7,830 matches
-
populației bulgare, nemulțumită de oștile lui Sviatoslav și atrasă de politica lui Tzimiskes, a trecut de partea sa, inclusiv locuitorii din spațiul Dobrogei și de pe malurile Dunării.5 După ocuparea Preslavului, armata bizantină a atins linia Dunării pe o porțiune întinsă. O parte însemnată a comunităților umane locale (românești) și-au trimis reprezentanții, fruntașii formațiunilor de la Dunăre și din Dobrogea, care au recunoscut autoritatea împăratului de la Constantinopol și i-au cerut ocrotire. După mai bine de trei secole de absență din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
feudalismului, predominant acum în estul și sud-estul Europei. Chiar din momentul revenirii în zonă, împărăția bizantină înlătura ierarhia religioasă slavă (bulgară), fiind înlocuită cu una greacă și, în același timp, sublinia Iorga, se recunoștea existența unei populații românești numeroase și întinse, vlahii, în sudul Dunării. După Kekaumenos și însemnările rabinului spaniol, Veniamin din Tudela, consemnau: "vlahii se cațără ca niște capre pe stânci". După revenire, Bizanțul decidea, în iulie 1019, decizie întărită în 1272, ca vlahii din Bulgaria să fie puși
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
anumite privilegii economice și politice și își aveau propria lor nobilime. Încă din secolul al X-lea, când sunt amintiți pentru prima dată (976), românii alcătuiau o "pânză neântreruptă de populație" (P. P. Panaitescu), care se întindea pe o suprafață întinsă, în nordul și în sudul Dunării. Spre sfârșitul acestui secol, întreaga regiune sud-dunăreană se afla, nominal, sub stăpânirea Imperiului. În perioada aceasta, la românii sud-dunăreni se produsese o diferențiere socială în sânul obștilor de păstori și agricultori, s-au conturat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
era definitiv pierdută.26 Noul stat (țarat) româno-bulgar își arătase vitalitatea încă din primii ani ai existenței sale, el grefându-se pe osatura primului țarat bulgar din secolele VII-X. Statul Asăneștilor, cum era numit, își exercita autoritatea asupra unui teritoriu întins și avea deja o administrație bine închegată. Armata statului de la Târnovo era puternică și țarul Petru putea oferi împăratului cruciat Friedrich Barbarossa un ajutor de 40.000 de oameni, români și cumani, conform unui izvor german. Împăratul se afla în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
domeniile erau întinse, încă din secolul al XII-lea, asistăm la danii regale în Transilvania. Domeniile nobiliare erau o realitate sub Andrei II (1205-1235) și ele se aflau mai ales pe cursul Mureșului, de pildă, în comitatul Alba, un domeniu întins era cel al Silvașului (1246), un altul Sâncel, pe Târnave (1252), unul între Olt și Țara Bârsei. Rezultă, așadar, că o parte însemnată a fondului funciar regal și a inventarului său uman a trecut prin donație sau însușire tacită în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
preocupată de întărirea comitatelor regale-acestea înglobau pe lângă domeniile regale, și pe cele nobiliare și bisericești. Pe teritoriile comitatelor, pe domeniile regale mai ales, trăiau oamenii cetății, apoi slujitorii regelui sau cavalerii, mici nobili aflați sub autoritatea acestuia. Din aceste domenii întinse, regele dăruia unor fideli, nobili și clerici, drept răsplată pentru sprijinul lor. Pe aceste pământuri (moșii) locuia o populație numeroasă de oameni liberi, apoi aserviți noului stăpân al domeniului-iobagi ai cetății, iobagi, liberi, slugi, udvornici. În urma numeroaselor danii, proprietatea regală
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Transilvania. Beneficiind de largi privilegii economice, sașii au fost antrenați și în apărarea regatului, cu rol defensiv, de protejare a trecătorilor din sud și est. Originea teritorială a sașilor nu se cunoaște prea bine, ei au venit din regiuni întinse ale Germaniei. Emigrările germane spre Ungaria au început încă din secolul al XI-lea, dar ele au crescut în amploare în secolul al XII-lea. O dată certă a începutului colonizării este anul 1148, în timpul domniei lui Geza II (1141-1161), de când
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
judiciar-administrative a sașilor, la începutul secolului al XIII-lea. Toate aceste drepturi și privilegii au fost incluse în privilegiul special pentru sași, "Andreanum" (1224), al regelui Andrei II (1205-1235). Acordat în urma unei petiții a comunității săsești, privilegiul consemna instituirea unei întinse zone de autonomie teritorială, de la vestul spre estul Transilvaniei, între Orăștie și Baraolt, prin care populația germană era scoasă de sub autoritatea voievodului Transilvaniei și pusă sub controlul direct al regalității. Prin actul din 1224, sașii s-au constituit într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe Dunăre, ce acționau împotriva atacurilor cumane și ungurești. În același timp, cea mai mare parte a cumanilor din regiunea Niprului și Donului se aflau în conflict cu cnezatele rusești sau participau la luptele dintre acestea. Cumanii controlau un teritoriu întins, de la Marea Aral până la Dunărea de Jos, dar acesta era lipsit de unitate politică; au fost identificate 5, 6 sau 8 grupuri cumane, unul din ele fiind și cel stabilit în stepele din nord-vestul Mării Negre și nordul Dunării de Jos
