7,862 matches
-
inepuizabil 66. Dar aici a atinge nu înseamnă a poseda, a atesta prin proba simțurilor, a aduce lucrul la îndemâna vizibilului. Ceea ce e atins atinge, pustiește și suspendă; nu poate exista reducție mai radicală decât aceea a lucrării divine, răvășitoare până în adâncul ultim al sufletului. Iar atingerea aceasta este înălțare, ridicare fără egal la înălțimea inegalabilă. Pustiul nu poate fi străbătut decât în zborul rugăciunii; nu se intră în nevedere și nu se iese la lumină decât trecând prin Non-Imaginea nimicului, în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
inaparentul se vădește în urmă, în aură și-n brumă de aur. Imaginea acestei fețe întoarse e nimbul unei absențe, umbra prezenței nevăzute. Dacă ceea ce este trece în nevedere, aceasta pentru că nu se poate atinge decât în chipul sustras, în adâncul care îl ascunde în lumină. Cuvântul care deschide vederea (Ion Mureșan) Arătarea semnică nu este o vorbire dezvăluitoare, dar nici întăinuirea absolută, ci aducerea la vedere a ceea ce trebuie văzut: revelare. În dublul ei sens de indicare și de apariție
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care o oprește și o pune în vedere. Nu se vede ca atare decât ceea ce stă în trecerea însăși, desemnarea inversă a unui recul. De niciunde se ivesc astfel de imagini care, trecând, se petrec în vedere, pun vizibilul în adâncul și în lumina ochilor: "fluturii s-au întors în piatră. piatra s-a întors în pântec./ primele gânduri strălucesc fără ape. e cineva acolo?/ prin crăpăturile vremii se răsfiră singur și veșnic un cântec". Vederea respiră în ritmul trecerii și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
complementară retragerii din poemul discutat anterior. După asceză, extazul, dar el nu e cu adevărat revelator decât în asceză, în despuierea radicală de orice imagine fenomenală. Ceea ce nu înseamnă că exterioritatea se defenomenalizează în favoarea unei percepții numenale care ar scruta adâncul, altfel insondabil. Am văzut că interioritatea însăși a eului nu mai are natura unui subiect coagulant, fibra unui nucleu tare, devine fluidă, evanescentă, neutră 89. Dar actul acestei resorbții se spune în chiar întoarcerea sa în potență, dă de văzut
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
umple pieziș, la distanța unui departe care o pune într-o altă lumină. Acum nu pe ea se arată, ci trimite spre nevăzutul ce o umple. Abia umplută, ea devine golul transparent prin care se vede. Vederea înălțată întâlnește aici adâncul, într-un act de convergență care așază contrariile în identitatea de esență. Dacă imaginea trandafirilor cerești se umple de rouă, ca de o a doua imagine, subaparentă, acest dublu imaginal creează posibilul diafan al străvederii. Prin roua pe care o
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
vederea, îi stă mereu în față, imagine evanescentă a prevenirii în sine. Niciun reper în acest spațiu evacuat, doar borne ale vizibilului defunct. Ce se poate vedea în mediul acestei totale destrupări, ce față ar mai putea dibui ceva în adâncul neluminat? Dar "fața îmi intră cu putere în interiorul capului și înspăimântă cârtița/ acum pielea ce învelește pe dinăuntru capul/ meu alb este cu adevărat albă/ acum pielea aceasta este lumina ochilor mei". Ceva tot mai e de văzut, de vreme ce - pe
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cea imaginară, "cădem spre înalt" (ibidem), ușurați de tot ceea ce în noi se leapădă de noi. A coborî până la ultima limită a golului din noi înseamnă a primi darul imponderabil al harului la a cărui înălțime nu ajungem decât în adâncul în care ne pierdem dăruindu-ne noii lumini. Altfel spus, este ușorul greului, "ușorul a ceea ce este cu adevărat greu" (Marin Tarangul, Intrarea în infinit sau dimensiunea Eminescu, Editura Humanitas, București, 1992, p. 61). 63 Bătrânețe (1951), vol. Clepsidra; CCXVIII
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
boltei" (Imnul luceafărului de seară, p. 222). 72 Imnul întoarcerii, p. 248. 73 Luca 24, 41, 52. 74 Ochiul, pp. 169, 171. 75 Omul este "după chipul" lui Dumnezeu ("à l'image de Dieu"), spune Henri de Lubac, "pentru că în adâncul lui este ceva incomprehensibil" (Le mystère du surnaturel, ed. cit., p. 260). Căci "dacă natura imaginii ar putea fi înțeleasă, ea nu ar mai fi imagine" (Sf. Grigorie de Nyssa, De hominis opificio, c. 11). De aceea "este necesar ca
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
