8,468 matches
-
trecut glorios În limitele lumii lor, au cum aceeași Îndeletnicire: „Acuma, de vreo câțiva ani, ce să facă?... Cere!”; „ce-i mai rămânea de făcut unei nenorocite văduve, săracă, beteagă de un ochi, de mâna dreaptă și de piciorul drept?... Acuma, cere.”; „... și ca să nu stea degeaba toată ziua, să-și mai facă de lucru - acuma, cere.” (s.n.). Cere constituie liantul amiciției lor și e sinonim cu cerșește. Dar acești cerșetori au stofă de lorzi, Ținuta lor e demnă și solemnitatea
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
ce să facă?... Cere!”; „ce-i mai rămânea de făcut unei nenorocite văduve, săracă, beteagă de un ochi, de mâna dreaptă și de piciorul drept?... Acuma, cere.”; „... și ca să nu stea degeaba toată ziua, să-și mai facă de lucru - acuma, cere.” (s.n.). Cere constituie liantul amiciției lor și e sinonim cu cerșește. Dar acești cerșetori au stofă de lorzi, Ținuta lor e demnă și solemnitatea adresării contrastează cu umila lor condiție și Îndeletnicire, dar și cu Înfățișarea lor. Deși epave
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
au trezit dimineață, gerul era năprasnic, tot nu a scăpat făra să-i taie niște degete, iarna era iarnă, ce, ca acum ?”. Același bărbat cuprins de nostalgia serviciului militar și a zăpezilor de altădată încheie discuția spunând : „Dacă aveam noi acuma și o Catedrală a Neamului, una mare cu toate moaștele în ea, mai stăteam noi la rând în frig și ploaie ? Nu intram noi cu toții acolo ?”. Este ora 11.30, rândul a atins cea mai mare lungime, etalându-se de-
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
cu adevărat această stare specială de comuniune pe care doar pelerinajul ți-o poate da. Mă simt pelerin, parte dintr-un trup mare și viu, pelerin și el. O femeie îmi spune : „Domnule, în criza asta în care suntem noi acuma, dacă noi nu am veni aici la Sfânta, să cerem ajutor, nu am rezista ! Cum să ne ținem noi, ca oameni ? Cum să mă țin eu pe picioare, femeie singură la pensie, cu trei milioane pe lună pensie, după o
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
aceeași măsură” (Ieșirea, 36 : 7-9). Sursa utilizată este Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, ediția din 1982. pomană, nu luăm nimic înapoi. Înainte să înceapă îmbul zeala de la pelerinaje, cum e acuma, treceau oamenii peste ele”. „Nu, mă, nu oamenii, treceau doar preoții”, îl corectează celălalt. „Dar acum nu se mai poate, nu le mai desfacem. Vine prea multă lume și nici nu ne mai lasă jandarmii. Cei bătrâni spuneau că ei
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
celălalt. „Dar acum nu se mai poate, nu le mai desfacem. Vine prea multă lume și nici nu ne mai lasă jandarmii. Cei bătrâni spuneau că ei aduceau covoare la Suceava și de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, dar acuma, gata, s-a pierdut.” La finalul discuției noastre, mă întreabă de unde sunt de fel, eu spun că din Brăila, ei sunt foarte bucuroși, parcă ne-am fi cunoscut de când lumea, apoi se oferă spontan să mă ducă cu mașina la
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
intrarea în rând, undeva într-un punct de unde eu estimam minimum opt-zece ore de așteptare, un bărbat singur, neras, cu haine ponosite, nu înceta să-i întrebe pe cei din jurul său, puțin panicat: „Măi tată, la ce distanță suntem noi acuma de raclă, în kilometri ? Nu, nu ore de așteptat, kilometri, asta vreau să știu...”. O premieră a terenului din 2012 : acum se fumează în rând, mai ales cei care fac parte din categoria „pelerinilor de autocar”. Nu sunt totuși foarte
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
in și sunt curate”. Vânzătoarea, vizibil deranjată de faptul că pierde timpul și banii cu un cumpărător indecis, spune : „Mamaie, dacă la angrou la Europa mi-au spus că sunt făcute din in, așa spun și eu la oameni. Dar acuma, știți cum e să lucrezi cu chinezul, cine știe ce pune el acolo”. Trece mai departe fără a mai spune un singur cuvânt. Am avut noroc la intrarea în rând, sunt înconjurat doar de pelerine, femei în jur de 55-60 de ani
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
