75,302 matches
-
zi de pe scară și moare. La priveghi, prietenii lui devin gălăgioși din cauza alcoolului și varsă din greșeală whiskey peste corpul neînsuflețit al lui Finnegan, readucându-l la viață, fiindcă whiskey-ul este „apa vieții” („uisce beatha” în irlandeză). Legenda pare o interpretare naivă a credinței creștine despre moarte și înviere, fiind folosită de Joyce ca pretext pentru romanul său despre ciclicitatea istoriei. O altă sursă de inspirațiea fost "Cartea Morților" și legenda egipteană legată de resurecția lui Osiris. Frank Budgen a identificat
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Visul unei nopți de vară" etc.), Ibsen, Dante, Rabelais sau Swift. De obicei, aceste aluzii se reduc la jocuri de cuvinte ce modifică citate sau titluri ale operelor autorilor vizați. Opera lui James Joyce a fost supusă unor sisteme de interpretare filozofice sau psihologice specifice secolului al XX-lea, precum structuralismul, post-structuralismul și deconstrucția, psihanaliza, feminismul și post-colonialismul. Lor li se adaugă interpretări legate de poziționarea lui Joyce față de teme ca naționalismul sau catolicismul. Principala arenă de dezbatere este publicația academică
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
modifică citate sau titluri ale operelor autorilor vizați. Opera lui James Joyce a fost supusă unor sisteme de interpretare filozofice sau psihologice specifice secolului al XX-lea, precum structuralismul, post-structuralismul și deconstrucția, psihanaliza, feminismul și post-colonialismul. Lor li se adaugă interpretări legate de poziționarea lui Joyce față de teme ca naționalismul sau catolicismul. Principala arenă de dezbatere este publicația academică periodică "James Joyce Quarterly" înființată în 1963 de Universitatea din Tulsa. O contribuție importantă a avut și revista franceză de avangardă "Tel
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
de individualitățile unor oameni sau figuri diferite de Joyce (prieteni și cunoștințe din Dublin, personaje mitico-literare ca Ulise, Tim Finnegan etc.). Această universalizare (și implicit, anihilare) a propriului ego constituie o trăsătură necesară gândirii structuraliste, care respinge umanismul european. În interpretarea lui Scholes, revoluția structuralistă „a așezat un fel de Dumnezeu înapoi în univers, dar nu un Dumnezeu asemănător cu omul, debordând de individualism și supus unor accese de temperament când voința Lui este încălcată, ci un Dumnezeu care nu este
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
printr-o lectură deconstructivistă, pentru că limbajul este, în mod inevitabil, ambiguu, astfel încât elementul care era înainte desconsiderat este scos la lumină. Pentru Derrida, Joyce reușește să se sustragă metafizicii prezenței cultivând o ambiguitate radicală, astfel încât textul oferă o libertate maximă interpretării și nu favorizează o anumită voce (este echivoc). Filozoful îi consideră pe Edmund Husserl și James Joyce „două mari modele, două paradigme ale gândirii, dar și [...] ale relației dintre limbă și istorie”: în timp ce Husserl a ales o univocitate completă a
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
anumit anti-istoricism și de la o dorință de a se trezi din « coșmarul istoriei », de la o dorință de a stăpâni acest coșmar într-o reîncepere totală și prezentă”. Unii critici îl acuză pe Derrida de diletantism în ceea ce privește exegeza lui Joyce; în interpretările sale, Derrida se folosește foarte rar de textul efectiv al operei joyciene, pornind mai degrabă de la impresii generale sau surse secundare. În ciuda faptului că Joyce însuși se opunea tehnicilor psihanalitice, considerându-le „o formă de șantaj, nimic mai mult sau
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