scurt ca un prezent primit, nu ca o prezență care subzistă în sine", iar "prezentul dat realizează clipa prezentă tocmai pentru că debordează prezența" (Fenomenul erosului, Editura Deisis, Sibiu, 2004, p. 65). 3 Așa cum lucrurile se retrag în preexistența lor, în adâncul nevăzut al departelui, punându-se astfel în siajul începutului: "Sunt, nesortite, lucruri de care/ Când te apropii, încet,/ La fel de încet se retrag/ Ca să cadă/ În râpa adâncă a preexistentului,/ În neștiutul unde țâșnesc/ De foarte departe, nevăzute și albe/ Izvoarele
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pasiv - parcelat, cartat, cadastrat, dominat de principiul partes extra partes - e începutul pierzaniei ei; doar se știe că groapa săpată altuia are o afinitate stranie pentru săpător, și că suprafața se poate uneori contorsiona concav la paroxismul încleștării ei cu adâncul. Arhitecții încercau să-și mobilizeze toată imaginația întru spulberarea temerilor că, odată oferită lecturii lor, urma felului de-a fi al gazdelor avea să fie întipărită în beton, oțel și sticlă, și ca atare oferită în ultimă instanță unei lecturi
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
să diminueze de circumstanță gravitatea constatării. − Și de ce nu? Dacă ți-e bine așa cum ești, la ce să cultivi gustul frământării? − Da, mi-e bine - binele de-a ști când să te abții de la abuzul de interogație esențială. De beția adâncurilor trebuie să ne păzim, scumpa mea; intimitatea cu Poseidon se plătește. Eu mă decretez fericită, impunând ferm tăcere corului de mărunte cârteli lăuntrice. Plonjatul după comori e ca jocurile de noroc: totu-i să știi când să revii la suprafață
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Ah, bărbații! oftă Trees. Ne împroprietăresc cu ceea ce avem deja fără să știm, dându-ne în dar ceea ce au primit tot de la noi. − Ții minte că Minos trebuia să-i sacrifice lui Poseidon taurul superb trimis lui de zeu din adâncul mării? Parșivul! Refuzând să-l mai dea înapoi, și-a furat practic darul, căzu Ondine pe gânduri. Trees cochetă mai departe cu imaginara situație evocată: − Ce se întâmplă când o parte din misterul tău încă neîngrădit de forme îți năvălește
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
o capodoperă! Dar dacă apare cu mâinile goale și ochii în pământ? Sau, și mai rău: dacă aduce între tâmple o viziune descompusă, oribilă? Sau - vai de mine! - dacă e total incapabil până și să se lanseze în căutarea comorilor adâncului? − He, he! Măcar un dar oribil îți dă prilejul să te vomezi purificator, fu de părere Ondine, căci în definitiv erotismul e-o șansă de renaștere pe care ți-o acorzi prin primirea în trup a "moașei" masculine, ca să-i
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
depărtare"? Totuși, absolut nimic nu justifica ipoteza că ar fi fost vorba de un același act repetat, afară de-al său modus operandi, asupra căruia avocatul nu era nici pe departe mai în măsură să se pronunțe decât Marieta. În adâncul inimii ei chinuite de necunoașterea adevărului, fata respingea categoric, cu toată disperarea juvenilă a credinței în viață, suprema erezie a identității celor două pseudo-violuri. Deși cu fruntea reușise să-i însângereze agresorului gura, el continua să rânjească subțire la ea
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
realizarea lor, chiar dacă un asemenea curs e ulterior inhibat efectiv de rațiune. Acasă e polul doritor al necondiționalului, punctul unde datul fiecăruia atinge puritatea și penuria maximă a dorinței de căpătâi. Bineînțeles că și nomazii chiar la asta tânjeau în adâncul inimii lor prea puțin învățate cu exprimarea dorințelor: să primească un dar pur, o investiție de maternitate absolut necondițională, care să nu implice câtuși de puțin intrarea într-un sistem de obligații. Un dar care să fie, așadar, doar dar
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
salve de artificii verbale ceva ce nu se putea numi izbândă, ci cel mult anexarea unui spațiu al frământului - un pântec cabalin a cărui ostilitate nici măcar nu ieșea o dată pentru totdeauna la vedere, ci se disimula obstinat mereu mai în adâncul lui? Stăpâni pe cele mai chinuitoare incertitudini drept parodică pradă de război după o așa-zisă victorie! Bătaia de cap, de care nomazii scăpaseră cu o formulă mult prea vagă pentru a fi realmente de ajutor unui tehnician, căzuse acum
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Rică avea rău de mare - mai exact, de oceanica libertate ce-l revendica. Corsar printre rațele de pe iaz, îl luase rău cu delfini de la stomac acum, când țărmul se pierdea degrabă din priviri. Lighioana abisală contorsionată în jurul lui îi evoca adâncul ieșit la suprafață, lumea întoarsă pe dos: mâini și guri conectate înșelător se căscau, se întindeau, căutau, apucau, strângeau, se degajau, alunecau mai departe, se insinuau iarăși în desime, abandonau și reveneau, încropind o dantelă de umbră deasă în jurul ferfenițitelor