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apus (375-1241) nenumărate valuri de migratori, dar nici unul nu a avut robustețea și penetrabilitatea celui pus în mișcare de mongoli. Cu o impetuozitate implacabilă, fără termen de comparație, călăreții stepelor au constituit, numai în câteva zeci de ani, cel mai întins stat din istorie, înglobând în cuprinsul său, prin măsuri coercitive extreme, un întreg mozaic de popoare de largă diversitate rasială, lingvistică, somatică și confesională, ceea ce a produs modificări majore în toate planurile vieții, cu efecte de lungă durată într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
raidurilor de jaf și distrugere în sud-estul și vestul Europei. Campania militară împotriva Ungariei, din februarie-aprilie 1241, a fost un model de îmbinare între un obiectiv strategic foarte ambițios, o lovitură directă decisivă și operații auxiliare laterale ample pe spații întinse. Încă de la începutul lui 1241, în plină iarnă, mongolii au organizat două incursiuni în regiunile de margine ale Poloniei, în semn de recunoaștere. Dar, în martie 1241, o armată mongolă numeroasă s-a pus în mișcare, sub comanda lui Baidar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împreună cu vlahii. Aici, în sud, dăinuia de secole un fond de populație locală (romanică), păstorească, vlahii, în locurile unde de multă vreme se frământau pecenegi, cumani, bizantini. Contactul barbarilor (cumani) cu populația autohtonă de pe malul stâng al Dunării, românii din întinsa câmpie munteană, a fost mult mai adânc, în același timp în care ei cultivau relații cu elementul vlah din sud, creator de stat. Iorga subliniază un fapt însemnat al acestei conviețuiri: domnii români înșiși sunt, în sensul intim al puterii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Rațiunile strategice se refereau și la zădărnicirea unei eventuale coalizări cu forțele creștine ungare, precum și la asigurarea liberei treceri a munților-toate aceste considerații impuneau controlul teritoriilor locuite de români. Un mare detașament mongol a străbătut timp de trei zile pădurile întinse situate între Rusia și Cumania, adică din nordul Moldovei, în frunte cu Kadan, fiul marelui han Ogodai. Cronicarul persan Rasid ad-Din îl menționează alături de Kadan și pe Buri. În nordul Bucovinei s-au descoperit urme de distrugeri și incendieri în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
centrală și nordică a Moldovei, foarte puține, se află în vecinătatea cursurilor de apă, unde s-au instalat crescătorii de vite nomazi. Răspândirea mormintelor este un indiciu că neamurile turanice nomade ocoleau zonele de deal și cele acoperite de păduri întinse, de pildă, nu se cunoaște nici un mormânt turanic la apus de Siret, înainte de 1241. Necropolele triburilor turce din teritoriile extra-carpatice se remarcă prin numărul redus de morminte-nomazii se deplasau în grupuri mici, în zone de durată scurtă. O caracteristică a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
efectiv, o stăpânire mongolă propriu-zisă. Din aceste teritorii direct (efectiv) dominate, organizate în jurul centrelor de putere, în care își instalase corpuri militare, îndeosebi de-a lungul râurilor Ural, Volga, Don și Nipru, Hoarda de Aur își exercita hegemonia asupra unui întins teritoriu din Europa de răsărit. Din reședința sa de la Sarai, pe Volga, Batu-han, întemeietorul Hoardei de Aur, a început exploatarea sistematică și neîntreruptă a întinselor teritorii pe care le stăpânea. Hegemonia mongolă apăsa cel mai greu asupra cnezatelor ruseștiîncă din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lungul râurilor Ural, Volga, Don și Nipru, Hoarda de Aur își exercita hegemonia asupra unui întins teritoriu din Europa de răsărit. Din reședința sa de la Sarai, pe Volga, Batu-han, întemeietorul Hoardei de Aur, a început exploatarea sistematică și neîntreruptă a întinselor teritorii pe care le stăpânea. Hegemonia mongolă apăsa cel mai greu asupra cnezatelor ruseștiîncă din 1243, cneazul de Suzdal (Vladimir) s-a prezentat la curtea lui Batu, de la Sarai, și a fost învestit ca mare cneaz, căpetenie a tuturor cnejilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aceste elogii erau în afara realității. În vremea lui Mihail VIII, Bizanțul nu mai deținea controlul politic la nordul Dunării, doar câteva fortificații izolate, stăpânirea reală fiind preluată de către mongoli. Cu toate acestea, o dominație nominală a Imperiului asupra unor teritorii întinse era pretinsă și recunoscută, uneori, în relațiile externe. În virtutea pretențiilor asupra unor foste teritorii ale Bizanțului, în 1263, împăratul Mihail VIII a acordat turcilor selgiucizi (sau oguzi), refugiați din sultanatul de Iconium în urma invaziei mongolilor hulaguizi în estul Asiei Mici