paricidului). Derek Attridge afirmă că narațiunea romanului se desfășoară într-o „modalitate caracteristică visului”, cu „irupții ale lumii dezorganizate a plăcerilor din copilărie și a dorințelor subconștiente”. Joyce ar fi folosit toate exemplele de „vise tipice” descrise de Freud în "Interpretarea viselor" ca motive în "Veghea lui Finnegan" și ar fi replicat mecanismele onirice, condensarea și deplasarea, prin reinventarea limbajului: deplasarea ar fi semnalată, conform lui Norris, de malapropisme și cuvintele cu sens dublu („dublul limbaj”), iar condensarea de cuvintele-valiză ("portmanteau
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Ipoteza lui MacMahon poate fi legată de teoriile formulate de Jacques Lacan și Julia Kristeva, conform cărora modernismul literar în general, prin limbajul lui inovator, reprezintă o astfel de perturbare a „Ordinii Simbolice”, o invazie a subconștientului. Cea mai faimoasă interpretare psihanalitică îi aparține însă lui Jacques Lacan, care îi dedică lui Joyce un seminar, "Le sinthome", în 1975-76. Conform lui Lacan, pentru Joyce scrisul are funcția de preveni instaurarea unei psihoze, fiind „cordonul suplimentar” care unește, într-un nod boromean
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
interes unui laborator, decât oamenilor normali”. Hélène Cixous consideră capitolul, dimpotrivă, o cultivare benefică a pasiunii și a imaginației peripatetice, polimorfe, eliberate de convenții, un exemplu veritabil de „scriitură feminină” ("écriture féminine"), care se opune discursului patriarhal. Sub lumina acestei interpretări, Molly Bloom nu mai este femeia vulgară, lascivă, ci femeia care respinge clișeele patriarhale legate de castitate și virginitate. Maud Ellmann consideră că, departe de a se supune tradiționalei dihotomii literare bărbat/intelect - femeie/trup, romanul "Ulise" o inversează pentru că
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
un alt format, prelucrabil direct de către calculator, numit de obicei cod obiect, cod mașină sau și cod binar. Acest proces de transformare al codului înțeles de oameni într-unul „înțeles” de calculator poate fi de tip compilare sau de tip interpretare. Programul abstract este un program în formă generală, al cărui studiu e valabil pentru orice program derivat din el. Program de conversie în cod mașină a programelor specificate în limbaj de asamblare. Este un program (sau un pachet de programe
Program (informatică) () [Corola-website/Science/298772_a_300101]
-
sau tipăriturilor în vederea determinării semnificației și valorii artistice a acestora. Miniaturistica este un domeniu la granița dintre știință și critica de artă, având o utilitate practică legată mai mult de restaurarea documentelor decât de extragerea de informații din studiul lor, interpretarea diverselor simboluri fiind totuși una subiectivă. Accentul în obținerea de informații cu caracter istoriografic este pus pe studiile comparative, din care rezultă definirea unui curent în artă, specific unei perioade sau locații, în ornarea documentelor și circulația acestui curent, sau
Miniaturistică (știință) () [Corola-website/Science/298816_a_300145]
-
din cele religioase. Locke avea o credință calvinistă, dar în perioada scrierii lucrării "Reflections" (1695) acesta îmbrățișa nu doar idei socinianiste cu privire la toleranță, ci și ideea negării preexistenței lui Hristos. Totuși, Wainwright (1987) notează că în scrierile postume Paraphrase (1707) interpretarea lui Locke a versetului Efeseni 1:10 este marcată diferit față de unii socinianisti precum Biddle, și poate indica faptul că acesta a adoptat o poziție ariană spre sfârșitul vieții. Lui Locke nu îi era clar la acea vreme conceptul de
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