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
și urcă în amonte, către izvoare, cine se trage evoluționar pe mal, afară din supa primordială nedistinctă a vieții, vădește un exclusivism îngrijorător. Pas cu pas, malul te fură în altitudine cu posibilitățile lui noi, poate mai ceva chiar decât adâncul cu-al lui cântec temut. Nu e uimitor cât de mult a supraviețuit în fosa-i abisală coelacantul refuzând consecvent pariul schimbării - excluzând, adică, excluderea la fel de încăpățânat ca Olandezul zburător? Nu era el, în realitatea-i de fosilă vie, mai
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
într-o regiune a trupului mult mai vag individualizată decât chipul - ceea ce urmă fu un eveniment conturat prin suprapunerea unor largi fronturi de undă regurgitate din multiple direcții de cronofaga profunzime. În loc să susțină pasiv și răbdător o arhitectonică impusă lui, adâncul răspunse ludic, ieșind activ în întâmpinarea edificării, așa cum Poseidon ar slobozi deasupra, printre muritori, un taur alb ca spuma, un tsunami, sau un cutremur de bun găsit. De prea vizibile ce erau, chipurile celor doi protagoniști se pierdură unul de
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
mama lui și a tuturor. Fugi de gândurile cornute ce-l alergau prin labirintul circumvoluțiunilor cum fugise privirea lui Oedip de degetele ce-i crăpau ochii; fugi vag înspre Țara bascilor, înspre curtea de-acasă, înspre brațele maică-sii, înspre adâncul cărnii ei. Fugi așa cum fuge omul numai de el însuși. Fugi cum fuge cel ce se știe fără scăpare. Și, văzând în goana-i că inspirația îl părăsește și că nu mai găsește de ce să fugă, fugi în cele din
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
locuitorii satelor din jur, adăpostiți prin păduri, nu îndrăznea să iasă din ascunzișuri de teama lor. Nemaiavând pe cine omorî și jefui în regiunea Bihorului, fiindcă locuitorii satelor umpluseră codrii, mongolii au început a străbate desișurile pădurilor, văgăunile munților și adâncurile văilor, timp de mai bine de o lună de zile și, fiind la vremea secerișului - deci după mijlocul lui iunie -, prinzând câțiva oameni, i-au pus în libertate și i-au trimis să îndemne lumea să coboare la satele părăsite
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
și-a luat zborul și, la aterizare, a refăcut condițiile accidentului din ajun ieșind de data asta cu bine. (De altfel, aceasta era un fel de tehnică adoptată printre aviatori, pentru a-și elimina frica ce rămânea undeva ascunsă în adâncul subconștientului, după asemenea întâmplări.) (André Scrima, op. cit., p. 140) 4 "România aeriană" an XII nr. 7-8, iulie august 1938, p. 18. Vezi și Vasile Tudor, Frumoasa și înaripata Nadia Russo. O rusoaică a onorat aviația română, în "Orizont aviatic", an
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
singură dată o celebrare cotidiană: „Atrag atenția și încurajez în Domnul: în locurile în care locuiesc frații să fie celebrată o singură liturghie pe zi, după chipul sfintei Biserici”. Francisc l-a oglindit perfect pe Cristos, l-a purtat în adâncul sufletului, pe Acela care a pătimit pentru noi pe cruce, Îl cunoaște până la identificarea cu El și Îl face scop al adorației. Marele păstor a pătimit și a murit pentru mântuirea noastră. Între atâtea nestemate de rugăciuni ale tezaurului franciscan
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
înapoi scârbită. În sfârșit, obosit de a o tot ruga zadarnic, el rămase întins pe spate, nemișcat". Jeanne își dădu curând seama că adormise. Revoltată de somnul soțului ei parcă mai mult chiar decât de brutalitatea îmbrățișării sale, "deznădăjduită până în adâncul sufletului, dezamăgită de această beție pe care o visase cu totul altfel, de dulcea ei așteptare distrusă, de fericirea ei moartă", tânăra mireasă nu se putu opri să nu gândească: " Prin urmare, iată ce numește el a fi nevasta lui
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
de bărbat, cu care nu era obișnuită, ea își apleca instinctiv capul în cealaltă parte, ferindu-se de mângâierile acelea care totuși o încântau". Pentru prima dată de când se întâlniseră, se priveau drept în ochi, pătrunzându-și unul celuilalt în adâncul sufletului. Jeanne, deja cuprinsă fără îndoială de o presimțire întunecată, se întreabă cum are să fie viața lor împreună. În acel moment, Julien, punându-și amândouă mâinile pe umerii femeii sale, "o sărută pe gură, apăsat, cum ea nu mai fusese
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]