75,302 matches
-
de Sales (cf. De l’amour de Dieu, XII,8) este leit-motivul ascezei monastice. Această temă a ascezei apare în Occident cu Ambroziu din Milano. El a consacrat două tratate lui Abraham (cf. PL, XIV, coll. 441-524): primul este o interpretare morală; celălalt este o transpunere mistica. În opera să, Ambroziu, preamărește credință lui Abraham, dar și biruința lui asupra cărnii, asupra sentimentelor și sunt evidențiate următoarele virtuți: devotio, prudență, ospitalitatea ș.a.. „Am vorbit - scrie Ambroziu - despre pietatea și credința lui
Avraam () [Corola-website/Science/297908_a_299237]
-
ca și cântăreț de jazz. În vara anului 1957, The Quarrymen a cântat un „set de cântece spirituale", formate din jazz, și rock and roll. Lennon l-a întâlnit prima oară pe Paul McCartney,iar la cea de-a doua interpretare, având loc în Woolton în grădina bisericii St. Peter, McCartney a fost solicitat să se alăture trupei. McCartney spune că mătușa Mimi „era foarte conștientă de faptul că prietenii lui John au fost de clasă socială medie", și îi ocupa
John Lennon () [Corola-website/Science/297909_a_299238]
-
atinge maturitatea spirituală. Această experiență este considerată ca fiind la îndemâna fiecărei ființe omenești. Totuși, numeroși cercetători au avut presentimentul că astfel de explicații nu erau decât niște soluții timide născute din incapacitatea de a ajunge la cunoașterea adevărată. Noțiunile și interpretările disparate de care aceștia dispuneau, refuzau însă să se lase reunite într‑o imagine coerentă. Într‑un astfel de climat de incertitudine, nu a fost de mirare faptul că anumiți autori s‑au întrebat dacă, în fond, există ceva adevărat
Graal () [Corola-website/Science/297944_a_299273]
-
de picturi (1924) contribuie la consacrarea lui ca reprezentant de frunte al realismului figurativ în arta americană. În 1933 ""Museum of Modern Art"" din New York îi organizează prima retrospectivă, următoarea are loc în 1950 sub egida muzeului ""Whitney"". În pofida diverselor interpretări ale picturii sale, Hopper rămâne fidel propriei viziuni interioare până la moartea sa la 15 mai 1967, survenită în atelierul său din New York. Opera lui Hopper poate fi considerată din mai multe puncte de vedere. Esențial este însă modul său modest
Edward Hopper () [Corola-website/Science/297991_a_299320]
-
și în întreaga lume, genul ""chanson réaliste"" (cunoscut cel mai adesea doar că "chanson"). În cultura franceză și europeană a secolului 20, șansonetista franceză, cunoscută și sub numele de alint de "Privighetoarea," ocupă un loc unic, exprimând prin vocea și interpretările sale deosebite, angoasa și frământările unei întregi generații de francezi și vest-europeni, martori interbelici ai ascensiunii nazismului, respectiv participanți ulteriori ai reconstrucției postbelice a democrațiilor europene. Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion. Și-a luat pseudonimul "Piaf" (în argoul
Édith Piaf () [Corola-website/Science/297974_a_299303]
-
carierei sale artistice. Lui Leplée i se datorează și denumirea de ""môme Piaf"", datorită staturii ei scunde. La ""Le Gerny's"", Édith înregistrează primele sale succese. Maurice Chevalier, în plină glorie, si Jacques Canetti, impresar la radio, sunt subjugați de interpretările lui . Canetti îi asigură o emisiune la radio și, la sfârșitul anului 1935, îi înregistrează un disc cu melodia ""La foule"". Primul său mare succes datează din ianuarie 1937, cănd obține un angajament la teatrul "ABC" din Paris cu numele
Édith Piaf () [Corola-website/Science/297974_a_299303]
-
decât prin analizarea și opoziția față de raporturile între forțele de productie specifice contextului istoric și geografic, care înlesnesc formă de exploatare respectivă. Sociologul F.J. Tester observa la rândul sau faptul că teoria anti-opresivă tinde de multe ori, în special în interpretarea să occidentală, să patologizeze atât opresorul cât și oprimatul - „oprimarea” este văzută ca o boală, iar comunități întregi ajung să fie văzute drept „probleme” sau „suferinde”, așteptând să fie „salvate” (Tester 2003, 128). În același timp, Tester observa că posibilitatea