studiază acordurile și succesiunea lor. Aceste analize (care pot fi diferite pentru aceeași compoziție) încearcă să explice de ce anumite combinații de note sunt utilizate într-o compoziție. Analiza armoniei unei compoziții ajută la înțelegerea, memorizarea și, în ultima instanță, la interpretarea acesteia. În Grecia Antică notele erau organizate în moduri, iar acordajul instrumentelor avea la bază noțiunea de tetracord. Deși există numeroase testimonii (scrieri, picturi pe vase) despre importanța muzicii în educația Greciei Antice, s-au păstrat foarte puține exemple de
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
Iosif «nu a cunoscut-o pe» Maria «până când ea a dat naștere unui fiu»” (ea nu a rămas virgină, conform Sfântului Matei). Conform Matei 13:55-56, Iacov, Iosif, Simon și Iuda sunt frații Lui Iisus, deci copii născuți de Maria, interpretare respinsă de catolici, ortodocși și o parte din protestanți. Conform multor teologi ortodocși, catolici și protestanți, Maria a rămas fecioară după nașterea lui Isus, lucru pe care Biblia nu-l afirmă nicăieri, iar miracolele (cum ar fi nașterile miraculoase) nu
Fecioara Maria () [Corola-website/Science/298897_a_300226]
-
operă deschisă ("opera aperta") a lui Umberto Eco în lucrarea "Despre critica literară". A întemeiat o îndrazneață „ontologie a obstacolului” pe care a și aplicat-o în cea mai importantă carte a sa - "Explicarea omului". Opera sa vastă cuprinde și: "Interpretări" (1927), "Pagini de memorialistică. Memorialul" (1930), "Atitudini" (1931), "Valori" (1935), "Nord-sud" (1945), "Explicarea omului" (1944-1945), "În extremul Occident" (1955), "Cele două Franțe" (1956), "Istoria psihologiei" (1958, în colab.), "Sociologia succesului" (1962, în colab.), "Introducere în psihologia socială" (1966, în colab
Mihai Ralea () [Corola-website/Science/298898_a_300227]
-
remarcă „îndemânarea la condei”. Debutul său ca actor a avut loc în anul 1907 la Teatrul Național din Craiova în piesa "Răzvan și Vidra" de B.P. Hasdeu, unde, în care a jucat rolul "Șoltuz". Rolul său de succes a fost interpretarea escrocului Leroque dintr-o piesă obscură, "Necunoscuta". Ulterior, Ciprian s-a remarcat prin interpretarea unor roluri cum ar fi: Bufonul din "Regele Lear", Păcală din "Înșir-te mărgărite", Răzeșul din "Răzvan și Vidra", Grozea din "Vlaicu Vodă", Purgon din "Bolnavul
George Ciprian () [Corola-website/Science/298909_a_300238]
-
la Teatrul Național din Craiova în piesa "Răzvan și Vidra" de B.P. Hasdeu, unde, în care a jucat rolul "Șoltuz". Rolul său de succes a fost interpretarea escrocului Leroque dintr-o piesă obscură, "Necunoscuta". Ulterior, Ciprian s-a remarcat prin interpretarea unor roluri cum ar fi: Bufonul din "Regele Lear", Păcală din "Înșir-te mărgărite", Răzeșul din "Răzvan și Vidra", Grozea din "Vlaicu Vodă", Purgon din "Bolnavul închipuit", Lubin din "Georges Dandin". A jucat și în câteva filme de lung metraj
George Ciprian () [Corola-website/Science/298909_a_300238]
-
deuteronomistă oferă dovezi ale existenței unei puternice facțiuni monoteiste în timpul domniei regelui Iozia, spre sfârșitul secolului al VII-lea î.e.n., dar puterea și prevalența unei adorări monoteiste anterioare a lui Iahveh este pe larg pusă la îndoială, având la bază interpretări despre cât de mult se bazează istoria deuteronomistă pe surse anterioare ei și cât de mult a fost reformulată ea de redactorii deuteronomiști în scopul de a-și impune punctele lor de vedere teologice. Mărturiile arheologice indică un politeism larg
YHWH () [Corola-website/Science/298893_a_300222]
-