o pungă mare de rafie, așa cum vindeau pe vremuri precupețele de la Piața Obor. Când am întrebat-o ce vinde acolo, mi-a spus cu aerul cel mai firesc din lume, „un cocoș de țară, din ăsta bio, cum îi zice acuma...”. Icoane și castraveți „bio” - noua economie a mănăstirilor Orele 17.00-19.00. Perioada de maximă afluență a publicului pelerin, impresia generală este de pelerinaj urban 100% ; cu foarte rare excepții, toți cei prezenți par a fi originari din București sau
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
timide încercări de socializare. O femeie în vârstă îmi spune cum se petreceau lucrurile aici în anii 1980. Fostă lucrătoare la Fabrica de Porțelan din localitate, obișnuia să meargă și atunci la pelerinaj - „doar că nu-i spuneam pelerinaj, ca acuma, mergeam la hram ! Dar vedeți dumneavoastră, mergeam așa, pe furiș, să nu ne vadă... ăștia, șefii, cei de la Partid. Credința o aveam nu pe stradă ca acuma, ci în inimă, chiar aici”, își ciocănea inima cu mâna dreaptă, deasupra paltonului
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
să meargă și atunci la pelerinaj - „doar că nu-i spuneam pelerinaj, ca acuma, mergeam la hram ! Dar vedeți dumneavoastră, mergeam așa, pe furiș, să nu ne vadă... ăștia, șefii, cei de la Partid. Credința o aveam nu pe stradă ca acuma, ci în inimă, chiar aici”, își ciocănea inima cu mâna dreaptă, deasupra paltonului vechi, uzat de atâta purtare. „Odată, m-a văzut șeful meu de la Sindicat și m-a întrebat răstit, ce cauți tu, fă, aici ? Înapoi la muncă ! Ce
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
zile. Fata a fost crescută doar de bunici. Maramureșencele îmi spun că au venit pentru prima oară la Suceava în anul 1972, când erau foarte tinere. „Dar atunci nu era voie de la stăpânire să iasă cu racla pe străzi ca acuma, totul se întâmpla în curtea Bisericii.” Bunica Georgianei păstrează în minte amintirea trenurilor și autobuzelor pline de oameni din regiunea ei, care veneau în masă la Suceava, „erau și câte 30 de autobuze, nici nu găseau loc pe străzile astea
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
nici măcar dacă el avea loc în perioada comunistă, iar răspunsurile avute în dialogurile purtate cu diverși locuitori-pelerini din Suceava au fost foarte diverse. Unii mi-au spus că da, „comuniștii mai închideau ochii, se ieșea cu raclă, dar nu ca acuma”, pe când alții, cum ar fi de pildă un domn care s-a recomandat a fi „inginer electronist și antreprenor privat”, cam la 50 de ani, genul de fost elev olimpic la matematică, serios și conștiincios, mi-a dat asigurări că
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
crăpate de efort, care sigur lucra în construcții, acceptă dialogul și spune cu jumătate de gură, uimit de accentul meu și proveniența mea geografică, „Brăila ?”. Repetă numele orașului neîncrezător, ca și cum ar fi fost vorba de capătul lumii. „După anul 2000, acuma de curând, catolicii au încercat să fure icoana, chiar când era scoasă din biserică. Noroc cu jandarmii, că și-au dat seama imediat și au fost prinși.” Dincolo de aceste relatări legate mai degrabă de religiozitatea populară, se simte în continuare
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
în a-i înțelege spusele, graiul fiind împănat cu o mulțime de regionalisme din maghiară și germană. „Când eram eu tânără, aveam doar rochie de cânepă și o pereche de cizme ; veneam pe jos, cântând, aici la Nicula. Ne veseleam. Acuma, câte haine sunt și tinerii nu mai vin. Au saci de haine, le țâpă (aruncă) una-două, dar degeaba, de venit nu mai vin. Nu aveam ce încălța și ne făceam tăpăloage (un fel de ciorapi groși din lână), ne cocea
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
casă. Dar a trecut și asta. Nemții bombardau - când se retrăgeau din localitate, a doua zi era un bombardament. Și au bombardat până și această localitate mică, și iarăși au murit oameni. Deci am avut parte și de bombardament. Ei, acuma intraseră rușii și am Început să ne gândim că trebuie să mergem și noi la casele noastre. Între timp mama mea a mers să-l caute pe tata. Spera că poate-l mai găsește viu. Ne-a lăsat, pe mine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
o problemă? Plătiți atâtea ruble” - deja Începuse să circule rubla. Și mergem cinci sau șase kilometri și În mijlocul unei păduri se oprește rusnacul și zice: „Ia, jidanilor, dați-vă jos, că vă ia mama dracului, vreți să vă Împușc eu acuma? Dacă ați scăpat de nemți, ce, credeți că noi suntem mai buni?”... Bineînțeles, banii erau dați, dar ne-am dat jos... Și atunci am văzut eu mintea lui tata, care până atunci era convins de orânduirea sovietică, el fiind capitalist