Teatrul Oprimaților – de la „repetiția pentru revoluție” la „polițistul din cap” () [Corola-website/Science/296107_a_297436]
-
cu concursul și colaborarea lui Boal însuși. David S. George merge mai departe, până la a categorisi întregul aparat teoretic și metodologic al lui Boal drept unul euro-atlantic, care „a luat ființă în Lumea Întâi” (George 1995, 50). O astfel de interpretare este rudimentara și nesusținuta istoric, operă lui Boal fiind un sincretism între pedagogia lui Freire, tehnicile teatrului proletar german și sovietic, trecute prin filtru nord-american, și diverse experiențe locale sud-americane. Cu toate acestea, critică lui George este corectă în ceea ce privește transformarea
Teatrul Oprimaților – de la „repetiția pentru revoluție” la „polițistul din cap” () [Corola-website/Science/296107_a_297436]
-
egale. Nord-americanii din clasa de mijloc, care suferă inhibiții psihologice („polițistul din cap”) și victimele nedreptăților socio-economice din lumea a treia sunt acum parte din aceeași categorie, toți sunt oprimați.” (George 1995, 45)</spân></spân></p> Această nouă paradigmă de interpretare, care înlocuiește „repetiția pentru revoluție” cu vindecarea „polițistului din cap”, a fost elaborată în perioada în care Boal a ajuns să lucreze în Occident, aceea de la începuturile neoliberalismului. În acest context, în loc să ofere o critică radicală a politicilor neoliberale care
Teatrul Oprimaților – de la „repetiția pentru revoluție” la „polițistul din cap” () [Corola-website/Science/296107_a_297436]
-
a ajuns să lucreze în Occident, aceea de la începuturile neoliberalismului. În acest context, în loc să ofere o critică radicală a politicilor neoliberale care începuseră să afecteze grupurile cele mai oprimate din societatea occidentală (în primul rând comunitățile de imigranți), Boal propune interpretarea terapeutică ce va da naștere la patologizara oprimaților criticată de Mutnik sau Tester. Deși Schutzmann (în Cohen-Cruz et al. 1994) argumentează că această schimbare paradigmatica ar fi fost adaptarea lui Boal la noul context occidental, aceasta aserțiune nu se susține
Teatrul Oprimaților – de la „repetiția pentru revoluție” la „polițistul din cap” () [Corola-website/Science/296107_a_297436]
-
va da naștere la patologizara oprimaților criticată de Mutnik sau Tester. Deși Schutzmann (în Cohen-Cruz et al. 1994) argumentează că această schimbare paradigmatica ar fi fost adaptarea lui Boal la noul context occidental, aceasta aserțiune nu se susține, deoarece nouă interpretare a oprimării nu a venit doar în urma unei schimbări geografice, ci în special a unei schimbări a clasei sociale din care făcea parte publicul sau. Dacă ar fi lucrat cu clasa de mijloc din Brazilia, sau chiar cu soțiile generalilor
Teatrul Oprimaților – de la „repetiția pentru revoluție” la „polițistul din cap” () [Corola-website/Science/296107_a_297436]
-
într-un soi de continuă ”schizofrenie socială”, jucând tare între diplomație și ”mâna forțe” interacțiunile cu lumea de corporație. </spân></p> Dincolo însă de această prezentare destul de lipsită de echivoc a măștii, ea este un substitut pentru o cheie de interpretare a filmului. Măștile, sau identitățile sociale pe care le jucăm, a la Goffman, ne cenzurează, ne lipsesc de umanitate, așa cum încearcă s-o creioneze Maren Ade pe protagonista să. Măștile au și un rol de inversiune. Tatăl aflat pe la vârsta
Elefantul din cameră. Scurtă cronică a filmului Toni Erdmann, de Maren Ade () [Corola-website/Science/296144_a_297473]
-
color: #252525;">) de pe treptele Muzeului de Istorie e o remarcabilă manifestare populistă în care discursul identitar, filo-occidental, e adus în stradă. Să vedem de ce.</spân></spân></spân></p> Din punct de vedere simbolic putem spune că există un consens în interpretarea operei că legătura indestructibila dintre Imperiul Român și poporul Român. Fapt consemnat și prin mulajele Columnei lui Traian care se află în muzeu. Poporul Român este amestecul fatidic dintre civilizația avansată de la acea perioda a Romei Antice și lumea aproape
