-au plătit pînă la urmă prin singurătate și frică. Scepticismul profesat Îmi amintește acel club al Hedoniștilor Osteniți de care pomenea Oscar Wilde, purtînd roze fanate la butonieră și avînd cultul lui Domițian, În care niciodată nu m-aș fi Înscris. Sau, Olimpul e o născocire a privirii Întoarse Înapoi, Înainte de a-i
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
tot ce i se cuvine. Pelasgii se rugau privind În jos, crezînd că zeii stau În viscerele pămîntului, În vreme ce aheii se rugau privind În sus, deoarece erau convinși că zeii stau pe acoperișul pămîntului și Între nori. Dar dacă ne amintim ce declară un personaj al lui Shakespeare, că n-ar avea nevoie decît de eternitate pentru a fi zeu, Înțelegem de ce a contempla marea și a contempla Parthenonul sînt gesturile unui om care se Împacă greu cu moartea și care
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
virtual. Dacă va izbuti cineva, lovind-o cu o daltă, s-o facă să surîdă, va deveni chiar zeu, un zeu cu orbitele goale Întoarse spre neant... În tablourile Renașterii florentine, chiparoșii pîlpîie ca o flacără sub un cer care amintește puritatea marmurilor grecești. Nu voi găsi, probabil, un simbol mai bun pentru a spune că focul furat de Prometeu a ars totdeauna jos, În partea care ne deosebește de zei, care moare și speră, care se teme și ridică piramide
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
derutați de reprezentările antice În care Prometeu aproape ignoră vulturul. Sculptorii clasici, ne lămurește Lessing, erau convinși că strigătele trebuie reduse la suspine ca să se evite o impresie dezagreabilă. Adevăratul Prometeu suferă Înfricoșător, singur pe o stîncă șiroind de soare, amintindu-și cum s-au petrecut lucrurile, mai Întîi la Împărțirea unui animal sacrificat unde el, titanul, l-a mîniat pe Zeus rezervîndu-i partea cea mai rea, apoi celelalte; focul, care este pentru el ceea ce era sfinxul pentru Oedip, punctul unde
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
vine să-și mînjească ghearele În sîngele meu mă ajută să simt limpede. Nepăsător, aș fi altul. Rănile mele s-ar cicatriza și treptat pielea mea ar deveni cenușie. Nu m-ar mai durea nimic și nu mi-aș mai aminti nimic. Aș simți numai soarele Încălzindu-mă ca pe o șopîrlă ce se face una cu piatra pe care doarme. Căci nu vulturul, ci stînca amenință să mă devore. Ea Îmi sfîșie memoria și Încearcă s-o ucidă. De ea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]