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de la Constantinopol și Trapezunt, ca și acelea cu țarii bulgari sau chiar dintre coloniști și metropolă (Genova).11 Hoarda de Aur, ce dispunea de cele mai mari forțe militare, și-a consolidat continuu pozițiile în spațiul ponto-dunărean. Pentru ca administrarea teritoriilor întinse ale statului lor să fie eficace, hanii mongoli le-au împărțit între diferiți principi din familiile lor. După informațiile lui Pian del Carpini, în regiunile din dreapta Niprului stăpânea Corenza, pe malul stâng al râului era Manci, de-a lungul Donului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Încă din vremea hanului Berke, succesorul lui Batu, el s-a impus drept conducător al armatei mongole în luptele purtate, iar sub hanii următori a dobândit o mare putere încât dirija întreaga politică a statului (Hoardei). În felul acesta, teritoriile întinse, cuprinse între Don și Dunăre, se aflau în subordinea sa directă și el a reușit să întărească stăpânirea mongolă în regiunile carpato-balcanice, prin imixtiuni politice și militare repetate în țările din zonă. Izvoarele vremii îl numeau pe Nogai împărat, rege
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
satele locuite de ei nu figurează în registrele în care sunt menționate cele 1900 de parohii catolice din Transilvania. Având în vedere documentele puține și parțiale, noi nu cunoaștem numărul real al satelor românești din secolele XIII și XIV. Pentru întinse zone ale Transilvaniei, reconstituirea habitatului și a ambianței etno-demografice, dintre 1241-1350, se poate face doar pe baza unor documente mai târzii. Teritoriul locuit al Transilvaniei era limitat de pădurile întinse ce acopereau peste 50% din suprafață, iar în unele zone
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
real al satelor românești din secolele XIII și XIV. Pentru întinse zone ale Transilvaniei, reconstituirea habitatului și a ambianței etno-demografice, dintre 1241-1350, se poate face doar pe baza unor documente mai târzii. Teritoriul locuit al Transilvaniei era limitat de pădurile întinse ce acopereau peste 50% din suprafață, iar în unele zone chiar 60-70%. Dar și în zonele împădurite existau numeroase așezări românești. În intervalul menționat, au fost întemeiate multe sate noi, ceea ce se făcea prin "roirea" lor, adifcă desprinderea de obștea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Așezările rurale predominau și aici, la sud de Carpați, ele se aflau mai ales pe malul râurilor și în văi. În regiunile subcarpatice (până la 800 m), populația era densă, concentrată, în special între 400-600 m. La câmpie, acoperită de păduri întinse (codrul Vlăsiei), localitățile se concentrau de-a lungul râurilor ce o străbăteau. Apoi, numeroase sate se aflau pe malul Dunării și în jurul bălților ei, în secolele XIII-XIV, locuirea era intensă în toate regiunile sud-carpatice. În Dobrogea, ținuturile populate erau mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
organismelor politice nord-dunărene, "micile domnii" (cnezate) sau "stăpâniri" în luptele din sudul Dunării. Apoi, avem mențiune despre Țara fiilor lui Bâlea cneazul (vestul Transilvaniei), o "țară" condusă de o familie cnezială, unde se afla o episcopie, așadar era o țară întinsă. Deducem din existența ei, una din trăsăturile vieții politice românești în teritoriile incluse în regatul ungar până la mijlocul secolul al XIII-lea, și anume continuitatea formelor tradiționale de organizare românească. O altă regiune românească, Țara Maramureșului, în secolele XIII-XIV, era
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
politic mai larg, instituit și dominat de regalitatea ungară, acest cadru nu era altul decât Regatul Cumaniei, realitate politică ce își face apariția în titulatura regilor Ungariei, la câțiva ani după înființarea episcopiei de pe Milcov. Regatul Cumaniei cuprindea o suprafață întinsă, în principiu, teritoriile stăpânite anterior de cumani în stepa nord-pontică, titlul de "rex Cumaniae" înscris în titulatura regilor Ungariei se referea, de fapt, la teritoriile sudși est-carpatice efectiv dominate de aceștia. Dominația regalității ungare în teritoriile transcarpatice a fost asigurată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la gurile Dunării și în alte centre din aria carpato-dunăreană a avut drept urmare o extindere considerabilă a hegemoniei Hoardei de Aur în estul Europei. În același timp, însemnătatea funcției lui Nogai în conducerea Hoardei și extinderea puterii sale pe arii întinse au generat tendințe accentuate de autonomizare ale puterii mongole de la Dunărea de Jos. Această forță mongolă de sub conducerea noionului Nogai, descendent din neamul gingishanid, persoană cu multă prestanță și important factor de decizie în conducerea Hoardei, comandant militar tătar de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]