Lupi în spațiul public () [Corola-website/Science/296162_a_297491]
-
b></spân></spân><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO">declarate ale acestor reprezentări. </spân></spân></p> În ce fel ne este influențată receptarea de faptul că aceste reprezentări sunt <spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO"><b>încărcate de interpretările noastre asupra istoriei recente</b></spân></spân><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO">, de memoria și aspirațiile noastre? Putem oare, ca femei de vârste diferite (care au trăit sau nu în comunism), cu istorii personale diferite și cu afilieri
Realism socialist și gen - Despre dreptul de a privi și interpreta arta trecutului recent dintr-o perspectivă feministă locală () [Corola-website/Science/296130_a_297459]
-
de emancipare și </b></spân></spân><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO"><b>de </b></spân></spân><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO"><b>solidarizare</b></spân></spân><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO"> poate deschide (re)interpretarea acestor imagini cu femei din pictură realist socialistă?</spân></spân></p> Sunt doar câteva dintre întrebările pe baza cărora putem vedea dacă tentativă de construire a unei astfel de poziții de interpretare a artei realist socialiste este viabilă și utilă
Realism socialist și gen - Despre dreptul de a privi și interpreta arta trecutului recent dintr-o perspectivă feministă locală () [Corola-website/Science/296130_a_297459]
-
font-size: medium;"><spân lang="ro-RO"> poate deschide (re)interpretarea acestor imagini cu femei din pictură realist socialistă?</spân></spân></p> Sunt doar câteva dintre întrebările pe baza cărora putem vedea dacă tentativă de construire a unei astfel de poziții de interpretare a artei realist socialiste este viabilă și utilă. Dar drumul până la ele este unul anevoios.</p> De când am inceput cercetarea pe această temă, am avut parte deseori din partea persoanelor cu care am stat de vorbă (de la specialiști în domenii conexe
Realism socialist și gen - Despre dreptul de a privi și interpreta arta trecutului recent dintr-o perspectivă feministă locală () [Corola-website/Science/296130_a_297459]
-
deși le-am grupat astfel, cele trei elemente declanșatoare de reacții afective merită și poate chiar trebuie tratate împreună, într-o analiză a felului în care lucrează ele, în interiorul discursului dominant local, pentru a delegitima sau a redirecționa tentativă unei interpretări precum cea pe care am propus-o. </p> Voi face în continuare schița unei astfel de analize, căutând să numesc câteva dintre caracteristicile ”locului” din care se impune abordată, în prezent, <spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO">atât de
Realism socialist și gen - Despre dreptul de a privi și interpreta arta trecutului recent dintr-o perspectivă feministă locală () [Corola-website/Science/296130_a_297459]
-
spân></p> Odată cu <spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO"><b>profesionalizarea și instituționalizarea viziunii morale asupra comunismului</b></spân></spân><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO">, ca ideologie și practica, devine extrem de incomoda o poziție de cercetare și interpretare care să plece de la premize diferite, fie ele și unele care vor să transceandă dihotomia pro- si anticomunism, sau pe cea a lui ”a fost doar bine/a fost doar rău”. Mergând și mai departe, putem specula că pozițiile care
Realism socialist și gen - Despre dreptul de a privi și interpreta arta trecutului recent dintr-o perspectivă feministă locală () [Corola-website/Science/296130_a_297459]
-
lupi. Interpretatarea Mihaelei Teleoacă e intensă: cu ochii umezi, spinarea încovoiată, glasul tânguitor, capra pare să sufere de dorul copiilor, de vinovăție, de singurătate, de alienare. La o discuție post-spectacol, o prietenă îmi spune că a fost deranjată de această interpretare, de împingerea mamei-migrante în poziția de victimă pasivă: umilită în procesul de căutare a locului de muncă, abuzată de bătrâna la care ajunge să lucreze ca badantă, suportă totul cu docilitate și în timpul liber vorbește la telefon cu copiii, suferă