spate. Registrul de sus arată un patruped (fie o bovină fie un cal) cu un disc solar deasupra lui. Nu este cert dacă Taanach a fost fie sub control israelit fie sub control canaanit când a fost produs stâlpul, iar interpretările lui diferă. Dacă patrupedul de pe nivelul de sus este luat drept bovină, el poate fi identificat fie cu Iahveh fie cu Baal. Discul solar de deasupra patrupedului reprezintă fie zeul Soarelui fie cerul. Cei mai mulți autori sunt de acord că arborele
YHWH () [Corola-website/Science/298893_a_300222]
-
dintre ele îl reprezintă pe invizibilul Iahveh ca „stând pe tronul făcut din heruvimi” deși spațiul liber poate fi de asemenea interpretat ca permițând observatorilor să vadă un foc sau o figurină dinăuntrul stâlpului. Deși sunt posibile o varietate de interpretări, Mark S. Smith conchide că „Pe scurt, asumând datarea corectă a acestui stâlp în secolul al zecelea, stâlpul atestă politeismul din zonă.” Alt exemplu de politeism din Levantul de Sud a fost descoperirea unei combinații de iconografii și inscripții la
YHWH () [Corola-website/Science/298893_a_300222]
-
este detectabil în unele dintre poemele sale. Evoluția poeziei lui Ciobanu tinde spre o viziune eterogenă opusă apolinismului geometric al lui Ion Barbu, vizibilă mai ales în volumul "Patimile" (1968). Critica a intrat în acel moment într-o criză de interpretare, poezia lui Ciobanu fiind considerată drept o pură incantație muzicală, nemaiurmând un sens anume. Este prezent în:
Mircea Ciobanu () [Corola-website/Science/298914_a_300243]
-
numai oral, riscau să se dilueze sau chiar să se piardă. Așa s-au închegat între 1964-1972 cele două studii, "Al patrulea hagialîc" (despre universul romanului lui Mateiu Caragiale, Craii de curtea veche, și "Creangă și Creanga de Aur", o interpretare ezoterică a basmelor lui Ion Creangă, publicate mai târziu, care, pe masura elaborării, erau citite în grup, ca, de altfel, aproape toate celelalte scrieri ale sale, fiind apoi difuzate în copii dactilografiate. În 1972, după terminarea acestor studii, în anii
Vasile Lovinescu () [Corola-website/Science/298905_a_300234]
-
cercuri și alte figuri geometrice; ... .” Analizele sale matematice reprezintă o nouă dezvoltare a tradiției filosofilor scolastici târzii, pe care i-a învățat Galileo când a studiat filosofia. Deși a încercat să rămână loial Bisericii Catolice, urmărirea rezultatelor experimentale și a interpretării lor celei mai oneste, au dus la respingerea supunerii oarbe față de autoritatea acesteia, atât religioasă cât și filosofică, în chestiuni științifice. Aceasta a ajutat la separarea științei de filosofie și de religie, un progres semnificativ al gândirii umane. După standardele
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
însă explicabilă de toate sistemele georotaționale cum ar fi sistemul semi-Tychonic geo-heliocentric al lui Longomontanus, modelele geo-heliocentrice capellan și capellan extins cu un Pământ în rotație zilnică, și modelul heliocentric pur. O dispută privind prioritatea descoperirii petelor solare și a interpretării acestora l-a condus pe Galileo într-o dispută îndelungată și acerbă cu iezuitul Christoph Scheiner; de fapt, nu prea încape îndoială că ambii au fost depășiți la acest capitol de David Fabricius și de fiul său Johannes, căutând confirmarea
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
unui model copernican al Pământului, sub forma unei scrisori personale adresate Cardinalului Orsini. În 1619, Mario Guiducci, un elev al lui Galileo, a publicat un curs scris de Galileo sub titlul "Discurs despre comete" ("Discorso Delle Comete"), în care contrazicea interpretarea iezuită a cometelor. În 1623, Galileo a publicat "Il Saggiatore", în care a atacat teoriile bazate pe autoritatea lui Aristotel și a promovat experimentul și formularea matematică a ideilor științifice. Cartea a avut mare succes și a găsit suport la
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]