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de om cumsecade, se vedea după chipul lui. Și după aceea, În una din zile, ne-am trezit că s-a făcut că are treabă pe acolo - dar, de fapt, ca și cum n-ar fi spus cuiva... Și, țin minte ca acuma, eu cu Încă un băiat am coborât În canalele subterane ale Moghilevului printr-un capac și am intrat Într-o mizerie crâncenă, unde am stat ascunși până noaptea... Cu toate că nu știu cine le-a spus de noi și au tras, n-au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cine?” - „Asta pentru Schwartz”. Lua Schwartz... Deci așa se Împărțea. Dacă nu puteau să se Înțeleagă... Cine ia colțul... pentru că totul era pentru colț. Oricum făceam nu puteam Împărți egal. Încă n-am povestit niciodată treaba asta cu Împărțeala pâinii - acuma mi-am adus aminte. După care se intra În baracă. Te mai duceai Încoace-Încolo, mă rog, mai stăteai de vorbă, În lagăr, Înăuntru. Era unul care se numea Marți-mincinosul. Marți este diminutivul de la Martin. Deci Martin-mincinosul. Acest Marți-mincinosul era din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
pentru că mai mult de două săptămâni nu ține. Deci două săptămâni trebuie să facem orice ca să supraviețuim, că se termină războiul și plecăm acasă. Vin americanii”. Și oamenii ascultau și după aceea spuneau: „Măi, Marți ăsta e mincinos. Da’ dacă acuma nu minte?”. Am citit eu și din alte cărți că și În alte lagăre erau mincinoși din ăștia. Care, de fapt, erau ca o injecție psihologică. Pentru că foarte mulți n-au supraviețuit, fiindcă „s-au lăsat”. Așa se spunea În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
groaznic. Eu nu m-am văzut În oglindă, că n-am avut acolo oglindă, dar am văzut cum arătau celelalte fete - groaznic. Și acum, când a venit moda asta, fetele să-și taie părul, am zis că-s nebune. Nu acuma, cu vreo câțiva ani În urmă. Întotdeauna trebuia să ne ducem Înaintea lor În pielea goală - era ceva groaznic. Ei așa spuneau, că nu suntem oameni. Nu vorbeau cu noi, numai urlau. Ni se spuneau cuvinte groaznice, numai cuvinte urâte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
asta - nu-mi pasă, numai un singur lucru: sora mea cât o să sufere. Să mă Întorc la evenimentele din septembrie. Atunci, pe 20 septembrie, a fost ziua mea de naștere. Și stăteam așa, era o zi de duminică: „No, zic, acuma să vină poeții să Întrebe ce frumos e la 20 de ani. Acuma să vină să mă intervieveze pe mine”. Foarte multe lucruri au fost de așa natură. Noaptea ne-am trezit, că au venit În inspecție și au aprins
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Să mă Întorc la evenimentele din septembrie. Atunci, pe 20 septembrie, a fost ziua mea de naștere. Și stăteam așa, era o zi de duminică: „No, zic, acuma să vină poeții să Întrebe ce frumos e la 20 de ani. Acuma să vină să mă intervieveze pe mine”. Foarte multe lucruri au fost de așa natură. Noaptea ne-am trezit, că au venit În inspecție și au aprins lumina. Trebuia să strig „Achtung!”, drepți, În picioare. Și am strigat „Achtung!”, În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
volumul Știința în Bucovina 210, pe care mi l-a dat Dl. Pînzaru, de la Biblioteca Județeană. Urmează vol. II, la care se lucrează; vol. III va fi dedicat oamenilor de știință născuți în alte zone ale țării și care trăiesc acuma în Bucovina. Iată și datele despre busturi: 1) Al lui S. Fl. Marian este opera sculptorului Gh. Bilan din Stupca. A fost dezvelit la Suceava în 1935. Acum e plasat în parcul din fața casei Marian. 2) Al lui C. Porumbescu
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
la Dl. Prof. Ciurea. Are un mic necaz cu inima. I s au prescris medicamentele care sperăm să-l refacă. Am adus din nou vorba despre Dv. S-a bucurat mult. A promis că vă scrie. A întârziat până 169 acuma, din cauza sănătății precare. E pe cale de refacere. Adresa este următoarea: Prof. emerit Vasile Ciurea, str. Ștefan cel Mare, nr. 35, Fălticeni, jud. Suceava. Am citit cu plăcere dedicația ce v-a fost adresată pe carte de învățătorii P. Gheorgheasa 234
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]