Cronica spectatoarei - Metafora caprei în spectacolul ROVEGAN () [Corola-website/Science/296159_a_297488]
-
miezul problemei: filmul debutează cu o scenă de viol în urma căreia Michèle, victima agresorului mascat care a intrat peste ea în casă, se recompune rapid, strânge cioburile, și în loc să sune poliția, comandă mâncare și-și așteaptă fiul la cină. În ciuda interpretărilor rău-voitoare care denunță drept antifeminista relația complicată care se leagă ulterior între atacator și victimă, trebuie menționat că Michèle se înarmează cu un spray paralizant, învață să tragă cu arma, ba chiar ambuschează o mașină suspectă care, într-un final
Cronică – Elle, regia Paul Verhoeven () [Corola-website/Science/296163_a_297492]
-
România sau, mai bine zis, nu a fost abordată serios, si anume tema moldovenilor*”. În ce măsură constituie moldovenii o temă și ce rol are cinematografia românească în a `arată cine sunt ei cu adevarat` e o întrebare crucială pentru poziționarea și interpretarea critică a filmului. Povestea pornește de la cazul real al unui oarecare amic al regizorului care și-a ratat startul înafaceri prin anii 90. Marian, profesor și corist, decide să cumpere un vagon de potcoave, pe care să le vândă la
Afacerea Est () [Corola-website/Science/296157_a_297486]
-
arta burgheză” și perspectiva politică Gorzo și Lazăr mă somează, vag paternalist, să îmi clarific poziția față de un presupus „obiect al disprețului” și față de „arta burgheză”, „mai bine” decât în primul text despre Toni Erdmann, unde aș fi făcut o „interpretare greșită, căci viciată de prezumțiozitate”. O să intru mai târziu în analiza scurtă a acestei retorici agresive, deocamdată încerc să clarific niște noțiuni vagi din textul lor. Avem nevoie de o înțelegere comună și precisă a ce înseamnă „artă burgheză”. Eu
Artă, politică, ouă încondeiate și forța de seducție a clovnului vestic. Din nou despre Toni Erdmann (II) () [Corola-website/Science/296166_a_297495]
-
de importanță urgentă. Nu a fost vorba despre vreun „refuz aprioric” al legitimității artei care nu este explicit didactică sau propagandistică, ci de o tentativă (poate prea redusă în dimensiuni, și de aceea uneori insuficient de clară și vulnerabilă la interpretări) de înțelegere și semnalare a dimensiunii coloniale care, din punctul meu de vedere, se ascunde în spatele ambiguității și „umanismului” blând din <strong>Toni Erdmann</strong>. Din punctul meu de vedere, rolul fundamental al artei, cel puțin în contextul istoric actual
Artă, politică, ouă încondeiate și forța de seducție a clovnului vestic. Din nou despre Toni Erdmann (II) () [Corola-website/Science/296166_a_297495]
-
și pentru <strong>Toni Erdmann</strong>. În sfârșit, pe post de concluzie, Gorzo și Lazăr servesc un paragraf care ascunde în spatele prețiozității un ultim atac, pe cât de tranșant, pe atât de lipsit de substanță. Să îl redăm pe larg: „interpretarea politică a artei nu poate face uz de niște moduri de lectură sau soluții estetice oarecum apriorice și decontextualizante, de vreme ce are de-a face cu probleme sociale și politice bine înrădăcinate într-un specific istoric. Altfel, ea devine, din lentilă
Artă, politică, ouă încondeiate și forța de seducție a clovnului vestic. Din nou despre Toni Erdmann (II) () [Corola-website/Science/296166_a_297495]
-
important, cel puțin în stânga intelectuală, un text anunțat ca „polemică între prieteni”, în replică la textul meu despre Toni Erdmann. Până aici, totul e foarte în regulă, intenția de a stârni dezbateri și polemici în legătură cu arta politică și cu diverse interpretări politice ale actelor artistice fiind și pentru mine o miză importantă, în plus asumată manifest și unul dintre principalele motive de existență ale colectivului Gazetei de Artă Politică</strong>. Problema apare însă la perspectiva din care vorbește textul. Aceasta nu
Artă, politică, ouă încondeiate și forța de seducție a clovnului vestic. Din nou despre Toni Erdmann (II) () [Corola-website/Science/296166_a_297495]